Pentru A.
HB 59- Koukla*- Part 1
*(spell: kukla; when translated it means
"doll" in Greek)
Motto: “Την άνοιξη αν δεν την βρεις, την
φτιάχνεις.”, (Οδυσσέας Ελύτης)
“Primavara daca nu o gasesti
, o creezi”, (Odysseas Elytis)
Devil’s part:
Urasc caldura asta inabusitoare...ma plimb pe strada Animas, gandindu-ma…cum
este posibil ca viermele de Hans sa faca asa ceva? Cu cine are impresia ca are de-a face? A
uitat cine sunt eu? Eu! Sa-l omor sau sa-l torturez acum nici macar nu ar putea
sa echibreze balanta...ooo nu...am
planuri speciale pentru el si cei de teapa lui.
Suprinzator, D. a facut pentru prima data o treaba decenta...decenta, nu
admirabila. Totusi, nu cred ca este in stare de asa ceva....insa e bine, imi
place, fata asta se tine de surprize...dar totusi sa nu o laud prea mult,
pentru ca intotdeauna stie cum sa ma surprinda cu impulsivitatea ei. Blestemata fie rasa umana...
D.’s part:
‘daca eu sunt o criminala, atunci Bucuresti este inchisoarea mea’
la fel ca orice criminal, am parte de inchisoarea mea, insa diferenta
dintre mine si ceilalti...sta doar in
numarul de victime.
Ma plimb prin Bucurestiul cel frumos, dar infect...prin parcul Kiseleff,
uitandu-ma la toti oamenii pe care-i vad intr-o seara friguroasa de primavara.
O zi umila, imbracata doar cu cateva raze, care vor sa dea senzatia unui fals
autentic...insa un fals care un
cunoscator l-a mai vazut de cateva ori.
a zis-o bine, Cioran...acel Cioran- Mr.C.- pe care toata lumea fuge sa-l
citeasca, pentru ca pare inaccesibil si necesita timp de gandire...acel Cioran
care mi-a tinut de urat cand zaceam inchisa intre patru pereti, cu o sticla de
whisky, intre certurile cu Max si certurile de la studio, doar cu un caiet in
care aruncam cu ...creativitate.
Mr.C, D. si Bucurestiul cel infantil. Si pe el, si pe mine, ne-a chinuit timpul.
Si eu, la fel ca Mr.C, stiu ca de fiecare data cand o face, ca unul dintre noi trebuie sa sara-n aer, ca
nu este posibil sa continuam nesfarsit aceasta infruntare crancena...
Devil’s part:
Aproape de El Prado, locul unde vreau sa iau cina in aceasta seara, vad un
om, stand sprijinit de o casa, un om care se remarca din toata multimea
colorata...un om obosit, care respira greu si care probabil m-a asteptat toata
ziua...daca se poate numi om. Acest latino-american, imbracat in haine albe
de in, cu o burta uriasa si o barba atent ingrijita intr-un stil persan, care
see uita la mine cu ochii lui mari si galbui, asa cum ma uit eu la cineva
inainte sa-l...omor. Nu o vad pe D. langa el si nici nu o simt ca fiind in
zona. Sa fie singur aici...ar exista doar
3 explicatii:
1.
D. este
moarta pe undeva...iar lui Rashid nu i-a placut felul in care l-am invitat, dar
s-a decis ca imi va raspunde pozitiv...un
scenariu favorabil.
2.
Michael
a ajuns inaintea lui D. la el si Rashid a venit sa-mi taie capul si sa-l vanda
fratelui meu...un scenariu nefericit.
3.
Rashid
a venid pe cont propriu sa ma caute pentru mica mea escapada in Bolivia...worst case scenario.
Oricare ar fi explicatia, s-a ridicat si vine spre mine...ranjind. Din fericire, este prea multa
lume in jurul meu ca sa incerce sa faca ceva...aici. Ma indrept spre restaurant, strecurandu-ma prin multimea de turisti. Aici,
locul este deschis si plin de oameni...poate ca rasa umana nu este tocmai atat
de inutila. Am acoperirea perfecta in cazul in care bunul meu prieten are
intentii...nu tocmai prietenoase...
D.’s part:
1 P.M. Am programare la doctor. In ultima vreme, LLI nu mai este doar o boala pe care sa o ignor …acum
cateva zile decodificam mesaje in sanatoriul lui Hans si umpleam peretii cu un
jurnal retinut pe de rost, astazi ma gandesc doar operele lui Cioran..si reflexiile mele asupra lor. Bmw-ul
ratacit prin L.A. a revenit in tara, asa ca ajung repede la cabinetul
doctorului....
2 35 P.M. Dupa o consultate de 20 de minute si o
asteptare de 1 ora si 15 minute, ies afara si-mi aprind o tigare. Analizele au
iesit proaste, situatia mea nu este tocmai buna, este foarte probabil sa nu mai
am mult de trait, sa am nevoie de operatie...naiba stie. Doctorul imi vorbea
despre cum sa o las mai usor cu tutunul, alcoolul si drogurile...eu nu i-am dat
atentie. Era prea infatuat...(cenzura intr-un spatiu plin de
injuraturi....)
Termin tigara, urc in masina, pun cheile in contact si dau la maxim muzica,
o piesa house de pe KissFM. Neinteresant.
Nu pornesc motorul si stau cateva secunde privind la oamenii care trec pe
langa masina.
Este singurul moment in care practic ma gandesc ca-mi pare rau...
...ca uneori am folosit cuvinte simple si o atat actiune banala pe acest
blog cand puteam sa va descriu totul mult mai frumos si elevat
...ca m-am gandit prea mult la Max intr-un timp atat de scurt
...ca nu m-am putut lasa de fumat
...ca am tras cocaina si ca inca-mi place
...ca am omorat...cel putin 5 oameni
...ca nu pot sa duc pana la capat o emotie, nu pot sa o simt pe deplin
le opresc la jumatate, asa cum si viata mea se va opri tot la jumatate (la
jumatatea din timpul normal alocat unei vieti umane)
majoritatea oamenilor se tem de moarte, dar pentru mine, in aceste
conditii, ar fi o usurare...cum spune si Mr.C....ni se tot spune atata se ne agatam de lucruri, incat atunci cand vrem
sa scapam, nu stim exact cum sa procedam. Iar, daca nu ar veni moartea-n
ajutor, indaratnicirea, impulsivitatea si ambitia noastra de a ramane-n viata
ne-ar face sa gasim o modalitate de existenta dincolo de epuizare, dincolo de
senilitate insasi...
Insa n-am niciun regret...desi tot ce
moare, se uita. Iar lumea o sa ma uite si poate nu va intelege niciodata
cine a fost D. si care a fost scopul ei.
Deci, inca o data, dragi cititori, imi cer scuze ca v-am privat de postari
beletristice si v-am oferit o “literatura
de strada”.
Totusi, orice am spune, moartea
reprezinta ceea ce a gasit natura mai bun ca sa multumeasca pe toata lumea. Cu
fiecare dintre noi, totul dispare, totul ia intotdeauna sfarsit. (by Mr.C) E imoral sa mori....dar e si
mai crud sa traiesti ca un mort. (by D.)
Telefonul suna, dau muzica mai incet si pornesc motorul...reiau cursul
normal al vietii.
Devil’s part:
Rashid nu ezita si se apropie de mine zambind, iar eu ii zambesc fortat...
-
Rashid...a trecut prea mult
timp prietene...vad ca afacerile au fost profitabile dupa marimea pe care ai
capatat-o...mai ales in partea din mijloc, ii spun pe un ton ironic.
Mereu a preferat o imagine mai...opulenta...si niciodata nu i-a displacut
ca cineva sa-i constate marimea...undeva in mintea lui considera ca este un
semn de bunastare.
-
Mai are rost sa ma
scuz...sunt prea ocupat ca sa-mi permit vizite de curtoazie...totusi, a trecut ceva
timp de cand nu ti-am mai vazut fata urata...Tare curios sunt cum ai trecut
neobservat, in secolul asta cu
look-ul asta scos din filmele
alb-negru?
Pune mana lui grea pe umarul meu, destul de bine dispus...ochii lui mari si
galbui nu mi-au inspirat niciodata prea multa jovialitate...
-
Fac si eu ce pot, cum pot, ii spun pe un ton modest, indepartandu-i
mana de pe corpul meu, desi...trebuie sa recunosc faptul ca o mutra
simpatica deschide mult mai multe usi decat ar fi facut-o acum ceva timp...
Trag de timp...cu cat mai mult cu atat mai bine, trebuie sa ma gandesc cum
voi putea scapa de el...
-
Sa lasam la o parte
politeturile prietene...stii prea bine de ce sunt aici si trebuie sa ma
recunosc ca sunt oarecum surprins...de ce iti este frica si te ascunzi in
multimea asta de oameni? Ai impresia ca nu o sa ma ating de tine de dragul lor?
Doar nu crezi ca am venit aici ca sa fumam trabucuri...un tip Sergio mi-a spus
exact locul unde te pot gasi...am inteles ca ma cautai.
Brusc zambetul lui s-a evaporat...e clar ca nu sunt in cazul scenariul
favorabil.
-
Stiam ca esti un umanist
convins...in plus, nu strica niciodata sa iei pulsul unui loc atat de viu ca
acesta...aah, Havana...hai sa plecam undeva mai retras sa discutam, caci am
planuri pentru tine.
Niciun rost sa ma ascunde...in plus mi-ar parea rau de arhitectura spaniola
daca s-ar ajunge la o lupta aici...ma tem ca n-ar mai ramane absolut nimeni si
nimic...
-
Presupui corect...imi spune, citindu-mi gandurile. Cunosc
eu un loc excelent in care sa...discutam...vedere
la mare, briza racoroasa si mai ales...intimitate deplina...
Ochii lui se uita cu foame inspre mine...imi pune iar mana de-a lungul
umerilor, ranijnd, sprijinindu-se de mine nu care cumva sa cada...o luam la pas
prin puzderia de oameni...distractia se pare ca s-a terminat...
D.’s part:
Ajung repede la studio si-l vad pe Mario pe hol, vorbind cu niste producatori,
facandu-mi practic mie treaba...stiu ca este dezamagit, dar nu am ce sa fac.
Pur si simplu, nu mai am nicio tragere de inima...intru la mine-n birou, vazand
un teanc imens de dosare. Vera de la P.R. intra neinvitata si-mi spune ca are o
noua campanie de promovare, ca o sa aiba succes, imi admira costumul alb cu
dungi negre si pantofii rosi Gucci...iar eu ii zambesc si o expediez cat de
elevat pot, pentru ca nu vreau sa vad pe nimeni...
Ma asez pe scaun, aruncand dosarele pe jos si gandindu-ma la cea mai buna
abordare pe care o pot avea in privinta afacerilor mele...insa nu reusesc sa
fac acest lucru decat pentru 5 minute, pentru ca Mario intra si incuie usa.
Incepe sa tipe la mine, reprosandu-mi ca sunt egoista, egocentrica si fara
niciun pic de simt al responsabilitatii...ca nu stie niciodata unde sunt, cu
cine sunt, daca traiesc sau nu. Ce-i drept, asteptam reprosurile acestea...dar nu astazi. Se plimba prin camera,
fara sa se uita la mine, doar gesticuland si prinzandu-si din cand in cand parul
cu mainile, aratandu-si neputinta. Eu tac, pentru ca atitudinea lui nu ma
sensibilizeaza deloc, dar trebuie sa-l las sa spuna ce are pe suflet...
In esenta, a repetat aceeasi idee, sub alte forme...timp de zece minute. Il
vad ca este dezamagit, nervos si disperat...dar nu pot sa-l ajut cu nimic. Chiar
as putea spune ca s-a isterizat si m-a deranjat...dar tace. Se opreste langa fereastra si tace…bate cu mana-n
geam, cautandu-si cuvintele, dar deja a spus prea multe.
imi vine sa-i spun, lasand la o parte orice urma de politete
ba baiatule, (cenzura spatiu plin de
injuraturi...................................)
esti barbat sau ce p...(cenzuara
spatiu plin de injuraturi....................)
dar nu.
Ma uit la el, aproape ca-mi pare rau ca-l vad asa si ma ridic de pe scaun,
apropiindu-ma de el, spunandu-i urmatorul discurs improvizat despre cum se
simte asa doar din vina evenimentelor din ultima vreme...nu stau nici prea
aproape, nici prea departe de el si vorbesc pe un ton calm, calculat. Ii spun
ca si mie-mi lipseste Dan si ca nu-mi place sa vada ca toata lumea din jurul
meu moare (omit partea ca eu ii omor)...il
mint ca moartea lui Dan i-a amintit cu siguranta de moartea lui Alex si cum
ne-a luat mult timp sa fim prieteni toti din nou...ma asculta si tace. Stiu ca
nu ma crede, nici eu nu o fac, dar isi cere scuze si pleaca, spunand ca trebuie
sa ajunga la cazino.
Dupa ce iese, incui usa si intru intr-o camera anexa biroului meu, o camera
in care numai eu am acces si numai eu stiu de existenta ei...o camera impanzita
de pozele iubitului Alinei, urmatoarea mea victima. O victima care nu ar trebui
sa moara, dar nu am de ales, avand in vedere ca Alina trebuie sa simta ce am
simtit eu acum doi ani cand l-am pierdut pe Max...
Aris Triantafillou...al trandafirului,
din Salonic, Thessaloniki, seminarist de limba si literatura greaca la
Universitatea Bucuresti...tanar, inalt, frumos, cu ochii negri si par blond, la
doar 33 de ani, adorat de studentele sale...cu 4 carti scoase si 16 articole
publicate, Aris este partida perfecta pentru orice femeie care viseaza la
iubire ca in filme de Hollywood. Aris
este partida perfecta pentru orice femeie care nu a mai omorat pe cineva demult
si are nevoie sa se bucure de pe moartea cuiva.
Tovarasii mei de incredere l-au verificat destul de bine in ultimele doua
saptamani...stiu unde se duce, ce preda, ce-i place sa manance si pe cine a
iubit inainte de Alina: o anume Maria.
Stiu ca a avut o mica problema cu drogurile, in vacantele lui din Grecia si mai
stiu ca nu e neaparat indragostit de Alina, cat este ea de el.
O sa-mi ia ceva timp sa-i intru sub piele...trebuie sa fiu atenta si sa nu
ma las intimidata de nimic. In timp ce rasfoiesc cursurile lui, Inhibita mea
Latenta Scazuta si IQ-ul meu ridicat imi dau batai de cap...il vad pe Max,
sprijinit de un perete, uitandu-se la mine.
- Inca
unul?imi spune, auzindu-i vocea cum rasuna in capul meu...daa, cu adevarat o
partida promitatoare...ai putea chiar sa-l jefuiesti...cine stie, poate ca vrea
sa-i faca un cadou Alinei si vei avea tu prima acces la el
Incerc sa-mi induc ca nu am parte de aceste halucinatii, dar nu prea
reusesc. Acum il vad si pe Dan, stand langa el, dand din cap, nemultumit.
-
D.
...cum ai ajuns... pana si Mario te uraste... iar tu umbli dupa un grec sa-l
omori...
Iau cursurile cu mine si ies din birou. LLI se manifesta din ce in ce mai
mult. Iar vina...este criminala. Ma
urmareste la fiecare pas, nu ma lasa sa dorm si ma indeamna incontinuu la
cocaina.
Vera iese de la ea din birou, auzindu-mi tocurile, dar trec pe langa ea
pana sa apuce sa-mi spuna ceva....am un
curs la care trebuie sa ajung.
Devil’s part:
Rashid ma conduce pe
strazile albe ale Havanei...un drum pe care il stie bine se pare. Pe langa noi
trec tot felul de oameni...tineri, batrani, albi, negrii, toti distrasi de
propriile lor probleme fara sa ne bage in seama. Pe masura ce mergem, simtind
respiratia lui Rashid in ceafa, nu pot decat sa ma gandesc la cat de aproape ar
fi putut sa fie de un sfarsit brusc si tragic...si cu cata indiferenta poate el
sa trateze aceste momente...care puteau sa nu mai vina in cazul in care refuzam
“plimbarea”...
In timp ce ne apropiem de
mare, caldura pare a fi mai inabusitoare...ceva familiar pentru mine...o caldura umeda si innecatoare...probabil
este “casa” ce ma asteapta sa revin...Rashid mai mult ca sigur o sa incerce sa
ma trimita inapoi acolo...inapoi in propriul meu Iad...desigur...dar eu nu intentionez inca sa plec...
D.’s part:
Sala de curs este aproape plina, imi gasesc un loc la margine de rand,
printre studentii anului 3...credeam ca voi intarzia, dar se pare ca soarta
tine cu mine. A trebuit sa ma schimb, sa adopt un outfit...mai pretentios...o
rochie visinie, cu spatele gol, pana la genunchi si o perechi de balerini albi,
de la Giorgio, cred...parul mi l-am prins intr-o coada la spate, lasand cateva
fire neglijente sa-mi cada pe fata, pentru a intra in contrast cu rujul meu
visiniu.....hahaha....exact ca fosta lui iubire, Maria, grecoaica...care l-a
parasit pentru un arab. Si care s-a imbracat asa la prima lor intalnire...mi-a
luat ceva timp sa gasesc ceva asemanator...sper ca tehnica sa functioneze.
Aris intra-n sala de curs, imbracat casual, cu o camasa larga neagra si o
pereche de blugi cu care a fost fotografiat si ieri de catre oamenii mei...se
uita prin sala, spunandu-le studentilor ca a fost extrem de incantat de
lucrarile lor si ca astazi la seminar va vorbi despre Odysseas Elytis, un
scriitor grec, nominalizat cu premiul Nobel pentru literatura in 1979...
Placerea lui, plictiseala
mea. Intr-adevar, Elytis
a scris despre moarte si a dezvoltat o metafizica interesanta, insa mult prea
plina de spiritualism. Un spiritualism care mai degraba l-ar interesa pe
Diavol, deoarece se bazeaza pe simboluri din alchimie...
Aris incepe sa prezinte opera lui Elytis, asteptand sa vada opiniile
studentilor despre ceea ce crede el. Il citeaza pe Lawrence Durell, afirmand ca
operele lui sunt o adevarata “magie”, plina de simboluri reale, emblematice in
alchimie. Apoi, face o trimitere directa la poemul “Si cu lumina si cu moarte”, in care spune ca poetul face trimitere
la o alta “lume”, “o lume de sus”,
unde moartea este singurul lucru care-i asteapta pe muritorii de rand.
Unde-i Diavolul cand chiar
ai nevoie de el...
-
Sa
stiti ca nu doar moartea se afla acolo...in aceasta “lume de sus”.
Toata sala se intoarce spre mine. 70%priviri
circumspecte, 20%priviri admirative, 10%priviri doar pentru ca nu stiu unde sa
priveasca....
Aris ma priveste si parca vede o fantoma...o fantoma pe care a crezut ca a
ingropat-o...ma ridic, ca sa-mi vada rochia, iar pentru cateva secunde, nu
spune nimic...sala este in asteptarea unui raspuns, iar el nu ofera decat o
tacere sinistra...
-
Si
anume de ce ati avea aceasta parere?ma intreaba calm, apropiindu-se de banca
mea.
Haa...se gandeste...cine este...ce face
aici...de ce seamana atat cu Maria...
-
Elytis
nu vede “lumea de sus” ca pe o simpla trecere in nefiinta...in poemul lui, el
vede moartea ca pe o transformare, o alta etapa fireasca-n cursul existentei
umane, pe care o compara cu Soarele. Soarele este rotund si reprezinta un
simbol al ciclicitatii, al continuitatii, iar aceasta ipoteaza pe care o
prezint este confirmata de primul vers din strofa a doua, “tot ce spun si ce scriu este ca sa nu inteleaga nimeni altcineva”.
Se aud cateva laude din sala, dar eu nu-l privesc decat pe Aris si ma
gandesc ca trebuie sa-i fi ridicat cateva semne de intrebare...poate chiar mai multe decat m-as fi asteptat.
ah, ce bine as fi zacut eu acum la Monte Carlo, gasindu-mi destul de usor
un turist pe care sa-l omor...am devenit
dependenta de a lua vieti....
-
Un
raspuns extrem de interesant dragi studenti, oferit de colega voastra, raspunde
Aris, intorcandu-se cu spatele la mine si reluandu-si plimbarea prin sala de
curs.
Urasc barbatii mult prea manierati...au un caracter mult prea infect.
-
Intr-adevar,
este perfect adevarat, dar stiti care este motivul pentru care Elytis face
aceasta comparatie? Pentru ca el credea ca poezia...
-
...incepe
de acolo de unde ultimul cuvant nu-l are moartea, spun, intrerupandu-l.
Aris ma priveste iar surprins, inghitind in sec...parca simte ce i se
intampla, dar inca nu vrea sa accepte realitatea. Mai devreme sau mai tarziu va trebui sa o faca...
Dupa curs, merg la catedra si-i prezint cartea de vizita a studioului meu.
-
Nu
cred ca am avut ocazia sa ne cunoastem, imi zice, asteptand sa-i spun numele...
-
Ela. Ela,
ela*...ii zic, razand, la fel ca in greaca.
-
Deci,
Ela, cum ti s-a parut cursul meu?
-
Ποτέ
δεν ξέρεις πότε μπορεί να συναντήσεις τον Θάνατο... Κάποιες φορές χτυπάει στην
πόρτα, άλλες απλά μπαίνει... (niciodata nu stii cand te poti
intalni cu moartea...uneori bate la usa, uneori intra direct)
-
Θα
μου άρεσε πάντως να πιστέψω πως θα μπορούσα να τον καλέσω... Ποτέ δεν μου άρεσε
να με ξαφνιάζουν...(mi-ar placea sa cred totusi,
ca o voi putea invita.
Nu mi-a placut niciodata sa fiu luat prin surprindere)
Ii spun ca am unui studio si ca vreau sa realizez un
documentar legat de educatie, iar el a fost unul dintre profesorii selectati
pentru aceast proiect, pentru realizarea unei platforme online, unde pot avea
acces toti studentii de la toate universitatile din tara. Pare flatat si ma
invita sa mergem sa mancam in Centrul Vechi, pentru a-i putea da mai multe
detalii...
Devil’s part:
Ma plimb deja de o ora cu Rashid prin Havana. Desi am fi putut ajunge deja
la locul destinatiei, simt ca trage de timp. Probabil ca se gandeste ce sa
faca. Intr-adevar, intentia mea a fost ca D. sa mi-l aduca ca sa-l elimin, dar
nu sunt in masura sa actionez singur de aceasta data.
-
Presupun ca blonda pe care
am trimis-o la tine este dezmembrata si imprastiata prin tot desertul tau?
Este totusi o curiozitate...a ajuns la tine sau nu...si cine naiba e Sergio...
- Ai vrut cumva sa-mi faci un
cadou? Nu ar fi trebui sa te deranjezi, mai ales cu spalacitele…prefer femeile
sa fie mai…intunecate.
Habar nu are despre ce vorbesc...inseamna ca D. este in viata...ironie
marsava a sortii...
- Ooo crede-ma ca nu te-as fi
blestemat cu asa ceva…in plus, de-a lungul timpului ti-am dezlusit oarecum
gusturile...nu ti-as fi trimis o spalacita...
Nu ti-as fi trimis nimic...poate doar niste otrava daca as fi stiut ca are
vreun efect asupra ta...
- Pastreaza-ti cadourile...nu
sunt interesat de absolut nimic din ceea ce ai tu de oferit...
In afara de capul meu...probabil ca este singurul lucru care te incanta
acum...
D.’s part:
Suntem la Les Bourgeois,
iar Aris imi tot evita privirea...probabil ca-i trezesc amintiri. Imi aprind o tigare
si scot telefonul, sa-mi verific casuta vocala, pentru ca am vazut dimineata ca
am un mesaj de la Diavol pe care nu am putut sa-l ascult...
Imi spune sa nu-l caut,
este ocupat. Aris observa ca las telefonul brusc telefonul pe masa, cautandu-mi
tigarile-n geanta...
-
S-a intamplat ceva, ma
intreaba Aris, facandu-si mai mult curaj.
-
Ah, ma scuzi e doar un
nespalcit de partener de-al meu in care nu am deloc incredere...
-
Imi pare rau sa aud ...de
ce mai lucrezi cu el?
Aris ma priveste atat de afectat si politicos. Merita un raspuns scurt si adevarat
-
Pentru ca persoanele in care nu am incredere sunt
singurele care nu ma vor trada niciodata.
...si pentru ca o parte din sufletul lui zace in mine si din nefericire,
suntem legati de soarta.
Rade, dar nu este rasul
lui...venirea chelnerului intrerupe acest moment ciudat, pe care oricum il
voiam incheiat.
E ciudat oarecum ca
Diavolul nu m-a mai sunat de cateva zile. Iar in niciun caz nu este genul lui
sa anunte ca nu ar trebui sa-l sun...dar prefer sa nu-mi bat capul. Probabil ca
nu-l mai revad o lunga perioada de timp...desi
nu cred ca am atat noroc.
Totusi, este destul de enervant ca ne cunoastem reciproc cele mai murdare
secrete...ma astept mereu ca Diavolul sa vina si sa bage proverbialul cutit pe
la spate...as putea sa-l descriu simplu in 24 de litere si 6 puncte:
imprevizibil si...vulnerabil.
Ironia este ca ne cunoastem atat de bine..nu avem incredere unul in
celalalt, ne dispretuim, nu ne suportam in aceasi incapere insa in schimb...facem
cele mai bune afaceri impreuna.
Revenind la Aris, am o discutie de 2 ore si 23 de minute despre literatura
greaca si obiceiurile din Thessaloniki...apoi, cere nota, insista sa o
plateasca, iar eu ma ridic de la masa, grabita, cu tigarea inca aprinsa,
lasandu-l cu mainile pe portofel si cu privirea pierduta, cel mai probabil la
amintirile cu Maria...
Devil’s part:
Scurtul drum inspre mare se
termina cu ajungerea noastra pe un ponton din piatra construit fix intre doua
stanci ce fac parte din coasta orasului...un loc atat de evident si totusi atat
de bine ascuns...nimeni si nimic nu este
aici...nimeni si nimic in afara de cateva barci vechi din lemn ce zac in
apa calma si arbustii verzi ce se bucura de putina briza de care au
parte...briza pe care eu se pare ca nu o simt...
-
Doar nu credeai ca poti sa
dai o reprezentatie atat de frumoasa in Bolivia si sa nu fii bagat in
seama…multi ar spune ca nu a fost un act foarte intelept
Se incrunta cand vorbeste...aparent am atins o coarda sensibila pentru
toata lumea atunci cand m-am ocupat de Bolivia...
-
Sa inteleg ca esti aici sa
ma certi sau fiindca te-a trimis Michael? Serios…cat ai de gand sa-i mai faci
jocul plodului aluia, ii spun pe un ton ridicat in speranta ca o sa se enerveze
si se va da de gol.
-
Am venit sa te trimit
inapoi…nimic personal ca intotdeauna, dar ti-ai facut prea mult de cap…iarasi
cu ideologiile tale si cu planurile marete? Cand ai de gand sa incetezi cu ele
si sa-ti accepti locul in lume?
Rashid urla efectiv si gesticuleaza frenetic cu mana...se pare ca a ramas
cel mai urat dintre scenarii...As putea spune “deja-vu” pentru scena aceasta...
-
Presupui ca voi merge
inapoi pasnic si calm? Si mai ales…ce te face sa crezi ca poti sa ma mai
trimiti inapoi?
Vorbesc batjocoritor...desi este peste mine poate daca reusesc sa-l enervez
isi va pierde concentrarea si am o sansa...
-
Serios…de ce-ti mai bati
capul…stim amandoi deja ca sunt peste tine…stim amandoi ca pana acum eu te-am
trimis de fiecare data inapoi…accepta...crezi ca nu realizez ce faci? Crezi ca
nu am inteles inca de cand am plecat ca tragi de timp si incerci sa ma faci
sa-mi pierd concentrarea? Nu ai nicio slabiciune de speculat aici...nici tu si
nici pramatia aia de Michael nu veti mai sta prea mult aici oricum…aveti un
termen de expirare si s-a cam dus…
Aparent
nu sunt singurul care l-a suparat...poate ca totusi am ceva de speculat...
-
Si oamenii de aici? Continui,
pentru ca nu spun nimic. Realizezi ca o sa-i ingropi pe toti…cu mult inainte de
termen…sau casarea produselor nu are nici un fel de importanta pentru tine…o mana pierzatoare mereu inainte de cea
castigatoare...
-
Nu-mi pasa…or sa dea vina
pe ceva…cutremure, tsunami-uri…ei mereu gasesc cate o explicatie pentru asa ceva…in
plus, nu sunt prea multe victime colaterale in zona asta...
-
Atunci fa-ti treaba pentru
care ai venit aici, ii spun intorcandu-i spatele. Ia-mi capul si reporneste
ciclul blestemat inca o data. O sa ma iei pe mine, o sa-l iei pe Michael si
apoi o vom lua cu totii de la capat...presupun ca-ti place repetivitatea daca
tot insisti sa faci acest lucru din nou si din nou...
Indiferent de situatie sunt pregatit...macar acum incep sa simt si eu
nenorocita aceea de briza...
-
Tu ai impresia ca imi face
vreo placere? Incepe sa urle cu o voce
inuman de groasa... Ai impresia ca este vreo gluma sau vreo distractie
pentru mine!? Sunt mai batran decat tine, sunt mai puternic decat tine si decat
Michael si cu toate astea tineti mortis ca de fiecare data sa faceti aceleasi
idiotetii! Exista un echilibru in absolut tot si voi doi se pare ca sunteti
incapabili sa ramaneti in el, iar eu sunt blestemat cu educatia voastra. Cand
voi doi va incepeti dansul nu mai dati doi bani pe cine mai este coregraf...fiecare
trage de bucata lui fara sa se gandeasca la faptul ca ar putea sa se rupa...
Ochii lui galbeni s-au facut negri si brusc pare mai mare si mai
amenintator...pana si burta aia mare pare ca si-a pierdut volumul.
-
Atunci lasa-ma sa iti
usurez munca. Lasa-ma sa-l scot pe Michael permanent din joc apoi ma retrag si
eu. De tot...M-am saturat de hora asta pe care o joc de
mult prea mult timp.
Incerc sa par cat mai convingator, sperand ca poate o sa-l induplec...
Se uita la mine pentru o
clipa cu o privire mai derutata, considerand daca sa ma creada sau
nu...urmatorul lucru pe care il simt este o lovitura puternica in piept si apoi
un soc mare in spate urmat de un zgomot infernal. M-a lovit atat de tare incat
am zburat intr-una din stanci, spargand cativa bolovani mai mari odata cu
impactul. Nu apuc sa ma dezmeticesc bine ca il vad iar. Incerc sa-l lovesc, dar
in ciuda formei rotunde se misca mult prea repede sa-l pot atinge. Dupa doua
eschive reusesc sa-l lovesc si sa-l indepartez, dar doar pentru cateva
secunde...este iarasi langa mine si de data aceasta loviturile lui sunt ca
tunetele...se aud asurzitor asemenea unei furtuni pe mare si se simt de parca
cineva m-ar rupe in bucati. Lovitura dupa lovitura pana cand intregul decor
pare a fi in ceata si ochii lui negri se uita direct la mine...cu o mana in
gatul meu si cu cealalta pregatit sa dea lovitura de gratie...
Nu pot decat sa simt
ultimele secunde cum se scurg incet, ca de fiecare data. Briza de data asta se
simte ca un fior rece pe spinarea mea...respiratia lui nu se aude...m-a dovedit
cu atata usurinta...trebuia sa-mi dau seama ca nici acum nu va fi diferit...ma
uit in ochii lui si astept momentul final in care ma voi intoarce pe domeniul
meu...intind ambele maini si-i spun calm:
-
Fa ceea ce ai de facut...
Ma lasa jos, intorcandu-se
inapoi la dimensiunea normala si pe un ton sec, incepe sa ingane:
- Sa te omor...sa nu te
omor...
D.’s part:
Nu exista vreo seara de
vineri in care sa nu merg la "Opa, Opa"...halal nume...localul grecesc din Romana...Desigur, in aceasta seara caut pe o
anume persoana...pe Aris, care stiu ca iese cu studentii sai la o veritabila
petrecere in stil grecesc.
Mario nu a avut niciun chef
sa asculte o “limba de neinteles”, dar trebuie sa vina cu mine. Zilevo...este piesa pe care o aud cand
intru in local si privirea lui Aris este in asentiment cu melodia, denotand
gelozie. Pura gelozie.
Ma asez cu Mario la o masa
in apropierea lor. Aris ma observa, iar apoi il vad cum atrage atentia grupului
sau de studenti. Toti imi fac cu mana si-mi zambesc, iar eu afisez zambetul meu
fals, care intotdeauna are efect...
Stiu ca Aris ar vrea sa
vina sa vorbeasca cu mine, dar prezenta lui Mario il irita. Il irita si nu
poate face nimic in privinta acestui fapt.
Peste jumatate de ora, in timp ce studentii sai
canta inflacarat “
Devil’s part:
Sunt la limita dintre viata si moarte si inca
trebuie sa vorbesc...
-
Rashid, o sa-i iau toata
influenta lui Michael si apoi mi-o retrag si pe a mea. Nu mai intervin deloc
niciodata atata timp cat nici el nu mai poate face nimic, ii explic calm. Am o
mica polita de asigurare...spalacita de care iti spuneam...sa spunem doar ca
poseda potentialul sa rezolv toata problema cu Michael...
Putina minciuna nu strica, mai ales acum...
-
M-ai facut prea curios...de
ce ea? Ce are asa special? Sigur poti sa ai incredere in ea?
Intrebari irelevante...deja a cumparat ceea ce vindeam...
-
O sa vezi la momentul
potrivit...si nu, nu am deloc incredere in ea...Tu ai avea in locul meu? Este
domeniul meu si stii ca pot rezolva orice...ii spun, sigur pe mine.
-
Atunci vreau o dovada a
ceea ce spui...Cuba este de mult timp in ghearele tale...de prea mult timp. Vreau sa o aduci la neutralitate...vreau sa-ti
iei gheara de pe ea complet si vreau sa incepi prin a trimite in gradina ta de
la subsol pe cineva care este de mult prea mult timp la putere...intelegi ce
spun?
Nu pot spune ca sunt surprins...la urma urmei prima mostra este mereu
gratuita...
-
Pana la sfarsitul
saptamanii va fi rezolvat...pana la
sfarsitul saptamanii va rezolv pe toti...
De indata ce am terminat de
vorbit, dispare de langa mine...un personaj periculos...mult prea periculos
pentru a ma juca cu el. Cel putin nu
acum...
D.’s part:
Si ma face sa ma gandesc la
Max......
sunt slaba, gandind ca orice femeie de rand
dar sincer, mi-ar fi placut
ca Max sa fie acum...aici...
Ma apropii si eu de el, spunandu-i:
-
Ela, elaaa..ispitindu-l sa indrazneasca sa intre.
Merg incet, iar cand ajung in fata lui, ma ia de mana si ma saruta.
Cel mai probabil urmeaza o noapte plina de sex, in care doar o sa mimez
orgasme si o sa ma gandesc la cea mai buna metoda de a il omori.
- to be continued
https://www.facebook.com/darkbeautymag/
