Hard to kill
"Ce dimineaţă surdă şi abstractă...
astăzi, Bucureştiul s-a trezit cu cataractă. "
_____
D. : “Odata, cineva mi-a spus ca nu am decat doua variante in viata: sa reusesc sau sa innebunesc. Am reusit, dar am si innebunit.”
Motto:
“Diavolul (de la diaballein) nu percepe ordinea lumii,
sau daca o percepe se ingrijeste sa o camufleze analitic, sau sa o strice. Diavolul nu vede legaturile dintre
lucruri, nu inregistreaza contexte, nu suporta verva asociativa. [...] Diavolul
este un prizonier al imediatului decuplat de sistem, al prezentului plat, fara
antecedente si fara protectie.” (Andrei Plesu- “Despre ingeri”)
“Sa-nnebunesc, iubesc sa
fumez un cui, ca sa ma duca fix la Dracu’, sa ii dau si lui...” (BUG Mafia ft. Adriana Vlad- Viata
noastra)
“World on fire with a smoking sun
Stops everything and everyone
Brace yourself for all will pay
Help is on the way”
Stops everything and everyone
Brace yourself for all will pay
Help is on the way”
(Les Friction- World on fire)
Devil’s part:
Oceanul a capatat o nuanta sangerie datorita apusului de soare…este
singurul lucru ce se vede in afara de norii care arata ca niste zdrente
atarnate de cerul lipsit de stele. Nu mai este mult pana cand se lasa noaptea…o noapte lunga, o noapte rece, o noapte
neagra…
Avionul in care ma aflu incepe sa tremure incet, un semn ca se schimba
presiunea atmosferica…ne apropiem de coborare. Desi scarbit de majoritatea
inventiilor inutile nascocite de mintea omului, avionul ramane, din punctul meu
de vedere, un apogeu al creeatiei lor. Au reusit sa sfideze o lege banala a
fizicii care pana nu de mult timp dicta ca un obiect mai greu decat aerul, sortit
sa stea pe sol…se pare ca s-au incapatanat pana cand le-a iesit…trasatura lor definitorie, sursa
potentialului pentru ceva maret, dar si motivul pentru care in final, sunt
blestemati…
Nu-mi permit sa pierd prea mult gandindu-ma la aspectele respective, si ma
intorc cu gandurile la situatia nefericita in care ma gasesc…D. este in
balamuc, fiindca a vrut sa stie prea mult, prea repede si o situatie
neprevazuta in Bolivia, mi-a anulat toata distractia pe care o planuisem in
Havana, deoarece risca sa distruga tot ceea ce am planificat si tot ceea ce am
realizat pana acum…totul datorita unui copil de 11 ani care a descoperit
accidental un camp petrolier in timp ce sapa o fantana. O “coincidenta” atat de
nefericita pentru mine, intrucat ma forteaza sa-mi accelerez planurile, daca nu
vreau ca totul sa se duca de rapa…
D.’s part:
Thinking
about my life, I realized that I’d never cared too much about people...even
tough LLI made me think that I did. If I really loved Max, I wouldn’t have
killed him…if I did care about Alex, I wouldn’t have let him go in Prague
I want to care, but I can’t…I just can’t…Fuck
LLI…it’s driving me crazy…I don't want to see the bad in people, I only want to
see the good, but…when you see the Devil every day you cannot see good…because
there’s nothing good there. I only see the crimes and his dirty affairs.
But
today I don’t have time to think about him, to talk about him. Emotions turned
off. Today, I will do something, that I enjoy doing. Think.Simple. This is the
motto. I need to escape from this psychiatric clinic and I need to have a plan
in order to be prepared for whatever the Devil is going to do.
Devil’s part:
Totul trebuie jucat impecabil, nu imi permit nicio gresala, nicio abatere,
miza fiind cu mult prea mare...intreaga putere mondiala e la mijloc. Trebuie sa
incep cu o munca serioasa de recunoastere…in parcarea aeroportului din La Paz ,
ma asteapta un Porche 911 Targa negru menit sa-mi acord un aer al
seriozitatii…la urma urmelor, sunt un investitor rus serios care pur si simplu
are de unde…
De asemenea, infatisarea pe care mi-am luat-o este menita sa-mi deschida
toate portile de care am nevoie…ochi albastrii, par blondin, constitutie
atletica, o voce groasa ce inspira seriozitate si autoritate in acelasi timp si
desigur un costum negru impecabil se potrivesc perfect cu masina pe care o
conduc. Drumurile nu sunt excelente si masina este rigida, dar cu toate astea
nu pot sa nu ma bucur putin de pedala de acceleratie care face toate capetele
sa se intoarca cu gurile cascate, incercand sa-si dea seama daca nu cumva un
avion incearca o aterizare pe soseaua de langa ei…
Prima destinatie la care am vrut sa ajung este bursa…primul loc de unde
poate fi observata orice fel de modificare in destinul omenirii este bursa…pentru cine stie sa o interpreteze…
Oricand a fost razboi, pace, conflict, criza sau chiar si prosperitate,
bursa a afisat o secventa tipica de numere in dreptul fiecarei actiuni…un fel
de avertisment pentru ceea ce avea sa vina…unii au fost capabili sa dezluseasca
misterul numerelor si sa se imbogateasca peste masura speculand asupra
evenimentelor ce aveau sa urmeze, pe cand altii s-au atarnat de grinde impreuna
cu intregile lor familii atunci cand au pierdut tot pariind in mod gresit.
Astazi nu este momentul sa stau la masa jucatorilor…nu…azi este momentul sa le aranjez masa si sa privesc din umbra cum
pun tot ceea ce au pe ea…
D.’s part:
Deci, tot ceea ce am gandit, tot ceea
ce v-am spus va fi sters...cu proverbialul “burete”
(citez din clasici). Evadarea
constituie singurul meu scop, care trebuie realizat cat mai curand. Iar ca sa o
pot realiza, nu am nevoie decat de un marker si de un telefon. Atat.
Cand am citit jurnalul Diavolului in acea seara, am descoperit printre
acele pagini o scrisoare... Scrisa de Alex, in greaca, semnata de el, ca fiind “Alexandru cel Mare”...
Doar nu credeti ca este o simpla scrisoare, in care Alex isi scria ultimele
ganduri, intr-o criza de nebunie aparenta, indusa de Diavol...nu, nu. Doar nu credeti ca Diavolul a ascuns scrisoarea lui Alex
doar pentru ca era...o scrisoare.
Este un bilet codificat, cu unul dintre codurile pe care doar eu si el le
stiam...
Probabil Diavolul a pastrat-o pentru ca i-a parut suspecta, dar a facut o
greseala. Stiam ca undeva, candva, o va face. O greseala facuta din omisiune,
nu cu intentie, care insa ma ajuta pe mine enorm. Aceasta...aceasta ramane
diferenta dintre mine si el. Diavolul nu si-ar fi imaginat niciodata ca
un jurnal de-al lui, ascuns in Istanbul, cu un bilet scris de Alex, probabil
inainte sa fie torturat ar ajunge vreodata in mainile mele. Eu m-as fi gandit. Eu as fi luat in
calcul toate posibilitatile si nu as face niciodata o astfel de greseala...
Obisnuiam sa avem 3 coduri prin care comunicam, iar la finalul a ceea ce
scriam, Alex se semna mereu “Alexandru cel Mare”, pentru a stii ca biletul imi
este mie adresat. Desigur, era si o modalitate de a induce oamenii in eroare,
in cazul in care vedeau biletul si voiau sa-l descifreze. Sa citeasca cat mai
multe despre Alexandru cel Mare, sa mai invete si ei putina istorie...
Inainte sa lesin pe canapeaua din biroul cazinoului, am avut grija sa fac o
copie a biletului, pe care s-o iau la mine...ascunsa in ceasul meu de mana, cu
cadran enorm, cumparat din L.A, acum putin timp, dar care nu este decat un
fals...se poate deschide, iar inauntru pot ascunde o hartie destul de mica,
precum cea care o am acum. Norocul meu ca Hans nu-mi aplica acelasi tratament,
precum celorlalti pacienti - camasa de forta...
Acesta este biletul:
Εγώ ένας ήμουν κι ένας παρέμεινα... Αγάπη... Χρόνος... Λέξεις ανεύ νοήματος... Ποτέ μου δε θα είμαι αιχμάλωτος της μοίρας ! Είναι η κληρονομία του αίματος – μην την απορρίψεις, πρέπει να την αποδεχθείς. Θα σε βοηθήσει να επιτυχάνεις στη ζωή σου. Ο Δοστογιέφσκι έλεγε ότι το χρήμα είναι μια δεσποτική εξουσία και παράλληλα ο μεγαλύτερος ισοσταθμιστής και σ’ αυτόν έγκειται η δύναμή του... Διότι τα χρήματα κάνουν ίσια την ανισότητα. Όχι, δεν κάνουν ίσια την ανισότητα τα χρήματα, στην ουσία η ποσότητά τους είναι τρείς φορές μεγαλύτερη από την δύναμη, γεγονός το οποίο αντιλαμβάνεται από λίγους ανθρώπους. Αυτή την δύναμη, όμως, δεν μπορεί να την έχει ο καθένας. Πρέπει να ξέρει κανείς μπροστά σε πόιον να ανοίξει στόμα, ποιόν να φωνάξει εάν τρέξει τίποτα... Alea iacta est. Έχουν όλα αλλάξει σήμερα... Να ξέρεις που βρίσκεσαι και τι σε παρακινεί. Είναι 2 λόγοι αρκετά δυνατοί, αλλά χρειάζεται κι άλλος ένας, με σκοπό να ενισχυθεί το συμπέρασμά μου. Εκείνος ο λόγος είναι ο επόμενος : η χαμογελαστή έκφραση των σκέψεων μπροστά στον κόσμο !! Σβήσε την δύναμή τους,
αλλά ποτέ σου επικαλώντας την αλήθεια.
Asa...o sa evadez eu. Sau cel putin o sa incerc.
Devil’s part:
Cladirea care adaposteste bursa este facuta din sticla…un simbol al transparentei…macar acest lucru l-au facut cum
trebuie. Cred ca este cel mai transparent loc din toata tara…bineinteles,
pentru cine stie sa priveasca in profunzime si sa accepte faptul ca totul este
scos la vanzare…de la aerul pe care il respira pana la copiii ce nu s-au nascut
inca, totul este listat la bursa…sub o
forma sau alta.
Parchez cat mai vizibil masina, fapt care de altfel imi aduce niste priviri
dorite din partea unora din reprezentantii jucatorilor, apoi intru in cladire.
Inauntru este un haos general…oameni aruncand cu hartii, urland unii la
ceilalti, urland in telefoane, totul in speranta ca se vor imbogati intr-un
moment. Spre regretul meu, nu am nici un contact in locul asta uitat de lume,
dar…mereu se gaseste cineva dornic sa-si faca un prieten ca mine. Nu sunt tocmai “Lupul de pe Wall Street”,
sunt o versiune mult mai reusita a lui...pana si D. ar fi de acord cu mine
(numai din punct de vedere al cinematografiei, desigur).
Uitandu-ma prin haosul din jurul meu pot observa un singur om ce sta
intr-un colt, perfect calm, doar tragand cu ochiul la listarea actiunilor de pe
piata...un potential jucator, din cate imi dau seama. Are undeva la 35 de ani,
nu iese cu absolut nimic in evidenta, decat prin faptul ca este singurul din
tot haosul care pare a se uita direct in ochii mei, ca si cand ar stii cine
sunt…
Ma apropii de el, se uita la mine, dar nu spune nimic- tipic, continua doar
sa tasteze ceva pe un telefon; ajungand direct in fata lui, nu apuc sa spun
nimic, fiindca imi face un semn cu capul sa ma uit spre tabela cu actiunile.
Aceasta afisa un pret al barilului de petrol la jumatate fata de ceea ce era, atunci
cand am intrat in cladire. Ma intorc cu capul spre el, intrebandu-l:
- Sa inteleg ca esti
responsabil de scaderea asta brusca?
Ah, ce-mi plac mie tineri
aroganti, plini de potential. Au impresia ca doar pentru ca fac un lucru pe
care altcineva nu poate sa-l faca, controleaza cumva “lumea” (adica micul lor
univers neimportant).
- Sa intelegi ca sunt
capabil sa prestez servicii pe care nimeni altcineva nu este in stare sa le
presteze.
- In cazul acesta, cat ma
costa serviciile tale si mai ales, de ce mi le oferi mie?
Ma uit fix in ochii lui,
pentru ca vreau sa-i studiez expresia faciala, care tradeaza satisfactie,
uimire si exaltare.
- Sa-ti raspund la ultima
intrebare, fiindca indiferent de fatada pe care o arati lumii este evident cine
esti si ce urmaresti…cat despre costurile mele…vreau garatie…garantia ca atunci
cand ajung la mana ta sa nu uiti ce am facut pentru tine si sa-mi oferi un loc
la masa ta.
Vrea sa ma
impresioneze...il las, am nevoie de el, aerul acesta de superioritate inca nu
incepe sa ma deranjeze.
- Poti
favoriza o lista de companii sa cumpere tot petrolul nou descoperit?
- Fara probleme…
- Atunci ai
un loc la masa mea Gustavo, ii spun, strangandu-i mana. Pe tableta asta vei
gasi o lista cu companiile ce trebuie favorizate in cumpararea petrolului.
Trebuie sa detina minim 90% din intregul zacamant pana la sfarsitul zilei de
astazi. Tine cont…daca mi-ai irosit timpul presupun ca stii ce se va intampla…
- Pana la
sfarsitul zilei treaba va fi rezolvata. Verificati listele la sfarsitul zilei.
- Atunci nu
te voi mai retine…
Masa a fost pusa si jucatorii s-au asezat la locurile
lor…urmeaza acum sa schimb putin regulile
jocului.
D.’s part:
Dupa-amiaza aceasta, Hans nu si-a facut aparitia. De obicei, vine sa vada
ce fac. Iar eu stau tacuta, privind in gol, pentru a-i da impresia ca sunt
intr-o aparenta criza de personalitate...ceea ce este bine, pentru ca sta cateva
minute, nu spune nimic, se uita la ce am mai scris pe pereti, imi schimba
marker-ul daca s-a terminat si nici nu-mi da medicamente. As vrea sa ma
contrazic cu el asupra medicatiilor pe care am observat ca le da pacientilor...dar
nu, tacerea conteaza mult mai mult. Poate ca acest dezavantaj se va transforma,
la un moment dat, in avantajul meu.
Devil’s part:
Urmatoarea mea destinatie este la doar cativa
kilometrii distanta…cladirea care adaposteste administratia prezidentiala a
Boliviei. O programare cu presedintele tarii nu este ceva ce se gaseste la
indemana oricui, mai ales tinand cont de faptul ca mass-media se hraneste din
imaginea investitorilor straini care nu isi doresc nimic altceva decat sa
cumpere pe o nimica toata o tara intreaga si sa o vanda apoi pe o avere. Din
fericire pentru mine, un perspectiv investitor rus ce are o avere estimata la
cateva zeci de miliarde si mai mult decat atat, al carui nume nu este cunoscut
inca de mass-media fiind un tip enigmatic ce rar se afiseaza in public, pare a
fi reteta succesului in obtinerea unei intalniri discrete cu seful unui stat ce
se afla de putin timp in prim-planul mondial al resurselor.
Este o minune ce poti sa realizezi atunci cand
tragi sforile potrivite in zilele astea…pe vremurile luminate ale omenirii,
averea, calitatea era demonstrata de afisarea unor palate imense si prin
marturia nenumaratilor oameni ce-ti vedeau avere…in momentul de fata, economia
se rezuma la o verificare minutioasa a unor servicii aparent secrete care
rascolesc toate bazele de date cunoscute pentru a vedea daca exista adevar in
afirmatiile tale…din fericire pentru mine, manipularea bazelor de date si a
arhivelor electronice este cu mult mai usoara decat falsificarea certificatelor
nobiliare de pe vremuri…imaginatia contemporanilor fiind cu mult mai limitata
de aparenta siguranta oferita de un algoritm matematic. In orice caz…accesul la
omul ce conduce statul nu a fost o problema foarte mare…cel putin nu pentru mine.
Sunt condus pe un coridor decorat cu tot felul de statuete si
exponate din vremurile de glorie ale tarii. Nu bag decorul prea mult in seama,
doar atat cat sa realizez ca este o
tentativa exagerata de a copia Biroul Oval al Statelor Unite ale Americii. In
spatele unui birou masiv din mahon, foarte elaborat sculptat, se afla un
individ brunet cu tenul masliniu si trasaturi tipice sud-americane ce s-a
ridicat politicos in momentul in care am pasit in incapere. Ma indrept calm si
zambind spre el, prezentandu-ma drept Sasha Voronin, apoi sunt invitat sa iau
loc pe un fotoliu negru din piele, fiind acompaniat de catre presedinte ce s-a
asezat pe un alt fotoliu in fata mea, singurul lucru ce ne desparte fiind o
masa de cafea, aparent sculptata din fildes.
- Domnule
Presedinte Morales, m-am adresat eu in engleza cu un accent rusesc, voi trece
direct la afaceri, intrucat nu doresc sa va irosesc timpul cu discutii inutile…pot deja observa cum surprinderea lui este
mascata de un zambet.
- Atunci
domnule Voronin, sunt pregatit sa ascult ce aveti de zis.
- Tara
dumneavoastra se afla in momentul de fata intr-o situatie economica
penibila…aveti resursele necesare sa ajungeti o putere mondiala dar va lipsesc
cu desavarsire infrastructura, echipamentul si sincer ambitia necesara unui
salt de acest tip. Motiv pentru care, vin la dumneavoastra cu urmatoarea
propunere…eu impreuna cu asociatii mei de care veti auzi in decursul zilei de
astazi vom detine peste 90% din zacamintele de petrol descoperite in regiunea
de sud-vest a tarii. Probabil ca nu stiati acest lucru datorita tehnologiei
invechite pe care o detineti dar acel zacamant de petrol este suficient de mare,
incat sa va picteze proverbiala tinta fix in mijlocul fruntii dumneavoastra.
Acum…propunerea mea este simpla: cand asociatul meu va face o vizita oficiala
si publica la dumneavoastra nu veti discuta despre aceasta intalnire, ci doar
il veti astepta cu certificatele necesare inceperii exploatarii semnate,
stampilate si validate, si, desigur cu fortele de ordine necesare linistirii
orcarui tip de revolta sociala ce ar putea lua nastere ca urmare a inceperii
unei exploatari atat de vaste intr-o zona dens populata.
- Cred ca
ai inebunit!imi spune, ridicandu-se in picioare. Cine te crezi? Incepe sa urle,
vocea tremurandu-i de furie…
- Nu este
vorba de cine ma cred, este vorba de cine sunt si de ce sunt capabil sa fac
pentru a-mi asigura succesul. Predecesorul dumneavoastra nu a inteles acest
aspect, motiv pentru care a fost lovit brusc de o boala incurabila…ceea ce ofer
este garantia financiara atat pentru dumneavoastra cat si pentru oricine
implicat in acest proiect, nu doar pentru urmatorii ani, ci pentru inca 5
generatii de acum incolo. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa justificati
public necesitatea proiectului si veti fi un om putred de bogat.
- Nu sunt
de acord cu prostiile astea! imi spune, gesticuland cu mainile incontinuu. Ma
ameniniti in biroul meu? Ce te face sa crezi ca o sa mai iesi viu de aici? Cu
un ordin o sa iesi in catuse si o sa fii executat chiar in spatele palatului!
Asta ar fi o scena interesanta...ei trag, eu nu cad, ei
continua sa traga, eu continui sa nu cad, ei nu mai trag, eu ii omor...ceva
deosebit...si totusi mi-ar place sa-l vad pe Montezuma al II- lea cum s-ar albi putin la fata...
- Atunci
va rog, ii spun calm, impuscati-ma acum si veti trai toata viata, ce de altfel
va fi destul de scurta, anticipand momentul cand va veti trezi cu propriile
testicule indesate pe gat si cu inlocuitorul dumneavoastra dornic sa faca
afaceri deasupra cadavrului.
Zambetul pe care i-l afisez este ultima
picatura…incearca sa scoata un cuvant, dar il inghite repede oftand profund…se
uita in jos, apoi ridica privirea furioasa spre mine…
- Despre ce suma
vorbim?
Fara sa spun nimic, iau un servetel de pe masa si
un pix scriind suma de 6 miliarde de dolari pe el, apoi i-l intind zambind. Se
uita la servetel, il strange in pumn, apoi se ridica si imi intinde mana fara
sa spuna ceva.
- O placere sa fac
afaceri cu dumneavoastra. Inca ceva…cand asociatii mei vor veni sa discute
conditiile, eu nu am fost aici, nu m-ati vazut, nu ati auzit de mine si tot
ceea ce faceti este datorita increderii
pe care o aveti in proiectul respectiv. Suma de care am discutat va fi virata
cu 24 de ore inainte vizitei lor intr-un cont din Ghana. Veti primi confirmarea
telefonica. Orice tentativa de a rezilia
aceasta intelegere va fi foarte dezavantajoasa pentru dumneavoastra asa ca am
incredere ca nimeni si nimic nu va periclita operatiunea.
Ii strang mana si plec, fara sa astept sa fiu
condus…oameni slabi si lipsiti de scrupule ar face orice numai sa-si salveze
pielea…nici nu este de mirare ca au ajuns in situatia penibila in care se afla…
Iesind din palat, ma uit la ceas sa observ ca
bursa ar fi trebui sa se inchida pana acum. Ferific tranzactiile majore ale
zilei pe internet, doar ca sa constat ca totul a mers pefect conform planului
si ca Gustavo s-a tinut de cuvant intr-un mod admirabil…98% din zacamintele de
petrol sunt detinute in momentul de companiile care trebuie…jucatorii de la
masa au castigat aproape toate jetoanele…tot ce a mai ramas este sa le schimbe
in bani cash…
D.’s part:
Am asteptat sa se lase seara ca sa pot sa ma apuc de decodificare. Nu vreau
sa am parte de niciun musafir nedorit...le-am invatat deja orarul, cand garzile
lui Hans patruleaza holul, cand vine el, cand trimite pe altcineva, cand sunt
pauzele de masa....fara ceas, ar fi fost mult mai greu, pentru ca ar fi trebuit
sa-mi formez un sistem unde ar fi trebuit sa fi simulat cumva pe perete
trecerea timpului. Am noroc...
Scot din ceas biletul si incep sa-l traduc. Greaca este o limba pe care o
cunosc in proportie de 60%, dar observ ca nu au fost folosite cuvinte pe care
sa nu le stiu.
“Unul am fost si unul am
ramas....LoVe, TiMe, sunt doar niste cuvinte fara sens…Niciodata nu o sa fiu un prizonier
al sortii. It’s the legacy of blood-.nu o respinge, accept-o
intotdeauna. Te va ajuta sa te poti descurca in viata.
Dovstoievski spunea ca banii
sunt o putere despotica, in acelasi timp si cel mai mare egalizator, iar in
aceasta consta puterea lor...ca banii fac “inegalitatea egala”. Banii nu fac
inegalitatea egala...cantitatea lor este de trei ori mai mare decat puterea
care este in general perceputa de foarte putini oameni.
Dar puterea lor nu o poate
avea oricine. Trebuie sa stii la cine sa apelezi...iacta alea est. Insa in ziua
de astazi totul s-a schimbat…mai ales acum, in secolul nostru. Sa stii unde te afli si ce te motiveaza. Doua motive destul de
puternice, insa mai este nevoie de unul, care sa-mi intareasca concluzia...iar
acesta este: sa exprimi razand gandurile intotdeauna oamenilor. Sterge puterea
altora, niciodata invocand adevarul.
Alexandru cel Mare.”
Devil’s part:
Ma urc inapoi in masina si pornesc spre vest,
inspre granita cu Peru. Drumul este scurt, iar la granita prezint un pasaport
fals dar acceptat cu placere de catre un vames plictisit. Continui drumul
inspre vest spre o tabara de “luptatori
pentru libertate” pe care o finantez de cativa ani. Sunt oameni din toate
colturile Americii latine ce se pregatesc de un razboi de gherila de ani de
zile. Tabara lor se gaseste intr-o vale izolata in partea sud-vestica a
tarii…un loc atent ales deoarece geografia zonei nu permite survolarea aeriana
datorita curentilor de aer periculosi ce se formeaza si vegetatia abundenta ii
ascunde de satelitii din spatiu. De asemenea, raurile ce brazdeaza peisajul fac
ca eventualele patrule sa fie descurajate in descoperirea taberei unde se
antreneaza defavorizatii Americii de Sud pentru un razboi ce acum se
intrezareste.
Masina trebuie sa o las la cateva zeci de
kilometrii departare, mai departe fiind nevoit sa strabat o jungla densa…nu
foarte placut, dar necesar atat pentru siguranta misiunii cat si pentru
sincronizare. 2 zile au trecut pana cand am ajuns la tabara, 2 zile scurte in
care nu am facut nimic altceva decat sa ma deplasez prin jungla…un timp mort in
care nimic altceva nu a existat pentru mine, nimic in afara de destinatia la
care trebuia sa ajung si armonia salbaticiei ce ma inconjura. Focurile taberei
s-au facut vazute intr-un sfarsit si patrulele au dat imediat de stire ca un
strain se apropie. Desi pregatiti sa ma atace au fost opriti rapid de Rafael,
liderul taberei, protejatul meu.
- Senor nu
ma asteptam sa va vad aici! Imi spune zambind intr-o spaniola tipica regiunii.
- Ma bucur
sa te revad Rafael. Sa mergem spre baza, avem de discutat mobilizarea voastra. Este
pe cale sa inceapa razboiul.
- Ati
auzit pe Senor? Ne pregatim de lupta! A urlat in spaniola la cei ce se gaseau
pe langa noi, care au inceput frenetic sa dea o alarma si sa se grabeasca spre
posturile lor.
Impreuna am ajuns repede in “baza de operatiuni” ,
nimic mai mult decat un cort mai mare de campanie, dar echipat cu hartile
actualizate ale intregii regiuni, inclusiv zona petrolifera din Bolivia, toate
avand evidentiate pozitiile militare impreuna cu arsenalul disponibil trupelor
si numarul acestora.
- Se pare
ca nu ati stat degeaba…cati sunteti si ce posibilitati aveti? Il intreb pe
Rafael care incepuse sa-mi explice dispozitia trupelor din regiunea pe care
i-am indicat-o.
- Suntem
432 de oameni, toti inarmati cu arme automate, AK-47 si MP-40, surprusurile
militare ale rusilor si americanilor. Avem pistoale de mana Beretta, 5
mitraliere grele, 8 aruncatoare de rachete, si indeajuns de multa munitie si
grenate pentru a purta un razboi lung de un an. De asemenea avem explozibili
artizanali bazati pe azotat de amoniu perfecti pentru demolari. Putem sa ne
mobilizam in zona respectiva fara a fi prinsi in maxim 2 saptamani si am putea
sa campam in padurea de la marginea regiunii unde am fi ascunsi cel putin 4-5
zile pana cand ne-ar gasi patrulele lor.
- In cazul
acesta vreau sa va mobilizati de acum, campati acolo si de indata ce incep
protestele populare vreau sa treceti de partea populatiei majoritare si sa
atacati fortele de ordine. Nu sunt
interesat de prizonieri, nu sunt interesat de negocieri. Veti lupta de
partea poporului si veti sabota toate operatiunile de exploatare petrolifera
din zona. Pamantul va apartine,resursele va apartin, nu-i lasati pe nemernicii
astia sa va distruga poporul inca o data.
- Am
inteles Senor…vom lupta pana la ultimul om!
- Asta si
vreau de la voi…mergeti si recuperati-va pamanturile si tara…
Restul serii l-am petrecut cu Rafael si ofiterii
lui discutand tacticile de gherila pe care au sa le foloseasca…sunt niste amatori, dar niste amatori
periculosi si bine echipati…isi vor face treaba suficient de bine. Odata ce
au adormit cu totii eu ma indrept inapoi spre locul unde am lasat masina…am un
drum de 2 zile prin jungla doar ca sa ajung inapoi in a 3-a in Bolivia…pana
acum totul a mers perfect conform planului…acum urmeaza cea mai grea parte…
Timpul a trecut atat de repede, incat i-am pierdut
complet notiunea. Cert este ca ajungand in Uyuni, orasul din apropierea
campului petrolier, am putut sa vad cu ochii mei febra ce se asternuse peste
intreaga regiune. Peste tot la stiri aparea presedintele Morales ce tinea lungi
discursuri despre independenta energetica si despre prosperitatea zonei, iar in
paralel toti liderii opozitiei care numeau criminala exploatarea petroliera a
unei zone atat de extinse si dens populate. Presiunile oamenilor asupra
guvernului a dus la mobilizarea masiva a fortelor de ordine totul culminand cu
marsuri de protest inabusite de fortele de ordine intr-un mod de-a dreptul
sangeros. Peste tot in orasul ce arata ca si cand ar fi fost lovit de o tornada
se discuta despre inceperea lucrarilor de montare a sondelor in zona, lucru
care s-a intamplat cu o viteza record.
Luandu-mi o infatisare mai…locala…m-am indreptat impreuna cu alti oameni nemultumiti de
proiect spre o tabara de rezistenta ridicata chiar in zona cu pricina, unde
oameni din toata regiunea, undeva la un numar de 4000 s-au adunat pentru a
boicota si a incerca impiedicarea inceperii exploatarii. In mare parte sunt
oameni saraci, oameni adusi la capatul rabdarilor de catre un guvern corupt,
divizati, lipsiti de o conducere competenta a protestului. Si-au amenajat
corturi si baraci, toate impanzite cu bannere cu mesaje anti-exploatare si
anti-guvernamentale, unde poza lui Che Guevara este vesnic prezenta…
Ma integrez rapid in randul protestatarilor
aratandu-le cat de indignat sunt de proiect si spunandu-le o poveste cu privire
la pamantul ce mi-a fost luat de catre nemernicii ce vor sa sape si cum copiii
mei risca sa fie otraviti. Oamenii ma asculta, televiziunile imi iau interviuri
si in cateva zile ajung un fel de lider local al miscarii populare, fiind
respectat de oamenii din jurul meu si intrebat mereu de ce ar trebui sa facem
si cum ar trebui sa protestam.
In primele zile, am sugerat organizarea de marsuri
ale tacerii si de scandare a unor lozinci anti-exploatare si
anti-corporatiste…trebuia sa trag de timp si sa mentin aparenta pasnica a
protestului pentru presa internationala, apoi, cand a venit momentul in care
echipele de securitate impreuna cu fortele guvernamentale de ordine au inceput
sa inchida perimetrul exploatarii am convins lumea sa scandeze lozinci
anti-guvernamentale si sa provoace fortele de ordine, aruncand cu pietre spre
ei…rezultatul a fost unul asteptat, respectiv un dezastru general pentru
protestatarii ce au fost efectiv calcati in picioare atat de politie cat si de
firmele de securitate private.
Parea ca totul este in zadar numai ca mai aveam un
as in maneca…dupa sosirea lui Rafael am strans cat de multa lume am putut si
urcandu-ma pe o baraca am inceput sa le strig…
“
Fratilor…pe campurile alea se afla nemernicii care ne-au adus in situatia aceasta.
Din cauza lor nu avem ce pune copiilor pe masa, din cauza lor stramosii nostrii
au disparut, din cauza lor padurile noastre au fost taiate, raurile otravite si
aerul poluat. Din cauza lor copiilor nostrii nu le-a mai ramas un viitor,
pentru ca ei, ca niste lasi nenorociti sa se scalde in belsug si bogatie in
timp ce noi si ai nostrii ne zgribulim si ne taram prin santuri in cautarea
painii pe care sa o punem pe masa. Guvernul ne-a tradat, presedintele ne-a
tradat, pana si fratii nostrii care sunt de partea lor ne-au tradat. Putem sa
plecam acasa acum si sa le spunem copiilor nostrii ca lumea a hotarat pentru
ei…a hotarat ca ei sa nu aiba nici un alt viitor decat sclavia in fata
strainilor! Sau putem acum sa daramam gardurile astea si sa le dam foc
nenorocitilor! Sa-i facem sa vada ca suntem inca un popor puternic si unit si
vointa noastra este dreaptatea pentru tara asta! JOS GUVERNUL! JOS
PRESEDINTELE!”
In timpul discursului oamenii indignati au inceput
sa tipe, in ochii lor parca sclipind spiritul rebeliunii…acea sclipire pe care
am avut-o si pe care pot spune ca am creeat-o inca de la inceputul timpului
desi adormita se pare ca s-a pastrat si in inimile oamenilor. Luand torte in
mana si cocktail-uri Molotov, pietre si bate ne-am indreptat cu totii spre
gardurile ridicate de autoritati pentru a proteja pretioasa investitie.
La inceput, fortele de ordine au tras cu gloante
de cauciuc si cu grenade cu gaze lacrimogene in protestatarii care, starniti se
indreptau in continuare si retaliau cu orice aveau in mana…din pacate pentru
ei, autoritatile vazandu-se depasite de situatie au schimbat munitia de cauciuc
cu cea de razboi si oamenii au inceput sa cada pe capete…zeci de morti s-au
transformat in sute, in timp ce fumul negru al focurilor pornite si sangele
varsat era filmat de corespondentii presei internationale. Eu mi-am gasit un
loc din care sa privesc fara sa fiu vazut cum oamenii neinarmati sunt secerati
de cei cu arme si cum tot carnagiul este lasat sa se desfasoare, totul pentru
bani. Din fericire, in momentul in care protestatarii bateau in retragere,
Rafael impreuna cu fortele lui au atacat pe flancul drept autoritatilor cu
atata ferocitate incat in 10 minute numarul victimelor din cadrul politiei si
al armatei guvernamentale s-a ridicat la cateva sute. Sondele deja montante,
una cate una s-au transformat in mingi uriase de foc, fiind aruncate in aer de
explozibilii artizanali a lui Rafael. Carnagiul s-a extins, doar ca sa fie
terminat in 30 de minute, cu victoria indubitabila a protestatarilor,
reintariti de fortele lui Rafael…
D.’s part:
---- CODIFICARE-----
“Unul
am fost si unul am ramas” ( unul = 1, mesajul este inceput cu o cifra, ceea ce inseamna ca intai
Alex a folosit codul nostru nr.1, ce contine anumite simboluri formate din
jocuri de cuvinte)
“LoVe, TiMe, sunt doar niste
cuvinte fara sens” (
Love, Time nu au acelasi sens ca in mod obisnuit; Lo Ti este prescurtarea de la “Low tide”, care inseamna punctul cel
mai scazut al fluxului, “a punct of cumulation”, “a climax”- folosit pentru a
intelege cazul unei solutii extreme; aceea
ce transmite acest mesaj trebuit folosit doar daca ma aflu intr-o situatie pe
care nu o pot rezolva)
“Niciodata nu o sa fiu un
prizonier al sortii” (Cuvantul
“prizonier” face trimitere la serialul Prison Break, avand sensul de “evadare”,
adica ceea ce urmeaza a fi scris este o solutie de iesire dintr-o problema extrema;
cuvantul “soarta” face referire la “viata”, ceea ce inseamna ca daca ma aflu
intr-o situatie extrema, pe care nu o pot rezolva, trebuie sa folosesc de ceea
ce este scris in bilet.)
It’s the legacy of blood-. (Un cod inventat de mine demult, ce cuprinde o parte dintr-un vers din una
dintre melodiile mele preferate, Jedi Mind Tricks – Saviorself)
Codificarea presupune mai multe etape:
a) scrierea
versului intreg (“-“ cratima indica acest fapt): “It’s the legacy of blood, with Vinnie Paz and Killah Priest.”
b)
Se
numara cuvinte urmeaza dupa cuvantul “blood”, in vers, in etapa a) – 6 cuvinte.
c)
Se
numara cate cuvinte urmeaza in bilet, dupa cuvantul “blood”:“nu o respinge, accept-o intotdeauna”- 6
cuvinte.
d)
Se
subintelege si este intarita ideea de a nu respinge salvarea, ci a accepta-o;
“legacy of blood” face si referire la faptul ca Alex ma considera ca o ruda
de-a lui, de sange
e)
Numarul
de cuvinte din etapa c) – 6 arata care cuvant trebuie urmarit din etapa- a
f)
Se urmareste al 6-lea cuvant din versul din
etapa a): “Priest”
g) “Priest”- este mesajul codului, facand
referire la un “preot”, adica “om de incredere”, “un om in care pot avea incredere ca ma va ajuta sa rezolv
problema”
“Te va ajuta sa te poti
descurca in viata.” (Se
intareste ideea de ajutor pe care trebuie sa-l accept; acesta va fi dat de un
om de incredere, care ma poate scapa dintr-o situatie de criza)
“Dovstoievski spunea ca
banii sunt o putere despotica, in acelasi timp si cel mai mare egalizator, iar
in aceasta consta puterea lor...ca banii fac “inegalitatea egala”. Banii nu fac
inegalitatea egala...cantitatea lor este de trei ori mai mare decat puterea
care este in general perceputa de foarte putini oameni.” (Desi se face referire la teoria lui
Dovstoievski, numele autorului este plasat si pentru a induce in eroare, in
cazul in care se doreste descifrarea codului de alte persoane; mesajul transmis
de acest pasaj, prin contrazicerea teoriei prezentata de autor face referire la
o suma de bani, care este “de trei ori mai mare”, decat suma care credeam eu ca
exista initial; se induce presupunerea ca mesajul face referire la contul in
banca al lui Alex, cu fondul distribuit pentru facultate, in care eu stiam ca
se afla in jur de 50 000 de lire; daca intr-adevar este vorba despre cont,
atunci probabil in cont se afla o suma care incepe de la 150 000 de lire si
ajunge aproximativ la 200 000 de lire)
“Dar puterea lor nu o poate avea
oricine.” (Se intelege ca nu oricine poate avea acces la acel cont)
“Trebuie sa stii la cine sa
apelezi” (Cod folosit
pentru a transmite ca exista o persoana care are acces la acel cont, pe care
trebuie sa o contactez, sa o sun)
“iacta alea est” ( Un alt cod inventat de mine, care duce la obtinerea a doua cifre; “iacta
alea est” inseamna “zarurile au fost aruncate” si este fraza pe care ar fi
pronuntat-o Iulius Cezar in ziua de 10 ianuarie 49 I.Hr., cand si-a condus
trupele peste raul Rubicon, incepand razboiul civil contra lui Pompei)
Codificarea presupune mai multe etape:
a) “iacta
alea est” cuprinde 12
litere (deci se face referire la un numar din 12 cifre)
b) Data de 10 ianuarie 49 se scrie in cifre:
10.01.49, iar apoi se lasa doar: 1 1 4 9
c) Se scoate radical din 1,1,4,9
d) Se ramane cu cifrele: 1,1,2,3
e) Pentru a se afla primele doua numere, se
aduna primul cu al treilea numar si al doilea cu al patrulea numar: 1+2=3;
1+3=4
f)
Raman
doar cifrele 3, 4 ca fiind primele numere din numarul de 12 cifre
“Insa in ziua de astazi
totul s-a schimbat…mai ales acum, in secolul nostru.” (Aceasta propozitie presupune doua aspecte:
1. schimbarea codului- “astazi, totul s-a schimbat”-adica codul
s-a schimbat, “acum”; “secolul nostru”,
adica secolul 21 presupune ca se schimba codul nr.1, folosit la inceput
scrisorii cu codul nr.2; 2.
schimbarea “21” presupune inversul lui “12”, numarul de 12 cifre ce trebuie
aflat din cod, din care trebuie scazuta o cifra la final, adica “1”, pentru ca
s-a facut trecerea la alt cod; inseamna ca numarul ce trebuie obtinut nu
contine 12 cifre, ci 11 cifre)
Codrul nr.2 presupune ca numai cuvinte fromate din 2 litere, care trebuie
urmarite pana apare o alta schimbare. Se urmareste corespondenta literelor cu
cifrele, fara diactrice, in modul urmator:
1 2 3
4 5 6 7 8 9
A B C D E F G H I
J K L M
N O P Q R
S T U V
W X Y Z
“Sa stii unde te
afli si ce te motiveaza.” (sa=11; te=25; si=19; ce=35; te=25)
Numarul format este: 34 11 25 19 35 25
Se scade cifra de la final, datorita trecerii la codul nr.2, dupa
explicatiile prezentate mai sus, adica se scade cifra 5.
Ramane: 34 112 519 352
“Doua motive destul de
puternice, insa mai este nevoie de unul, care sa-mi intareasca concluzia”. (Inseamna schimbarea de la codul nr. 2, la
codul 3, ce presupune aflarea unor nume; se foloseste prima litera din fiecare
cuvant care urmeaza dupa aceasta propozitie)
“iar acesta este: Sa Exprimi
Razand Gandurile Intotdeauna Oamenilor. Sterge Puterea Altora, Niciodata Invocand
Adevarul.”
Ramane: SERGIO SPANIA
Devil’s part:
Reluandu-mi infatisarea, m-am indreptat spre
aeroportul din La Paz, auzind peste tot stiri cum o noua miscare populara
ameninta stabilitatea guvernamentala…pana cand am urcat la bordul avionului cu
destinatia spre Cuba cuvantul revolutie era cel mai rostit de la radio si de la
stiri…peste tot vesti si speculatii cu privire la destabilizarea intregii
regiuni cu consecinte inca nedescoperite.
Pentru mine planul a mers perfect…Companiile lui
Michael care au concesionat campurile petrolifere sunt in pragul falimentului,
zona este complet destabilizata, urmand ca fiecare stat din regiune sa cada
asemenea unui joc de domino…as spune ca desi jucatorii au castigat jetoanele
banii nu i-au vazut niciodata…intr-un joc de noroc nimeni
nu castiga...nimeni in afara de cazinou...
D.’s part:
Aparent, daca l-am descifrat bine, se pare ca tot biletul se rezuma la un
anumit Sergio, din Spania si la numarul lui de telefon (34- prefix de Spania),
care ma poate ajuta sa ies din aceasta situatie. Oare?! De unde avea Alex
relatii...in Spania? Sansele ca acest Sergio sa fie inca disponibil sunt
minime, dar pot incerca....
Trebuie sa ajung la un telefon. Insa, singurul telefon care exista se afla
in biroul lui Hans, iar pentru a intra acolo, am nevoie de o diversiune, pe
care insa nu o pot face decat maine, in timpul zilei...
Mazgalesc peretii pentru a nu fi inteleasa codificarea si ma intind in pat.
Sunt de mai bine de o saptamana aici...insa linistea, faptul ca nu am pe
nimeni, ma ajuta intr-adevar sa realizez anumite aspecte.
Nu a fost niciodata vorba despre altcineva, ci a fost despre mine.
Maniaco-depresiva narcisista ce sunt...Nu a fost niciodata vorba despre ce simt
ceilalti, ci a fost totul despre mine.
Sa reusesti sa te poti iubi atat de mult pe tine, incat sa-ti separi atat
de bine “eu”-ul de “supereu”.
Sa reusesti sa te poti iubi atat de mult pe tine, incat sa nu poti iubi cu
adevarat pe nimeni altcineva.
Sa ajungi la o asemenea performanta...de admirat, intr-adevar...
Mario’s part:
Nimic nu este mai urat decat o dimineata incetosata si friguroasa. Norocul
meu ca nu trebuie sa ies din casa decat diseara.
Mi-am zis ca nu o sa ajung niciodata sa scriu pe blogul lui D....dar acum
ma aflu intr-o situatie in care trebuie sa o fac. Urasc barbatii care scriu pe
blog-uri. Adica Max, serios? Ce a fost, o gluma? Pe D. o inteleg pentru ca a
trecut prin multe si macar are ceva interesant de povestit. Maan, Diavolul?
Traim un SF? Nu pot sa cred ce se intampla, nu pot sa cred ca am ajuns eu sa
scriu! D..nu merita ce i se intampla.
Mereu apare cineva care o vede ca este capabila si trage de ea mai mult. Din ce
in ce mai mult...sa-i testeze rezistenta,
limitele. Iar apoi se intreaba toti de ce se poarta ciudat, de ce o ia
razna din cand in cand...
Diavolul...este altceva.
Intr-adevar, altceva. Nu indraznesc sa comentez despre el, pentru cine
stie cand va veni dimineata cand nu ma voi mai trezi...
Imi fac o cafea si merg in living sa vad stirile de dimineata. Pe toate
posturile este un haos general... revolutie in Bolivia, in
urma unor manifestari pentru mediu... armata a trecut de partea poporului.... intreaga zona este destabilizata, un barbat spune la
interviu ca regiunea a inceput sa se destabilizeze, inclusiv tarile
vecine...SUA isi mobilizeaza forta navala, incercand sa protejeze teritoriul...
D. este plecata, nimeni nu stie unde, insa eu
trebuie sa ma ocup eu de studioul si cazinoul ei. Simt ca i s-a intamplat ceva rau, dar nu am ce face,
nu am cum sa dau de ea.
Imi suna telefonul. Pierre urla in receptor in
franceza, iar eu ii spun ca nu inteleg nimic. Intreaba de D. intr-o romana
stalcita, iar eu ii spun ca e plecata...in vacanta. Unde? In Spania...a fost prima tara care mi-a trecut prin cap. Ii explic ca a vrut sa se bronzeze si sa uite de greutatile prin
care trece. Pierre imi inchide.
Termin cafeaua si incerc sa-mi ordonez
prioritatile, ce probleme am de rezolvat mai intai. Urasc Bucurestiul cand este
asa cum este astazi...gri, neprimitor, din ce in ce mai fad. De parca-i lipseste ceva,
de parca s-a imbolnavit si trebuie sa-i dea cineva medicamente, sa-l trateze.
Pun pariu ca pana si-n Bolivia aerul mortii
transmite mult mai multe decat arogantele care exista aici...
- to be continued
