HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 2-Part 9

Part 9 

Motto: " Moartea... inevitabilul sfarsit a tot ceea ce exista." (Lev Tolstoi- Anna Karenina)

“Si a trebuit sa aleg si am facut-o..”

“Max, Max..aleg sa”

“Si uite asa se termina toata halucinatia…”

“Cum sa faci ce ai am facut?”

Eram nervoasaa. Trebuia sa termin scenariul si nu puteam. Aveam mai multe idei si nu stiam pe care sa o folosesc... Stateam in hamac, fumand o tigare, imbracata cu rochia mea neagra Prada, din panza, purtand ochelarii mei cu rama patrata Ray-Ben. Atat rochia, cat si ochelarii imi evidentiau parul blond, lung, care era privilegiat de soarele cubanez. Cliseu de Hollywood.

Nu-mi iesea nicio replica. Mototoleam hartii si le aruncam in nisip. Pur si simplu, nu stiam ce sa mai fac. Trebuie sa ma intalnesc cu cei de la studio in curand, sa terminam ultimele scene ale filmului. Eram presati de termene limita pe care le aveam in contracte....Iar eu sunt inca in Havana...

Mai rup o foaie si o arunc, dar o mana o prinde. Cea a Diavolului. I-am recunoscut-o dupa ceas. Ridic privirea si ma uit la el... 

- Hai sa facem o plimbare, imi spune,

Las ochelarii si hartiile in hamac si merg cu Diavolul spre plaja. Ne oprim la mal.

- Am un cadou pentru tine, D. Un ultim cadou. Tot ce ti-am promis pana acum, ti-am indeplinit. Te-am dus la Paris, te-am lasat sa ma parasesti, te-am lasat sa te intorci la mine, am cedat pentru tine, m-am culcat cu tine, te-ai culcat cu mine, am jucat poker, iar acum suntem aici, pe plaja, in Cuba mea, in Havana ta si traim...cele mai unice momente.

Zambesc. Stie mereu cum sa ma faca sa zambesc… in coltul gurii.

- Vezi? ma intreaba, aratand cu degetul in zare.

Ma uit in zare si vad un ponton alb. In capatul lui, este un foisor amenajat, in care nu disting inca prea bine ce vad. Diavolul ma prinde de brat. Tresar.

- Acesta este ultimul meu cadou pentru tine. Este valabil doar pana in 12 noaptea.
- 12 noaptea? il intreb, mirata.
- Esti fata desteapta, intelegi tu, imi spune, zambind.

Diavolul se intoarce si inceapa sa mearga de-a lungul malului, incet. Il privesc cum se indeparteaza, gandindu-ma la ce mi-a spus...la ceea ce mi-a propus si numai noi doi am inteles.

Cand ma intorc in casa, o vad pe Donna Maria era in living, aranjand pernele de pe canapea.

- Donna Maria, imi pregatiti si mie ceva de mancare? o intreb, in timp ce arunc toate hartiile in cosul de gunoi.
- Desigur, draga mea.

Donna Maria intra in bucatarie. Eu urcat la etaj si bat la usa ta, Max.

Bat de 2 ori, dar nu aud nimic. Deschid usa. Stai in pat, intins, jumatate invelit, cu cearceaful…inghitit in sec si ma sprijin de marginea usii cu bratul stang, mana stanga tinand-o pe clanta.

- Hei, iti spun, stins.
- Hei, imi raspunzi, zambind.
- Pot sa vorbesc ceva cu tine?

Tu ai incuviintat din cap. Inchid usa si ma apropii de pat.

- Vroiam sa te invit sa iei cina cu mine in seara asta. La 10. Pe ponton.

Ma privesti si nu spui nimic. Te trag spre mine, ma prinzi de mijloc si ma tragi deasupra ta. Simt cum mi se intoarce stomacul pe dos.

- Voi fi acolo, imi spui, dandu-mi o suvita de par de pe fata.

Te privesc, inghit in sec si ma ridic de pe tine. Nu opui rezistenta. Deschid usa si plec. In timp ce cobor scarile, il vad pe Inger.

- M-ai speriat, ii spun, tresarind.
- Nu a fost cu intentie, imi raspunde, calm. Nu, eventual o fi fost din culpa, dar hai ca nu suntem intr-o comedie neagra...Eu merg pana in oras cu treaba, am de incheiat niste contracte cu muzica. 

Mai fals si mai ironic ca niciodata il felicit:

- Inseamna ca o sa ai mare succes cand te vei intoarce la Londra!

Ingerul imi zambeste.

- Nu ma astepta diseara, nu stiu cand ajung.

De parca te-am asteptat eu vreodata pe tine...tu singur ai fost mereu in asteptarea vietii, ingerule..

[..]

In jurul orei 8, incep sa ma pregatesc. Ma imbrac cu o rochia rosie, scurta, usor decoltata, de la Valentino, pe care tu mi-o luasei din New York, in primul an cand ne-am mutat impreuna (era si primul an cand te-ai apucat de furat). Imi pun la gat lantul acel diamant verde, pus in valoare excelent de croiala rochiei, care trebuia sa fie ultimul lucru furat de tine…ma incalt cu pantofi de la Gucci si plec.

Vantul adie, ridicandu-mi rochia, dezgolindu-mi picioarele. Tu ma astepti in capatul pontonului... Pasesc pe ponton si merg spre tine. Soarele apune, iar eu vad in sfarsit ceea ce ne astepta in capatul foisorului. O masa aranjata plina de mancare, sampanie si lumanari.

Ma apropii de tine, tu-mi tragi scaunul, lasandu-ma sa ma asez. Scot telefonul si ma uit la ceas. Este 10. Avem destul timp la dispozitie. Iei o sticla de sampanie si o desfaci. Sa dam un toast... 

- Pentru ce bem, D.?
- Pentru noi, Max, iti spun, ridicand paharul si dand noroc.

- Spune-mi, Max, am continuat, de ce mi-ai facut asta? De ce m-ai parasit iar?

Tu incepi sa-ti pui mancare in farfurie si cand termini, lasi furculita si cutitul jos.

- D., sunt bolnav. Sunt pe moarte.

Nu prea-mi venea sa cred...Te uiti fix, incerci sa nu tradezi niciun gest care sa ma faca sa intru la banuieli...

- Am leucemie. De aceea am plecat. De aceea stau in L.A. de atunci. Acolo fac chimioterape la o clinica privata si incearca sa-mi gaseasca un donator compatibil de maduva osoasa, dar nu cred ca mai sunt sanse…doctorii imi mai dau cateva luni.

Te privesc fara sa spun nimic. Evident ca nu te cred.

- Nu am vrut sa-ti fac rau mai mult decat ti-am facut. Asa ca am hotarat sa plec.

Tac. Mai beau un pahar de sampanie.

- Max, stii de ce ar trebui ei sa te trateze acolo, in L.A? De minciuna. Mai baga o fisa...asta nu a mers.

Tu taci.

- Chiar ma crezi atat de proasta? Ai uitat cu cine stai de vorba? Tu chiar crezi ca nu stiu ce faci acolo, ce furi, cu cine ti-o mai tragi? Ai fost urmarit tot timpul acesta. Am vazut toate rezervarile la hotel, toate notele de plata, tot ce comandai pentru ele, tot ce faceai… asa ca, macar acum, dupa atata timp, te rog, fii sincer.

Ma privesti, mai bei si tu din pahar, apoi te uiti in gol. In final de uiti la mine cu o privire rece.

- Ai dreptate. Am fugit. Am fugit de tine iar. Pentru ca mi-era frica. Iar D., crede-ma, nu as mai putea trai cu gandul ca te-as insela sau ti-as face cumva rau.
- Max, ai facut-o fara sa vrei…asa ca daca pana acum nu te-ai simtit vinovat, poti incepe de acum.

Se lasa linistea intre noi.

- Stii cand un barbat iubeste cu adevarat o femeie, D.? imi spui, dupa ce termini de mancat si iei paharul de sampanie in mana, pentru a-ti face discursul mai convingator. Atunci cand si-o imagineaza cheala si inca o iubeste. Atunci cand si-o imagineaza grasa si inca o considera frumoasa, desi ea nu mai e. Atunci cand nu suporta gandul ca ea sa-l imparta cu altul si el sa o imparta cu alta. Atunci cand nu poate sa-si scoata din cap ochii sau sani. In cazul tau, a fost zambetul.

Ridici paharul spre mine si bei. Imi aprind o tigare si-ti spun si eu ceea ce trebuia demult sa-ti fi spus...

- Stii ce o sa-mi ramana mereu dintre tot ce a fost? Patima cu care te-am iubit. Patima aia nebuna, ce m-a scos din minti ani la rand. Patima aia care nu ma lasa sa dorm in noptile cand erai plecat si ma intrebam daca te mai intorc acasa viu. Patima aia…care mi-a ars sufletul.
- Mi se face greata cand te vad langa pramatia aia de Diavol sau langa lasul acela de Inger, imi spui, scarbit.
- Tu ai plecat, Max. 
- Ai avut si alte variante D. 
- Da? Ia spune-mi si mie despre ele. Sau tu inca considerai ca ai putere asupra deciziilor mele?
- Uiti de unde ai plecat, pustoaico, imi zice, turnand sampanie amandurora in pahare.
- Nu, Max, tu uiti cine a fost langa tine. Cine te-a sustinut. Cine te-a sprijinit. Cine te-a asteptat mereu. Cine ti-a fost alaturi. Cine si-a tras-o cu tine, fara sa comenteze la niciuna dintre conditiile tale. Cine te-a iubit mai mult decat s-a iubit pe sine.

Taci cateva secunde 

- Si eu te-am iubit, D. 

Ma uit la ceas si vad ca este aproape 12. Alea iacta est...Ma ridic brusc si plec. La jumatatea pontonului, ma opresc, pentru ca te aud, strigandu-ma.

- D.!

Ma intorc si te vad, stand la masa, privindu-ma.

- Traieste-ti viata...

Alerg cat mai repede spre plaja, astfel incat sa evit inevitabilul. Ma prabusesc pe nisip, auzind un zgomot teribil in spatele meu. Ma intorc sa privesc dezastrul...

Pontonul explodase. Tot ce fusese odata…acum se dusese. Nu mai este nimic si nu va mai fi nimic niciodata. Diavolul imi facuse un ultim cadou si ma hotarasem sa-l accept.

Alerg repede spre casa, imi iau bagajul deja facut si urc in Ferrari. Pornesc masina si dau drumul la muzica la maxim...Kanye.

In sfarsit, totul s-a terminat. Cu tine, Max. Murisei si nimic nu te va mai aduce inapoi. Iar sufletul meu este acum curatat. Sau cel putin asta vreau sa cred. Scot telefonul si-i dau un mesaj Diavolului:

“ O sa-mi lipsesti. D.”, dupa care il arunc pe bancheta din spate. Ii lasasem Donnei Maria un bilet, precum ca plec, pentru ca trebuie sa rezolv ceva urgent in Bucuresti.

Acum, puteti sa va intrebati ce au insemnat toate acestea, daca a fost ceva real sau a fost o fictiune.  Dar nu o sa aflati niciodata adevarul. Ceea ce pot sa va spun, e ca am scris cel mai bun final pentru scenariul meu.

Iar acum…? Acum ma intorc in Bucuresti. 

Cresc viteza, pentru ca simt ca ma sufoc. Imi vine sa urlu, sa ma pun pe sinele de tren si sa astept sa ma calce…asa cum a facut-o si Anna Karenina, pentru cel pe care l-a iubit cel mai mult…

Pentru ca te iubesc, Max. 

Inca nu am procesat complet ce se intampla, insa cand o sa o fac…sper sa vezi de acolo, din cer, de unde esti, cam cate lacrimi se pot varsa pentru tine din partea unui singur om. 

TO BE CONTINUED

HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 2-Part 8

Part 8

Motto:“Keep trying for you/ Keep crying for you/ Keep flying for you/ Keep flying for you I'm falling/ I'm falling…” (Sade- No ordinary love)

Stateam. La o masa din lemn masiv, cu postav negru…la o masa de poker. Aveam scrumiera in mijlocul mesei, langa o sticla de Jack, pe jumatate goala. Se facuse destul de mult fum in acea camera obscura, dar nu vroiam sa deschid geamul. Imi placea asa. Materialul mesei era fin, de un verde crud, imitand excelent mesele reale din cazinouri, locul unde se vand cele mai mari iluzii din lumea asta. Cred ca de aceea imi placea mult. Era atat de perfect…

Jucam poker cu tine, Max. Si Diavolul. Si Ingerul. Jucam poker pe amintiri, pe sentimente si pe conditii. Vroiam sa vindem iluzii si sa le transformam in realitate. Vroiam sa halucinam toti, sa credem ca totul era doar in imaginatia noastra.

In dreapta mea statea Ingerul, in stanga Diavolul, iar in fata mea, erai chiar tu, Max. O combinatie fatala, in partida vietii mele…

M-au lasat sa fac eu prima mana. Sa fie “gentlemeni”...Am impartit cate doua carti la fiecare si apoi am lasat pachetul jos. Trebuia sa stabilim miza. Diavolul era primul care o stabilea. Evident, trebuie sa aiba el  mereu primul cuvant.

- Propun sa jucam pe amintiri…pe cele mai frumoase amintiri ale noastre cu D. Cine castiga mana asta, ne va impartasi cea mai frumoasa amintire cu D. Iar daca D. o castiga, ne va spune ea cea mai frumoasa amintire ai ei. Cu unul dintre noi.

Am pus jos trei carti. Nu vroiam sa castig. Nu-mi placea sa-mi intru in amintiri... Diavolul a deschis jocul, punand doua jetoane in centrul mesei. Noi, ceilalti, l-am urmat punand dublu si lasandu-l la final pe diavol sa completeze.

Atmosfera era destul de tensionata. Tu fumai incontinuu, iar Diavolul cu Ingerul aproape golisera sticla. Eu eram undeva prinsa la mijloc…trijloc. Cum am ajuns noi 4, sa stam in camera mea de invitati de la pensiunea din Havana si sa ne jucam sufletul asa?

Dupa ce am intors si ultima carte, Diavolul mi-a pus mana pe picior, mangaindu-ma. Am tresarit. Ingerul a vazut gestul si m-a privit urat. Tu, in schimb, nu ai ridicat privirea din carti.

- Am full, ai spus, rece, aruncand cartile pe masa.

Nu aveam nimic. Diavolul avea doua perechi, iar Ingerul una. Se pare ca tu castigasei. Diavolul a luat cartile, incepand sa le faca.

Ai luat o sticla nedesfacuta de Jack de pe masa si ti-ai umplut paharul, punand-o pe cea goala jos. Nu cred ca te asteptai sa fii chiar tu acela care va castiga. Dar se pare ca viata a vrut ca eu sa aud ceea ce urma sa spui... Ai stins tigarea in scrumiera si ai dat un gat din pahar.

M-ai privit fix si ai inceput sa vorbesti.

- Mai tii minte, D., primavara lui 2010? Eram indragostiti nebuneste unul de celalt. Chiuleam de la ore si stateam toata ziua la mine in apartament…chischineata aia mica de langa Unirii. Nu ne puteam satura unul de celalalt. Hm…

Ai ridicat privirea si m-ai privit.

- Tin minte ca intr-o zi a trebuit sa pleci in Amsterdam, pentru o conferinta cu colegii tai de la drept. Era prima data in multe luni cand ramaneam despartiti… Nu mi-a fost usor sa te vad plecand. Prima noapte fara tine a fost…atat.de.grea. Ma uitam mereu pe pereti, ma zvarcoleam in pat, pentru ca nu puteam sa adorm. Deschideam si inchideam televizorul de nervi. Cand s-a facut 6 dimineata, m-am ridicat din pat, mi-am pus pe mine o geaca, am luat portofelul si am plecat. Nu mai conta ca aveam examen peste 2 zile sau ca a trebuit sa-mi cheltui banii pentru urmatoarele luni. Am ajuns la Otopeni si am luat avionul spre Amsterdam. Nu o sa uit niciodata cat de surprinsa ai ramas cand te-ai intors la hotel si m-ai vazut pe mine, pe patul tau, plin de trandafiri…rosii.

Ai accentuat cuvantul “rosii”, uitandu-te la Diavol.

- Aia a fost cea mai frumoasa noapte din viata mea. Noaptea in care am facut dragoste pe un pat plin de petale de trandafiri, dupa ce bausem sampanie si pur si simplu nu ne pasa de nimic…nu aveam bani, nu aveam probleme. Ni se rupa de ea de viata. Dar ne aveam unul pe celalalt. Eram doar doua suflete goale ce se umpleau de afectiune. Eram doar doi oameni care si-o trageau din placere si din…stii tu mai bine ce.

Nu mai stiam ce sa fac…imi venea sa sar la gatul tau, sa te iau in brate si sa-ti spun…

sa taci.

- Si nu o sa uit niciodata ce pact am facut in seara acea, ceea ce ne-am spus. Iti amintesti, D.? Pentru ca eu nu o sa uit niciodata cum tremurai in bratele mele. Sau cum ma priveai.

Si ai tacut. Da, Max, imi aminteam noaptea aia…si nu, nu am uitat ce mi-ai spus atunci. Ce NE-am spus. Ce ne-am jurat. Ca ne vom casatori. Ca indiferent ce ni se va intampla, vom gasi noi o cale sa trecem peste. Ca nu ma vei lasa si ca vei lupta pentru mine. Ca o sa mori tragandu-mi-o. Ca ma…

umpli de minciuni.

Diavolul a inceput sa rada, iar Ingerul imi studia fiecare reactie. Mi-am aprins o tigare si nu am spus nimic. Tu te-ai lasat pe spate si parca erai alt om. Iesisem din transa si acum te concentrai la joc.

Era randul tau, Max,  sa faci cartile.

- Ce miza, angelito?a spus Max, ironic, privindu-ma.
- Cine castiga aceasta mana, ne va spune exact ceea ce simte.
- Despre?a spus zeflemitor, Diavolul.
- Persoana iubita, a continuat Ingerul.

Ai inceput sa imparti cartile. Cand ai ajuns in dreptul meu, te-ai oprit.

- Sper sa-ti port noroc, mi-a spus, zambindu-mi. Macar sa stiu ce simti, daca pentru o noapte te-am pierdut.

Am dat un gat din pahar. M-am uitat la carti si am vazut 2 asi. Se pare ca avusesei dreptate.

- Deschid jocul cu 400, a spus Ingerul.

Am aruncat toti jetoanele in centrul mesei, iar Max a intors cartile. Jos erau un as, o dama si un 7. Nu-mi venea sa cred…

- Check, a spus Ingerul.
- Check, am spus eu, urmandu-l, sa nu dau de banuit.
- 800 , a spus Diavolul, ranjind.

Diavolul avea carti bune, eram sigura. Dar ce putea sa spuna el despre sentimentele lui? Inima oricum nu avea…

- 800 si eu, ai spus.

Ingerul a achitat si el.

- D.?m-ai intrebat.
- 800 si eu.

Atunci cand tu ai intors ultima carte si am vazut si celalalt as, m-au cuprins fiorii. Aveam careu si o sansa destul de mare sa castig mana asta. Si nu vroiam…sa vorbesc despre sentimentele mele. 

- 2 perechi, a spus Diavolul, aruncand cartile pe masa.
- 2 perechi si eu, a spus Ingerul, lasand cartile.
- Cuie, a spus Max, privindu-ma, zambind.
- Careu, am spus, aratand asi.

Toti trei s-au intors cu privirea spre mine. Nu stiam ce sa fac, ce sa spun….s-a asternut tacerea. 

- Eu…am rostit, oprindu-ma.

Ce faceam? Ce simteam? Trebuia neaparat sa le spun ceva? De ce trebuia eu sa le dau lor explicatii? De dragul jocului sau de ce? N-am dat explicatii nici parintilor mei atunci cand mi le cereau, nu o sa le dau acum unor barbati...daca vor explicatii sa mearga intr-o librarie si sa-l cumpere pe Jung, Freud, sa mearga la un psiholog si apoi sa incerce sa inteleaga anumite aspecte...Atmosfera era atat de insipida, iar privirile lor ma acaparau. Asteptau sa-mi soarba fiecare cuvant...In momentul urmator, m-am ridicat de la masa. Nu mai voiam sa-i mai vad, nu puteam sa stau acolo. Mai bine citeam o carte sau ma uitam la un film...Am iesit din casa si am alergat spre plaja. Voiam sa stau singura. 

Dar nu am avut acest noroc, deoarece Ingerul a venit dupa mine...

- Esti bine?mi-a spus.

Am tacut.
Da, as fi foarte bine, daca nu ti-as mai auzi vocea...

- De ce nu recunosti ca ai sentimente pentru cineva, D.?

Pentru ca nu am...

- Cum sa-ti explic…i-am spus, facand o pauza, gandindu-ma daca n-ar intelege mai usor o integrala. Sunt unele lucruri, pe care unul ca tine...nu ar avea cum sa le inteleaga, oricat de mult ar incerca. Fii baiat bun si intoarce-te inapoi in casa...iar apoi pleaca la Londra.

M-am ridicat si am inceput sa merg pe plaja. Gandindu-ma la ce am spus, mi-am dat seama ca asta chiar si simteam.

Dupa cateva minute, cand ma intorceam spre casa, te-am vazut privindu-ma de la geamul de sus al ultimei camere…erai atat de….

nemernic.

Un nemernic pe care intr-o zi...o sa vreau sa-l...
e cuvantul acela care incepe cu "o" si se termina cu "r". format din patru litere.

TO BE CONTINUED

HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 2-Part 7

Motto: “Are you the Brutal Heart?/ Are you the Brutal Heart that I've been looking for?/ Cause if you're looking for love, you can look for that door.

(Bedouin Soundclash- Brutal Hearts)

Havana. Miros de trabuc stins in pahar cu rom. O adiere usoara de vant. Un ocean albastru si niste palmieri frumosi. Un pat comfortabil. O priveliste unica de la balconul camerei. O vacanta bine meritata.

Daamn, eram in Cuba de cateva zile si nu mai stiam ce faceam…beam cu Diavolul rom de dimineata pana seara, eu fumam Marlboro Lights, el trabucuri. Stateam intr-un apartament de lux, de la cel mai bun hotel din zona. Nu aveam chef de mosie…acolo fugisem de Max data trecuta si tot cu Diavolul pe yaht ajunsesem. Imi trezea amintiri…nu tocmai placute.

Nu prea mai eram lucida. Pierdusem controlul asupra mea. Se simtea atat, dar atat de bine…telefoanele le aveam pe jos, descarcate, de 2 zile. Nici cu cei de la studio nu mai vorbisem nimic. Vroiam liniste. Vroiam sa traiesc ca si cum maine muream, ca si cum totul era doar o halucinatie…

Acum chiar ma simteam ca o curva in patul unui gentleman. Una veritabila. Dar biserica inca nu mi-o gasisem…

M-am ridicat din pat pe la ora pranzului. M-am impedicat de mobila, in timp ce am cautat valiza mea. Eram mahmura. M-am aplecat si am rascolit prin ea, cautand pastile pentru durerea groaznica de cap pe care o aveam. Am luat sticla de rom de pe masa si am inghitit doua. Avea sa-mi treaca in scurt timp. Am pus sticla pe masa si am privit spre plaja…totul era atat de frumos, de minunat. 

Am dormit cateva ore. Dupa amiaza, am plecat pe plaja, unde evident ca am dat de Diavol. My friend, nu ai si tu treaba? Stiu ca Havana arde tare de tot...si tu esti focul principal...

L-am privit si am izbucnit in ras isteric. Diavolul mi-a cerut un trabuc, iar eu i-am dat un foc. Sa-i aprind trabucul sau ca sa-i dau foc…sa-l trimit in inima iadului, la el acasa. Hm…

Ne-am asezat pe niste sezlonguri, aflate pe jumatate in apa, lasandu-ne pe spate si privind spre cer.

- Vorbesti tu sau vorbeste romul, D.?

Am inceput sa radem amandoi. 

- D., nu o sa ma mai vezi o perioada de timp...am venit cu afaceri aici.Vezi sa nu bei prea mult...sunt lucruri mai importante care trebuie rezolvate in lumea asta.

[…]

In acea seara, am stat la terasa de la hotel sa mananc si sa-mi revin. Trebuia sa rezolv probleme la studio. Nu-mi placea ca i-am lasat balta. Un receptioner m-a oprit, cerandu-mi sa merg pana-n birou sa-mi arate ceva.  

- E o inregistrare video cu camera dvs.de astazi. Nu am vrut sa i-o arat domnului.

Domnului... il mai si domneste...I-am multumit si i-am zis sa iasa. M-am asezat pe un scaun si am dat play la filmare.

Era camera mea si a Diavolului…iar Max, dintre toti oamenii din lume azi ai fost acolo. Ma uitam la tine cum intrasei si te blocasei in mijlocul camerei, privind in jur. Erai scarbit….si nu te miscai. Nu aveai reactii.

Iar apoi, surpriza, a intrat Ingerul.  Ce cauta aici? Stiam ca plecase spre Bucuresti…si de ce tocmai acum?

Am dat sonorul mai tare sa aud ce vorbeau.

- Tu ce naiba cauti aici? l-ai intrebat intrigat Max pe Inger
- Am venit sa o iau cu mine la Londra. Incepe sa o ia razna.
- Stii tu mai bine, ah? ai sarit, ofuscat…
- Da. Uita-te in jur. 4 sticle goale de rom, haine aruncate, chistoace peste chistoace…crezi ca-i face bine? Crezi ca tu-i faci bine?
- Daca stii atatea, de ce nu ai stat pana acum langa ea?
- Avea nevoie de altceva. Nu de mine. Dar nu o sa o las sa se omoara singura, doar din cauza unor tipi care nu merita.
- Tu meriti? ai intrebat, sec.
- Nu stiu. Dar stiu ca nu o sa-i fac rau.

S-a lasat tacere intre voi…va uitati pe geam la mine amandoi si taceati. Erati patetici...

- Uita-te la ea. Vrea altceva. Il vrea pe... De ce sa-i stricam fericirea?a continuat Ingerul.
- O iubesc, ai zis, dupa cateva secunde de tacere.

Barbatul secolului 21. Spune altui barbat ca ma iubeste, dar mie nu. 

- Sincer acum…ea doar crede...ca iubeste.

S-a lasat tacere…iar tu ai iesit din camera dupa cateva secunde, lasandu-l pe Inger singur, nu inainte sa faci cu ochiul la camera…

M-ai lasat pe ganduri…oare chiar, nu puteam sa iubesc?

Am oprit filmarea m iesit in hol. M-a dus direct la receptioner.

- N-ai vazut nimic, i-am zis, sec.

El a dat din cap, iar eu am iesit din hotel sa ma plimb singura pe plaja. Voiamsa-mi adun gandurile. Sa iau niste decizii. Sa ma reinventez. Sa uit si sa traiesc.

Dar pana sa fac asta, imi voi lua timpul meu. Deci, in seara aceea aveam sa ma iubesc doar pe mine. Ca intotdeauna.

Cu placere, baieti.

TO BE CONTINUED

HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 2-Part 6

Part 6- Trandafirii negri (Direct din inima Bucurestiului)

Upload din 22 octombrie 2012

Motto: “Just like a rose/Everybody knows that you are so beautiful/But I feel a thorn on my hide/ I should've known /We can't repair what we broke /But I held you close, too close/ I should've left your roses at the door/ They're sharper than before/ And I don't want them no more” (Nas- Roses)

- Hei, esti.
- Da, mi-ai zis cu voce stinsa.

Zambeam. Eram pe acoperisul blocului nostru…mereu ne intalneam acolo o data pe luna, indiferent ce se intampla intre noi. Vedeam Bucurestiul si zambeam. Mereu pe data de 22, mereu la ora 8 seara…

Venisei. Si eu venisem. Eram despartiti de un perete, eu de o parte, tu de alta. In ciuda a tot ce se intamplase. Era 22. Deci eram acolo. Nu ne puteam atinge, nu ne puteam vedea. Tu vedeai o parte a Bucurestiului, eu vedeam o parte de halucinatie.

Mi-am aprins o tigare. Nu ti-am auzit bricheta lui. Am crezut ca a plecat.

- Ce faci? mi-ai zis dupa cateva minute.
- Ce fac? Really?! Max, asta era tot ce puteai?
- Imi traiesc viata fara tine ti-am raspuns calm.
- Si-ti place?
- Da, ti-am zis, plina de satisfactie.
- Si mie.
- S-atunci? Ce mai facem aici?l-am intrebat sec. 
-  E 22…
- Si te-ai gandit ca ma supar daca nu vii?
- Avem o intelegere…
- Avem sau aveam, Max?
- Tu stii ce vrei?

Am aruncat tigarea si am tacut. Da, stiam ce vroiam. Sa plec de pe acoperis, sa-mi traiesc viata, sa nu ma leg de copilarii de genul, pe care le traiam cu tine.

- Max, tu ai plecat.
- Tu nu ai citit mail-ul?

Am tacut.

- Ti-am zis sa nu-l publici, D.

Am tacut.

- Ti-era dor de mine, D.?

Am tacut…

- Max, nu mai simt nimic pentru tine. Nu cred ca mai tin la tine. Dar sunt dimineti cand ma trezesc si te simt pe tine, inainte sa ma simt pe mine. Ma simt…ca o curva in patul unui gentleman. Ca un criminal in biserica. Se simte atat de bine, de parca totul ar fi la locul lui, de parca asa ar trebui sa fie…ca si cum as duce o viata mai buna sau as fi absolvita de pacate. De parca asa ar trebui sa fie inca de la inceput. Simt protectie, liniste, usurare. Insa, de fapt, caut alt pat strain si alta biserica. Nu poti face din curva femeie asa cum niciun criminal nu-si poate invia mortii. Si caut. Caut. Dar inca nu am gasit un pat care sa-mi placa sau o biserica in care sa intru si sa-l simt pe Dumnezeu, iar el sa-mi zambeasca. Iar la ale tale nu ma mai intorc. Au ars demult si nu mai sunt decat resturi de lemn…

- Stii cum e viata mea fara tine, D.? Ma simt…ca un multimilionar care obtine tot ceea ce vrea. De parca am un lant intreg de hoteluri de lux, de 5 stele, iar oricine ravneste la ele. Insa nu pot sa cumpar un hotel ieftin, frumos, rustic, de 3 stele, sa-l alatur palmaresului meu. Presa ar vui, imaginea mea s-ar strica. Iar apoi ma gandesc…pot sa-l cumpar. Chiar pot. Dar care este farmecul daca-l tin ascuns? Mereu va fi secretul meu…ceea ce ascund. Ceea ce stiu doar eu. Si nu as putea trai asa...

- Ma compari cu un hotel ieftin, Max?
- D., tu m-ai  facut criminal si curva in mai putin de 1 minut.
- Nu e adevarat?
- Ba da, mi-ai raspuns promt, sec.
- Macar esti sincer…

- D., daca as fi sincer cu tine, ti-as face zilele amare, gandindu-te la ce am spus. Asa ca prefer sa consideri ca pentru mine esti un hotel ieftin. Dar hotelul in care eu ma simt cel mai bine.

Am izbucnit in ras. Erai patetic…patetic, fiind putin spus.

- Max, du-te dracu’. Sincer, du-te dracu’. Uita-te la tine. Esti un nimic. Un…
- Da, m-a intrerupt, si tu nu poti trai fara mine.

- Stii cum sunt diminetile mele, Max? Seci. Mereu te caut cu privirea pe balcon, pe scaunul rupt, acolo unde stateai mereu si fumai o tgiare. Stii ce senzatii am? Reci. Nu mai mai invelesc deloc cu cearceaful nostru.

- Stii cum e viata mea in L.A fara tine, D.? Amortita. Ma trezesc in fiecare dimineata, avand mereu acelasi cosmari. Ca mori. Ca mori si ma lasi singur. Si-mi petrec intreaga zi gandindu-ma cum as putea trai fara tine.
- Si ai putea, Max?

Ai ezitat.

- Da, ai raspuns prompt.

Am inghetat.
- Da. Intr-un spital de nebuni, sfarsind prin a ma sinucide.
Am suras…
- Max, cred ca din toata relatia noastra, am trait mai mult fara tine, decat cu tine. Cred ca aici e problema.
- Te-am iubit.
- Si eu pe tine.
- Si tot trandafirii negri tii prin casa?

Am ras.
- Nu. Tin unul care ma multumeste.

- Max, de ce ai plecat? Ce e? Ce nu poti sa-mi spui?

Ai tacut. 
- Hai frate, ce e atat de greu? Jucam alba neagra prin toata Europa? Spune-mi ce e…

Ai tacut.

- Daca vreodata chiar m-ai iubit, o sa-mi spui. Indiferent ce este.

Ai tacut…

- D., pentru ca te iubesc, o sa-ti spun adevarul. Nu ma meriti. Esti prea buna pentru mine.
- Minti, ti-am spus prompt.
- Nu, nu te mint.
- Max, minti.
- Nu.
- Ba da.
- Nu.
- Ba da!
- D., inceteaza.

M-am intors si mi-am sprijinit palmele de perete, cu fata la perete. Mereu ajungeam sa ne certam si nimic nu mergea bine. Pentru mie nu mai avea niciun sens. Atarnam de un fir de ata ca sa zicem ca mai atarnam de ceva si ca inca nu s-a terminat papiota cu care ne crosetasem destinul.

- Esti gelos, Max?
- Pentru ca sunt barbat, o sa recunosc ca sunt. Pentru ce ai scris pe blog saptamana trecuta despre gelozia mea, nu recunosc nimic.

Am inceput sa rad. Erai fenomenal...Totul era atat de ironic, de jalnic si cu toate acestea continuam…continuam sa ne jucam ca doi copii mici in mocirla, dar care priveau spre stele.

- Stii cum e patul meu, D.? ai spus, serios si ai facut o pauza. Gol, mi-ai raspuns sec. Atat.de.gol.

S-a lasat tacerea timp de cateva secunde…doar nu era sa-mi spui de curve. De data asta am ras. Si iar s-a lasat tacerea intre noi.

- D., vino cu mine, mi-ai spus serios. Hai cu mine in L.A. Am nevoie de tine.

Am tacut. M-am uitat in fata. Vedeam Bucurestiul, viata mea. Chiar puteam vedea si acoperisul studioului in departare. In acelasi timp, ma sprijineam de un perete rece si un ecou surd. Am suras si am inceput sa merg spre scarile care duceau spre intrarea in bloc. Cand am pus mana pe clanta usii, te-am vazut in reflexia geamului murdarit de langa, cum ma priveai, de partea cealalta a peretului. Stateai sprijinit de el. Am stat putin, iar apoi am intrat in bloc, inchizand usa. Am luat liftul, am coborat si am urcat in Ferrari-ul meu.

Am ramas surprinsa sa vad pe scaunul din dreapta un buchet mare, plin de trandafiri negri. Am zambit, gandindu-ma ca e de la Diavol si ca mi l-a pus aseara, cand am adormit inaintea lui. Am luat biletelul si l-am deschis.

“Pentru ca sunt gelos. Si asta e pentru blogul tau. Max”

Mi-am muscat buza, in timp ce un zambet mi-a aparut pe fata. Am pornit motorul, am deschis geamul si am aruncat florile pe geam, chiar in fata masinii. Am demarat si am trecut peste ele, lasandu-le imprastiate pe acea strada. Imprastiate ca sentimentele noastre...

Am dat muzica la maxim si am inceput sa cant. Cand am oprit la semafor, m-am intors si am privit spre scaunul din dreapta. Am pastrat un trandafir negru si biletul de la tine. Pentru ca doar tu erai trandafirul meu negru. Insa erai un “trandafir” care nu ma mai multumea.

S-a facut verde si am demarat. Trebuia sa ajung la studio. O zi buna si tie, Max.

TO BE CONTINUED

HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 2-Part 5

Part 5

Motto :“Când vom fi fiecare în filmu' lui/ Şi când filmu' tău e şi filmu' meu/ Îţi zic hai să jucăm împreună mereu” (Doc ft. What’s Up – Ceai)

Stateam cu Diavolul in Bucuresti, in apartamentul nostru, la masa noastra din bucatarie, cu doua cani in fata noastra. Ne priveam si nu ne spuneam nimic. Radioul bazaia in fundal, iar tigarea lui era lasata in scrumiera, sa se fumeze singura. Parca totul se misca cu incetinitorul…si parca eram doua statui lipite de scaun.

“ Imi amintesc zambetul tau, cand m-ai vazut prima oara. Nu-ti paream <<nici urata, nici frumoasa>>, asa cum mi-ai spus ulterior, ci te-a fascinat felul cum radeam. Colega mea imi spusese un banc, iar eu am inceput sa rad in fata facultatii tale, exact pe treptele de la intrare. Tu mergeai prin fata, te-ai intors si m-ai privit. Inca-ti tin minte privirea. Nu schitasei nimic in ea si totusi, zambetul tau a spus mult.

Mai tarziu, m-ai scos in oras. Tin minte cat ne-am tachinat pana sa ne dam numerele si consideram ca nu esti decat altul care vrea sa mi-o traga... eu iesisem dintr-o relatie mai lunga, care-mi schimbase perspectiva asupra vietii. Iar cand te-am vazut primul gand era daca o sa-ti placa de mine asa - cum eram acum. Si ti-a placut.

Si am iesit. La cafeneaua aia de pe Lipscani, la colt, care acum au renovat-o…la masa aia din plastic rosie, usor subreda, eclipsata de cele doua fotolii din paie. M-ai intrebat ce vreau sa beau si eu am inceput sa rad. Ce naiba? Ce era cu politetea asta? Nu puteam sa-mi comand singura? Ai lasat jos meniul si m-ai privit. 

- Nu mai face asta, mi-ai spus.
- Adica ce?!

Eram intrigata…ce facusem?

- Nu mai rade asa, mi-ai zis, zambind in coltul gurii.
- De ce? incepand sa rad iar.
- Zambetul tau provoaca dependenta.

L-am privit si am zambit. A venit chelnerul si ne-a luat comanda.  

- De ce ai vrut sa iesi cu mine? l-am intrebat, in timp ce am luat pachetul si am dat sa-mi aprind o tigare.Tu ai luat bricheta si mi-ai aprins-o.

- Am auzit multe despre tine. Prietenii mei vorbesc, mi-a zis, scotandu-si tabachera si aprinzandu-si o tigare.
- Si ce spun prietenii tai?
- Diverse, dar niciunul nu mi-a mentionat de rasul tau cristalin, mi-a zis, zambind.

Am inceput sa rad. Imi placea ca ma simteam bine in preajma ta, desi nu era pe departe ce a mai buna zi a mea. 

- Si crezi ca zambetul meu inseamna atat de mult?am zis, razand.

Chelnerul a venit si ne-a adus comanda. Eu imi luasem un ceai de fructe, iar el unul de tei. Era ciudat…pentru ca de obicei nu beam ceai. Dar in ziua aceea nu stiam ce am…

- Ce-ai? i-am zis, in timp ce imi turnam in cana zahar. Nu mai zici nimic?am zis, razand.

Tu ti-ai preparat ceaiul in liniste. 2 de zahar si o miere…nu am uitat nici acum. Ai luat lingurita si ai inceput sa amesteci in cana. 

- Nu, mi-ai zis. Dar stiu ca daca m-as trezi langa tine in fiecare dimineata si ti-as vedea zambetul asta, as fi fericit.

L-am privit, fara sa zic nimic, doar am tras un fum din tigare.

S-asa am trecut de prima intalnire, de prima noapte de dragoste, de juramintele de amor. Pana cand, cu timpul, ceva a inceput sa se degradeze. Nu in relatia noastra, ci in vietile noastre. Unchiul meu mi-a lasat pe mana tot studioul lui de film si a plecat in America. Nu am avut incotro decat sa ma las de meseria de avocat si sa fac filme. 

La inceput, nu am crezut ca o sa reusesc, mergea greu, nu aveam idei, dar treptat, am inceput sa fac productii mici, ce prindeau foarte bine la public,  din care imi ieseau bani multi. Nu am vrut sa accept niciun ajutor din partea lui, desi ajunsesem de multe ori in situatia de faliment.

Tu m-ai sustinut mult in acea perioada. Te pregateai pentru terminarea masterului si erai foarte increzator ca tatal tau iti va lasa pe mana afacerea lui. Adevarul era ca de cand erai in liceu, nu ai avut alta optiune decat asta. Nu ai putut sa visezi ca vei face altceva, nici macar sa te gandesti.

Veneai mereu la mine la studio si-mi aduceai mancare si tigari, ca sa rezist, dandu-mi idei pentru niste scene, iar seara cand ajungeam acasa, invatam cu tine pentru master. Tie-ti trebuia pentru nota, eu mai invatam cum sa fac afaceri.

Totul pana intr-o zi. Ziua cand ai absolvit si ai terminat si un master. Si l-ai sunat pe tatal tau, sa-i spui ca venim la Constanta, sa ma cunoasca si sa sarbatorim impreuna reusita ta.

Stiu ca mama ta m-a adorat. Si inca o face. Mereu mi se intampla asta. Toate mamele fostilor mei vedeau in mine fata ideala, vedeau “sclipirea aia” si faptul ca e “diferita de altele, intr-un sens bun”. Tatal tau mi s-a parut rece, un adevarat business man. Iar sora ta, Alina, nu m-a suportat din prima. Ea era inca la liceu, parca? Ultimul an, din cate imi amintesc... Stiu ca ma privea urat, de parca ii furam fratiorul.

Am luat pranzul in casa ta cu vedere la mare. Era construita de un renumit arhitect din Bucuresti, pe care il stiam, deoarece lucrasem cu el la decoruri in studio. Tatal tau avea gusturi bune.

S-atunci ai primit vestea. Ca nu vei mai prelua afacerile, ca te vei angaja la companie doar. Tatal tau nu vroia inca sa-ti dea firma, nu te vedea a fi pregatit. Tu te-ai enervat, n-ai inteles, te-ai simtit ofensat. Te-ai ridicat de la masa si-ai iesit pe terasa, mergand spre plaja.  

- Ma duc dupa el, am zis, ridicandu-ma de la masa.
- Nu, lasa-l, mi-a spus tatal tau. Asa nu o sa invete nimic niciodata.

M-am ridicat totusi de la masa si am iesit pe terasa sa fumez o tigare. Priveam in jos si te vedeam stand pe plaja, cu genunchii adunati, uitandu-te spre mare. Nu stiam ce sa-ti zic. Pentru ca stiam ca o sa te compari cu mine si cu situatia mea. Unchiul meu imi lasase cel mai renumit studio de filme pe mana, mie, o necunoscuta, care nici nu aveam studii in domeniu, dar care incepusem sa ma ridic la asteptarile lui, iar tu, care te-ai pregatit o viata intreaga pentru asta, nu mai aveai nimic. Ar fi durata multi ani buni pana sa conduci complet singur afacerea.

Eu avusesem vise, le realizasem si am fost constransa sa renunt la ele, pentru niste vise mult mai frumoase. Tu nu visasei nimic, iar cand ai vrut sa visezi pentru prima data, a venit cineva si ti-a spus ca tu, de fapt, nu o sa visezi niciodata.

Ai fost tacut in urmatoarele zile. Am ramas la ai tai pentru o saptamana. Cel mai mult vorbeam cu mama ta si cu cei de la studio la telefon. Ma plimbam singura prin Constanta, prin magazine, cautand contracte pentru studio. Iar cand aveam insparitie, coboram pe plaja si scriam scenarii, pentru viitoarele proiecte.

In ultima zi, am fost in oras la shopping. M-am intors cu multe pungi, cu niste cadouri pentru ai tai. Nu era nimeni acasa. Am intrat si am lasat totul in living, pregatindu-ma sa merg sa fac o baie. Cand m-am intors, m-am speriat caci Alina statea in pragul usii si ma privea. Am tresarit, privind-o. 

- E ranit. O sa se schimbe. Nu va mai fi niciodata la fel. O sa vezi.

Si a plecat. Fara sa apuc sa zic ceva. N-am mai vazut-o pana am plecat. Mama ta mi-a zis ca doarme la o prietena. Am coborat pe plaja, cu intentia sa scriu. Vroiam sa ma bucur de ultima mea seara la malul marii, pana sa ma intorc in Bucurestiul sufocant.

Deodata, ti-am auzit pasii. Aveai pe tine o camasa larga, niste pantaloni de panza pana la genunchi largi si o sticla de sampanie in mana, cu doua pahare. Te-ai asezat turceste langa mine si mi-ai dat un pahar.  

- Pentru?ti-am spus, mirata.

Tu ai zambit si ne-ai umplut paharele. Era prima data cand te vedeam facand asta, dupa cele intamplate cu tatal tau.  

- Stiu ce o sa fac, mi-ai spus. Stiu ce o sa fac.

Mi-ai zambit si ai dat paharul pe gat. Nu am indraznit sa te mai intreb nimic. Urma sa vad.

Si am vazut…multe bijuterii. Diamante, inele, perle, cercei, bratari…Te apucasei de furat si devensei cel mai bun la asta. Noptile noaste de dragoste se oprisera. Nu mai puteai sa o faci. Nu mai puteai sa iubesti. Faceam sex salbatic, pe whisky, pe cocaina, cu tente sado-maso. Ma simteam violata. Si fizic, si emotional. Treptat, m-ai schimbat si pe mine. Plecarile tale m-au facut mai rece, mai dura. Vedeam viata altfel. Ma obisnuisem sa particip la orice eveniment insotita doar de ce de la studio, fara sa pot sa te iau cu mine, deoarece cine stie cu ce femeie te mai culcasei, ca sa-i furi averea…

Stiu ca in adancul sufletului tau te durea. Si poate inca o face. Dar era deja prea tarziu. Acum este parte din noi. Viata ne-a schimbat si nu mai suntem ca inainte. Nu o sa mai fim niciodata. Eram prea tineri pe atunci, acum e greu sa dam totul uitarii.  Nu mai puteam decat  sa luam viata asa cum e.

Uita-te la noi acum, cum am ajuns… sa bem, sa fumam, sa stam in 2 colturi diferite de lume. Sa fim tristi. Sa ne ascundem sentimentele. Sa ne dam dracu. Umblu cu 2 barbati pe care nu-i iubesc si nici macar nu pot sa ma ating de ei. Iar tu… ma minti si nu vreau sa stiu ce faci cu adevarat acolo.

Ai zis sa nu indraznesc sa public mail-ul. Uite ca am facut-o! Ce-o sa-mi faci? O sa vii sa ma omori? Sper ca ceea ce am scris azi sa-ti aminteasca putin de omul care erai, de ceea ce eram impreuna… pentru acum, totul pare ca un vis, cosmar pe alocuri, din care m-am trezit.

Si nu pot sa cred ca ne-am facut asta. Am fi putut sa o facem altfel…dar acum e prea tarziu. Pentru ca, desi am incerca, nu ar face parte din noi. Nu am mai putea sa facem dragoste sau sa te vad preluand afacerea tatalui tau. Asa cum nici eu nu m-as mai intoarce in instanta si o sa continui sa fac filme pana cand o sa mi moara imaginatia.

Vezi, asta e problema…Cred ca m-am indragostit de viata, Max. Cred ca inteleg ce mi-a zis Diavolul. Iar ceea ce e mai frumos, este ca imi place. Imi place sa vad cum e sa te iubesti pe tine, asa cum o faci tu.

Fii gelos. Da. Fii gelos. Fii gelos si nu o arata. Fii gelos si nu ma cauta. Hai sa stam separati unul de celalalt. Hai sa nu ne mai vorbim. Hai ia in serios tot ce-ti spun eu. Nu iau niciun avion spre L.A. Nu vin sa te vad si sa raman cu tine. O sa stau in Bucuresti cu Diavolul. Da. O sa stau in Bucuresti cu el. Pentru ca asa vreau. Uite asa. Punct. Hai, fii gelos! Fii gelos, Max, hai! Ce, nu vrei sa fii gelos? Iti spun eu. Deja esti. Esti gelos, Max! De ce? De ce? Vrei sa stii de ce? Nu-ti spun de ce. Nu vreau sa-ti spun de ce. Nu vreau. Stii tu mai bine de ce:

Pentru ca dragostea mea pentru tine moare.

Si tu nu o sa faci nimic ca sa impedici asta. Ineaca-te in gelozie.”

Si parca eram doua statui lipite de scaun…parca totul se misca cu incetinitorul. Tigarea lui era lasata in scrumiera, sa se fumeze singura, iar radioul bazaia in fundal. Nu ne spuneam nimic, dar ne priveam. La masa noastra din bucatarie, cu doua cani in fata noastra, in apartamentul nostru din Bucuresti, in care acum stateam cu Diavolul.

TO BE CONTINUED