vineri, 29 august 2014

HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 6- Part 2

Official.Issue: The pleasure of killing


Motto:

“till the point and place where our space and time match, and we cross divine paths. tell me would you like that. how would like that. tell me would you like that. now would you like that.”
(Akua Naru- Poetry: How does it feel?)

“We heavenly divine, that's why we steadily shine,
and put a steel mic through an enemy's spine.”
(Jedi Mind Tricks – Raw is war 2003)



D.’s part:

I am sure that my next victim will be a woman…she will fear me…and I will kill her in the middle of the night, putting a surgical scissors into her eyes, before filling her mouth with the ash of her dead husband…and after that, me and Michael will stay calm, on their sofa, smoking and thinking about how amazing is the dawn from their balcony in Havana…

Past:
20.08.2014

M-am trezit de dimineata cu un mail de la una din prietenele mele
care-mi spunea ca …am dezamagit-o
ca daca e asa cum scriu eu...scriu prea mult despre morti.mortii ma-sii.
Ca toate crimele...si tot sangele...si tot ce mi se intampla...Sunt prea mult de suportat.
Ca ar trebui sa o las mai usor.cu cocaina si cu...chestiile pe care le fac.

Present:
21.08.2014

Sunt cu Michael in acelasi avion privat care ne-a lasat la Gaza, doar ca acum mergem spre Cuba…Business time. Ma intreaba daca sunt bine. Il intreb de ce n-as fi. Zambeste.
“Stii, poate Havana e plina de Salvadori, dar eu ii stiu pe fiecare din ei.”
Il asigur ca-mi voi face treaba la fel de bine ca-ntotdeauna.
Rade. Stewardesa deja-i face ochi dulci...vazandu-i parul castaniu lung si ravasit, pana la umeri, ochelarii de soare si costumul alb din panza care-i da “aer” de mafiot autentic...ahahaha.
Atat de amuzant...pentru o cunoscatoare ca mine. Ma abtin sa-i zic.
“Femeie...Michael te-ar trece prin Iad si te-ar aduce inapoi in mai putin de doua ore. Iar dupa toate visele tale, scoase din romane ieftine, s-ar ruina si tu si toti urmasii tai ati sfarsi, sinucigandu-va, inainte sa impliniti 30 de ani...family curse.”
Dupa ce lasa pe masa bautura, tigarile si trabucurile, tipa pleaca.
Michael incepe sa rada, amuzat de gandurile mele.
“Nu e o idee rea...”, imi spune, chiar inainte de a decola, ca un raspuns la gandurile mele.
Tac. Imi torn un pahar de whisky si dau SHUT DOWN gandurilor care ma bantuie, pentru ca nu vreau ca Michael sa afle...anumite.lucruri.


Past:
20.08.2014

Ironie este…ca exista persoane care au o putere mare de influenta.
Ironia este…ca asta facea Max. adica halucinatia aniilor ’11.

M-a sunat John si m-a rugat sa ne intalnim.
Ce puteam sa-l refuz...nu am mai vorbit de la inmormantarea lui Max.
La ora 3, eram pe terasa la Gradina Icoanei si-l asteptam.
Aici...de obicei, mergeam cu Max.
Imi spunea ca mi se potriveste localul...din multe puncte de vedere. Punctele lui de vedere.
John mi-a dat impresia a fi destul de ravasit...sau cel putin asa-mi parut...isi trece mana prin par, incercand sa-l aranjeze, se cauta de tigari in buzunare.
I-am impins usor pachetul meu. M-a refuzat. A comandat de la bar.

si a inceput sa-mi povesteasca ce probleme are...cu nevasta, cu copilul, cu afacerea.
ca aia a lui vrea sa divorteze, ca ea crede ca a gresit sa-l ia de sot si sa-i faca si copil.
Pustiu are 3 ani, il cheama Victor.
Afacerea cu hotelul ii merge prost, a cam ramas fara bani si Gina, nevasta, s-a prins ca banii nu mai sunt asa multi ca inainte si vrea sa-l lase.
Initial, nu stiam ce sa-i spun.
Apoi i-am spus...sa o paraseasca pe “zdreanta aceea materialista” si sa faca orice poate sa-i ofere copilului un viitor bun. copilul are prioritate, vine pe locul 1.
Se stramba. Nu-i convine ca sunt directa. Imi spune ca stie ca am dreptate, dar ca...

Iar atunci se intampla. Cand se opreste muzica. Si se schimba melodia. Cand trec pe langa mine doua bucurestence cu parfum ieftin. Realizez ca...singurul om care-l putea influenta pe John e Max.

Stop-cadru. Si se rupe filmul. Da’ se rupe rau de tot.
De parca am sters ultimii 3-4 ani din viata mea si tot universul meu se rezuma la mine si Max si iesirile noastre. Facultate.studio.Bucurestiul nostru.
Nu crime.furturi.santaje.si razboaie.
Incep sa rad. John ma priveste ciudat.

Continui discutia si sterg gandul.
Dar ironia este ca...asa este. Max avea puterea de a influenta omul.
Diavolul a creat o halucinatie care...avea cea mai mare calitate.
doar era halucinatia Diavolului.
John nu ar mai fi....daca Max ar fi iesit cu el si i-ar fi spus, calm, fara sa-l judece...ca...John, eu nu cred ca...
Iar mie...acum, daca m-ar vedea, mi-ar spune...
Stiu ce mi-ar spune. Chiar stiu.
Si mi-ar usura vina.
Iar totul ar redeveni...simplu.
Think simle.act simple. Keep it simple.

Daca Max inca ar mai fi fost aici, multe lucruri ar fi diferite...
Nimeni nu-l poate influenta pe John acum.
Si eu si el...ne complicam mult prea mult.
Max ne-ar fi usurat existenta.
Ne-ar fi motivat existenta.
Nu ar mai fi trebuit sa ne motivam singuri si sa-l cautam pe unde este, ca sa ne motiveze.
Unde esti, maaa...Ecou.surd.
Max ne-a invatat ce fel de ura...e constructiva.
Nu ar mai fi trebuit acum sa cautam singuri diferenta, pe care oricum am uitat-o...

Si oricat de
Nesemnficativ a fost max
Doar o halucinatie bucuresteana
A construit cea mai buna realitate
Din ultimii ani.

Present:
21.08.2014

“Cea mai buna realitate din ultimii ani din Cuba a fost moartea lui Salvador...”imi zice Michael, in timp ce umblam pe strazile pustii, mizerabile ale Cubei...un contrast destul de mare, fata de momentele de inceput, cand aveam un Masseratti si o intreaga vila la dispozitie...

“A facut si Diavolul macar o data in existenta sa..o treaba decenta”, spune Michael, de parca ar vorbi cu sine insasi.

Ma fluiera doi mexicani, strigand dupa mine ca rochia-i prea scurta, ca e rosie si “arde”...normal ca “arde” pentru ei prezenta mea...doar e o tara unde salariul este putin peste 11 $ pe luna si orice mentalitate inca este indoctrinata de “todo por la revolution”...asa ca orice femeie, da... “arde”.

Urcam intr-un taxi si Michael ii cere taximetristului sa ne lase intr-un anumit loc, la marginea orasului, spre o padure.

apoi se intoarce spre mine si-mi zice adevaratul motiv pentru care suntem aici.“Diavolul avea protejatii lui...e timpul sa ne ocupam de ei. Unul cate unul...pana cand ii terminam.”


Past:
20.08.2014


I’m cold person…I never feel too much…fuck LLI.
Low latent inhibition+154 IQ(according to the last test)= D., me, myself and I.
But it is in my nature. And I cannot change it.
It’s good to be cold…’cause when you see people that feel emotions…you laugh like the Devil laughs when God makes a joke.And God never makes a joke.
Ahahahahaha. The goof of all time…

It reminds me of Max… my fucking “tunnel vision”.
He was the only illusion in this world that make me feel…a little bit alive.
I felt something for him.
For a hallucination…
Max+cocaine+all the other things=feelings
Love, hate, blabla…Now…nothing.
I hate every person and every single thing more than I love it.
I don’t enjoy anything, apart of my person and my…crimes.


Last night, I thought…a crime is indeed a sophisticated pleasure.
You don’t have twice the chance to kill somebody.
So maybe I should think more before I act…because I feel that with some people I didn’t explore this change enough until killing them.
Like Max, for example.
I could have tortured him for hours…and hours…and hours…and then, ONLY THEN, I should have killed him.
but now, it doesn’t matter.
He’s dead. Like the “Angel”, Dan, Rick, Aris, Alex and other 50-60 persons…who I don’t know their names…

I should be happy. No…I must be happy.
‘cause I can kill anytime I want.
And nobody will ever catch me. So…this is the unique gift that life gave me.
Apart of my intelligence…
And LLI.
And pain.
And guilt.
Lots of pain and guilt.
Which is for nothing….but I feel it.the pain.the guilt. I feel it every single moment, I feel it every morning when I get up…
just ‘cause Max is dead
If it hadn’t been for his death, I would have been…a little bit human.
I would have felt something…hate, love…not pain and guilt.
But it’s my guilt.
I cannot forgive myself….I just cannot….and this is the reason why I feel pain…
‘cause I truly believe I made mistakes.

In every relationship:
Women always make mistakes. Not the men.
Women create the problems.
Men are the victims, not the women.
And this statement comes from a woman.
And it’s a true one.

I miss you, Max… I now it’s sounds horror…
For me, myself and my brain and my potential
But the fact is that…
You were the last thing that I thought will count in my life
And you counted more than any other thing.
And now I need to see again your hallucination…
Only for a few hours…
To take my doze
To take my drog
Y.o.u.
And then…to find the motivation to kill somebody again.


Michael’s part:
Present:
21.08.2014


In principiu, fratele meu a fost un cretin. In realitate, fratele meu este cel mai mare cretin. Cand am creat-o pe D., acum....o perioada lunga de timp, am stiut mereu cum sa scoatem cele mai bune calitati ale ei in evidenta. Am creat dintotdeauna o halucinatie, care mereu i-a aparut sub diferite forme si care...a motivat-o sa fie ceea ce-si doreste, a motivat-o sa-si faca treaba...pe care i-o dadeam noi.

Numai ca...fratele meu s-a ramolit si s-a gandit ca e mai bine sa actioneze fara sa gandeasca (nu ca ar gandi prea des) si a zis...baaa...hai sa o fac eu pe desteptul. Nu a suportat-o niciodata prea mult pe D. si si-a decis fix in viata asta, sa-i distruga psihicul...incet, dar sigur.

De fapt, a urmarit sa ma distruga pe mine. Stia ca daca D. stie adevarul despre halucinatie, nici naiba nu o sa o mai motiveze...asa ca eu acum nu mai pot obtine de la ea tot ce am nevoie...pentru ca mintea si corpul ei nu mai lucreaza la adevaratul potential.

Tanjeste dupa idiotul de Max in fiecare secunda mizerabila a existentei ei si pierde uneori motivul pentru care face tot ceea ce face...nu stie de ce omoara anumite persoane, nu stie de ce ramane fara sentimente...

Iar eu am nevoie sa pun soarta omenirii in mainile ei, sa o fac cea mai puternica arma a mea...si in loc sa am o femeie care-si foloseste potential 110%, am o femeie care-si foloseste numai 80% din potential.

O femeie...alta idee proasta...


D.’s part:
Present:
21.08.2014

Casa victimelor noastre este situata langa un parau…printre copaci, palmieri si alte buruieni, la 2 km de plaja. Caldura inabusitoare a Cubei este omniprezenta ...chiar daca este 4 dimineata...

Michael imi da un pistol si-mi spune sa urc pe la intrarea din spate.
“sa nu faci greseli...”zice autoritar, desi abia acum cateva zile m-a invatat sa folosesc un baretta...
Ma descalt de sandale si urc pe scari, incet...

Intru in casa si merg in dormitor, unde Michael ii priveste deja.. Jose si Rita...dorm...
Stam langa ei…langa pat…si vad cum sunt inveliti cu un cearceaf doar pe jumatate…
Michael a adormit-o pe Rita intr-o secunda, punandu-i o batista cu cloroform la nas, iar apoi a scos-o din camera.
Jose a vrut sa strige, dar am indreptat pistolul spre el. S-a calmat.
Michael o duce pe femeie chiar in fata raului si incearca sa o inece, sa-o trezeasca...

ma asez in pat, langa Jose.
tinand arma indreptata spre el.
este speriat, nu stiu ce se intampla si trage de cearceaf sa ramana invelit.
rad. ii zic sa stea calm. si sa se intinda inapoi in pat
face exact cum ii spun.
Trag o data, chiar deasupra capului sau, ca sa-l sperii. Ma intreaba ce fac...si daca o sa-l omor.

“You don’t know how it’s like...” ii zic, amuzata de mine si de imaginea lui Michael care o ineaca pe Rita.

Camasa ei alba este acum murdara de noroi. Iar picioarele umplute de sange.

Ii simt disperarea lui Jose. Si ma hranesc cu ea, cat pot de mult.
Ma hranesc cu ideea mortii lui... “mortii lui”.

“You don’t know how it’s like... Maybe you and me have the same age, but I’m about 200 years older than I look. You don’t know how it’s like…”

Se uita la mine de parca ar fi mort deja...

“Iti lipseste Diavolul, nu-i asa, Josito? Ai fi vrut tu sa ai atata noroc sa fie si el aici...cu tine...sa te salveze...”
Nu vrea inca sa accepte ca trebuie sa-i dea socoteala lui Michael.
Nu vrea inca sa accepte ca Michael si Diavolul i-au facut mereu de petrecanie, iar el a crezut ca prostul ca are “doar ghinion”.
Nu, tovarase...
E timpul sa-ti platesti datoria.

Asa ca i-am spus.
“Daca era Diavolul aici...tu si Rita ati mai trai inca 25 de ani.
Dar Diavolul nu este aici.
Doar eu si Michael suntem.”

L-am impuscat in cap. A murit pe loc.
m-am ridicat din pat si i-am tarat cadavrul in spatele casei.
Am turnat benzina pe el
Si l-am incendiat.

Dupa ce a ars…

i-am luat toate resturile si le-am pus intr-o cana.
Cana din care-si bea cafeaua in fiecare dimineata.
Cu Rita.

Intre timp, Michael a violat-o pe femeie si a inecat-o pana cand n-a mai miscat.
Insa este inca in viata.Pentru putin timp.
Suficient cat sa prindem apusul.
Vreau o noapte linistita.

Michael o taraste pana-n curtea din spate ca sa-i aratam…ce a mai ramas din sotul ei.
Incepe sa planga, sa urle, sa-l strige pe Diavol...
Michael incepe sa rada, iar eu o iau de mana si-i spun sa ma urmeze-n casa.

O rog sa se intinda-n pat si sa inchida ochii.
Tremura. Nu se poate linisti.
Ma asez langa ea..mangaind-o pe mana.

Michael apare si el, dupa cateva secunde.
Se apropie de mine, imi pune o mana-n jurul gatului si-mi spune in soapta...

“Cea mai mare placere in a omori pe cineva este ca-i preiei toata viata in mainile tale…nu se mai duce la Dumnezeu, vine direct la tine. Tu ai toate pacatele, toate sperantele, tot trecutul victimei...iar ironia este ca...nici macar nu-ti pasa. Pur si simplu, te bucuri de viata-n continuare si-ti multumesti tie pentru ca a mai trecut o zi in care ai lasat ceva in urma...ai scapat pamantul de o insecta ordinara....”

Rad.
Continui sa o linistesc pe Rita...dupa ce-i leg mainile si picioarele.
In aproximativ jumatate de ora...adoarme.
Michael sta pe fotoliu, asteptand sa vada ce fac...il aud cum vorbeste...incet...

“Haide D. ...trebuie sa-mi dovedesti loialitatea...daca nu vrei si tu sa sfarsesti ca Diavolul, in sanatoriu...”

Nu reactionez.
Stau.astept.
Astept sa se lase linistea.sa se auda doar bataile ceasului din perete.
Inchid ochii si pentru cateva secunde il caut pe Max in amintiri.
Il caut doar pe el. Fara sa vorbeasca. Fara sa faca ceva anume.
Iar apoi...
exact in momentul in care Michael s-ar grabi sa termine treaba
deschid ochii si deschid si gura Ritei
turnand cenusa sotului ei in gura...
se ineaca si nu poate vorbi...
momentul ideal pentru mine, de a lua foarfeca pe care am adus-o...si de a i-o infige in ochi...
sangele tasnete...dar bine ca rochia mea “se asorteaza”...
ii infig de cateva ori foarfeca si-n gat...iar Rita moare...in nici cinci minute...

Ma ridic din pat, schimband rochia mea cu una alba, lunga, din dulapul ei.
Michael spune ceva, dar nu-l inteleg.
Probabil ca intr-o limba moarta...
Ma ia de brat si ma scoate pe balcon.
Balcon deschis. cu fotolii din lemn.si plante de decor.
Ne pregatim de rasarit.
Michael ia un prosop si-mi sterge urmele de sange
Iar apoi varsa un pahar de alcool mentolat pe mainile mele

“Erau infectate...de cultul Diavolului”, imi zice...calm
Ma serveste cu o tigare, iar apoi imi spune ca
o sa-mi stearga cat poate de mult aminitirile care ma umplu de vina
si de durere
o sa-mi stearga si crimele
o sa-mi dea senzatia ca traiesc o versiune mult mai buna a realitatii.

Rad.ii zic sa taca.vreau sa-mi savurez tigarea.
Imi zice sa o savurez.dupa mergem sa-l vedem pe Castro
Sa ne distram putin pe seama lui.
Pentru ca nu putem sa-l omoram....

“Unii oameni, D., au scopul lor...si trebuie sa asteptam locul potrivit, timpul potrivit...”
ii dau bricheta sa-si aprinda trabucul.
Si-i spun ca uneori...unii...s-au dus prea repede.
Ma strange de mana, nervos.

“Taci. Te-am scutit de crime...asa ca ar trebui sa te pui in genunchi, sa-mi multumesti...ca de acum incolo...o sa facem alte lucruri.”
Tac.imi da drumul la mana.

Iar fiecare din noi isi savureaza viciul...in liniste.

...

I was sure that my next victim would be a woman…she feared me…and I had killed her in the middle of the night, putting a surgical scissors into her eyes, before filling her mouth with the ash of her dead husband…and after that, me and Michael stayed calm, on their sofa, smoking and thinking about how amazing was the dawn from their balcony in Havana…



Photo from:
https://www.facebook.com/darkbeautymag
Songs:
https://www.youtube.com/watch?v=fZoMzWraS_c
https://www.youtube.com/watch?v=J9DTUySWFFA

vineri, 1 august 2014

HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 6- Part 1

Motto:
“In atmosfera plutea o liniste ciudata. Nemultumite de prosperitatea materiala, unele natiuni s-au indreptat cu inversunare spre conflicte, interne sau externe. Pasiunile nationale, prea mult exaltate in declinul religiei, ardeau subteran in fiecare tara cu ferocitate, cu flacarile bine ascunse. Aproape ca puteai crede ca lumea doreste sa sufere. Cu certitudine, peste tot, oamenii sunt nerabdatori...sa provoace.”
(Winston Churchill- The World in Crisis)

“A woman’s shoulders are the front lines of her mistique, and her neck, if she’s alive, has all the mistery of a border town. A no-man’s land in the battle between the mind and the body.”
(John Milton <<Al Pacino>> in The Devil’s Advocate)

D.’s part:

25.07.2014

Veritas odium paret. Adevarul seamana ura.

LLI...fuck fuck LLI...m-am trezit de dimineata dupa patru ore si treizeci de minute de somn...ca moarta. L-am visat pe Diavol...cum imi tragea trupul amortit si gol, aruncandu-l in Iad...

Astazi, Bucurestiul arde mai mult decat oricand...poate din cauza Lui, poate din cauza lui Michael...insa in oglinda de la baie, nu se reflecta decat chipul meu obosit. Imi prind parul in coada, iar imaginea lui Max apare, ca intotdeauna, pentru cateva secunde...Nici cea mai tare pastila de pe piata nu-mi MAI  poate opri halucinatiile.

Merg pe strada si mi se intampla sa vad tot felul de persoane. Max, Alex, Diavolul, Dan, Rick, Aris....mortii ma-sii.




Intru in studio, purtand aceleasi haine de ieri si astazi, o rochie neagra, lunga, cu umerii goi...doar pentru ca muncesc incontinuu de doua luni de zile. Beau aceeasi apa minerala cu lamaie, de fapt lamaie cu apa...nu mai trag cocaina, nu mai beau whisky, iar ultima tigara cred ca am fumat-o, acum patru zile...

Ca un veritabil criminal in serie, lucrand la ultimul meu proiect cinematografic, simt destul de acut lipsa gustului mortii si al cadavrelor...exista o anumita placere, o senzatie unica, pe care o poti avea atunci cand omori pe cineva...sa simti cum ai control asupra vietii cu adevarat, ca tu esti moartea si tu decizi cine traieste.

Uneori, dorinta de a baga cutitul in cineva este ca aceea de a aprinde o tigare. Aviz fumatorilor. Pur si simplu, nu te poti abtine. Pur si simplu, ai nevoie sa o tragi.

In lumea filmului, nu-mi permit insa asemenea...exclusivitati. Un nou documentar va fi lansat saptamana viitoare despre conflictele internationale si rolul lor in cinematografie. O critica adusa celor mai importante filme, care au cuprins perioade marcante in istoria omenirii...”Pearl Hearbor”, “La vita e bella”, “La ciociara”,  “Casablanca”, “Closer to the moon”, “Lincoln”, “Schindler’s List”, “Inglourious Basterds”, “Cold Mountain”, “War house”, “Braveheart”, “Gone with the wind”, “Che: Part one”, “Che Guerilla”, “Born on fourth of july”, “Legends of the fall”, “California dreamin’”, “Troia”, “The great dictator”, “Wag the dog”, “City of God” sunt doar cateva din filmele pe care eu si cei de la studio le-am analizat…documentarul se anunta a fi un succes…iar eu stiu ca este deja unul.

Daca nu ar fi aparut Michael in jurul orei trei, as fi uitat ca ora pranzului a venit si a trecut demult…apare direct la mine in birou, stand pe fotoliul negru din piele, picior peste picior, privind la una dintre pozele atarnate pe perete, cu mine si intreaga echipa, dupa ce am luat un premiu la un festival in Italia…

[Acum cateva zile, si-a facut apartia pe la intrarea principala...iar cei care l-au vazut, Vera, Mario, nu intelegeau cine este...cum pur si simplu poate intra la mine in birou, fara sa intrebe macar inainte...Vera l-a descris ca fiind sarmant, cu ochii aceia negri, avand o infatisare asemanatoare cu cea a unui actor din Franta...acelasi stil de vestimentatie, aceeasi aroganta, ca a unui francez, care stie doar “sa rarrraie”...Alain Delon.ahahaha. Mario l-a descris ca fiind infatuat, prea increzator, stereotipul samavolnic, care se poarta de parca ar avea toata lumea la cheremul lui, facand ordine si disciplina asa cum vrea el...

I-am povestit ce mi-au zis, a ras, iar apoi m-a intrebat care este parerea mea. You are a beautiful killer, a beautiful killer. But you will never be Alain Delon…]

Revin in prezent. Initial, nu-mi spune nimic, eu continui sa revad prima parte a documentarului, iar apoi se ridica si zice:

-         Diseara...

Il privesc si singurul lucru care-mi trece prin cap este ca...in sfarsit, avem ceva interesant de facut.

-         ...o sa-mi iau liber, ii spun.

Rade. Apoi pleaca.
Nu iese pe usa...dispare de parca nici nu ar fi fost acolo.

[...]

Ne intalnim pe aeroportul Baneasa, acolo unde decoleaza cursele private.
Ma asteapta.Are o bricheta in mana.si.Doua esarfe.Mari.Negre.

-         Stai linistita, draga mea, astazi nu mai arde nimeni...

Rade. Ma apropii de el si ma invaluie cu un sal negru peste umerii, iar apoi cu altul pe cap...

- Unde mergem noi, papusa, nu trebuie sa ai nimic la vedere...decat ochii.

Soarele apune.Iar Bucurestiul nu mai arde atat de tare.

- De cand am asteptat unul ca tine, Michael...stii, Diavolul, intotdeauna am stiut ca este doar...un simplu amator.

Ne uitam impreuna la un avion, pe care-l vedem pe cer.

-Stii, spune Michael satisfacut, avionul acela...zborul 759 Singapore- Paris se va prabusi in 44 minute si 9 secunde. Vrei sa stii si de ce? Toti calatorii din acel zbor au facut acelasi lucru cu viata lor....mi s-au impotrivit mie. Imi este mai simplu sa-i termin pe toti, printr-un zbor...plus ca intr-o alta viata...au fost toti in Razboiul Intai Mondial...si nu-ti poti imagina, cat de rau m-au enervat...au fost atat de cretini ca au ascult de Diavol si nu de mine...

Ma priveste.Acoperita de haine, nu-mi poate vedea nicio reactie.

- D., a venit vremea sa-ti arat ce inseamna cu adevarat puterea...stii, pana acum, ce ti-a prezentat fratele meu, nu a fost decat o gluma...eu.detin.adevarata.suprematie. Mondiala. Impreuna, o sa facem lucruri...frumoase.memorabile.demne de intrat in istorie.

Zambeste.Ma invita la bord.Il intreaba pe pilot cand ajungem in apropiere de Gaza. Aproximativ 7-8 ore.

-         Dormi. Te vreau treaza acolo.

26.07.2014

Ajungem la destinatie, in jur de 9 dimineata...atmosfera de razboi este omniprezenta.

Orasul Gaza se afla intr-un armistitiu umanitar de 12 ore...Israelul a anuntat ca armata va continua sa localizeze si sa distruga tunelurile subterane prin care se acuza ca sunt  infiltrati teroristii. Suntem in apropiere de Tel Aviv, unde ieri au fost lansate mai multe rachete asupra zonei metropolitane.

Mergem pe strazi, incet, de parca ne plimbam, printre multimea de oameni, militari,  familii disperate si copii care se intreaba daca vor muri azi sau maine...

-         Nu o sa patesti nimic azi, spune Michael, pentru ca esti cu mine. Ei nici nu ne vad ca trecem...
-         Pe cine cautam?
-         Oh, un vechi client de-al meu...Vrei senzatie? imi spune si ma prinde de mana, ducandu-ma spre capatul strazii, intr-o zona, aparent deschisa, plina de oameni.

O racheta explodeaza si cativa oamenii cad la pamant, raniti...poate chiar morti.

Vad moartea la nici doi metri de mine...tocmai am auzit o racheta explodand...si totul de parca nu as fi fost aici...de parca as fi fost la un kilometru distanta...vad ce inseamna un razboi si cum efectiv, nimeni nu-l poate opri...ce inseamna durerea, ce inseamna ura...sunt copii care se nasc si mor vazand doar razboi, fara sa aiba parte de amintiri frumoase...sunt oameni disperati, care pierd tot ceea ce au avut si nu stiu ce vor mai avea...un peisaj lugubru, trist, dizgratios, amorf, atroce...iar eu trec chiar prin mijlocul lui.

Apoi, Michael ma duce pe niste stradute launtrice, intortochiate, printre niste cladiri, ca sa ajungem in final...la un jeep.

-         Trebuie sa ajungem la destinatie, imi spune grabit.

Iesim din zona orasului si mergem spre camp.
Zice ca mergem la un fost laborator al unei baze militare.ajungem in aproximativ 30 de minute la un depozit abandonat.
Geamurile sunt murdare, fisurate.nu se vede a fi cineva inauntru.
daca Michael vrea sa ma omoare...sa ma tortureze...acesta este locul.potrivit.

- Vrei sa vezi ce inseamna nebunia? Cum este sa fii intre moarte si moarte?imi spune inainte sa intram in depozit.

Exista doar cateva rafturi plin de borcane cu insecte si substante.
Si un om.cred ca arab de origine.imbracat in uniforma militara.care se plimba dintr-o parte in alta...in spatele camerei.
Il vede pe Michael si se pune in genunchi in fata lui, vorbind in araba:

-         Ooh, ai venit, ooh, te rog, ai mila...

Michael ma priveste, amuzat.

-         Stii ce zice?

Il privesc, surprinsa.

-         Da. Zice ca vrea indurare...

Michael il prinde de camasa si-l trage pana-n coltul camerei.

-         Ooh, toti vor asta...spune satisfacut.

Barbatul sta acum intr-un colt al depozitului, cu genunchii stransi si mainile puse in jurul lor, cu privirea pierduta-n gol, recitand Coranul.

-         Recita Coranul, ii spun lui Michael care se scarpina-n cap, nestiind ce sa faca cu el.
-        Spune-mi tu, D., ce sa fac cu el? imi zice pe un ton calm, ipocrit, incepand sa se plimbe in jurul lui... El zace aici de doua zile, drogat...acum vad ca a iesit din sevraj...l-am facut sa aiba halucinatii, ca sa nu paraseasca acest loc...m-a dezamagit...a fost un las si a decis sa-si lase oamenii la greu, sa nu lupte in aceasta miscare care exista acum, sa nu fie un erou...a preferat sa fuga din tara, dar eu l-am prins fix cand era la granita...chiar inainte sa vin in Bucuresti, sa te vizitez...i-am promis ca ma intorc, dar nu stiu, chiar nu stiu ce sa-i fac...

Ma priveste, iar eu inteleg subtilitatea.
Zi-mi in p... ca vrei sa-l ...

-         Provoaca-l, imi spune Michael, prinzandu-ma de mana.

Nu am prea multe optiuni...ori il provoc eu, ori ma provoca Michael pe mine...merg spre acele rafturi, sa vad ce gasesc. Singurele lucru care le pot folosi este un recipient de diazepam cu alcool...si un borcan plin, de gandaci vii. Cu siguranta, Michael a vrut sa-mi testeze imaginatia...nu este ca si cum un fost laborator, abandonat, ar mai fi avut un borcan cu gandaci...cu multi gandaci...vii.

Iau borcanul si fiola si ma apropii de barbat. Este speriat, inca recita rugaciuni...nu stiu cat il va salva Aalah, acum...

اللّهُمَّ إِنا نَجْعَلُكَ في نُحورِهِم، وَنَعوذُ بِكَ مِنْ شُرورِهمْ .
Allahumme inna negi’aluke fi nuhurihim ue ne’udzu bike min şururihim.
„O Allah, te punem pe tine inaintea lor si cautam adapost la Tine de rautatea lor.”

In timp ce ma apropii, Michael se departeaza, ca sa nu strice...efectul. Imi dau jos salul de pe fata si pun mana pe el. Doar il ating, incet, ca sa nu ma respinga. Imi controlez vocea, zambesc, si-l lasa sa vada cel mai inocent chip pe care l-a vazut vreodata...si sa auda cea mai suava voce pe care a auzit vreodata...vorbesc in araba, incet...

-         Sssht...stiu ca esti speriat, dar...

Intoarce ochii mari spre mine, surprins si-si schimba pozitia, punandu-se in genunchi in fata mea, facandu-mi plecaciuni.

-         Aalah te-a trimis! Tu esti semnul lui! Stiam ca ma va salva!

Imi prinde rochia intre maini si-mi zambeste..apoi, pune o mana pe piept si una pe cap, uitandu-se in sus, multimind lui Aalah...parca-i si vad chipul de satisfactie a lui Michael...asa ca trebuie sa-mi joc rolul pana la capat...acum ma aflu si eu intre moarte si moarte...moartea barbatului si moartea mea...

-         Da, ii spun, Aalah m-a trimis...sa am grija de tine...

Barbatul incepe sa planga, de fericire, continuand sa-l slaveaza pe Aalah in araba.

-         Uite,ii zic, intinzandu-i borcanul cu gandaci, Aalah a zis sa deschizi borcanul si sa manaci cat poti din el.

Barbatul mi-a luat borcanul, grabindu-se sa-l deschida. L-am oprit.

-         Doar asa poti scapa...

Ii soptesc la ureche, sa deschida borcanul si sa manance...caci doar asa Aalah va avea grija de el.

Ii aud pasii lui Michael, stiu ca se apropie...este fascinat si vrea sa vada ce fac. Arabul se uita in sus, de parca-l cauta pe Aalah si-i mai multumeste inca o data, iar apoi deschide borcanul si-si toarna in gura cativa gandaci, iar restul ii arunca pe el...incepe sa tipe sa urle, gandacii se impraste, dar nu si cei care deja au ajuns in stomacul lui...ma apropii de el si-i bag pe gat fiola de diazepam ca sa-i curm suferinta mai repede...

Nu trece mult timp si barbatul moare in bratele mele. Cu ochii deschisi...Ii inchid, iar in timp ce fac asta, ii spun o rugaciune, aceea care stiam ca se spune atunci cand inchizi ochii mortului....

اللهُمِّ اغْفِرْ لِ- فلان باسمه- وَارْفَعْ دَرَجَتَهُ في المَهْدِيين )، وَاخْلُفْهُ في عَقِبِهِ في الغابِرين، وَاغْفِرْ لَنا وَلَهُ يا رَبَّ العالَمين، وَافْسَحْ لَهُ في قَبْرِهِ وَنَوِّرْ لَهُ فيه .
Allahumme ighfir li ....  uerfa’ deregetehu fil-mehdi-ine uekhlufhu fi ’aqibihi fil-ghabirine ueghfir lena ue lehu ia rabbel-’alemine uefsah lehu fi qabrihi ue neu-uir lehu fihi.
O, Allah, iarta-l .... si inalta-l alaturi de cei drept calauziti si fa-l un exemplu pentru cei lasati in urma si iarta-ne pe noi si iarta-l pe el, O Stapan al Lumilor. Largeste mormantul lui si lumineaza-l pentru el.

Aud aplauzele lui Michael si ma ridic.

-         Nu ma asteptam la asa ceva din partea ta, D. ...

Il privesc.

-         Ce pot sa zic...Diavolul a fost un profesor bun.




Imi zambeste si ma ia de mana. Ma strange atat de tare, incat imi scranteste ultimele trei degete de la mana dreapta. Tip. Doare.M-a luat prin surprindere.

-         Data viitoare sa nu mai dai replici de-astea...Sa zici mersi ca te-am lasat sa zici si rugaciunea aia pentru mort si ca nu te-am pus sa inghiti vreo cativa gandaci si tu. Hai, trebuie sa luam cadavrul.

Taram corpul pana la masina si-l urcam in portbagaj. Inainte sa urc, Michael imi arunca o punga cu gheata.

Il intreb unde mergem. Ma priveste, surprins. Raspunde aparent greu la intrebare.

-         Rwanda.

Iar acesta este ultimul cuvant care s-a auzit pana am ajuns la destinatie.

27.07.2014

Aproape de granita cu Rwanda, oprim in parcarea unei baze militare abandonate. Michael coboara din masina si scoate cadavrul, tinandu-l in brate. Imi zice sa scot un card de acces din buzunarul sacoului sau si sa-i facilitez intrarea in laboratorul III.

Michael lasa cadavrul pe un pat. Ia un servetel si se sterge de praf pe haine. Il intreb ce facem aici. Nu-mi raspunde. Merge la usa din spatele laboratorului si se intoarce dupa cateva minute, cu o drujba si cateva cutite.

-         Intrebarea nu este ce fac eu aici. Intrebarea este ce faci tu aici. Cauta zece recipiente...in timp util.

Nu a durat mult pana sa le gasesc...erau chiar in pe rafturile din spatele meu. Le-am pus pe o masa langa Michael si l-am lasat sa-si desavarseasca “opera”...a taiat barbatul in mai multe bucati...mainile, picioarele, ochii, urechile, nasul ,limba, capul, au fost inlaturate...apoi a scos o parte din intestine, stomacul si organul genital...le-a pus in borcanele care i le-am adus, iar dupa ce s-a spalat pe maini, am scos recipientele din laborator si le-am lasat la masina.

Michael ramane in urma mea si-l vad cand scoate bricheta...apoi revine la masina,urca grabit si demareaza repede. Aud o explozie puternica...

28.07.2014
(cu 2 ore inainte de intalnirea Consiliul de Securitate, al Natiunilor Unite)

Sunt in Rwanda. Nu pot sa va spun exact unde, in ce locatie, dar Michael  a ordonat astazi o intalnire aici...

Trecem pe hol de paza, de parca Michael ar fi Secretarul General...nimeni nu comenteaza si toti i se pleaca...chiar un soldat tremura cand scoate cardul de acces, pentru a-i facilita intrarea in sala principala...

Intram si tot ce vad este o masa rotunda...cliseu...m-as fi asteptat..la ceva mai mult...dar nu. Este o sala mica de conferinta, doar cu 11 locuri, fara nici macar o fereastra...in urma lui Michael, alt soldat aduce borcanele cu organe si le lasa pe masa. Michael le aseaza intr-o ordine aparte, numai de el stiuta...

Apoi,  imi spune sa stau in umbra, sprijinita de perete, sa tac, sa gandesc si sa privesc. In doar cateva minute, camera se umple de zece reprezentanti din diferite colturi ale lumii, reprezentanti care astazi trebuiau sa fie la New York sau care au anulat totul, doar pentru ca asa a ordonat...Michael.

Toti sunt tacuti, tensionati, sugrumati de cravatele pe care le poarta pana-n gat si de caldura care nu este numai afara...ci care deodata s-a lasat si-n camera. O caldura anume, o caldura specifica...

-         Oh, Michael, nu ai mai trecut demult pe aici...ii spune un barbat latino american, la vreo 40 de ani, aparent sigur pe el, intr-o engleza destul de stalcita.

Michael se plimba in jurul mesei, parand ca se gandeste la ceea ce va spune.

-         Am fost ocupat…zice calm. Fratele meu a cam facut ravagii prin Cuba...Bolivia...n-am inteles niciodata de ce are o afinitate atat de mare pentru tarile…LATINO.

Barbatul inghite in sec si tace. Michael si-a evidentiat destul de bine punctul de vedere.

-         Michael...toata lumea este tensionata...ne temem de un al treilea razboi mondial, spune un barbat batran, alb, caucazian, din capatul celalalt al mesei.

Michael se opreste in dreptul lui.

-         Va temeti? Sau ei se tem? Fii atent...cum pui intrebarea...ii spune, in timp ce-l strange de gat.

-         Seee teeem...spune barbatul, aproape fara aer.

Michael ii da drumul la gat si se adreseaza tuturor de la masa.

-         Ah, deci se tem! Se tem! Va temeti? De ce va temeti?urla, dand cu pumnul in masa. Stiti cu totii ca daca aveam chef de un alt razboi mondial...acum eram la al cincilea. Sa zicem doar ca fratele meu a fost usor socat dupa cel de-al doilea razboi...atacul de la Hiroshima chiar l-a uimit, oricat de ciudat ar suna acest lucru. Si-a dat seama ca a pierdut resurse importante...ca AM pierdut resurse importante...

-         Dar ce facem cu conflictele? intreaba o femeie,de origine afroamericana. Accidentele aviatice, tensiunea din Ukraina, Israel...

-         Stii foarte bine ca nu pot evita aceste lucruri. Voi trebuie sa le rezolvati intre voi...voi trebuie sa va dati seama daca vreti sa fiti prosti sau destepti! Iar acum..sunteti doar PROSTI!

Michael incepe sa urle, nervos.

-         O adunatura mare de incompetenti! Cum naiba ati ajuns sa fiti printre cei mai importanti leaderi mondiali, nici acum nu stiu! Habar nu aveti ce sa faceti cu soarta voastra, dar ce sa mai zic de cea a umanitatii! V-am spus ca vreau unitate, globalizare si voi iscati conflicte pe care nu stiti sa le rezolvati! Atat de prosti sunteti! PROSTI! Va intalniti cu mine, doar pentru ca stati cu frica ca o sa va torturez pana o sa va omor!

Michael face o pauza in discurs, coborand tonul. Toti cei prezenti sunt extrem de crispati si speriati...

-         Imi amintesc acum, de cineva foarte drag mie...un leder adevarat...Adolf...ah, nu o sa-l uit niciodata cum s-a asezat in genunchi in fata mea si mi-a spus ...du bist mein Gott. Tu.esti.Dumnezeul.meu. Cum as fi putut sa-l refuz? Cum as fi putut sa nu ma sensibilizez, macar putin? I-am sprijinit toata miscarea...o rasa unica...pe care ati stricat-o voi, cu natiunile voastre...unite.

Nimeni nu mai spune nimic...toti se gandesc daca astazi va veni sfarsitul lor...eu ma intreb insa...cand va veni sfarsitul lumii. Michael se aseaza la masa, scotand bricheta din buzunar si jucandu-se cu ea. Dupa cateva minute, in care o priveste indelung, o pune la loc in sacou, isi incrucisheaza mainile si extrem de calm, vorbeste:

-         Haideti  sa va spun ce o sa faceti.

Pret de cateva secunde se aud hartii fosnind si pixuri deschizandu-se...Michael vorbeste aproape o ora in termeni destul de tehnici, despre ce rezolutii trebuie neaparat sa se adopte de catre UN, despre ce aliante trebuie realizate, ce persoane trebuie mintite, cine trebuie sa-si manifeste influenta si cum trebuie sa continue sa-i realizeze misiunea, fara sa mai declanseze conflicte...toti sorb fiecare vorba pe care-o spune si scriu de parca si-ar scrie ultimele cuvinte...dupa ce Michael termina discursul, toti stau cu capul plecat, uitandu-se in foi, la ceea ce au scris.

-         Afara cu voi! striga dintr-o data Michael si toti se ridica speriati, ingramadindu-se spre usa. Si luati borcanele, sa va holbati la ele cat puteti! Daca nu o sa va duceti la bun sfarsit misiunea, sa stiti ce parte o sa va lipseasca...si nu numai voua, si copiilor vostri si nepotilor...Sa.nu.mi.veniti.fara.rezultate,  le spune, inainte ca toti sa iasa.

Dupa ce usa se inchide, Michael incepe sa rada isteric, dar dupa cateva secunde se opreste, redevenind serios. Se intoarce si ma priveste. Nu-i spun nimic. Nu am ce sa-i spun.

-         Hai sa plecam, papusa. Trebuie sa ne intoarcem pana diseara in Bucurestiul ala infect...tu ai un film de facut si eu...eh, eu am alti clienti de vizitat.

Iesim pe usa din spate, fara sa mai dam de alte persoane in drumul nostru. Inainte sa urcam in masina, Michael ma prinde de brat si-mi spune, pe un ton iritat:

-         D., nu exista un leader mai mare in lumea asta...decat mine. Restul, care au fost sau inca exista, sunt doar discipolii mei... Asa ca...fara mine, fara leaderi. Eu sunt leaderul suprem. Toti imi jura credinta si ...ahh, viseaza la recunostinta modiala. Dar de fapt...recunostinta aia, vor afla ei ca doar in Iad...ii asteapta.

Dau din cap, aprobandu-l si-mi deschide portiera. Pe drum spre aeroport, insa, nu pot sa ma gandesc decat ca...

Michael doreste supunerea rasei, mai mult decat oricine...globalizare, unificare, toti oamenii luptand pentru acelasi scop...ordine, in ciuda diversitatii si a diferentelor de opinie...o dictatura mondiala in care toti ar trebui sa fie la fel, dupa bunul sau plac...Diavolul insa vrea haos si anarhie, ii place sa-i lase pe oameni de capul lor...iar acest fapt, il irita pe Michael incredibil...

29.07.2014

Desi ajungem in centrul Bucurestiului in jur de 1 a.m, inca am in amintire intrunirea si moartea arabului...Il rog pe Michael sa ma lase chiar la studio, iar inainte sa intru, imi dau seama ca inca port pe umerii unul din saluri...cred ca mi-a intrat in obisnuinta, deoarece iar sunt imbracata cu o rochie visinie lunga, ce-mi lasa umerii goi. Il arunc intr-un cos de gunoi de la intrare si merg spre sala principala.

Ii vad pe toti intinsi pe canapelele, mancand. In centrul camerei exista teancuri de foi, cutii de pizza, de sucuri, de filme, de carti, iar pe ecranul din spatele camerei se afla ultima versiune a documentarului...

Cand ma vad, se ridica, se regrupeaza, incep sa lucreze, dar...tot ce fac este sa ma intind pe jos, langa ei, luand o tigara dintr-un pachet de Marlboro, pe care mi-o aprind. Le zic sa stinga lumina, le multumesc pentru efort, le spun ca aceasta va ramane versiunea finala,  deoarece am incredere in ei...le vad suprinderea si bucuria din ochi....asa ca le propun sa ne uitam impreuna la documentar, caci...

...uneori, dorinta de reusi sa faci un film este ca aceea de a aprinde o tigare. Aviz fumatorilor. Pur si simplu, nu te poti abtine. Pur si simplu, ai nevoie sa o tragi.


Stop.Cadru.