B.C.C.S
*B.C.C.S.= Bani, Cocaina, Cocaina, Sex
Motto:
Θα σας πάρει ο Διάολος και θα σας σηκώσει (O sa va ia Dracul si o sa va ridice)
- veche zicala greceasca-
D.’s part:
Mai am la dispozitie 4 zile pana cand trebuie sa evadez si sa fac rost de
un arab pe care-l vrea Diavolul...practic,
imi cumpar tichetul de reintrare in gratiile sale.
De dimineata, i-am dat unui infirmier un bilet pe care scrie: “Inez 1972”, specificandu-i sa i-l duca
lui Hans cat de repede posibil. La ora pranzului, Hans m-a cerut in audienta...
Mergand pe hol spre biroul sau, nu ma gandeam decat ca nu pot sa dau
gres…ca trebuie sa ma descurc si nu trebuie sa-l enervez. Stiam ca biletul ii
va atrage atentia, avand in vedere ce am citit in jurnalul Diavolului din
perioada cand l-a cunoscut...cu siguranta va fi interesant de ceea ce ii voi
spune.
Am avut grija sa aranjez cu ceilalti pacienti (aceia care se afla inca “in limitele normalului”) in timp ce
eram la masa, o strategie de distragere a lui Hans, doar pentru cateva minute,
astfel incat sa pot sa folosesc telefonul...
Nu aveam timp, totul trebuia calculat la secunda, iar acest fapt ma stresa.
Inainte sa deschid usa biroului lui Hans, observ o picatura de sange pe mana
mea dreapta. Imi curge sange din nas...astept cateva minute sa-mi treaca,
rupand o bucata din tricoul meu pe care vreau neaparat sa-l schimb, imediat ce
voi iesi de aici...nu am alte haine, iar o data la 3 zile, ne sunt spalate si
inapoiate. Nici vorba de fashion...
Deschid usa, vazandu-l pe Hans stand la birou, intr-un scaun masiv de piele
maro. Camera-mi aminteste de biroul
Diavolului din Buenos Aires... Hans ma priveste, fara sa schiteze vreun
gest, dar nici nu-mi imaginam ca voi putea sa-l citesc atat de usor ca
gesturi...o adevarata provocare.
Ma asez pe fotoliul din fata biroului si ma abtin sa-i cer o tigare si un
pahar de tarie. Ar fi un gest
necugetat...dar pe care l-as face doar ca sa-mi arat aroganta. Gandul este
absorbit de bucata din tricoul meu plina de sange pe care o tot presez in
mana...inhibitia latenta incepe sa se resimta.
Stam in tacere timp de cateva minute, iar eu ma abtin sa ma misc sau sa
spun ceva. Stiu ca ma testeaza si vrea sa vada cum reactionez. Din fericire
pentru mine, nu voi face niciun gest necugetat. Din pacate pentru el, astazi este
posibil sa-si puna in pericol viata...
Tacerea ne este intrerupta de sunetul telefonului. Un telefon vechi,
teleportat parca din anii ’20 in prezent, ce se afla pe biroul lui. Dupa cateva
secunde de ezitare, Hans raspunde, ridicandu-se brusc. Pleaca din birou si
inchide usa dupa el.
Pacientii nu m-au uitat...iau telefonul si formez numarul lui
Sergio. Dupa cateva secunde, aud vocea groasa a unui barbat, care aparent are
un accent englezesc stalcit:
-
D.?
Nu ma asteptam la atata promptitudine...
- Nu am
mult timp la dispozitie. Am nevoie sa gasesti un om, Rashid
ibn Kafu. Cumpara-i primul bilet de avion spre Havana si spune-i ca-l va
astepta cineva...va intelege el.
- Alex mi-a spus ca intr-o zi o sa suni...
- Stiu ca ai acces la conturile lui. Am nevoie de acei bani. Scoate-i pe toti
si ia legatura cu Mario Kessa, din Bucuresti. Il vezi gasi la Cazino sau la Studio. Intreaba de D. Spune-i ca eu te-am trimis si ca sunt bine. A fost
prieten cu mine si Alex. Ii poti povesti lui tot ce nu apuci acum sa-mi
povestesti mie.
Dupa cateva secunde de tacere, Sergio confirma:
-
Bine.
-
A fost placere sa fac afaceri cu tine, ii spun si-i inchid.
Planul B...formez numarul Diavolului, in
timp ce iau un servetel de pe biroul lui Hans, pentru a ma sterge pe mana
murdarita de sange. Dureaza destul pana raspunde...probabil ca zace pe undeva
prin Cuba, la soare si se gandeste ca nu vrea sa auda vocea unui nebun de
doctor pe care l-a lasat zacand intr-un sanatoriu...totusi, probabil din
instinct sau de la prea multa caldura, raspunde:
-
Hans, este o adevarata placere...
-
Sunt D., ii spun,
intrerupandu-l.
-
Iar eu care credeam ce deja cadavrul tau zace in una dintre temnitele
lui…imi spune, razand in hohote.
-
Nu, dar cred ca cadavrul lui Hans va zace curand acolo...momentan sunt la
el in birou si nu am timp sa stau sa povestim. Iti vei primi arabul, in cel
mult 4 zile...nu-mi plac termenele limita.
Cat despre Hans...astazi voi avea o discutie cu el, iar vreau ca tu sa asculti.
Voi lasa telefonul deschis si-ti voi demonstra ca Hans te va trada. Daca te va
trada, eu voi iesi de aici imediat.
Diavolul nu spune nimic, probabil pentru ca savureaza
“disperarea” mea...dar nu mi-a dat de ales. Ori
asa, ori...ce bine era cand eram la Paris...
-
Esti mai ceva ca un copil rasfatat, draga mea...eu sunt extrem de ocupat. Dar
iti voi acorda o ora, pentru ca vreau sa aud cum te va tortura Hans, dupa ce-ti
va auzi un discurs care nu-l va impresiona deloc...doar eu l-am indoctrinat, ai
uitat?
-
Bine. O ora.
-
Incepand de acum, imi spune sec.
Ma uit la ceas. Este 2 si 9 minute...las receptorul
inapoi pe telefon, insa bucata rupta din tricoul meu o atasez sub el, astfel
incat sa nu atinga butonul de inchidere. Ma asez iar pe fotoliu si-l astept pe
Hans, uitandu-ma la orologiul din perete...pret de 3 minute, numar secundele,
fara sa-mi pregatesc vreun discurs. O sa improvizez si o sa ma bazez pe
noroc...sansele mele sunt reduse, dar asa au fost si in cazul lui Sergio, care
totusi mi-a raspuns...
La 2 si 12 minute, Hans intra-n birou. Am la dispoztie doar 57 de minute... Merge
repede si este incruntat. Imi spune pe un toc sec si dur:
-
Vorbeste. Ce stii tu despre Inez?
Ma blochez. Vreau sa-i spun atatea si totusi nu stiu de
unde sa incep. Stau in fotoliu, cu mainile pe langa corp si picioarele intr-o
pozitie normala, pentru a nu trada vreun body-language nedorit. Ma uit la ceas
si vad ca se apropie de 13 minute, iar eu pierd timpul datorita efectelor
secundare al Inhibitiei Latente...
-
Sufar de Inhibitie Latenta, ii spun brusc. Low
Latent Inhibition...LLI...cred ca stii despre ce este vorba. Creierul meu proceseaza
informatii si detalii pe care un om “obisnuit” le ignora de obicei. Daca suferi
de LLI si ai IQ-ul scazut, undeva sub 100, atunci cu siguranta vei suferi de
schizofrenie. In cazul meu, daca ai IQ-ul de 137...acest fapt ma transforma
intr-un “mic geniu”.
Ma uit la el, insa nu schiteaza nimic, asa ca ma ridic,
ma intorc si incep sa ma plimb prin camera, gesticuland. Trebuie sa-mi intru in
rol, un rol pentru care sincer nici macar nu stiu care ar fi cea mai potrivita
interpretare:
-
Intr-o perioada, chiar am crezut ca sufar de Melanom Metastatic in faza IV,
un cancer de piele care se manifesta prin halucinatii...mi-am
facut analize si am constatat ca nu am nimic...iar daca viata mea din ultimi
anii ar fi fost doar o halucinatie, manifestandu-se doar ca un efect secundar
la unei boli, noi doi nici macar nu ne-am fi cunoscut, pentru ca as fi fost
demult la 20 de metri sub pamant...
Ma intorc spre el, sprijinindu-ma cu spatele de
biblioteca lui de carti, privindu-l:
-
Desigur, probabil te intrebi ce caut aici. Da...sa vedem...el m-a
trimis. El...sub ce nume s-a prezentat acum?
Hans ridica sprancenele circumspect, insa-si pastreaza
calmul.
-
Domnul Lutz.
Rad.
-
Lutz..am inteles...da,da...un nume cu adevarat interesant. Pentru o persoana
cu adevarat interesanta.
Ma apropii incet de biroul sau, astfel incat Diavolul sa
ma auda mai bine. Pe un ton firesc, fara a trada anumite resentimente si
privindu-l pe Hans in ochi, ii spun:
-
Domnul Lutz este un om extraordinar...o persoana greu de gasit in ziua de
astazi. Un adevarat personaj, plin de povesti interesante, cu un farmec
aparte...as putea sa spun ca este chiar “un
model de urmat” pentru societatea contemporana...
Deja mi-l imaginez pe Diavol cum m-ar privi circumspect
si eu cum i-as raspunde arogant: “Stii ca
nu spun niciodata nimic ce poate fi folosit impotriva mea.” La fel ca si
Diavolul, Hans ramane impasibil la ceea ce am afirmat, insa inca nu am atins
anumite puncte sensibile. Ma asez iar pe fotoliu, de data aceasta picior peste
picior, fara insa a ma uita la el, ci doar gandindu-ma la jurnalul Diavolului,
pe care trebuie sa mi-l amintesc in detaliu:
-
Hans...imi voi permite sa-ti spun o poveste...cred ca s-a intamplat prin
toamna lui 1942...in Bremen...orasul care in iunie a fost tinta englezilor si a
americanilor in cel de-al II-lea Razboi Mondial...atunci s-a nascut un copil,
care avea destinul deja programat. Urma sa devina un faimos cercetator in
domeniul cancerului...deoarece bunicul sau a fost rapus chiar de aceasta boala,
chiar in timpul razboiului...iti pare cunoscut?ii zic, ridicand privirea spre
el.
Hans isi strange deja pumnii de nervi, ridicandu-se brusc
de la masa, urland:
-
Cine esti tu?
Ma uit la el, desi grija mea principala este telefonul.
Daca ar fi sarit receptorul, orice pact al meu cu Diavolul ar fi disparut...
-
Nu este nevoie sa te enervezi, ii spun calm. Nu conteaza cine sunt eu, ci
conteaza de unde am aflat aceste lucruri...pe care le vei intelege mai bine
daca ma lasi sa termin povestea. La urma urmei, nu pot sa-ti fac nimic, nu?
Hans se calmeaza aparent, asezandu-se la birou, incercand
sa-si reia aceeasi infatisare impasibila...eu ma ridic si incep iar sa ma plimb
prin camera, incercand sa retin cat mai multe detalii despre ea, observand tot
ce are expus atat pe pereti, cat si pe rafturi.
-
Parintii tai au fost ucisi in timpul razboiului...iar tu ai ramas doar cu
bunica ta. Nu ai avut o copilarie prea fericita, ba chiar au fost zile cand nu
mancai...atunci iti placea sa te ascunzi in hambarul casei si sa zaci acolo ore
in sir, desenand. Iti placea sa desenezi, te calma...insa toate acestea s-au
schimbat, cand la 13 ani, un mare om de afaceri a cunoscut-o pe bunica ta si
s-a oferit sa-i ofere o suma lunara prin care ea putea sa-ti ofere conditii mai
bune...cred ca pe acel domn il chem Walter...te-a scos la o inghetata in parc
si ti-a promis ca vei avea o cariera stralucita...insa cu trecerea timpului, ai
uitat de el...ai obtinut o bursa la universitatea Oxford si acolo ai fost
printre cei mai buni...atunci ai cunoscut-o pe Inez. O tanara de origine
spaniola, care era din Buenos Aires...hm...
Ma opresc, gandindu-ma pentru un moment la biroul
Diavolului din Bunos Aires...
-
Te-ai indragostit de ea. Te-ai indragostit fara sa vrei. Ai cerut-o de
sotie imediat dupa absolvirea studiilor. Ti-ai propus sa devii un cercetator in
domeniul cancerului si sa duci o viata de familie fericita. Insa...ceva a mers prost. Intr-o zi, dupa ce
ti-ai incuiat laboratorul, situat in spatele casei, ai intrat pe usa principala
si ai urcat sa iei masa cu Inez...
Hans ma priveste deja furios, avand pumnii din ce in ce
mai stransi si pupilele din ce in ce mai dilatate...
-
Urcai scarile, in timp ce tu credeai ca ea se afla in bucatarie. Apoi
brusc, dintr-o data, ai vazut-o iesind din dormitor, tipand, aparent venind
spre tine, de parca ar fi vazut o fantoma si in loc sa se arunce in bratele
tale...ea s-a aruncat peste balustrada de la etajul doi, murind lovindu-se cu
capul de podeaua voastra rigida din lemn stratificat...
Hans se ridica de pe scaun, iar apoi se aseaza, incercand
sa-si controleze emotiile...
-
Te-a urmarit mult acea vina...nu ai inteles niciodata ce a determinat-o sa
sara. Ai pierdut nopti intregi gandindu-te la ceea ce s-a intamplat...dar apoi,
ca din senin, a aparut domnul Gerald, care te-a ajutat sa depasesti criza
existentiala in care te aflai...ti-a prezentat un alt mod de viata, o alta
perspectiva asupra vietii si te-a facut sa devii monstrul pe care ai evitat
mereu sa-l “scoti” din tine...a exploatat tot ce era mai rau din tine si tu
l-ai lasat sa te manipuleze...ca apoi sa ajungi aici, in clinica aceasta, din
Buzau, unde sa nu faci altceva decat sa torturezi oameni... nu te-ai intrebat
niciodata de ce nu ai refuzat? Nu te-ai gandit ca poate...este ceva mai mult
decat vezi tu?
Isi duce mana sub barbie, parand aparent interesat de
ceea ce zic.
-
Lutz...Walter...Gerald...sunt unul si acelasi personaj. Nu sunt
diferiti...sunt doar unul. Adica Diavolul...stiu ca probabil pare aberant ceea
ce-ti spun eu acum, insa nu fac decat sa-ti prezint adevarul. Eu una, lucrez cu
el de atata timp...Cum altfel, as fi putut sa stiu eu aceasta poveste? I-am
citit jurnalul pe care-l pastreaza de atata timp, in care-si povesteste
intamplarile si intruchiparile pe care le ia... Asa procedeaza El...iti ofera ceea ce-ti
doresti cel mai mult in viata, intr-o forma imaginara, intr-o halucinatie...te face sa vezi binele si
raul si lasa ca orice emotie negativa sa te copleseasca...nu-i asa ca totul a
fost frumos pana la un punct? Nu-i asa ca si tu ai avut ceea ce ti-ai dorit cel
mai mult si ai pierdut acel ceva...din “vina ta”? Da...bineinteles ca a fost
din vina ta, nu ai reactionat si ai dus la o mare pierdere...iar apoi a aparut
in peisaj El Diablo, sub o alta forma, incercand sa te consoleze, sa te faca sa
crezi ca El iti poate oferi salvarea...iar tu ai crezut-o...probabil ca
a sadit raul in tine, l-a cultivat, iar tu, Hans, fiind intr-un moment de
slabiciune, nici nu ai realizat ce ai facut...ti-a dat sanatoriul acesta, ti-a
dat o viata in pustietate, plina de tortura si emotii distructive...ti-a oferit
ceva ce ti-a prezentat ca fiind o “salvare”, cand de fapt nu a facut decat sa
te afunde mai rau in toate planurile sale...
Ma sprijin iar de biblioteca, uitandu-ma la ceas si
observand ca este 2 si 30 de minute. Aproximativ.
-
Nu-ti
face griji...si eu am patit acelasi lucru. As putea sa-ti dau adresa blogului
meu si sa citesti acolo toate intamplarile din ultimii ani...intamplari pe care
lumea crede ca le inventez, ca am o doza de imaginatie mult prea mare sau ca
poate “nu am toate tiglele pe casa”, ceea ce ar fi plauzibil, din moment ce am
ajuns aici, la o clinica de psihiatrie...vorbind cu tine si explicandu-ti
cum...ai fost mintit in ultimii 40 de ani. Desigur, te intrebi de ce eu stiu.
Este simplu...sunt o fire impusliva, cu mult prea mult orgoliu, iar Diavolul
este o entitate, care nu are nicio legatura cu umanitatea. O entiate
predestinata raului, ce nu poate sa se adapteze si sa inteleaga pe deplin firea
umana...percepe viata ca un robot, avand comenzi pe care le are de indeplinit...stie
ca are putere, o putere infinita, deci poate obtine ce vrea, atunci cand vrea.
Dar cuprinsa intr-un corp uman, nu poate inca sa se adapteze la societate..din
punctul meu de vedere, nu o va face prea curand...pe ici, pe colo, cu multa
atentie, i-am prins toate erorile...ca aceea prin care eu am ajuns aici...s-a
enervat ca i-am citit jurnalului, pe care l-a lasat intr-un loc de care si
altii stiau...Gandeste-te, Hans. De cate ori a venit sa te vada El in
ultimii ani? Daca nu era vorba despre mine acum, despre faptul ca vrea sa ma
tortureze o perioada si sa ma arunce aici in vagauna ta, crezi ca ar fi venit
sa te vada, sa te intrebe ce mai faci? Nici macar la experimentul pe care
voiai sa i-l arati nu a vrut sa asiste...pe motiv...ca este grabit? Are tot
timpul din lume, are toata puterea din lume...
Ma apropii de birou, pentru ca trebuie sa-i mentin
atentia pe ceea ce mai am de spus:
-
Asta
face El...are impresia ca este peste tot, insa nu este nicaieri. Se
amesteaca in lucrurile bune, frumoase, pentru ca el este Diavolul, este raul
suprem si apoi le strica. Nu ai cum sa-l opresti, nu ai cum sa lupti impotriva
lui. Nu are sens sa-l urasti, nu are sens sa nu te intereseze. Totul se rezuma
la “folosinta”...ce poti sa obtii de pe urma lui. Vezi? Asta fac eu de foarte
mult timp...m-a invatat sa ucid, sa fur, sa-mi perfectionez modul de a manipula
si a minti persoane...m-a plimbat prin aproape toata lumea si m-a facut sa duc
o viata de lux. Stii Hans, suntem norocosi, tu si eu...eu nu pot muri, pentru
ca o parte din sufletul lui se afla la mine...tu nu poti muri, pentru ca te
simpatizeaza...cel putin, pana cand o sa te trezesti intr-o dimineata si o sa
te hotarasti sa faci altceva, sa pleci de aici, sa nu mai continui cu niciun experent,
iar el va veni dupa tine...si te va omori. Iar tot ce ai facut, va fi
degeaba...nu vei fi decat alt “ucenic”, care va tortura sufletele...in iad,
insa. Asta, daca ai “noroc” sa ajungi acolo...
Ma uit in ochii lui, gandindu-ma la cineva anume, ca sa pot sa spun totul
pe un ton...incet:
-
Nu ti
se intampla sa o visezi, sa o vezi? Sa o simti langa tine, de parca ar fi aici?
Sa ai impresia ca nu a murit, ca o sa inchizi ochii, iar ea va fi iar in fata
ta? Hahaha...acesta este modul lui de a incerca sa-ti testeze mintea, sa te
supuna unor teste...iar noi, spre deosebire de el, suntem oameni si avem
sentimente. Nu este usor sa scapi de sentimentul de vina sau de cel de dor. Dar
cu toate acestea, suntem aici si se pare ca supravietuim mult mai bine decat alti
simpli muritori, care se sinucid sau o iau pe drumuri “fara intoarcere”...
Apoi, schimb tonul, iar el ridica din sprancene, suprins de alternanta
vocii mele:
-
Chiar,
nu ti s-a intamplat sa-ti doresti sa mori? Sa vrei sa mori, sa incerci sa te
sinucizi si pur si simplu...sa nu-ti iasa? Poate pentru ca ai noroc sau poate
ca te-a vizitat El, sub o forma sau alta...sa te salveze, sa te tina in
viata, sa se joace de-a Dumnezeul pe pamant...iar tu, sa-ti continui agonia,
suferinta, pe care ai vrut sa nu o mai simti si careia voiai sa-i pui
stop...Nu ti-a tinut lectii despre moralitate? Despre cum totul este gresit in
existenta oamenilor si cum nimic nu merge cum trebuie... Ha, nu-mi spune ca
l-ai si luat in serios...este atat de evident ca El provoaca toate conflictele,
ca el genereaza toata suferinta existenta pe acest pamant, prezentand-o ca o
“greseala” a celor din jur...
Ma asez iar pe fotoliu, privind in gol. Urasc
sa vorbesc singura si sa tin discursuri persuasive. Imi aminteste de
momentul cand l-am omorat pe Inger...
-
Da...trebuie
sa recunosc. Asa cum am mai spus, nu poti sa lupti cu Diavolul, nu poti sa
castigi un razboi cu El. Dar poti sa observi cum functioneaza actiunile
tale ca om impotriva lui. Cea mai mare placere a lui este sa vada cum oamenii il
cred pe cuvant, devenind fascinati de halucinatia pe care o prezinta, dand
umili din cap si considerandu-l un “zeu” pe pamant...
Tac cateva secunde, apoi reiau monologul.
-
Mi-e
scarba. De aceea, merge atat de prost comunicarea intre noi...pentru ca la mine
nu a tinut nimic din ceea ce face. La mine chiar s-a dat de gol...a intrat in
corpul celui mai bun prieten al meu si se presupunea ca eu nu o sa observ? Nu a
putut sa ia o alta forma, nu a putut sa fie nici macar El halucinatia pe
care mi-a trimis-o....Uita-te la stiri! Uita-te la stiri, acum...si urmareste
conflictul din Bolivia...cine crezi ca l-a declansat? Doar nu crezi ca e o
simpla coincidenta ca eu zac aici si El a plecat asa departe, dintr-o
data...nu ma amesteca niciodata in afacerile cu “adevarat importante”....
Tac iar, intorcandu-ma spre el, sa-l privesc. E 2 si 40 de minute...
-
Hans,
as putea sa-ti vorbesc mult despre acest subiect...dar vorba, nu ne va ajuta pe
niciunul acum. Ai putea sa incepi sa ma torturezi, insa amandoi stim ca orice mi-ai
face nu o sa mor. Ai putea sa crezi ca ma vei tine vesnic prizoniera aici, insa
amandoi stim ca in acele 5 minute in care m-ai lasat singura la tine in birou,
am dat un telefon si in curand voi fi scoasa de aici daca nu ies singura pana
atunci. Deci, ai de ales. Ce va fi? O viata traita in continuare in minciuna
sau o sansa de a trai viata pe care nu ai avut-o niciodata, una pe care eu pot
sa ti-o ofer? Stiu, te gandesti ca o sa te omoare, dar nu...nu o sa o faca. Are nevoie de tine. Are nevoie si o sa
inscenam totul in asa fel incat tu sa nu te mai intalnesti cu el...decat poate in viata urmatoare.
Hans se uita in gol si nu spune nimic, timp de 2 minute. Se pare ca trebuie
sa mai vorbesc...
-
Ti-am
mai spus cat de narcisista pot sa fiu? Sunt stereotipul prezentat in toate
cartile de specialitate, pe care le-ai studiat si tu...sunt dependenta sa ma
privesc in oglinda, sa ma admir; sunt dependenta sa resimt...cum ii spune..a large amount of guilty...de fiecare
data cand se intampla ceva, preiau vina asupra mea. Preiau “vine” nefondate si
le las sa ma macine, aparent, cand de fapt, nu fac decat sa-mi comfirm
“perfectiunea”, “iubirea de sine”, care ma consuma pe zi ce trece...ha, ma
simteam vinovata pana si cand un prieten de-al meu din Franta, Pierre, mi-a
spus ca nu-i plac anumite lucruri la lumea din Bucuresti...de parca as fi putut
sa schimb ceva...
Ma ridic si trec pe langa el, apropiindu-ma de fereastra din spatele lui si
privind la gradina plina de arbusti neingrijiti...este primavara, insa aici, natura este moarta...
-
O
sa-ti vorbesc putin despre mine si despre ceea ce fac eu...poate ca asa o sa ma
intelegi mai bine. Intr-o zi, unchiul meu s-a hotarat sa plece in America si
mi-a lasat mie pe mana un intreg studio de productie filme...initial, am comparat
acest gest cu acela de a intra intr-o librarie si a cumpara cartea lui Kafka...
“America”. Insa, apoi am realizat ca trebuie sa fac mai mult decat sa “citesc
cartea”. Trebuia sa o citesc, sa o inteleg si sa-i ofer o ecranizare ce umple
salile de cinematograf. M-am trezit pusa intr-o situatie ce atunci parea
imposibila, aveam doar 23 de ani...intre timp, Diavolul se juca cu mintea
mea si orice emotie parea atat de intensa, atat de puternica...
Am ezitat sa intru in detalii despre diamantele lui Max si noptile cu
cocaina si whisky...
-
Nu am
avut ce sa fac decat sa invat totul despre cinematografie, de la zero. Cu putin
ajutor din partea lui, din partea echipei si a colaboratorilor, am reusit sa
invat fundamentele care s-au dovedit a-mi aduce un debut de succes in lumea
filmelor...
Ma intorc spre el, Hans rasuceste scaunul spre mine, ascultandu-mi
povestea:
- Gorki
a prevestit inca din 1896, de la “Stropitorul stropit” ca urmeaza o epoca a
violentei si a pornografiei in cinematografie. Din toate cunostiintele mele
despre lumea filmului, ca proprietar de studio si ca producator...am invatat un
singur lucru. Violenta si pornografia nu au aparut in cinematografie.
Cinematografia le-a creat...le-a nascut, le-a crescut si le-a lasat libere, sa
stropeasca in continuare pe cine pot...si au stropit atat de bine, incat unii
s-au inecat, iar altii s-au transformat in stropitori la randul lor.
Hans isi sprijina mana de barbie, gest ce-mi sugereaza ca ori i-am captat iar
atentia sau ca doar se preface ca i-am captat atentia...acum, ma simt ca pe o
scena de teatru, spunand un monolog in fata spectatorilor...in cazul de fata, doar a unuia...
-
Vrei
sa-ti spun ce scoate cinematografia din ziua de azi? Remake-uri ale anilor ’70,
’80... “Lupul de pe Wall-Street”...care face o aluzie ieftina – doar din punct
de vedere al titlului - la “Wall-Street-ul” cu Michael Douglas si “Wolf” cu
Jack Nickolson...strategie de marketing....Unii afirma ca este doar “Citizen
Kane” reluat over and over again...eu spun ca este doar un film ce are la baza
o idee simpla: bani, cocaina, cocaina,
sex. Bani, cocaina, cocaina, sex . Bani, cocaina, cocaina, sex. Un film cu
cativa actori de renume, cu incasari de milioane de dolari, iar la final nu-i
dau lui Dicaprio Oscarul, ca sa-l motivezez sa joace in continuare roluri de
B.C.C.S…scot cateva replici bune, replici pe care oricine cu putin creier si
care stie cum se face un scenariu ar putea sa le spuna si apoi Scorsese vine si
copiaza gesturi pe care le vede pe platourile de filmare, la anumiti actori,
transformandu-le intr-un brand...bataia cu pumnul in piept...o imagine pe care
nimeni nu o intelege, insa o percepe ca fiind din “Lupul de pe Wall-Street”. Ca
si piciorul blondei care se opreste pe capul lui DiCaprio...deja un
tipar...gesturi care ating corpul, pentru a transpune telespectatorii in pielea
personajelor si a putea transmite mesajul subliminal. Adica B.C.C.S.
Ma uit la orologiul vechi care atarna in biroul lui si vad ca nu mai am
mult timp la dispozitie...Diavolul va inchide telefonul, daca nu reusesc sa-l
conving pe Hans...si ultima sansa de a evada va disparea, pentru ca Hans ma va
ucide.
-
Acum,
vrei sa-ti rezum toata viata mea la niste scene de film, ca sa ma intelegi?
Imagineaza-ti ca ceea ce am simtit eu pentru Max, halucinatia trimisa de
Diavol, sub forma in care tie ti-a fost prezentat Inez...s-ar putea rezuma la
scena din “Anna Karenina”, productia 2012, cand Anna se afla in public la
cursele de cai, urmarindu-l pe iubitul ei, Vronski. Cand calul lui se impedica
si cade, Vronski pierde cursa si este ranit...iar Anna se ridica, speriata,
tinandu-si respiratia si strigand in toata sala numele lui:“Alexei”...stiind ca
astfel isi va expune toata aventura, fara insa sa-i pese...iar apoi sa-l auda
pe sotul ei, pe Karenin, din spatele ei, cum incearca sa-i rezolve problema,
spunandu-i pe un ton sec... “sunt aici, draga”, fiind extrem de ironic,
datorita potriviri prenumelui sau cu cel al amantului...iar Anna ramane pe loc,
privindu-l pe Vronski, tinand foarte strans de eventaiul din mana ei, deoarece
acela este singurul echilibru pe care-l poate simti in acel moment...
Iau o pauza, privesc in gol, incercand sa vizualizez urmatorul cadru:
-
A mai
fost si Ingerul, o “dragoste”-nedragoste din adolescenta...un flirt
esuat...rezumata la scena din “The Great Gatsby”, productia 2013, in care
Gatsby trimite servitorii sa amenajeze casa lui Carraway, pentru a o primi pe
Daisy...”Tea invitation” parca-i spune...avand pe fundal un remake al piesei
lui Beyonce, “Crazy in love”, mult mai alert, pentru a corespunde momentului
intr-un mod ironic...o scena care reflecta disperarea, egoismul, orgoliul si
neputinta acestuia de a vorbi cu ea, pe o perioada atat de lunga...Nu-ti face
griji, l-am omorat si pe el, a trecut mai bine de un an. Ma enerva. Nu mai avea vreun rost sa traiasca.
Ridic privirea, ma uit iar la ceas si vad ca mai am aproximativ un sfert de
ora la dispozitie.
-
Alex...omul
in corpul in care acum Diavolul zace...imi aminteste de un singur actor,
intr-un singur rol. Al Pacino. Scarface. Versiunea modernizata a clasicului
film cu gangsteri a lui Howard Hawks, din 1932. Filmul este considerat a fi “un
tratament despre fragilitatea eului masculin si despre putere.”* Este
considerat primul film cu gangesteri “postmodern” si Al Pacino reuseste sa-l
transforme pe Tony Montana in eroul care detine controlul asupra teritoriului
sau si care apoi pierde inevitabil acest control. Asa era si Alex...ambitios,
impulsiv, crezand ca alaturi de “femeia potrivita”, “nimic nu-l poate
opri”...dar a avut totul si a pierdut totul...a plecat la Praga la facultate si
nu a mai contat nimic din ceea ce a fost pana atunci, pentru ca Diavolul a
reusit sa-i intre sub piele...Faust, versiunea secolului XXI...dar, pentru
scurt timp, “lumea a fost a lui.”
11 minute...
-
Ah,
as mai fi vrut sa-ti spun de alt prieten foarte bun Dan, pe care l-am omorat,
dar care era un tip incredibil de amuzant si de prietenos...l-as fi rezumat la
ultima scena din “Some like it hot”, 1959, filmul cu Tony Curtis si Marylin
Monroe...faimoasa replica finala, scrisa de producatorul Diamond, chiar inainte
de incheierea filmarilor...cand Jerry, deghizat in femeie, marturiseste ca
“este barbat”, ultima reactie pe care o vede publicul din partea lui Osgood
este ridicatul filosofic din umeri... “Nimeni nu este perfect.”
Rad. Mi-l si imaginez pe Dan, pus intr-o asemenea situatie...
-
Iar
Mario...tovarasul meu, Mario. Singura persoana care mi-a mai ramas in viata si
care sper ca nu voi fi nevoita sa o omor prea curand...categoric Stevie din
Magic City (in privinta in care ne raportam la faptul ca eu as fi pentru el un
fel de Ike). Categoric dedicat mie, de incredere, care niciodata nu-si lasa
probleme personale sa afecteze o relatie de prietene...un tip modest, un om cu
bun-simt, un om care merita sa i se intample numai lucruri bune.
9 minute...
-
Iar Diavolul, hm...categoric Hitchcock. Birds.
Scena cu atacul final al pasarilor, asupra lui Melanie. Iti mentionez
cat de importanta este tacerea acesteia, atunci cand deschide usa de la
camera....nimeni nu mai este in siguranta...oamenii pot face doar sa se
baricadeze in case si sa astepte misterioasele atacuri ucigase...Un film horror
conventional, insa o anomalie printre filmele lui Hitchcock. Regizorul a
prezentat groaza personajelor si tot ceea ce o provoaca, amplificata de
tipetele pasarilor si zbaterea amenintatoare a aripilor lor.
5 minute...il privesc pe Hans si vad ca este...uimit.
Ma ridic de langa fereastra si ma asez langa birou, apropiindu-ma de telefonul
sau, iar in timp ce el se rasuceste cu scaunul, ridic receptorul si iau destul
de repede bucata din tricou ce-l sustinea...
-
Deci,
ce va fi, Hans? Vom ramane si noi doi in filmul “Cabinetul doctorului Caligari”
si vom face un remake a unei “pietre de temelie” a cinematografiei din
Germania, din anii 1919, unde tu esti Caligari si eu sunt doar o bolnava
intr-un ospiciu...sau mi te alaturi mie si facem cum am stabilit?
Imi tremura mana. Ma uit la el si stiu ca viata mea se rezuma doar la un
raspuns. Un raspuns care vine mai repede decat ma astept...
-
Bine,
imi raspunde sec.
Il privesc nedumirita.
-
Bine...ce,
bine?
-
Sunt
de partea ta. O sa plecam amandoi de aici si nu ne vom mai
intoarce...niciodata.
Tusesc brusc si las receptorul brusc in telefon, anticipand faptul ca
Diavolul o sa inchida...am reusit. Am
reusit sa conving un om sa-l tradeze pe Diavol in 57 de minute...se pare ca mai
am de trait...
Sincer va spun, adevarul este ca prefer sa mor mai devreme datorita
efectelor LLI si nu de mana Diavolului sau a altui discipol de-al sau...
*pg 700 - "1000 de filme de vazut intr-o viata"
Devil’s part:
Caldura
din Cuba este sufocanta…umeda, apasatoare, te face sa transpiri aproape
instaneu, te face sa obosesti imediat si cel mai important…te face sa-ti
doresti sa scapi…sa scapi de greutatea ei care te ingenuncheaza…
Eu
nu o simt…chiar din contra, ma simt ca
acasa…lucru pe care nu il pot spune despre toti cei la care ma uit de sus…o
mare de oameni de toate culorile si natiile ce se agita la picioarele mele, un
furnicar divers, fiecare dintre ei avand impresia ca intregul Univers se
invarte numai si numai in jurul lui, fiecare din ei crezand undeva in adancul
lor ca sunt speciali si ca au o menire mai importanta decat ceea ce se
vede…bieti idioti…in curand, destinul lor maret se va materialize…la urma
urmelor si carnea de tun are un scop…
Casele
de aici au pastrat arhitectura spaniola si desi albul este sters si cojit in
multe locuri, toata zona a pastrat ceva din simplitatea si frumusetea pe care
le-a avut odata…aerul latin exotic se simte aici cel mai bine, in ciuda
saraciei aparente…este o tara a iluziilor si a mirajelor inverse…in realitate
cei saraci din Cuba au ceva ce bogatii tarii nu vor avea si nu vor intelege
niciodata…libertatea si puritatea spirituala…chiar daca cele fizice le-au fost
aruncate pe fereastra de catre un batran ce pur si simplu nu vrea sa renunte la
putere. De ei nu mi-a fost niciodata nici mila si nici sila…nu cu adevarat…la
urma urmei trebuie sa te bucuri si de succesul inamicului tau…ii demonstreaza
calitatea, iar tu esti definit dupa calitatea inamicilor tai…
Stand
intr-un fotoliu de piele, la mila aparatului conditionat, ma uit la televizor,
observand ca toate stirile din ultima vreme se concentreaza numai si numai pe
subiectul Boliviei si cum o situatie atat de tipica regiunii a putut sa
degenereze atat de repede…la ce se
asteptau nu pot sa inteleg…orice butoi cu pulbere va exploda, data fiind
flacara. Dar nu asta conteaza exact in momentul acesta…asa cum spun unii…si
pauza face parte din antrenament, asa ca este momentul pentru o scurta
pauza…timpul necesar pentru a lasa o situatie fragila sa se matureze…
Omenirea
nu mai are indeajuns de multa rabdare...vor actiune, insa singura actiune de
care au parte este una fara niciun rezultat. Acum multi ani, mi-am cumparat un
apartment aici, pe care-l mai folosea D. din cand in cand, crezand ca este al
ei...o alta iluzie pe care i-am trimis-o, desigur, ca sa pot sa o aduc in
Havana. Insa acum stau si ascult telefoane despre incercarile ei de a evada
dintr-un sanatoriu...
57 de minute...Ma uit din nou la ecranul telefonului pe care nu de mult
l-am inchis…atat i-a luat sa strice o munca ce a durat aproape 40 de ani…nici
in momentul de fata nu sunt sigur ce sa cred…ori Hans s-a decis ca poate mai
bine decat mine, ori a facut-o sa se simta indeajuns de sigura incat sa-l
urmeze pana in unul din beciurile lui…sansele din punctual meu de vedere sunt
de 50-50…desi…chiar daca ar fi reusit sa-l scoata din plasa pe care am tesut-o
atent probabil ca nu s-a gandit ca mi-am luat si masuri de precautie.
Indiferent de situatie…m-a tradat. Eu nu iert
tradarea.
Cobor
pe strazile din La Havana…este seara si inca este foarte cald, iar oamenii se
misca intr-o forfota continua…prea multe culori si mult prea multe natii se
regasesc pe strazile astea…de la cubanezi tuciurii pana la americani grasi care
viziteaza tara unui dictator…probabil ca cei negrii ar putea trai o luna daca
i-ar manca pe cei albi…nu-s chiar un Robert Redford din Havana, dar in aceasta
seara, mi-am ales o infatisare asemanatoare.
Fara sa ma mai gandesc la Hans si la D.
ma indrept spre periferia orasului, care de altfel nu este foarte mare. Aici
americanii grasi si restul turistilor nu indraznesc sa calce…aici e teritoriul
traficantilor de droguri, a celor de carne vie si desigur a celor de organe,
mereu in cautarea de marfa noua, oferita cu generozitate de turistii care se
aventureaza pe unde nu ar trebui.
Part 1. B.anii
Asa cum speram, sunt deja luat la ochi
de niste amarati slabi imbracati in maieuri albe, plini de tatuaje pe bratele
lor schiloade, care, din punctul lor de vedere incep subtil sa ma urmareasca…ma
prefac ca nu ii vad, fac o cotitura pe o strada laturalnica, incat sa para ca
m-am ratacit, iar cand ei se apropie sa ma aiba iarasi in aria vizuala nu
gasesc absolut nimic…e mai bine sa-I urmaresc de pe acoperisurile nu foarte
inalte ale caselor saracacioase de acolo…
Se intorc dezamagiti, injurand si unul
dintre ei mirandu-se unde as fi putut sa dispar, cautand alta tinta care nu
intarzie sa apara…un cuplu de americani, undeva la 25-30 de ani…probabil in
luna de miere, cu ganduri romantice scoase din Dirty Dancing 2 despre maidanele
din La Havana se aventureaza fix in plasa intinsa de paianjenii cubanezi.
La inceput, i-au lasat sa treaca,
aparent fara sa-i bage in seama…se prefaceau ca vorbesc despre altceva, iar
cand baiatul, un tanar grasun si saten, s-a uitat la ei, baietii chiar i-au
zambit innocent si l-au salutat cu o miscare a capului…sa-l faca sa se simta
mai in siguranta; apoi, cand au ajuns la cateva zeci de metri departare, toti
s-au ridicat si la fel ca niste hiene s-au grabit sa apara inainte sa ajunga pe
teritoriul altor pradatori ca ei. Nu a trecut mult timp si baietii deja ii
inconjurasera pe cei 2 care nu intelegeau ce se intampla. Grasunul a incercat
sa le ofere bani…tot ceea ce avea la el, dar nu era suficient.
Ha, el nu stie, dar nu banul, ci viciul este ochiul Diavolului. Asa ii indoctrinez eu pe toti...Diavolului
nu-i pasa de bani, ce ar putea face cu banii in iad...este mai cald si mai
sufocant acolo decat este aici in ziua aceasta, mai mult ca sigur ar arde
toti...
Continui sa ma uit la ei...primul pas a
fost sa o apuce pe fata…tanara, la vreo 22 de ani, blonda, slaba, i se pune
mana la gura sa nu poata tipa, iar restul tabara pe baiatul care a avut o
tentatitva scurta de eroism, incercand sa lupte cu hienele care il
inconjurau…nu a reusit nici macar sa dea un pumn ca toti l-au lovit in acelasi
timp pe el lovindu-l cu mainile, picioarele si desigur, cu orice ar fi avut la
indemana. Tipetele ei inabusite i-au acompaniat pe masura ce il loveau cu
bestialitate…nu le-a fost de ajuns…l-au luat repede pe brate, si l-au bagat
chiar in casa pe acoperisul careia ma aflu.
Intru printr-o deschizatura menita
aerisirii si ma strecor incet printre gunoaiele adunate de ani de zile din pod,
doar ca sa ajung intr-o casa paraginita, folosita la un singur lucru…pe post de
abator…Umbland prin umbre nu sunt auzit si nici vazut de oricare din
“gazde”…cel putin nu inca…
Scena pe care avea sa se intample toata
actiunea era una saracacioasa...o incapere intunecata, iluminata numai de o
lampa puternica dar focalizata pe o masa care acum cateva zeci de ani ar fi
putut sa fie de operatii; un carut cu instrumente chirurgicale vechi dar inca
utilizabile si desigur recipient pentru prada ce avea sa vina…restul camerei
invaluita in intuneric nu ascundea decat pereti rosi de timp si praf…
In locul spectatorilor, pe langa mine
se gasea si fata care statea legata de un calorifer, chiar in fata mesei pe
care sotul ei avea sa fie sacrificat. Degeaba incerca sa tipe, degeaba incerca
sa se agite, lanturile cu care era legata faceau putin zgomot si urletele ei se
trasformasera doar in soapte…ragusala i-a luat si singura sansa sa se mai faca
auzita; printre lacrimi si suspine incerca in zadar sa se roage de captorii ei
sa le dea drumul…le-a promis bani, le-a promis orice isi doreau dar probabil ca
nu isi dadea seama ca barbatii o ignorau complet, fie ca nu intelegeau engleza,
fie ca aveau alte planuri pentru ea…
L-au intins pe masa, inconstient cum
era si restul barbatilor au inceput sa discute in spaniola lor despre ce aveau
sa faca…l-au chemat pe Lupe, care se pare ca era “chirurgul” si i-au spus sa nu
lase nimic…aveau comanda mare. Apoi, au discutat ca restul sa astepte pana cand
e gata operatia si sa livreze marfa fiecarui client in parte.
S-au asezat comod pe o canapea intr-o
camera invecinata si s-au apucat sa-si faca planuri pentru banii ce aveau sa-I
primeasca. Erau 6 oameni in total, fara prizonierii lor…
Lupe l-a legat pe grasun de masa si a
inceput sa taie…fara remuscari, fara ezitari a inceput chiar cu pieptul; a
inceput sa urle, trezit din somnul lui intr-un fel atat de brutal, a incercat
sa se zbata dar tot ce a reusit sa faca a fost mizerie pe jos…sangele care
tasnea din el a acoperit podeaua si pe Lupe care lipsit de rabdare si de tact
i-a taiat gatul pentru a nu mai fi deranjat. Sotia lui, scotea niste sunete
interesante, dar fara prea multa valoare pentru baietii din camera alaturata
care au inceput cu totii sa rada de felul in care facea si sa arunce cu sticle
goale de bere spre ea. Una a lovit-o in cap, castigandu-le cateva ore de
tacere…
Lupo, la randul lui, dupa ce si-a
terminat procedura si l-a lasat pe grasun asemenea unui porc la abator, gol pe
dinauntru s-a gandit sa-I faca fetei inconstiente un cadou, lasandu-i in poale capul
sotului sau pentru cand se va trezi. Restul baietilor au luat valizele pline de
organe si au plecat sa-si vada de afacere in timp ce Lupo a ramas in urma sa
curete camera si sa scape de cadavru.
In aproape 2 ore a reusit sa scape de
grasun, ingropandu-l in beci langa multi altii ca el, numai capul l-a lasat in
continuare in poala fetei care era inca inconstienta. De acum baietii au
inceput sa se intoarca, unul cate unul, tinand o suma destul de mare de dolari
americani.
Part 2. C.ocaina
Ultimul cand s-a intors, pe langa
dolarii pe care ii avea a adus cu sine si o punga de aproape jumatate de kg de
cocaina, laudandu-se ca a primit un bonus pentru “performanta”. Bonus pentru
“performanta”, auzi...asa sunt oameni, alearga dupa vicii si platesc destul de
scump pentru ele. Le-am mai explicat eu...cu banii nu faci nimic dupa ce
mori..cu viciile ajungi mai repede in iad...adica,
la mine.
Part 3. C.ocaina
S-au strans cu totii in camera cu
canapeaua si liniile de coca au inceput sa apara si sa dispara odata la cateva
minute. Tipau ca descreieratii, se agitau, se imbraceau, iar cand si-au amintit
ca nu sunt singuri au aruncat o galeata cu apa peste fata care era inca
inconstienta.
S-a trezit tipand, nu stiu daca
datorita apei reci sau datorita faptului ca a realizat ca nu e un cosmar si ca
se afla cu adevarat acolo. I-a luat cateva secunde sa observe capul lasat in
poata si a inceput sa se zbata si sa tipe asa cum rar mai auzi o fiinta umana
tipand…nu pot sa neg ca am zambit auzat de scena; restul in schimb, radeau in
hohote luand capul de par si obligand-o sa il sarute. S-au distrat in felul
asta aproape 15 minute, chinuind-o si lovind-o.
Part 4. S.ex
La ideea unuia dintre ei, au
dezbracat-o si iau dat cocaina cu forta…fusese agitata inainte, acum este de-a
dreptul hiperactiva. Tipa, se zbate, totul in hohotele de ras ale baietilor
care acum o lovesc cu palmele si vorbesc cu ea in spaniola. Unul dintre ei,
controlandu-I hainele i-a gasit pasaportul si a inceput sa o strige pe nume
“Inez chupa la pinga Inez” , incepand sa o violeze…marea lor gresala.
Brusc, sunt scos din filmul pe care il
vad si-mi revin la gandul la Hans si la D….la tradarea lui pentru o amarata de
femeie…ingrat nenorocit…l-am scos din saracie, l-am scos din anonimat, i-am dat
posibilitatea sa faca ceva maret si el s-a blocat intr-o nenorocita de
iluzie…rasa infecta si inferioara a oamenilor…o sa jubilez cand o sa calc pe
cenusa lor…
Ies din umbra, aplaudand si ma uit in
ochii fiecaruia dintre cei aflati acolo…ah, ce-mi place sa fac asta. Poate ca
D. face filme bune si se uita la filme si mai bune, dar niciodata nu o sa aiba
un “actor” mai bun ca mine in rolul principal...eu ii dau cele mai bune
povesti, eu sunt puterea...iubesc
senzatia de a vedea stupoarea oamenilor cand ma vad la locul nepotrivit, dar la
timpul potrivit...timpul potrivit pentru mine, desigur.
Initial se blocheaza, rasetele se
potolesc si singurul lucru care se aude in incapere sunt palmele mele care bat…
-
Felicitari
insectelor…un spectacol interesant. Dar e timpul sa tragem cortina….
Nu spune niciunul absolut nimic, doar
isi scot pistoalele si incep sa traga frenetic inspre mine. Majoritatea
gloantelor sunt trase pe langa, nimerind peretii jerpeliti, decorul din spate,
dar si cele care ma ating nu fac nimic altceva decat sa dispara in mine ca si
cand nu ar fi fost acolo. Oripilati incep sa urle, de parca tocmai ce au vazut
Diavolul…incep sa invoce sfintii si pe Maria, numai ca acolo, sub acoperisul
lor, nimeni nu le va veni in ajutor.Incearca sa fuga dar toate usile sunt incuiate…m-am
ocupat de asta imediat cum au intrat in casa…iar geamurile sunt toate batute in
cuie si scanduri le acopera.
Pe primul dintre ei il gasesc incercand
sa deschida usa de la intrare…ii bag mana prin spate si-l dezmembrez…incerca sa
tipe cand il patrund, dar deja plamanii lui sunt plini de sange, asa ca nu
reuseste decat sa scoata o soapta inecata…
A doua victima este chiar langa
prietenul lui de la usa…incerca sa scoata scadurile de la geam. Vazandu-si
tovarasul rupt in doua a paralizat de frica…plange si cerseste indurare, atunci
cand ma opresc in fata lui…sta in genunchi si-si pleaca capul…ce-i drept capul
plecat, sabia nu-l taie…dar nici soarele
nu-l vede... iar pe mine ucigandu-l...
Urmatorii trei au incercat sa se
baricadeze in una din camerele de la etaj. Au pus tot ceea ce au gasit la
indemana in fata usii in speranta ca nu voi putea sa ajung la ei. Disperati,
incerca sa scoata scandurile de la geam, poate poate ma incetinesc indeajuns de
mult incat sa scape. Urla disperati unul la celalt sa se grabeasca…ii las chiar sa descopere geamul inainte sa
sparg usa si tot ceea ce era menit sa o baricadeze. Incerc sa deschida
geamul si unul dintre ei chiar reuseste…totusi, faptul ca l-a spart cu capul si
gatul lui a ramas infipt in cioburi, nu l-a ajutat prea mult…restul, in
disperarea lor incearca sa treaca pe langa mine si sa iasa din camera, doar ca
ii prind pe amandoi de gat, ridicandu-I in aer, apoi ii lovesc cap in cap pana
cand nu raman decat aschii de os si sange...sangre...
Nu in ultimul rand, il gasesc pe Lupo
in beci…s-a gandit ca poate scapa daca se ascunde cu cadavrele…mi-a facut munca
cu atat mai usoara. Coborand de la etaj, iau capul detasat al grasunului de pe
jos si cobor cu el spre beci. Acolo, Lupo ma astepta cu o lopata in mana gata
sa se apere pana la ultima suflare. Injura si blestema in timp ce incerca sa ma
loveasca cu lopata, dar coada de lemn se sfarama in mine, iar cu partea
metalica ii deschid abdomenul dintr-o miscare. Sangele si intestinele au
inceput sa iasa din el, ambele insotite de un miros gretos, accentuat de
caldura din jur. Nu apuca decat sa faca ochii mari, timp in care iau capul
taiat al grasunului si-l indes in locul intestinelor cazute…o adevarata opera de arta...
Urc
inapoi, ma sterg de sange si indreptandu-ma spre usa, fata legata de calorifer
incepe sa ma roage sa o eliberez… ma uit la ea, ma uit in jurul meu, vazand
cocaina si banii, sangele si cadavrele intinse peste tot…apoi ma intorc cu
spatele si ies. De indata ce am inchid usa, toata casa incepe sa arda, un foc mistuitor acompaniat
de ultimele urlete ale fetei inca legate de calorifer…Inez…urasc numele asta…
Ma
indepartez repede, pentru ca nu am chef de autoritati si alte interviuri
televizate, in care ma pretind un biet martor.... A fost destul entuziasm pentru o noapte...
Cu toate ca orice datorie poate fi platita in sange, nu e
nici pe departe sangele de care aveam nevoie, dar este totusi doar o repetitie
pentru razbunarea ce are sa vina...exista un loc special in Iad pentru
tradatori si Hans tocmai ce si-a castigat un loc fix in mijlocul lui..
Enervat,
ma opresc la taverna mea preferata cubaneza, unde-l gasesc pe Teodoro...o
pramatie de om, la vreo 35 de ani, violator recidivist, eliberat pentru a treia
oara din puscarie...insa-l mai tin in viata, pentru ca din cand in cand, mai am
nevoie de serviciile sale...
- Cu ce va servesc Senor ? ma
intreaba zambind, fericit sa ma vada, cu gandul ca am o misiune pentru el.
- Un Cuba Libre te rog…si
pune mai multa gheata…stii cum imi place mie...atmosfera s-a incins prea mult
- to be continued
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu