HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 5- Part 12

ALTCEVA (Teoria Urii)

Motto:

John Milton: Guilt - it's like a bag of fuckin' bricks. All you gotta do is set it down....Who are you carrying all those bricks for anyway? God? Is that it? God? Well, I tell ya, let me give you a little inside information about God. God likes to watch. He's a prankster. Think about it. He gives man instincts. He gives you this extraordinary gift, and then what does He do? I swear, for His own amusement, His own private cosmic gag reel, He sets the rules in opposition. It's the goof of all time. Look, but don't touch. Touch, but don't taste. Taste, don't swallow. Aha ha ha. And while you're jumpin' from one foot to the next, what is He doin'? He's laughin' His sick, fuckin' ass off. He's a tight-ass. He's a sadist. He's an absentee landlord. Worship that? Never!

(Al Pacino in The Devil’s Advocate)

“Yeah, a million people in a crowded room 
But my camera lenses only been set to zoom 
And it all becomes so clear, comes so clear, becomes so clear…”

(Justin Timberlake- Tunnel vision)

Devil’s part

Bucurestiul este chiar mai mizerabil decat mi-l aminteam...unde inainte blocurile darapanate si gri faceau un oribil contrast cu cladirile moderne de sticla, iluminate, dar murdare si zoite, astazi parca tot peisajul este “impodobit” si de uriasele bannere electorale ce expun fetele zambitoare ale celor mai corupti si mai infecti membri ai societatii noastre bolnave. Cei mai mizerabili dintre ei vor sa ajunga in frunte, isi vor numele pe buzele tuturor...vor sa detina totul in mainile lor murdare. In mod normal, acesta este momentul in care toti se inghesuie la usa mea pentru o favoare...numai ca pentru prima data “am inchis pravalia”. Fara favoruri, fara influenta...Rashid a fost foarte clar...

Trec printre oamenii de pe strada ce merg majoritatea cu capul lasat in jos, neuitandu-se nicaieri altundeva...de parca le-ar fi frica sau rusine sa-si ridice privirea...o amestecatura de corcituri si de provinciali care mai de care mai colorati, atat in tinuta, cat si in exprimare, care se inghesuie pe strazile murdare are Bucurestiului...reminescentele penibile ale unui popor ce a fost odata maret au ajuns sa se teama de o mana de oameni...vesnica soarta a omenirii...si-o merita cu varf si indesat.

D.’s part:

Cineva candva...mi-a spus ca...singurele relatii care rezista, de orice natura...sunt intre oamenii care nu au aproape deloc puncte comune, exceptand unul singur: urasc aceleasi lucruri.

11.12 A.M. Otopeni.

Il privesc pe Mario cum trece de check-in si pleaca in Barcelona, sa promoveze ultimul MEU scurt metraj.

Nu prea vorbim.nu prea ne mai vorbim...

Plec dupa ce-mi face cu mana.Se uita de parca asteapta sa spun ceva.

Sunt eu, D., Marioo. Nu o sa-mi cer niciodata scuze pentru ceea ce iubesc...sau ceea ce urasc.

Nu trec multe secunde si telefonul suna.

O voce pe care nu ma asteptam sa o aud atate de devreme.Michael.

“Ne intalnim la sosiri...la etaj.”

In zece minute aproximativ ajung in partea cealalta a aeroportului. Ma sprijin de balustrada, uitandu-ma la o gloata de oameni care asteapta alti oameni.

Nici urma de Michael. Nimeni sa-mi atraga atentia.

Trec 5 minute fara sa se intample nimic.

Apoi il zaresc. Numai ce intra si priveste-n jur.inca 2minute.se apropie de un barbat, la vreo 30 de ani cred, imbracat sport, cu un rucsac mare in spate si o alta geanta-n mana si-i sopteste ceva la ureche.10secunde.barbatul lasa jos geanta si alearga repede spre o cafenea.ia ceva de la o chelnerita,nu plateste.se reintoarce la locul unde si-a lasat geanta, iar Michael se distanteaza usor.zambind.11secunde.barbatul priveste disperat in jur, se uita-n sus, iar in jos,cautand parca ceva cu privirea.12secunde.barbatul scoate o bricheta si-si da foc.

Haos.oamenii incep sa fuga, sa tipe, iar nimeni, absolut nimeni din personalul aeroportului nu se apropie de barbat...de parca ar fi fost constransi...sa fuga.pur si simplu il lasa sa urle si sa...arda. de tot.

telefonul suna...

-         Te simt D....imi spune vocea lui, soptit. Ma cauti cu privirea...ahaha.Dar..nu poti stii niciodata unde sunt exact.

Il aud perfect.de parca toate tipetele, rumoarea si agitatia s-au oprit...oamenii trec pe langa mine agitati, fara sa ma opreasca. nimeni nu-mi spune sa cobor sau sa merg undeva. ei doar...ma lasa-n pace.

-         Poate sunt femeia din spatele tau care vorbeste la telefon....

ma intorc si o privesc...

-         Sau poate sunt barbatul in sacou galben pe care-l privesti fugind de mana cu fiica lui de 5 ani si asteptand confirmarea taxiului in casca...

il vad....e nervos...

-         Sau poate ca sunt deja iesit din aeroport si sunt doar un simplu turist care vorbeste la telefon...sunt peste tot D. si totusi nicaieri...asta...asta e puterea.

cobor scarile si ma intrept spre iesire.focul a fost stins de catre un om de la ghiseu cu extinctorul, dar barbatul este deja mort.

-         D. ...D....fratele meu...asa zisul ‘Diavol’...nu are nici macar o vaga idee cum sa foloseasca puterea pe care noi doi o avem. E necioplit, doar aparent calculat, cu un simt al umorului care si englezilor le-ar sta in gat...

trec chiar pe langa un grup de englezi,in timp ce urc in taxi...

-         Papusa, ai 36 de ore in care sa-mi dai un motive suficient de bun sa te tin in viata. Sa nu indraznesti sa-l omori pe tovarasul Mario sau sa faci un alt mascaru, dupa care sunt nevoit sa strang. Arata-mi...altceva.

si inchide.

mai am 35 de ore, 59 de minute si 59 de secunde sa...ma afirm.

Start counting.

Devil’s part:

15.16 P.M.

Intru in restaurantul lui D. deoarece mi-e foame...si sete de putina ironie. D. sta asezata la o masa, uitandu-se pe un ziar. Ma apropii de masa ei, nu ma priveste, eu privesc titlurile ziarelor pline de politica...acum abia se uita la mine, stiu ca vrea sa ma intrebe daca am vreo implicare, dar...nu o sa-i satisfac curiozitatea cu un raspuns. Nu pare deloc mirata sau impresionata sa ma vada, desi cu ea aparentele mereu insala...

-         Pari a fi intreaga atat fizic, cat si psihic...in termeni deosebit de abstracti intreaga psihic...ii spun, analizand-o, in timp ce un amarat de Arlechino ma intreaba ce vreau sa servesc.

Il expediez repede cu o comanda demna de mine...o cafea care nici macar nu o sa-si faca efectul. D. se face ca citeste ziarul ala infect...fetita, de cate ori am jucat noi jocul asta? Ii smulg ziarul din mana si afisez clasicul meu zambest sarmant, care stiu ca o dezgusta.

-         Draga mea, am de rezolvat o afacere neterminata...ceva ce chiar tu mi-ai dat de facut, surprinzator. Spune-mi...Hans ce face?

Faptul ca s-a albit putin la fata nu ma face decat sa simt o usoara furnicatura in piept...emotia descoperirii unei traume este pretioasa pentru mine...dar razbunarea este cu mult mai scumpa...

-         Cred ca este grav daca...ai ajuns sa ma intrebi pe mine de o creatie de a ta, imi zice, destul de calma.

Nu apuc sa reactionez asa cum as fi vrut, deoarece vine Arlechino sa-mi aduca cafeaua. Dupa ce pleaca, o prind pe D. de mana si o fac sa simta cum ii arde bratul...nu tipa, deoarece sunt destui clienti in restaurant, dar nici bine nu-i este.

-         Mai spune-mi odata...ce s-a intamplat cu Hans?

In mod ciudat, nu reactioneaza, nu se crizeaza, pare a nu fi ea...

-         Hans a fost de acord sa te tradeze....asa cum ai auzit la telefon cand erai in Cuba. A spus ca vom pleca amandoi din sanatoriu si ca nu se va mai intoarce niciodata. Dar...Hans s-a panicat.

D. incepe sa rada, iar eu o strang mai tare, sa simta caldura iadului cat mai aproape de ea...acum vorbeste cat de repede poate.

-         S-a inchis in camerele de tortura de la subsol si nu mai pleaca de acolo...isi tortureaza toti pacientii si-i duce-n prag de “moarte simulata”...pe mine doar m-a lasat sa plec.

Tembel ipocrit....ma ridic de la masa, stiind ceea ce am de facut. D. se ridica si ea, vrand probabil sa plece...o prind de brat iar.

-         Inca ceva...stai departe de Michael daca nu vrei sa-i impartasesti viitoarea soarta a lui Hans...duhoarea lui te inconjoara si nu-mi place ca altii sa se joace cu jucariile mele...

Apoi ma intorc cu spatele si plec. Nu mai apuca  sa spuna nimic fiindca am lasat-o singura...femeie proasta...nu-i ia mult sa traga spre altul care pare a avea potential...i-am mai spus eu Cuiva odata ca sa faca femeia este o gresala.  Nu a vrut sa ma asculte asa ca l-am rugat sa ma lase pe mine sa o concep...m-a lasat si am facut-o...era un egal al barbatului...ambitioasa, rationala, loiala si puternica...nu I-a placut fiindca voia sa stea ea deasupra. Asa ca i-a scos barbatului junghiul pe care il simtea in coasta si l-a personificat...a creat femeia din ceea ce-l deranja cel mai mult pe barbat si a numit-o echilibru...apoi pe mine m-a blestemat fiindca am avut tupeul sa rad de gafa Sa monumentala....mda...se pare ca istoria si natura in sine-mi dau mie dreptate...dar cine sa o auda...

D.’s part:

19.00 P.M.

m-am gandit la ce mi-a spus Michael.

Teoretic: Ma omoara. Ajung in Iad.Ratacesc acolo alaturi de toti...“mortii mei”.

Practic: Ma omoara si ma lasa sa ard in chinurile Iadului, fara siguranta ca Diavolul ma va scoate de acolo prea curand....nu e ca si cum...au nevoie de mine...Exista o eventuala posibilitate, in care Diavolul m-ar scoate, doar ca sa-i faca in ciuda lui Michael...dar la cum stau lucrurile intre mine si Diavol...ma indoiesc ca va fi asa de amabil...

decid sa nu iau o decizie sub primul instinct. Rar asa ceva...in cazul meu.

ma asez pe fotoliu, in apartamentul meu.eu si Kant.

“critica ratiunii pure”

sa o citesc.e singura din colectia lui care nu am apucat inca sa o citesc.

Whisky-ul si tigarile zac in bucatarie.

Nu le iau.

Fara vicii in ultimele mele 24 de ore.

Daca tot o sa mor..sa se conspecteze cel mai importante lucruri...

Traiam o viata intreaga prin prisma oamenilor pe care ii avem in jur. “fiecare se vede pe sine-n celalalt.”#avizNoica

ne raportam la ei.oamenii din jur.pentru ca avem nevoie de o limitare.a naibii limitare....

Cautam in prezent tot ce nu avem, dar am avut candva in trecut.

Cautam in viitor tot ceea ce nici trecutul, nici prezentul nu ne ofera.

iar tot ce...ce ocolim...cu atata ardoare...ca un evantai pe care tot il vanturam, dar care nu ne ajuta deloc sa facem fata caldurii innabusitoare...este prima impresie. First thought.

Prima impresie despre primul lucru pe care l-am vazut, l-am avut.

Prima impresie despre orice...

Fugim de ea si incercam sa-i construim iluzia a ceea ce nu exista.

Adica inlaturam instinctul.

Prima impresie rezuma tot. E plata, invizibila, de neatins. Si oricate amintiri, lucruri si ganduri aruncam peste ea...tot ramane de neatins. Ca Diavolul de catre orice muritor de rand...

Cum incepe ceva...asa se si termina.....

Ne nastem din nimic si tot in nimic ajungem.

Viata ramane doar o trecere.

Iar in aceasta trecere, singura solutie este sa....furam cat mai multe “diamante” putem.

Fie ca sunt veritabile, fie ca nu.

[Irelevant.absolut irelevant.

Argument. Daca Max ar fi fost real, mi-ar fi spus sec...ca mai bine decat sa scriu, mai bine-mi iau mai mult timp sa traiesc.

Nici dracu’ n-ar da o replica mai buna...]

Devil’s part:

Sa ajung la Hans nu este dificil...infatisarea mi-e schimbata intr-una simpla...planul este clasic...ma las prins, devin cobaiul lui, ma ridic in momentul in care se simte sigur si-i ofer un preview cu ceea ce il asteapta pentru tot restul eternitatii...ceva simplu, inedit...un cliseu ce nu se devalorifica niciodata. Ca orice cliseu care se respecta afara trebuie sa fie o furtuna...una incredibil de puternica, unde apele curg din cer asemenea raurilor si fulgerele lumineaza copacii care gem din cauza vantului ce mai are putin si-i scoate din radacini. Duba in care ma aflu duhneste a fum si a ceapa...o miasma insuportabila a plebei inghesuite...imi aduce aminte de lagarele lui Adolf...macar aia aveau decenta sa-i omoare si sa-i arda decat sa-i lase sa infecteze pamantul in continuare...

Fetele neexpresive ce se afla langa mine spun toate cate o epopee a mediocritatii...unul pare a fi tractorist, altul pare a fi cersetor, iar cuplul ce se afla langa mine pare a fi scos din stereotipurile prezentate la stirile de la ora 5...ambii cu dinti lipsa, rosii la fata si duhnind pe langa jeg, a alcool ieftin. Toti sunt nelinistiti, dar sunt surprinzator de docili pentru niste oameni ce au sa-si gaseasca un sfarsit tragic...la urma urmei minciunile cu care au fost...mai bine zis cu care am fost convinsi sa urcam...locuri de munca bine platite la ingrijirea batranilor dintr-un azil...de parca cineva i-ar lua fix pe acei ratati dintr-un loc sa-i omeneasca...

Drumul este plin de gropi si tunetele dese nu fac decat sa sporeasca senzatia de neliniste a colegilor mei de suferinta...incep sa murmure si sa-si puna intrebarile cele mai firesti...oare o sa fie bine unde mergem...oare ne pregatesc ceva surpriza...

Nu apuca sa discute prea mult caci ne oprim brusc. Show-ul a inceput promitator cu niste gardieni destul de solizi care au deschis usile din spate ale dubei si indreptand niste lanterne foarte puternice in fata noastra au inceput sa urle sa iesim. La inceput relativ reticenti si chiar revoltati de atitudinea asta, colegii mei au inceput sa protesteze verbal, dar bastoanele metalice acoperite cu cauciuc ale paznicilor au avut ultimul cuvant in aceasta disputa...ne-au scos cu forta pe toti si ne-au batut in ploaie...deja primele victime colaterale din aceasta campanie de pedepsire s-au remarcat...cel putin paznicul care continua sa ma loveasca in ciuda faptului ca eram deja la pamant va avea parte de bastonul ala infipt foarte adanc undeva unde nu-i va face placere...

Ne-au imbrancit spre un corp al azilului ce initial era o magazie, dar se pare ca Hans l-a transformat intr-un fel de temnita...m-am zbatut putin si am tipat, dar m-au dezbracat in pielea goala si m-au aruncat intr-o camera in timp ce eu urlam sa ma lase, iar ei nu faceau decat sa rada si sa ma loveasca cu bastoanele peste picioare. Nu pot spune decat ca le-am rezervat si lor un loc pe lista mea...

Camera in care m-au aruncat gol era de fapt o sectiune a temnitei pentru subiectii bunului doctor...mai mult creaturi decat oameni, figuri diforme, murmurand cuvinte indescifrabile printre spumele galbene cu care umpleau camera de un miros greu de carne putrezita amestecat cu mirosul de urina si fecale...e mirosul unei morti nedemne, e un miros familiar...

Ma uit oarecum fascinat la membrele amputate, apoi cusute inapoi pe corpuri diferite ale oamenilor, picioarele fiind atasate in locul bratelor sau la intestinele unor pacienti ce au fost legati asemenea unor gemeni siamezi...toate niste tentative grotesti de a dezlusi misterele corpului omenesc...o cauza nobila din punctul meu de vedere, desi insuficient promovata...ma asez intr-un colt al camerei simuland o spaima irationala si astept sa fiu luat de catre gazdele mele. Din fericire, nu se lasa prea mult asteptati si sunt tarat in ciuda tipetelor de teroare pe care le scot intr-un mod atat de dramatic, incat mi-ar putea aduce cu usurinta un premiu de actorie si inca la cele mai inalte standarde...din pacate, asa o performanta este irosita pe un public atat de banal incat ma face sa ma simt usor penibil...dar dupa cum i-am spus unui tanar cantaret odata...the show must go on...

D.’s part:

11.12 P.M.a doua zi.cele 36 de ore s-au terminat.

il astept pe Michael la fel cum un betiv asteapta sa iasa de la dezintoxicare ca sa bea iar.

am inchis restaurantul in aceasta seara.

doar e ultima mea seara.trebuie sa ma bucur de ea...singura.

le-am dat liber tuturor, mai putin bucatarului pe care l-am rugat sa gateasca specialitatea casei.

o singura masa aranjata in tot restaurantul.

mancare.alcool.lumanari.si moarte.

aperitiv.friptura [de ce a mai ramas] din Aris in sange.

asta am gatit singura...special pentru Michael.

apare chiar mai devreme decat timpul stabilit.

nu-i spun nimic si am grija sa nu-mi aprind o tigare.nu vreau sa o arda pe spatele meu.

in schimb, el ma prinde de gat si intreaba nervos, uitandu-se la farfuria cu carne...umana.

“ce.dracu.e.asta”

Ma bufneste rasul.ma da cu capul de masa.si ma obliga sa gust.

Tac.ma da iar cu capul si-mi spune ca ori gust ori ma omoara acum...si-mi critica tupeul de a-l astepta cu asa ceva,cu o cina la mine-n restaurant si cu haine de la Prada pe mine.

Good girls never give it up.But anything is possible, if 50 fucked Vivica, hurdled life’s obstacles, found my way through the maze.#thegamedreams

Gust. se mesteca greu...dar nu pot sa inghit.asa ca scuip.

Look, but don't touch. Touch, but don't taste. Taste, don't swallow. Aha ha ha

Apoi imi spune ca astea-s regulile lui Dumnezeu.

si ca dupa regulile sale...ca sa ma tina-n viata...trebuie sa bag in gura ce am scuipat.

Si sa inghit.si o fac.

Taste and swallow.editie limitata.

Devil’s part:

Prima noapte trece relativ repede...cei din jurul meu scot freamate de suferinta si gemete de durere in mod constant...cel mai relaxant sunet pentru mine, asa ca ma centrez perfect. A doua zi micul dejun este servit dintr-o caldare unde par a fi resturi ramase de la pacientii din azil. Toti se ingesuie spre caldarea lasata la poarta incaperii si incep sa se bata pentru ea. Unii par a fi creeat aliante cu altii in timp ce aceia mai slabi stau resemnati deoparte savurand laturile numai cu ochii...pentru cei care inca mai ai ochi. Un orb cerseste cu zor o bucata de paine mucegaita de la un altul mai mare si mai puternic. Nu primeste decat o palma peste fata, moment in care, de dragul amuzamentului m-am decis sa inversez putin rolurile. Cel orb a inceput sa vada in timp ce asupritorul sau a orbit brusc. Rezultatul a fost cel asteptat...de indata ce a primit un strop de putere fiinta umana a abuzat de ea si si-a omorat agresorul strangandu-l de gat in timp ce el era panicat de faptul ca nu mai vedea nimic. Desigur, asa cum ma asteptam, nimeni nu a intervenit, nici macar nu s-au uitat inspre ei...e clar unde vor ajunge de aici...

Dupa incidentul acesta paznicii si-au facut aparitia...usor iritati de faptul ca inca unul a murit si ca trebuia sa-l care de acolo...s-au intors insa repede si ne-au aliniat pe cei nou veniti pentru un fel de inspectie. Bataia a urmat fara nici un avertisment si unul cate unul toti care au ajuns odata cu mine au fost luati, intervalul intre ei fiind de aproximativ o ora. Fiecare era atat de speriat incat nu mai era capabil decat sa se uite spre usa care se deschidea cu regularitate. Dupa 5 ore mi-a venit randul, iar pentru a nu dezamagi le-am oferit un spectacol demn de orice premiu de actorie...am tipat, m-am zbatut, am implorat, si ce-i drept am primit...o bataie ce ar fi ucis un om, dar ce a trezit un...

Drumul spre laborator este unul asemanator unui decor din filmele horror ieftine...scari de lemn ce scartaie, borcane cu membre amputate si desigur usi groase de fier ruginite. Un alt cliseu ieftin gandit de o minte cu mult prea umana...

Cei doi tipi solizi ma lasa intr-o sala de operatii ce se afla in spatele usilor metalice, sala ce initial a fost alba, dar datorita uzurii si a lipsei de curatenie a ajuns de o culoare gri-rosiatica. O sala intunecata si mica, evident folosita de catre Hans pentru a “imbunatati” fiinta umana. In ciuda unor proteste atat verbale, cat si fizice m-am gasit legat de o masa de operatii, de maini, picioare si cap cu legaturi foarte groase de piele si otel chirurgical...ceva ce numai unul ca mine ar putea sa rupa fara nici un fel de efort. Ma lasa singur in sala cu singura lumina fiind cea a reflectorului de operatii si cu obscuritatea camerei ce ascundea borcane cu diverse parti anatomice conservate in formol si desigur uneltele meseriei ce se gaseau fix in dreapta mea, ascutite si pregatite de a crea o noua victima in numele stiintei.

Hans este imbracat intr-un halat alb imaculat si cu o masca chirurgicala pe fata si manusi pe maini. Se uita la mine si pot distinge un zambet pe sub masca cea verde. Il privesc direct in ochi si incep sa lacrimez si sa suspin aparent incontrolabil. Ii place sentimentul de putere pe care i-l da frica mea...se apropie de masa si ia un bisturiu si fara sa spuna vreun cuvant incepe sa sculpteze ceva in pieptul meu chiar deasupra inimii.

In momentul in care bisturiul mi-a atins pielea, simt o arsura profunda  pe care nu ar trebui sa o simt si ma abtin sa tip, incercand sa rup legaturile si sa termin odata cu prefacatoria, dar legaturile nu se rup oricat de tare ma zbat. Hans isi da jos masca si pe un ton calm si satisfacut a inceput sa-mi vorbeasca in timp ce bisturiul sapa in carnea mea, arzand din ce in ce mai tare...

-         Herr Teufel...doar nu credeai ca un oaspete de asa seama avea sa treaca pe aici neobservat...

-         Nenorocitule...o sa-ti...

-         O sa-mi ce? O sa-mi arzi sufletul pentru o eternitate? O sa-mi aduci la viata cosmarurile? O sa ma distrugi?

Hans incepe sa rada isteric.

-         Lutz...Walter...Gerald... sau poate ar trebui sa-ti spun Diavolul, asa cum o face D.? Fascinanta femeie....in sfarsit, ai ajuns la mana mea...iar tot ce urmeaza este pentru Inez. Herr Teufel...stii tu mai bine..momentan, gratie unor ilustrii colaboratori te afli pe masa mea...si aici eu fac regulile si legile.

Tradatorii din Thule...sunt singurii legati de Hans care dispun de cunostintele necesare sa faca asa ceva. Lista mea brusc s-a transformat intr-un roman...

-         Societatea Thule inca mai detine informatii pretioase atat despre dumneavoastra cat si despre aceia care va sunt asemanatori. Reminescentele acestei societati pe care, daca nu ma insel, chiar dumneavoastra ati dezmembrat-o, au fost indeajuns de cumsecade incat sa-mi puna la dispozitie materialele necesare pentru a va lega, respectiv curelele acestea ce ai inscriptionate pe interior Pentaclele Goetiei, si desigur, din Clavicula Salomonis Pentaclul necesar pentru a va aduce la acelasi nivel cu noi, restul muritorilor de rand. Poate chiar incepeti sa simtiti efectele acestuia, intrucat mai am putin si-l termin de sculptat...

Degeaba incerc sa vorbesc sau macar sa gandesc...tot corpul imi arde si o senzatie deloc familiara pune stapanire pe mine...tremur tot si arsura se transforma brusc intr-o durere  ascutita a pieptului. Strig dar simt ca pana si vocea ma lasa. Incerc sa ma mai zbat odata dar legaturile sunt puternice si dure...frigul este printre ultimele lucruri pe care le simt inainte ca Hans sa-si puna la loc masca chirugicala...vocea lui delectata se aude cu un ecou sec prin ea...

“Sa incepem prin vivisectia membrului inferior...”

D.’s part:

dupa incidentul cu carnea, Michael s-a calmat.

s-a asezat la masa si a deschis sticla de vin, intrebandu-ma politicos daca vreau.

Nu am raspuns.asa ca si-a luat sticla doar pentru el.

-         Stii D., imi spune, dupa ce testeaza vinul, ma gandeam sa-ti spun niste povesti interesante in seara aceasta...amintiri din vremurile in care lucrurile erau mult mai diferite decat sunt acum...spre exemplu...cine crezi ca era langa Dante cand scria “Divina Comedie”?

Imi ia tabachera si-si aprinde o tigare.parca suntem intr-un film prost in care stau doi la o masa si el tine un discurs de care ea se preface a fi interesata.

-         Da, imi amintesc si acum ca a avut probleme cu titlul...eu si Diavolul ne amuzam copios de dorinta lui de a intelege misterele Universului, intre cei patru pereti ai exilului sau...il innebuneam, il fascinam...insa si-a facut bine treaba, a lasat mostenire ceva memorabil...el era “comedia” noastra...iar noi eram “divinii” lui...si astfel a iesit “Divina Comedie”...asemeneai lui, si noi te-am plimbat pe tine prin cele noua cercuri ale infernului...uneori, mi-a fost frica ca te-ai blocat in unele si nu mai puteai avansa...dar te-ai descurcat.

M-am descurcat auzi...ma ia si la misto...

-         Da, D., tu esti o faptura interesanta, sa stii. Tu esti intr-o realitate care este definita de limita minima zero si limita suprema puterea Diavolului...eu sunt definit de alta realitate...in care limita incepe si se termina cu mine, iar tot ce e intre sunt doar punctele ce formeaza axa puterii mele...Depinde in ce realitate esti D. Poate tu crezi ca realitatea ta...e cea reala. Dar daca nu?

Stinge tigarea in scrumiera si se ridica, incepand sa se plimbe prin restaurant.scena de film nominalizat la Zmeura de Aur...va asigur.

-         Te intrebi probabil ce i-am spus omului acela la aeroport...ceva...divin. L-am prins de mana, arzandu-l si i-am spus...“ce simti acum va deveni din ce in ce mai intens...asa ca ori astepti sa te ard eu, pana sa faci check-in-ul si sa mori in chinuri...ori faci o demonstratie demna de ramas in istoria acestui aeroport....luand o bricheta de la chelnerita din spatele tau si dandu-ti foc...chiar aici.”Fascinant, nu?

Se plimba pe langa mine si-mi atinge umerii, coborand usor mana dreapta spre tabachera de pe masa.

- As putea incerca si cu tine.chiar aici, chiar si acum.Dar...nu pana lamurim niste aspecte. Uite, daca realitatea mea este cea reala? Te-ai gandit vreodata ca tot ce ai trait cu Max poate ca nu a fost cativa ani....ci doar cateva secunde?

Isi aprinde o alta tigara, iar eu ma abtin sa-i spun ca...tovarase, esti departe de frate-tu, care atunci cand spunea lucruri...o facea chiar de la “biroul” sau din Iad...

- Poate ca eu as putea sa ti-l arat pe Max acum sau sa derulez inapoi...si sa te aduc la momentul in care zaceai cu Max in pat, cu o bijuterie extrem de scumpa in mana si cu promisiunea unui “barbat” si nu a unui “hot”...sau pot sa derulez in viitor si sa te duc undeva unde nici tu nu-ti imaginezi ca vei putea ajunge...in Cuba, vorbind cu Castro despre cum tu...eh, nu-ti spun mai departe, sa nu-ti stric surpriza...

Abereaza...vrea ceva.de la mine.si ar putea sa o spuna direct.la urma urmei cine e el si cine sunt eu...

-       Deci, papusa, intreaba-te care este prezentul. Ce facem noi acum...sau ce s-a intamplat mai devreme? Sau ce crezi tu ca se va intampla? Sau...oare esti tu cea reala? Daca Max este cel real si tu esti doar halucinatia lui? Sau daca eu sunt cel real...si tu si Diavolul sunteti halucinatiile mele? Te-ai intrebat vreodata...care este adevarul? De ce se intampla tot ce se intampla...?

Se aseaza la masa, privindu-ma.

-         Taci, ah? Poate alte limba te va face sa vorbesti....

O da pe greaca...

Εσύ πάντα ψάχνεις απαντήσεις σε ερωτήσεις που κανένας δε τις κάνει…αντί να ψάξεις την ερώτηση για την οποία ήδη υπάρχουν απαντήσεις…εσύ λατρεύεις την ατέλεια υπό τη βαθύτερη μορφή της…εκείνη που κανείς δε θα μπορούσε ποτέ να τη διευκρινίσει, εκείνη που κρύβεται σε εντελώς ασήμαντα πράγματα, χωρίς οποιαδήποτε ποιότητα…εσύ προτιμάς να μισείς παρά να αγαπάς, διότι έτσι καθορίζεσαι…εάν η ψυχή δε θα ήταν φαρμάκι, θα έκοβες το λαιμό σου γρηγορότερα από ό,τι θα σε δελέαζα εγώ ποιό μαχαίρι να χρησιμοποιήσεις …

[Tu cauti mereu raspunsurile la intrebarile pe care nimeni nu le pune...in loc sa cauti intrebarea pentru care exista deja raspunsuri...tu venerezi imperfectiunea in cea mai profunda forma a ei....aceea pe care nimeni nu ar putea sa o desluseasca, aceea ascunsa in lucrurile complet banale...care-s lipsite de orice calitate...tu preferi sa urasti mai mult decat sa iubesti, pentru ca asa te defineste...daca sufletul nu-i otrava, ti-ai taia tu gatul mai repede decat te-as ispiti eu ce cutit sa folosesti.]

Incep sa rad.rad.iar apoi tac.se ridica si se apropie de mine.apoi ma prinde de gat...strangandu-ma tare.

-         Stii care e motivul pentru care nu o sa te las sa crapi, acum, aici, in chinuri groaznice? Pentru ca simt si stiu ce s-a intamplat cu tine inca de la inceput...eu te-am creat, papusa. Eu te-am cizelat, de-a lungul timpului si te-am tot scos din Iad pe Pamant...si stiu, ca in adancul sufletului, nu l-ai suportat niciodata pe Diavol...si nici nu o sa o faci. Iar avand in vedere ca nu avem aproape nimic in comun si uram acelasi lucru...te respect. Si nu o sa te omor...nu azi. Inca mai e necesar hoitul tau pe aici....

Pleaca de langa mine.deschise usa, iar apoi imi spune.scarbit.

-         Auzi, si fa si tu un film bun. Da’ bun.

Nu trec nici cinci minute si bunul meu prieten Hans...imi trimite o inregistrare pe telefon.ies in strada, alergand dupa Michael,care sper ca nu a disparut deja...il vad traversand bulevardul.il strig.se opreste.

Traverersez neregulamentar.ii dau telefonul.

-         Am facut cel mai bun film...

deschide telefonul.

Filmare.Diavolul torturat de Hans.

noroc ca e noapte si nu mult prea multa lume pe strada.

priveste fascinat.

-         Va avea si cei mai buni spectatori....ii spun. Eu, tu, Castro si oricare altul pe care Diavolul l-a torturat de-a lungul timpului....

Michael zambeste si-mi intinde telefonul.

-         Papusaaa...altceva. Am reusit...

Nu prostule, eu am reusit.

....caci totul a fost o mare inscenare...inca de la inceput....de la inceputul inceputurilor....de cand eu “sufeream” dupa Max si-l criticam pe Diavol...inca de cand Alex a plecat in Praga si cineva anume m-a vizitat...

Nu l-am auzit venind.Invatam pentru un examen si nu am sesizat pe nimeni, pana cand am simtit o atingere pe umar. Atingerea lui Michael. Iar odata cu ea...o multitudine de imagini...viitorul meu si tot ceea ce urma sa se intample. Max.

moartea lui Max.Diavolul.Dan.Crimele.Mario.Cazinoul.

nu mi-a dat de ales.a trebuit sa fac o intelegere cu el.

sa fim uniti...ca sa-l distrugem pe asa numitul “Diavol”.

Iar dupa ce am facut-o...a avut grija sa-mi stearga din memorie tot ceea ce vazusem si sa-mi reaminteasca despre pact odata ce ne vom revedea pentru a doua oara.

Nu a fost o simpla coincidenta ca atunci cand l-am revazut...l-am intrebat.

“Daca ai avea un pahar plin cu apa si unul gol, din care ai bea?”#avizHBCarteaa5aPart2

pentru ca atunci cand ne-am intalnit prima data...

mi-a cerut sa bea apa.iar eu nu am putut sa-l servesc, pentru ca nu aveam niciun alt pahar in camera, decat paharul meu...plin cu apa.din care beam doar eu...

mi-a spus ca nu face nimic.ca se grabeste oricum.a dat sa plece si dupa s-a intors si mi-a spus....

Stii, D. ... singurele relatii care rezista, de orice natura...sunt intre oamenii care nu au aproape deloc puncte comune, exceptand unul singur: urasc aceleasi lucruri. Presimt ca noi doi ne vom intelege bine...nu ne leaga nimic, dar cu siguranta il vei uri pe Diavol...

Iar apoi a plecat.stergandu-mi amintirile...pana ne-am revazut din nou.

...si chiar il urasc pe Diavol...asa ca am pornit un razboi contra Lui....cand eram in sanatoriu, la telefon nu i-a dat Diavolul sa asculte chiar tot... era prea prins oricum in Cuba si praful ei...de aceea, am putut sa-i suflu cel mai bun praf in ochi ever...

Hans mi-a povestit de plan, de cum putem sa-i reducem puterile si am jucat teatru pana-n prezent ca Diavolul sa nu banuiasca nimic... mi-a luat 5 carti si 58 de postari ca sa-l rezolv.

Michael incepe sa rada isteric si-mi spune ca nu a mai fost de cinci secole la fel de fericit cum este acum.

ne plimbam pe bulevardul Unirii, in plina noapte, in plina canicula, in Bucuresti....amandoi radem pentru ca putem, pentru ca vrem...caci poate pentru Michael este doar o gluma buna pe care nu a mai auzit-o de mult timp, iar poate pentru mine este doar o caterinca ieftina ca sa mai treaca timpul...Diavolul este doar la primul nivel de degradare la care m-am gandit...o sa-ti vine si tie randul, dragul meu Michael, nu-ti face griji. Diavolul a fost doar un preludiu...Michael insa va fi cea mai buna partida...de manipulat, torturat...din ultima vreme.

De ce? Hm..spre deosebire de alti muritori de rand, iubirea la mine...are termen de expirare. Ura insa...este doar o continua ambitie de perfectionare a sufletului meu. Iar acum, starea este...in plina ascensiune. Ar fi pacat sa o opresc.

- to be continued

THE END CARTEA 5