Fall of the Cuba
This part was written, exclusively by the Devil. (as his other parts too)
Motto:
“From the dawn of time to the end of days,
I will have to run... away. I want to feel the pain and the bitter taste... of
the blood on my lips... again.” (Woodkid Iron)
“Cruel
leaders are replaced only to have new leaders turn cruel..”
(Che Guevara)
Devil’s
part:
Vorbele
lui Rashid imi rasuna in cap ca o melodie
proasta difuzata mereu de la radio...orice as face nu pot scapa de cuvintele
alea nenorocite care se invart in capul meu...trebuie sa renunt la Cuba...trebuie
sa o curat de tot ce i-am facut...oricat de mult mi-ar displacea locul, nu
ma asteptam sa fie atat de greu sa renunt...nu ca m-as fi atasat, dar munca mea
de aici a fost meticuloasa. Ceea ce voi nu stiti, dar eu stiu este faptul ca
republica cubaneza nu este o tara condusa de un bosorog impotent care pur si
simplu amana inevitabilul...nu...este
condusa din umbra de 13 domni ce au facut un pact mai bun decat Castro. El mi-a
cerut sa fie in fruntea Cubei pentru tot restul vietii lui...s-a rezolvat...totusi,
nimeni nu a spus ca din frunte se conduce...toata influenta lui, toate
aparitiile, toate posterele si tablourile de prin casele oamenilor sunt cu fata
lui...dar in realitate nu este decat un
brand...un logo in spatele caruia se ascund 13 minti diabolice care
pastreaza Cuba a fi un mare ghimpe in coasta Statelor Unite si implicit in
coasta lui Michael...ghimpe ce urmeaza sa
fie scos spre dezamagirea mea.
13
oameni trebuie sa moara intr-un interval foarte scurt de timp pentru a remedia
situatia...13 oameni conduc mahalaua asta colorata de ani de zile si nu mai
exista altii care sa faca o treaba la fel de buna ca ei. Daca vor muri, toata
politica pe care o facea pana acum tara asta se va schimba la 180 de grade si
Rashid ma va lasa sa-mi urmez planul...problema cea mai mare este ca cei 13 nu
sunt deloc idioti...nici pe departe...nu sunt nici golani, nici afaceristi
oportunisti si lacomi care trag cu coltii de un ciolan...sunt minti diabolice, sociopati in costume ce nu au atras pana acum
nici macar o privire din partea nimanui. Sunt atat de bine camuflati in pozitiile
lor sociale incat ai putea trece pe langa oricare din ei pe strada si nu ai
intoarce capul. Spre deosebire de idotii ce ies pe posturile de televiziune si
se improasca cu noroi cat este ziua de lunga, apoi ies impreuna la brat la
dineuri oficiale si la receptii, acestia sunt rar gasiti 2 sub acelasi
acoperis...sa nu mai vorbesc de toti 13. Oameni subtili, cu capacitati,
determinati si calculati...aproape ca imi pare rau...dar toate in viata au un
termen de valabilitate.
Un
lucru e cert in Cuba. Te poti face la fel de usor, dar la fel de greu remarcat.
Strazile Havanei sunt mereu pline si aerul racoros a indus oamenilor o stare de
agitatie. Peste tot exista o forfota si o neliniste generala, oriunde m-as uita
parca oamenii simt schimbarea ce are sa vina...degeaba se agita...va veni fie ca vor, fie ca nu. Ma
indrept spre unul din cartierele marginase ale orasului in cautarea unei
modalitati de a-mi aduce tintele in acelasi loc. Daca as incerca sa-i culeg
rand pe rand s-ar atentiona imediat si atunci ar dura mult prea mult timp sa-i
caut si sa-i elimin. Mai mult decat atat moartea trebuie sa vina sub forma unui
accident...nu vreau inca o situatie
similara Boliviei si in Cuba...adevarul este ca toate crimele acestea din
ultima perioada, m-au stimulat. Mi-au dat o oarecare bataie de cap, in sensul
bun al cuvantului. Nu pot spune ca a fost la fel de interesant cum a fost pe
timpul razboielor mondiale, dar cu toate acestea un pic de antrenament nu
strica..la urma urmei, nici sa-ti iesi din mana nu prea e bine.
[...]
In
timp ce ma deplasez pe strazile din ce in ce mai mizerabile, cu case din ce in
ce mai darapanate, ma gandesc ca poate asa trebuie sa fie. Poate chiar situatia
trebuie sa se schimbe...greu de anticipat ce va urma, dar macar mi-am prelungit
sederea, pentru a nu lua de la capat planurile mele marete. Am investit prea
mult timp, prea multe resurse si deja simt presiunea...incerc sa alung aceste
ganduri, sa le pun pe seama caniculei si sa ma felicit inca o data ca stiu ceea
ce am de facut...
La
intersectia dintre Avenida de Los Presidentes si Avenida 23 gasesc pe cine
trebuie. Un barbat slab, tatuat
pe piept si pe maini, cu un lant de aur la gat
care sta rezemat de un gard si fumeaza o tigara cu cannabis. Ma apropii de el,
imi insusesc joint-ul lui, sprijinindu-ma de perete, pasandu-i subtil in
buzunarul de la pantaloni, cateva mii de dolari si-i spun:
- Doar niste
informatii...se uita curios la mine, ezitand initial sa puna mana pe bani, dar
lacomia din ochii lui isi spune cuvantul...Ii ia cu un gest brusc si-i indeasa in pantalonii care
abia mai stau pe el.
- ¿ Qué es lo que tú quiere’ saber, compay ? (Ce cauti?)
- Vreau sa
stiu unde pot sa-l gasesc pe Salvador.
Sa vedem daca este adevarat si poti atrage mai multe
muste cu miere decat cu...
- ¿ Qué Salvador, hermano? La Habana está llena de
Salvadores. ¿Está’ tú en busqueda de uno en particular? (Care Salvador, frate?! Havana e plina de Salvadori...Te referi la unul anume?)
Musca deja imi pune rabdarea la incercare...
- Oare
teancul ala de bani din pantalonii tai nu spune ceva despre care Salvador
vorbesc?
Sa mai incercam odata...poate chiar este atat de idiot...
-No
sé de quién tú está’ hablando, asere. Mejor dale pa’ que no te presenta ante mi compay, Lupe. Te olvidarás de ese
Salvador tuyo tan pronto que te arrolle
( (Nu stiu despre cine vorbesti prietene...dar mai bine te-ai cara dracu’
de aici pana cand nu-ti fac cunostinta cu tovarasul meu Lupe...o sa il uiti
imediat pe Salvador asta al tau dupa ce te sifoneaza el.)
Oamenii astia nu se invata minte niciodata...“Mai bine luai banii” i-am soptit la ureche in timp ce mana lui stranga se
rupea...
- Hai sa
incercam din nou...unde il gasesc pe Salvador Castro? Il intreb pe un ton calm, dar rece...
Este speriat...deja se gandeste cum a pierdut banii pe
spitalizare...
- ¡ ñooo….. me mata si parloteo, hermano, entiende… (Ma
omoara daca spun ceva frate, intelege...)
Nu
apuca sa termine ce are de spus ca a doua mana trozneste ca un vreasc uscat...cade,
sprijinit, de perete...iar eu ma apropii de el, cu gandul sa-i rup gatul...
- El te
omoara? Eu te omor “prietene”...si eu te omor in chinuri cu mult mai mari decat
el...spune-mi acum... unde il gasesc?
Pata de urina de pe pantalonii lui imi sugereaza ca
ajungem la o intelegere...
- ¡ Basta, bro!! ¡
Ya ! Lo encuentras 2 calles más allá en un gao de color rojo. Oye, que no deja entrar allí a nadie y tiene
algunos chamacos con él.(Gata frate! Gata! Il gasesti la
2 strazi de aici intr-o casa rosie. Vezi ca nu lasa pe nimeni sa intre acolo si
are cativa baieti cu el...)
Bun
baiat…ii spun si plec, lasandu-l pe jos in strada lesinat, mai mult mort decat
viu. Ii fur perechea de ochelari
de soare, pentru ca nici macar astazi soarele nu ma lasa sa ma desfasor in
conditii optime…...probabil ca Lupe o sa-l culeaga de pe acolo...sau nu. Problema lor...
[...]
“Casa
rosie” se afla pe o strada ingusta si se incadreaza perfect in pesiajul
dezolant...nimic mai frumos decat un loc subtil in care sa fac o treaba...subtila.
Urc cele 3 trepte dinspre intrare si bat la o usa, ca un musafir politicos, numai ca sa-mi fie deschisa de catre un chel
gras care-mi pune deja un pistol in fata. Ma uit in ochii lui mari si bovini
si-i comand ferm...“lasa jos pistolul si
invita-ma inauntru”. Se conformeaza imediat, iar eu intru. Mai sunt inca 5
ca el pe canapeaua din sufragerie, dar nici unul nu face altceva decat sa se
uite la mine in sictir si apoi sa -si vada de drogurile de pe masa...
“Du-ma la Salvador” ii comand din nou, pe acelasi ton...si el nu ezita sa-si
indeplineasca ordinul. Ma urca pe niste scari de lemn ce scartaie de parca mai
au putin si se transforma in scobitori, ajungem la etaj si-mi deschide usa unei
camere in care Salvador Castro, nepotul celui mai cunoscut brand de pe planeta
zace pe podea rezemat de pat inconjurat de seringi...un fel de refugiu as
presupune...la urma urmelor, celebritatea nu te duce numai la petreceri de lux
si la o viata in puf...
Ii
fac un semn grasanului sa iasa si sa inchida usa dupa el...prefer conversatiile
neintrerupte si avute in liniste...Salvador se uita spre mine, speriat...e doar
un copil de 20 si ceva de ani...palid, cu cearcane sub ochi, slabit...se incrunta
si ma intreaba cu o voce clar obosita cine sunt si ce vreau...
Eu
in schimb ma aplec spre el si-i pun mana dreapta pe fruntea rece si
transpirata...nu face vreun gest prin care sa ma respinga, dar casca ochii mari
inspre mine, iar eu uitandu-ma direct in ochii lui, ii spun pe un ton foarte
calm:
“Salvador, vreau sa fii foarte atent la
mine. Am nevoie de ajutorul tau cu o problema foarte importanta. Am nevoie de
tine sa ma ajuti sa schimb istoria acestei tari...A venit momentul tau. Este
timpul.”
Este
captivat de ceea ce ii spun...nu scoate nici un cuvant dar ma urmareste cu tot
interesul care i-a mai ramas, iar eu continui...
“Salvador, vreau sa iei pistolul pe
care il tii in noptiera de langa pat, sa cobori la prietenii tai si sa-i omori
pe toti.. nu se vor opune, ei vor ca si tine sa schimbe acest viitor. Iimpusca-i
pe toti cat poti de repede in cap, apoi ia pistolul unuia dintre ei si
impuscate singur in stomac pana cand vei lua contactul cu lumea care-ti este
tie destinata...cu “lumea de sus”, unde eu am pregatit cel mai bun loc pentru
un erou ca tine...Crezi ca poti face asta pentru mine Salvador? Crezi ca poti
schimba soarta Cubei?”
Nu
spune nimic, dar da din cap in semn ca va face tot ce i-am spus...bun baiat...
Il
urmaresc, asemenea unei umbre cum se ridica de jos, cum isi incarca pistolul,
coboara scarile si cum deschide focul...nimeni apuca sa ridice macar ochii spre
el ca sunt deja la pamant...nu a durat mai mult de 5 secunde pana cand a
descarcat intregul incarcator in cei de jos...toti au murit. Apoi, arunca
pistolul pe jos, se duce inspre cadavrul grasului, i-a pistolul si fara sa
ezite, il descarca in piept si in abdomen cazand pe jos intr-o balta de sange.
Nu moare imediat...mai trecut cateva minute, timp in care se uita direct in
ochii mei...inainte sa-si dea duhul, ma aplec spre el si-i spun... “Felicitari...ai un loc special asigurat
acolo unde vei merge acum...”
Ies
calm din casa pe usa din spate si ma indrept spre camera de hotel...nimic
altceva de facut decat sa astept inmormantarea...la urma urmei toata crema
Cubei va fi prezenta acolo sa-si prezinte condoleantele “maretului lider”...cei 13 vor fi obligatoriu prezenti la funerarii
pentru a pastra orice eventuala situatie neprevazuta sub control...o
oportunitate excelenta de a-i prinde pe toti dintr-o lovitura...
[...]
Dupa
cateva ore, pe toate posturile de televiziune apare stirea conform careia
nepotul lui Castro a murit in tentativa sa de a lupta cu criminalitatea din
Havana...s-a dus singur in ghearele traficantilor si i-a eliminat
sacrificandu-se pentru binele tarii si al poporului...mass media...probabil ca ar
putea eradica foamea de pe planeta daca ar folosi toate laturile debitate pe post
de ingrasaminte in agricultura...
In ziua funeraliilor, asa cum era de asteptat,
toata Cuba este prezenta pe strazi, jelind cu foc “eroul national”...cortegiul funerar este lung de cativa km si
toata tara este intr-un doliu penibil. La cimitir accesul e restrictionat
inaltilor demnitari, prezenti de altfel in numar mare de-o parte si de alta lui
Fidel...un conglomerat de ipocrizie si de penibilitate, dar cu toate acestea nu
sunt aici doar sa admir peisajul si sa ma scald in lacrimile varsate de multime...am
o treaba de facut.
Tintele
nu au fost usor de reperat, fiecare stand la o distanta considerabila de
celalt, fiind antrenati in conversatii cu alti membrii ai guvernului sau cu
demnitari straini veniti sa verse o lacrima pentru unicul urmas a lui Castro...sa-i
aduc pe toti impreuna va fi o provocare, dar, din fericire oamenii mei tind sa
gandeasca la fel...motiv pentru care am grija sa strecor fiecaruia cate un mic
biletel cu 3 cuvinte simple “el trono está vacante a partir de ahora”.
Nu
dureaza mult pana cand unul dintre ei descopera biletul si pleaca imediat fara
sa se uite in urma lui...da...sunt ghidati de lacomie si de foamea pentru mai
multa putere...sansa de a conduce totul, odata cu eliminarea singurului urmas a
lui Castro este indeajuns incat sa-i faca sa se intalneasca intr-o locatie
sigura, doar ca sa discute care dintre ei va prelua fraiele odata ce mosul va
muri...nu trebuie decat sa-l urmaresc pe unul, iar acela ma va duce la
restul...
[...]
Locul
lor secret de intalnire...o fabrica aparent abandonata din afara Havanei,
aproape de Playa Baracoa. Parchez masina cu care l-am urmarit la 1 km distanta
si restul drumului il fac mergand, evitand astfel camerele de filmat foarte
atent ascunse in jurul perimetrului...oricat de scumpe ar fi jucariile astea...sunt
tot...doar pentru amatori.
Intrarea
se face prin spatele cladirii...aparent vegheata de niste camere de
supraveghere, iar odata intrat in cladire a trebuit sa gasesc usa spre mica lor
sala de consiliu...nu a fost greu, a trebuit doar sa ma iau dupa drumul ce era
cel mai putin prafuit. Intrarea se face pe baza de amprenta, dar o lovitura
puternica de picior imi asigura accesul in camera...stau impreuna, toti 13 la o
masa rotunda din sticla, paziti de o trupa mica de mercenari, cel mai probabil
americani dupa accentul si urletele pe care le vor scoate in secundele in care
ii voi omori...oamenii si armele lor...ieftine.
- Prietenii
mei, nu va speriati, incep sa le vorbesc, zambind pe un ton jovial...stiti
foarte bine cine sunt...pur si simplu nu am vrut sa fie cineva de fata sa ne
asculte conversatia...stiti foarte bine ca nu imi plac spectatorii...indiferent
de cine ar fi...
Un murmur general se aude din partea
lor...stiu cu totii cine sunt si mai ales banuiesc cu totii ca eu le-am trimis
biletele...Ma plimb in jurul mesei de
sticla, uitandu-ma la fetele lor revoltate, pe care nu le voi mai revedea o
lunga perioada de timp.
- Nu este
nevoie sa va ridicati sau sa spuneti ceva, le spun pe acelasi ton, dar ca sa va
raspund la intrebarile pe care probabil le aveti, da, eu l-am omorat pe
Salvador, nu, nu aveam ceva personal cu el, da, unul dintre voi va fi marele
sef...maresalul, regele, imparatul, ce vreti voi sa fiti peste aceasta mareata
natiune si da, va curge o gramada de sange astazi, chiar in camera aceasta...
Ii
simt, sunt intrigati...se gandesc ce urmeaza sa se intample...se gandesc ca in
prezenta mea, nu mai au nicio putere, iar acest lucru imi creeaza o imensa
satisfactie...
- Domnilor,
nu este necesar sa va incarcati gandurile cu motivatiile mele, sa spunem doar
ca m-am saturat de familia Castro si ca as vrea o mica schimbare pentru locul acesta,
la care stiti ca tine foarte mult...Iar ce mai stiu, este ca si voi tineti la
fel de mult. Asa ca astazi trebuie sa schimbam soarta acestei natiuni. Trebuie
ca unii dintre noi sa raman aici, iar altii sa plece intr-un loc mai bun...un
loc pentru care au muncit extrem de mult, un loc bine meritat, alaturi de mine,
in “casa mea”, in “lumea mea”....De aceea, doar unul dintre voi va ramane
astazi aici, in timp ce ceilalti vor pleca. Fara conducere din umbra, fara vot
asupra deciziilor, fara nimic...puterea absoluta in mainile unui singur
om...tot ce trebuie sa faceti este sa veniti si sa dati mana cu mine.
Se uita nedumeriti la mine, unii dintre
ei, desi altii au inteles deja ce vreau sa spun..
- Voi
alegeti. Voi decideti unde vreti sa mergeti.
Efortul dvs. va fi apreciat...indiferent unde sunteti. Insa acum, pentru a
nu exista confuzii vreau sa fiu clar...un singur om da mana cu mine, ultimul
ramas in picioare...
Nu
apuc sa termin bine ce avm de spus ca un haos general se desfasoara in fata
ochilor mei...unul sparge masa de sticla cu pumnul pentru a-i infige vecinului
sau un ciob in gat...altul ajunge pana la arma unui mercenar mort, reusind sa
omoare aproape 5 “colegi”, inainte ca al 6-lea sa-i sparga capul cu un
scaun...s-au strans de gat unul pe celalt, iar cand raman numai 2, unul dintre
ei, reuseste sa castige competitia, muscandu-l pe celalt de vena jugulara in mijlocul unui clinch...o priveliste glorioasa a naturii umane in
toata splendoarea ei...
Plin
de sange si ranit vizibil se ridica si vine-nspre mine, zambind cu o privire
lacoma in ochi si cu mana intinsa. Ii strang bratul increzator, ii zambesc si-l
strapung cu cealalta mana, scotandu-i o bucata buna de coloana vertebrala...nu
apuca decat sa intrebe de ce? Evident ca nu-i raspund nimic...nu ma justific in
fata unor insecte...
Ii
las acolo sa putrezeasca cu totii...nimeni nu o sa-i gaseasca pentru mult
timp...si la momentul in care ii vor gasi nu va mai fi deloc problema mea.
[...]
Ies din
fabrica si cobor pe plaja. Nimic nu este mai indicat acum decat o plimbare prin
nisip, in care singurul lucru pe care-l voi auzi este briza marii...si
surprinzator, pe Rashid, care ma priveste zambind, de pe puntea yahtului sau
ancorat la mal...
- Te-ai
tinut de cuvant...sunt impresionat.
Imi spune, venind spre mine, pe un ton la fel de jovial
ca cel pe care il folosisem mai devreme...
- Culmea
ironiei asa-i...imparatul minciunilor se tine de cuvant...presupun ca si tu te
vei tine de al tau?
Ar fi culmea ca tocmai tu, maretul protector al
echilibrului sa te razgandesti acum...
- Desigur...esti
liber sa-ti duci la bun sfarsit afacerile. Chiar mai mult te voi ajuta, in
limita posibilitatilor mele, sa le duci la bun sfarsit...
Contam pe asta grasane...contam pe asta...
- Sigur nu
vrei sa urci la bord putin, sa bem ceva? Am si o companie placuta...
Il refuz politicos si plec.
Nu am chef sa-l mai vad o buna perioada de timp...si sunt convins ca
sentimentul este reciproc. Mai am un singur lucru de facut pana sa plec din
aceasta tara infecta...
[...]
Cand
ajung iar in centru, este deja noapte..Cuba nu mai este ce era si cat de curand
se va simti acest lucru...singurul om ramas din “garda veche” sta pazit in
palatul sau prezidential...un loc teoretic impenetrabil, dar cei ca mine au
mereu scurtaturile lor...
Sa
trec de securitate nu a fost niciodata o problema...in camera sa, in patul
prezidential doarme ca un copil...
Castro...cat ai imbatranit. Aceleasi poze pe care le-am facut impreuna de-a lungul
timpului zac la el pe perete, pline de praf, dar si de resentimente.
Ma
asez pe marginea patului sau...linistit, fara ca cineva sa stie ca sunt acolo,
il trezesc din somn soptindu-i:
- Fidel...cum
poti sa dormi intr-un moment ca asta?
Imediat
deschide ochii, ma recunoaste...se incrunta si pe un ton dispretuitor, incepe sa
vorbeasca...
- Stiu de ce
esti aici, dar nu a venit inca momentul meu. Mai am ani buni de trait...la urma
urmelor asta ne-a fost intelegerea...cat
am eu viata sunt inca in frunte...
- Desigur, dragul
meu Fidel...nu am venit aici sa te omor...daca voiam asta, nu te mai
trezeam...Am venit aici sa-mi prezint condoleantele pentru Salvador...a fost un
baiat exceptional...
Fidel ma priveste sceptic,
ridicandu-se sa-si aprinda un trabuc.
- A fost un
drogat nenorocit...dar a fost nepotul meu...singura mea familie in viata...acum
este mort...ce dracu o fi fost in mintea lui nu o sa inteleg niciodata...
- Eu am fost
in mintea lui Fidel...a fost un baiat exceptional...mi-a urmat instructiunile ad litteram...
Ii zambesc cu atat de multa ura, incat mai este stare sa
scoata vreun cuvant...doar sa caste ochii si sa se inece cu fumul scos.
- Nu-ti face
griji Fidel...o sa-l revezi cat de curand...tine cont...ai un loc la fel de special
rezervat la mine, incat vei fi si acolo in “frunte” pentru tot restul
eternitatii...
Rade si inainte sa spuna
ceva m-am facut nevazut...batran
nenorocit si impotent...credea ca putea sa ma duca de nas atunci cand a
cerut Cuba...credea ca poate uit de el...eu nu uit si nici nu iert...toti au
timpul lor.
Si vorbind de timpul
fiecaruia...cred ca a venit momentul sa o gasesc pe D. Sunt doar 9263 de km
pana in Bucuresti...
- to be continued
