HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 6- Part 4

With love from London

Motto:

(Spanish): que es un fantasma
un evento terrible condenado a repetirse una y otra vez 
un instante de dolor quizá 
algo muerto que parece por momentos vivo aun 
un sentimiento suspendido en el tiempo 

(English):  What's a ghost? 
It's a terrible event, convicted to repeat itself again and again. 
A moment of pain, maybe. 
Something dead that often seems alive yet. 
A feeling suspended in time.

(Jedi Mind Tricks – Nada Cambia)

D.’s part:

Londra...ce mai viseaza omenirea, oamenii- ο κóσμος (o kosmos) legat de locul asta...eu imi amintesc ca ultima data cand am fost aici, am ramas cu un card plin de bani, luat de la Diavol...

Si o crima perfecta...o simfonie inedita, unica. Doamne, nu a existat satisfactie mai mare decat sa-l vad pe Inger, zacand pe podeaua aia, inecandu-se cu propiul sau sange...Doamne...

Ah, nu stiu ce-l tot invoc pe Dumnezeu.

Revenind cu Ingerul…a fost totusi o crima in graba. Voiam sa scap de el atat de mult...asa ca nu am apucat sa-l torturez ca la carte. Pentru ca, pur si simplu, nu voiam sa-i aud glasul…nici macar un cuvant. Nici sa-i vad ochii...nici macar putin. Nici nimic. Οúτε τíποτα...

Motivatia perfecta a fost el. Mi-a facut asa o mare placere sa rasucesc cutitul in el…si sa-i las la bar Diavolului dovada muncii mele, intr-un pahar de whisky…

Ah...o combinatie perfecta, recunosc.

Michael a disparut. E ocupat cu suprematia mondiala si cu egalitatea la nivel inalt...v-am mai povestit eu viziunile lui...spre deosebire de Diavol, macar are decenta sa nu ma tarasca in ele...nu inca, mi-a zis.

Ma cazez la un hotel scump din inima Londrei, nu dau nume, nu vreau sa fiu gasita...Identitate falsa...ca de obicei. Acelasi carduri, aceleasi minciuni...

Urc in camera si ma intind pe pat.

Imi aprind o tigara si-mi amintesc ce am vorbit cu Michael pana sa facem escala...

Imi povestea ce facea el prin ’99 la Londra....

“Erau toate niste proaste. Niste ordinare. Femei distruse, care se vand pe 100 de lire...atat de ordinare. Rezervasem un separeu. Voiam sa fac un pact cu Diavolul. Ironic, chiar din partea mea venind, nu? L-am invitat la Londra, dar evident ca el mi-a tras teapa, in stilul lui clasic. Mi-a incurcat afacerile si mi-a omorat potentialul meu ‘ales’, pe care-l antrenasem 7 ani sa-si faca treaba...iar Diavolul a sters 7 ani de munca…in 22 de minute.

L-a intrebat cum vrea sa moara. Repede sau incet? Iar fraierul a zis...repede. Nu s-a gandit sa mai traga de timp, sa ma lase sa vin. Asa ca Diavolul...l-a trecut de 2 ori prin Iad si-napoi, l-a ars, iar cand cretinul s-a intors in realitate...a facut un atac de panica si in frenezia aia...a luat pistolul de pe masa si si-a tras un glont in cap. Iar fratele meu se uita pe geam...la cat de frumos se vede Londra pe timp de zi si se gandea ce bine e sa omori pe cineva...facand-o cum iti place tie.”

Intr-adevar, un privilegiu de care doar Diavolul se poate bucura. Si o intentie pe care am luat-o in calcul cand am venit aici.

Nu intamplator m-am intors intr-un oras...plin de oameni bogati cu bijuterii exclusiviste...mi-era dor sa fur ceva. Un diamant. Ceva. Asa ca am plecat, mi-am luat liber, am pasat totul pe Mario, ca de obicei si am venit sa-mi fac...placerea. O noapte deschisa a muzeelor. Un colier cu diamante de 24 de karate din Sierra Leone. Misiunea este simpla. Intru, fur colierul, il inlocuiesc cu un fals veritabil, plec si toti traim fericiti pana la adanci batraneti. Hahaha. Evident ca am scos planurile vechi ale lui Max...

Si i-am gasit omul din Londra...

Vas...sau ceva de genul. Si un singur loc unde-l pot gasi.

Un cod nebun, pe care l-am scris pe un colt de hartie, inainte sa plec la aeroport.

Acum il descifrez pe harta si vad ca stiu unde trebuie sa ajung.

Ies din hotel, imbracata cu o geaca de piele, un plovar, o esarfa mare si groasa, o pereche de blugi, tenesi si ochelari de soare, ca sa nu atrag atentia. Bine, intr-un oras aglomerat ca asta, poti fura atat de multe, atat de repede, incat nimeni nu s-ar prinde...

In metrou, in aglomeratia care exista, ma gandesc la ce mi-a spus Michael...

“Da...si cum iti ziceam. Curvele...Platisem cred ca vreo 25 de gagici si inchiriasem un lounge intins pe 800 mp, undeva intr-o zona exclusivista din Londra. Tot tacamul, ca sa stau si eu cu fratele meu ca pe vremuri, undeva, unde, lasam naiba afacerile...si el mi-a facut-o... mi-a omorat omul si a plecat, golindu-mi contul....stiu ca se ducea in Havana, in blestemata aia de Cuba, in care i-a placut sa-si faca veacul...sa-si lasa hoitul sa duhneasca...asa ca am mers singur la hotel, iar o proasta a facut greseala sa ma intampine in costumul ei de matase si puf, crezand ca sunt vreun disperat de ala de strain, care de abia asteapta sa sparga mii de lire pe fundul lor ofilit...si le-am batut...pe toate...le-am legat, le-am ingenunchiat si le-am batut...le-am ars, le-am trecut printr-un infern...le-am stricat corpul, asa cum am putut...vai, a fost absolut genial. Ma tot gandeam daca sa le omor sau nu...

ce dracu’ sa fac...25 de proaste...care fac umbra pamantului si care nu ma vor mai ajuta niciodata, in nici un fel sa-mi definitivez misiunea pe acest pamant...si ce crezi ca am facut? Le-am pus sa se omoare intre ele...cutitele trosneau...oglinzile se spargeau...la fel si sticlele...una chiar a folosit o lingura sa o omoare pe cea care a atacat-o...i-a bagat-o pur si simplu pe gat. Ce-am mai ras! Genial…A fost haos...haos. Un haos magnific, un spectacol la care as fi pus intrare doar 3 lire. De ce trei? Una de la mine, una de la Diavol....si una de la ‘bunul’ Dumnezeu....caci numai El le naste si le face sa deschida ochii in fiecare zi...si doar eu cu Diavolul le vom face sa inchida ochii si le vom da sansa sa simta un loc care arde mai tare decat p***a...lor.”

Genial, da. Michael si obsesiile lui. Diavolul e din categoria 2. stil Parazitii. “N-am obsesii, am doar perversiuni.” #avizparazitii

Il gasesc repede pe Vas. Am avut de ghicit intre el si intre alti 3 tipi care se invart prin cartier. Se vedea ca erau de-ai locului si ca supravegheaza zona. L-am recunoscut repede pe Vas. Are un hanoroc rosu pe care scria 14 DRY, numele care-l lasase Max langa adresa lui.

Trebuie sa scap de restul. Voiam sa vorbesc cu el in particular.

Actionez repede.

Ma lovesc de el pe strada si-i fur ceasul de la mana.

Tipa... ‘heeeei’ si initial nu se prinde. Fac dreapta pe o straduta si-i las ceasul pe o cutie de carton si merg pana in capatul strazii. Ii aud respiratia, cum alerga, ce face.

Nu erau si restul cu el. Si-a luat ceasul si m-a vazut.

Ne-am intalnit 2 strazi mai incolo. Tipul e grec. Prescurtarea de la Vasilis.

Ii arat foaia care o am din jurnalul lui Max.

se uita pe ea si nu i-a venit sa creada...sta nemiscat...

-          Putem vorbi pe greaca, ii spun..

-          N-as fi crezut in viata mea ca o sa fur cu femeia lui Max.

Rad.

-          Max...ii zic...

In gandul meu...e o halucinatie ordinara, prin care...Diavolul ne-a tras-o la toti.

-          Care este planul?imi spune.

-          Hai sa ne intalnim undeva sigur, sa discutam. Stii vreun loc?

-          Da.

Se apropie de mine si-mi spune o adresa

-          Trebuie sa scap de companie, imi zice.

Rad si plec. Ajung la hotel, iar cand intru, ii vad reflexia lui Joshua in oglinda usii, plimbandu-se pe partea cealalta a strazii. Urc repede la mine in camera, incercand sa-l localizez pe strada. A intrat intr-un magazin si este cu inca doua persoane.

Fuck.ce mama ma-sii cauta asta aici....

Apoi ma gandesc ca poate e planul lui Michael.

Adica sigur e planul.

O halucinatie. Joshua nu e real.

Da’ cum sa o sun pe mama, dupa atatia ani, sa o intreb...auzi, fii-tu e in State,a murit?

Michael ar putea crea iluzia perfecta.

Fuck.

Fuck.

Fuck.

Nu vreau un alt cadavru.

Plus ca Michael nu o sa ma lase sa-l omor…si daca-l omor, o sa mi-l bage iar pe cap.

Trebuie sa ma concentrez la furt. Si sa-l evit pe Joshua. Macar pana termin treaba.

Iar la final...as putea totusi...sa rezolv situatia in stilul meu.

Ma intalnesc cu Vas la 7 la un pub plin de englezi. Preferam o taverna greceasca, dar atunci nu prea puteam vorbi pe greaca. cere un separeu- il stie pe patron si punem la cale tot planul. Trebuie sa cream o diversiune ca sa furam. Locul e securizat...parole...paza...

Singura sansa ramane sa stingem lumina...sa simulam un foc de impuscaturi cu o inregistrare audio...sa sparg geamul vitrinei si sa inlocuiesc diamantul in tot acel haos...si Vas imi zice.

-          D., avem nevoie de un tap ispasitor...stii, cineva pe care sa indreptam atentia cu colierul...cand fugim...

Iar atunci...realizez. ‘Filmul’ se leaga. ‘Scriu’ un scenariu bun.

-          Vas, nu te ingrijora, am persoana potrivita...

Perfect. Imi iau diamantele si scap si de Joshua. Il las in grija autoritatilor londoneze si pot sa ma intorc in liniste la Bucuresti. Miros o victorie...dar nu ma bucur prea repede, pentru ca nu se stie niciodata ce se poate intampla.

[..]

A doua zi ma vad cu Vas. Vizitam muzeul, deghizati, pentru a nu fi recunoscuti ulterior pe camere. Calculez distantele si ‘fotografiez’ mental tot ce vad. I-am zis lui Vas sa nu se streseze, LLI este...ca si cum ai avea un aparat foto si tot ce-ti mai trebuie infiltrat in cap. Promotie. All inclusive.

Apoi, mergem la un studio inchiriat, un depozit, sa reproducem, ceea ce am vazut, sa stabilim toate punctele planului, sa luam in calcul orice risc care se poate intampla.

Dupa ce-i explic ca nu sunt decat 2 minute aprox.la dispozitie sa stingem lumina, sa punem sunetul, sa sparg vitrina, sa inlocuiesc diamantele, sa iesim si sa strecor o parte din ele la Joshua. Ii zic ca putem gresi oricand. Poate ca au un al doilea panou de curent de rezerva, pe langa primul, pe care-l deconectam. Poate nu pot sa sparg vitrina, sunt oameni care alearga ca disperatii si nu ai cum. Poate o sparg si diamantele cad si nu mai ramanem cu nimic. Asa ca vin cu ideea sa spargem vitrina in acelasi timp in care stingem lumina. Si sa nu o sparg eu, sa instalam un prototip pe vitrina la inceputul serii si sa stim exact cand se declanseaza. Iar exact in acelasi timp, Vas sa deconecteze curentul, sa se auda sticla sparta si caseta simulata cu impuscaturi...ii zic ca trebuie sa facem totul pe baza de aparate, sa nu lasam urme, deconectam lumina cu niste impulsuri electrice declansate pe baza unei telecomenzi (asta o stiu de la Diavol) si muzica o pornim pe baza unui program cu ultrasunete (asta o stiu de la Max) si diamantele le arunc chiar eu acolo...cu manusile pe care le voi purta...

Si-mi zice…dupa ce ma asculta cum vorbesc timp de o ora...invatindu-ma si fumand vreo trei tigari prin camera...de parca mi-as spune mie planul...

Si-mi zice... fascinat. Ma uit in ochii lui cand o zice.

-          Baa fato....da’ ce-i semeni

Ma uit la el, nu schitez nimic.

Tι λες βρε*...ii zic.

-          Da D. ...cum calcula el toate detaliile inainte sa faca ceva, cum lua in calcul orice...

Ii arat locul unde am avut tatuajul cu Max si acum inca mai am cicatrice. Nu-i vine sa creada.

-          No waaay, womaaan....

Oh, yes. I say

Youuu are craazy. He says

Haha. I am, I say. Actually I have LLI and with a high IQ … I am a little genius. Obssesed with details. With everything.

Cine dracu’ e ala…victima noastra…zice de Joshua.

Oh, long story, zic.

Noua ta … ‘adoptie’?

Zic. nu. E chiar fratele meu. Frate. cum sunaa…nici macar nu ne cunoastem.

Scap de el, ii zic lui Van. Ma incurca si e cu mine peste tot.Si nici macar nu stie cum arata Dracu’ pe pamant. Eu macar stiu.

Van rade, de parca am zis un banc bun.

Unde-i Diavolul sa vada aceasta scena si sa…

Michael e...dus.

Pur si simplu, dus.

Inteleg de ce Diavolul nu-l suporta.

Surprinzator, dintre ei doi, mai degraba merg cu Diavolul.

Cu Michael cazi in groapa inainte sa o sapi. Si intra si el cu tine.

Macar Diavolul are decenta sa....te bage in groapa fix cand nu te asteptai si sa te chinui sa iesi singur de acolo...iar daca nu o faci...ramai acolo, singur, pe veci.

Iesim din studio si ne planificam intalnirea sambata, cu cateva ore inainte de gala, sa repetam.

E joi seara. Ma intorc la hotel. Trebuie sa dau de Joshua si sa vad ...cum petrec o zi superba de vineri cu el...inainte de dezastru.

[...]

Vineri. Ma intalnesc cu Joshua la Tower Bridge...

Stau sprijinita de balustrada si ma gandesc la faptul ca...daca Vas nu face rost de dispozitivele care ne trebuie, se duce naiba tot...toata operatiunea.

Si pot sa ma intorc dezamagita in Bucuresti...

Joshua se apropie de mine. The fuck...nu stiu ce sa-i zic.

Intreb de mama. Ii zic hai sa o sunam. Se stramba si-mi spune ca nu, ca sunt certati...cadrul perfect in care Michael a incadrat aceasta halucinatie. Pentru ca sunt sanse 99,99% ca Joshua sa fie halucinatia lui Michael pentru mine.

Joshua zice sa mergem intr-un parc sa ne plimbam. Eu ii spun ca vreau sa mergem la Piccadilly Circus. Ma intreaba daca vreau sa cumpar ceva.

In gandul meu...poate sa fur ceva.

Ajungem acolo, pe drum vorbind despre orice...doar ca sa facem conversatie. Iar la un moment dat, mi-o tranteste...stii ca eu sufar de LLI...si am Iq-ul mai ridicat decat majoritatea oamenilor, iar asta presupune ca devin un mic geniu...al creativitatii. Izbucnesc in ras, iar Joshua se uita la mine, neintelegand dece .

Halal halucinatie...Michael s-a gandit la toate.

Ma intreaba ce am. Continui sa rad, urcandu-ma pe marginile fantanii din centrul pietii si invartindu-ma pe acolo. Catch me.

Joshua vine dupa mine, eu alerg spre un magazin de jucarii, iar el intra dupa mine. Ma invart prin magazin, timp de 15 minute, printre rafturi, punctele cheie, care dau vedere in tot magazinul, observ toate detaliile, iar dupa cateva minute, ies, iar Joshua vine dupa mine. Imi aprind o tigare si mergem unul langa celalalt pe strada.

-          D., wtf....imi zice.

-          In magazinul in care am intrat, usa era facuta din stejar inchis cu wenge. Deshiderea e pe partea dreapta, iar grosimea usii cred ca e de 12 cm...Latime 200 si o rezistenta la uzura de clasa 3. Pe raftul din dreapta de la intrare, primul din stanga sus, erau 30 de animale de plus. 20 de ursuleti maro, 5 rosii, 2 verzi si 3 albastri. Unul din ei avea un ochi negru si unul albastru. Pe raftul de dedesubt cu papusi de portelan, erau 4 care aveau o broderie diferita pe rochii, fata de celelalte, un model in zig-zag, facut de 15 ori, cu rosu, sub modelul principal, de patrate galbene. Se vand la acelasi pret totusi, de 25 lire.

Joshua ramane pe loc, uitandu-se la mine.

-          Si tu?

-          Intreaba-ma ceva, ii spun. Ceva ce nu ai vazut.

-          Cate cadouri erau la casa de marcat si cu ce era imbracata a doua persoana de la coada?

-          3 cutii mari, ambalate cu celofan rosu, funda albastra, 2 pungi de cadouri cu model- fundal albastru inchis, stele albe, in jur de 75 pe fiecare parte a pungii si un ren imprimat pe fiecare parte a pungii-. Iar a doua persoana de la coada era o femeie, imbracata cu un palton negru, o rochie alba, din lana, lunga pana la genunchi, ciorapi de matase negri si cizme rosii, de piele, scurte, de o lungime cam de 20 cm.

-          Wow...zice Joshua, continuand sa mearga alaturi de mine. E destul de greu de procesat...

-          Crede-ma, ii spun, tu nu ai nebunia mea...

Nici n-ai vrea sa o ai. Sa ajungi intr-un sanatoriu, ca cel a lui Hans, dupa ce retii un intreg jurnal pe de rost, scris in nu stiu cate limbi, chiar si limbi moarte...

Petrecem ziua prin magazine, ii cumpar un fular, imi face cinste cu o prajitura, iar la final bem un gin la un bar. El gin, eu whisky. Sec. Ma uit la el si totusi ma gandesc...ca maine o sa ...ii pun in carca toate autoritatile...care-l vor acuza pe nedrept de furt. Ma uit la el si totusi ma gandesc...ca in povestea asta, eu sunt Max si el e D.

-          Ai tras vreodata pe nas? il intreb, deoarece am vazut un dealer intrand in bar. Sau cel putin intuiesc ca e un dealer, dupa felul cum a intrat, s-a uitat in jur, a numarat mesele, s-a asezat la patra de pe partea dreapta si nu a comandat nimic, aprinzandu-si doar o tigara, asteptand calm...

Joshua se uita speriat la mine, chiar socat as putea spune.

Rad. Deci nu a tras. E baiat cuminte.

-          Scuza-ma putin, ii zic.

Merg la masa tipului, care se face ca nu ma vede si ma asez.

-          80 lire. Vreau ceva bun. Mergem afara, intr-un loc discret si rezolvam.

Tipul se uita la mine si nu schiteaza nimic.

-          Sau spune-mi pe cineva in zona, la hotelul unde sunt cazata, care sa aiba ceva bun.

Nu raspunde.

-          O sa ies afara in cateva minute, singura, iar tot ce vreau e sa-mi dai ceva bun, zic, punandu-mi pana la nas, tragand. Iti dau 100.

Ma intorc la bar si-i spun lui Joshua ca am un telefon important de dat si ca trebuie sa ies afara. Ma intreaba cine e tipul de la masa si-i spun ca e un producator din...Ungaria. Care acum vrea sa faca filme in Germania si pe care-l cunosc ...de la o gala din Bucuresti. Minciuna perfecta.

Ies afara. Traversez pe partea celalalta a strazii, iar dupa cateva minute dealerul iese.

-          Vasilis te-a trimis, nu? Ii spun, razand.

Tipul rade si se apropie de mine, imi baga un plic in buzunarul hainei, uitandu-se fix in ochii mei.

-          Obisnuiam cu Max sa fac schema asta...

Rad. Cam cat de ironic...Ii pasez 100 lire in buzunarul hainei lui.

-          Nu e mult, dar e exact ce-ti trebuie sa fii in forma, imi zice tipul si apoi dispare.

Ma intorc in local si-i zic lui Joshua ca vreau sa plecam, ca e tarziu si ca maine...am treaba.

Ma lasa la hotel cu taxiul, iar cand sa ies din masina, ma prinde de mana.

-          D., mi-a facut placere sa petrec vremea...cu sora mea.

“Bring the drugs, baby, I can bring my pain...”

Ma uit la el, tac, iar apoi zambesc.

-          Maine seara, la muzeu! Nu uita. Adu-i si pe prietenii tai.

[...]

Sambata m-am intalnit cu Vas la 11. Doza mi-o trasesem cam cu 12 ore in urma, acum sunt exact in starea care ma linistea, imi da concentrarea. Diavolul n-ar fi fost de acord cu asa ceva, ar fi trebuit sa fiu intr-o stare fara alcool, tutun sau droguri...dar, din fericire, nu este el aici.

Am repetat cu Vas in depozit cum trebuie sa mearga treaba, cum punem dispozitivele si cum facem totul sa iasa asa cum am stabilit. Avem si un plan de rezerva...dupa cateva ore, terminam repetitiile si nu ramane decat sa ne vedem seara la muzeu.

-          D., a fost o placere sa lucrez cu tine, imi spune, Vas.

Dam mana si stabilim la cat sa ne intalnim in fata.

-          Victima colaterala....va fi acolo?

-          Da, ii spun, nu-ti face griji.

[...]

9.30 P.M.

Cobor din taxi in fata muzeului. Aglomeratie, masini peste tot. Rochii lungi pana in pamant, zambete false si cravate care sugruma multe...gatleje. Port o peruca neagra, pana la umeri, care-mi strange tot parul si o rochie verde inchis, lunga. Vas are un costum elegant, ceva scump, potrivit cu ‘decorul’ in care suntem.

Ne intalnim cu Joshua si prietenii lui la intrare. Joshua nu intelege de ce sunt atat de schimbata, iar eu ii spun ca nu trebuie sa fiu recunoscuta de nu stiu ce producator, care nu stiu ce face si care nu stiu ce...blabla.

Furtul trebuie sa aiba loc in jur de 11.30 P.M., dupa discursul celor care au organizat evenimentul.

In jur de 10.00 P.M., dupa un tur al locului, am grija sa ma impiedic langa vitrina si sa lipesc de ea dispozitivul de spargere. Apoi, la etajul al doilea, fix langa baie, se afla panoul de curent, unde Vas ataseaza alt dispozitiv. Cu sunetul simulat am rezolvat, Vas are un aparat care transmite ultrasunete in toata camera. Nu am auzit nimic de nici un simulator de rezerva, care sa porneasca curentul. Mergem pe aceasta varianta.

La un moment dat, apare un ospatar cu doua pahare ramase pe o tava. Le luam, chiar daca nu ar trebui sa le bem. Nu inainte de...

-          Haide, Vas, ii zic...sa prindem curaj.

Rade.

-          Noroc, D., spune si ciocnim.

Iar in momentul cand...atmosfera pare se se destinda...discursurile s-au incheiat...muzica este data putin mai tare...Vas ma anunta ca este momentul.

Momentul...ala dupa care tanjesc si am venit tocmai aici, la Londra. Intotdeauna este vorba de acele cateva secunde de dinaintea furtului, pentru ca atunci inca mai poti sa gandesti, sa simti...apoi esti pe pilot automat...pana rezolvi treaba, asa cum trebuie. Daca o rezolvi...

Vitrina se sparge brusc...iar curentul se opreste la o secunda dupa...la alta secunda dupa...sunetul impuscaturilor se aude...iar isteria se declanseaza...fiind langa vitrina, iau pietrele si le inlocuiesc repede cu niste falsuri, pregatite...pastrez doar 10-11 pietre, iar restul le strecor in buzunarul de la sacoul cuiva....

Cobor pe scari, tragand de rochia acea ordinara, lunga, iar deodata cineva se impiedica de Vas, care cade, ravasindu-i-se diamantele din buzunar....o femeie tipa...alt om striga... “Hotul!”...Vas incremenste, uitandu-se disperat in jur...ma cauta cu privirea...incearca sa ma strige...dar nu poate, incepe sa se inece...sa faca spume la gura...iar eu, il prind pe Joshua de mana si urc cu el in masina pe care o parcasem acum doua zile, in spatele muzeului.

Ii zic sa conduca, in timp ce eu imi scot peruca si rochia, mai putin manusile, pe bancheta din spate, imbracandu-ma cu niste blugi, un plovar, un palton si cizme.

-          D., ce se intampla, ce a fost asta...

Joshua este complet debusolat. Ii pun un pistol la tampla.

-          Doar condu’, ii spun. O sa ajungem in 20 de minute unde trebuie. Ai adresa pe GPS.

Joshua este speriat. Nu stie ce se intampla. Vede in oglinda retrovizoare ca scot diamantele din geanta si le numar. Nu spune nimic. Baiat bun. Opreste in timpul estimat undeva la marginea Londrei. Cobor din masina, iar din spatele nostru opreste altcineva pe avarii. Schimb repede diamantele, pe o geanta sport, plina de niste teancuri de bani. Urc in masina si-i spun lui Joshua sa conduca pana la aeroport. Restul valizelor sunt in portbagaj oricum...

imi aprind o tigare, lasand geamul jos in spate. Ploua. Nu foarte tare, dar ploua. Numar banii, cu tigarea-n bot, cu sictirul clasic si nu ma gandesc decat ca nu am putut sa pastrez nici macar  o piatra...am inteles ca va fi mare isterie pe piata neagra, cu acest furt...asa ca am preferat sa scot o suma frumoasa, aproape de ½ de milion de euro...

-          Spune-mi ca nu ai facut ce cred eu ca ai facut, imi zice Joshua, pe un ton serios.

Continui sa numar banii, iar cand tigara aproape s-a terminat, ma apropii si o sting de umarul lui, facandu-l sa ia niste curbe...nu tocmai potrivite. Apoi o arunc pe geam si-l inchid.

-          Nu am facut ce crezi tu ca am facut, ii zic. Acum taci. Doar condu’.

Taci, Joshua, taci. Doar nu am scris 6 ‘carti’ degeaba pe blog, nu am omorat, torturat, furat pana acum cu Diavolul langa mine...degeaba. Ah...de-ar stii frate-miu ce inseamna...cu adevarat...sa vezi arta in moarte, creatia suprema...chiar acolo...o alta opera a fost definitivata astazi, pe scarile muzeului, in numele...artei. Doar nu am lucrat cu Diavolul si Michael degeaba, de atatea secoloe se pare... doar nu atarna viata mea de un fir de ata, doar ca sa-ti faci tu probleme despre ce am facut si ce nu am facut.

Ma las cu capul pe marginea banchetei, cu pistolul langa mine, astfel incat sa fie in raza lui vizuala, stiind ca mai e cam o ora pana ajung la aeropot....incerc sa adorm, gandindu-ma la...

1. Tava cu pahare de sampanie...si tipsul de 500 de lire dat la ospatar...pentru a servi acele pahare de sampanie mie si lui Vas...unul cu otrava, altul fara...
2. La memoriile lui Max...si ura lui pentru Vas...care l-a tradat dupa un furt si a inscenat sa para vina a celui mai bun prieten de-al lui Max de pe atunci,  care acum zace la 100 metri sub pamant...sau in Iad, whatever
3. La Joshua si supunerea lui...in fata mea...
4. La banii care i-am obtinut in seara aceasta ca sa-i investesc in studio...
5. La Diavol si cum ar fi mers furtul daca colaboram...
6. La cocaina aia buna de aseara...
7. La Mario si cum sa dreg in general situatia dintre noi....
8. La Michael si la un plan cum sa scap de el...
9. Si inca o data...la Max. La Max...la Max...La Max...La Max...La Max...La Max. Nemernicul...inca...

Ah, nemernicul.

Nemernicul.

dormi, D. LLI isi va face curand simtita 'absenta'...

-         To be continued

*τι λες βρε = ce se intampla? Ce se petrece? (familial)

Photos taken from:
http://www.darkbeautymag.com/2014/12/george-van-de-kamp-keti-orjonikidze/
https://www.facebook.com/fotografiidecitit/
http://www.facebook.com/andreimihaipurcarea
http://www.fotografiidecitit.ro/