HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 2-Part 6

Part 6- Trandafirii negri (Direct din inima Bucurestiului)

Upload din 22 octombrie 2012

Motto: “Just like a rose/Everybody knows that you are so beautiful/But I feel a thorn on my hide/ I should've known /We can't repair what we broke /But I held you close, too close/ I should've left your roses at the door/ They're sharper than before/ And I don't want them no more” (Nas- Roses)

- Hei, esti.
- Da, mi-ai zis cu voce stinsa.

Zambeam. Eram pe acoperisul blocului nostru…mereu ne intalneam acolo o data pe luna, indiferent ce se intampla intre noi. Vedeam Bucurestiul si zambeam. Mereu pe data de 22, mereu la ora 8 seara…

Venisei. Si eu venisem. Eram despartiti de un perete, eu de o parte, tu de alta. In ciuda a tot ce se intamplase. Era 22. Deci eram acolo. Nu ne puteam atinge, nu ne puteam vedea. Tu vedeai o parte a Bucurestiului, eu vedeam o parte de halucinatie.

Mi-am aprins o tigare. Nu ti-am auzit bricheta lui. Am crezut ca a plecat.

- Ce faci? mi-ai zis dupa cateva minute.
- Ce fac? Really?! Max, asta era tot ce puteai?
- Imi traiesc viata fara tine ti-am raspuns calm.
- Si-ti place?
- Da, ti-am zis, plina de satisfactie.
- Si mie.
- S-atunci? Ce mai facem aici?l-am intrebat sec. 
-  E 22…
- Si te-ai gandit ca ma supar daca nu vii?
- Avem o intelegere…
- Avem sau aveam, Max?
- Tu stii ce vrei?

Am aruncat tigarea si am tacut. Da, stiam ce vroiam. Sa plec de pe acoperis, sa-mi traiesc viata, sa nu ma leg de copilarii de genul, pe care le traiam cu tine.

- Max, tu ai plecat.
- Tu nu ai citit mail-ul?

Am tacut.

- Ti-am zis sa nu-l publici, D.

Am tacut.

- Ti-era dor de mine, D.?

Am tacut…

- Max, nu mai simt nimic pentru tine. Nu cred ca mai tin la tine. Dar sunt dimineti cand ma trezesc si te simt pe tine, inainte sa ma simt pe mine. Ma simt…ca o curva in patul unui gentleman. Ca un criminal in biserica. Se simte atat de bine, de parca totul ar fi la locul lui, de parca asa ar trebui sa fie…ca si cum as duce o viata mai buna sau as fi absolvita de pacate. De parca asa ar trebui sa fie inca de la inceput. Simt protectie, liniste, usurare. Insa, de fapt, caut alt pat strain si alta biserica. Nu poti face din curva femeie asa cum niciun criminal nu-si poate invia mortii. Si caut. Caut. Dar inca nu am gasit un pat care sa-mi placa sau o biserica in care sa intru si sa-l simt pe Dumnezeu, iar el sa-mi zambeasca. Iar la ale tale nu ma mai intorc. Au ars demult si nu mai sunt decat resturi de lemn…

- Stii cum e viata mea fara tine, D.? Ma simt…ca un multimilionar care obtine tot ceea ce vrea. De parca am un lant intreg de hoteluri de lux, de 5 stele, iar oricine ravneste la ele. Insa nu pot sa cumpar un hotel ieftin, frumos, rustic, de 3 stele, sa-l alatur palmaresului meu. Presa ar vui, imaginea mea s-ar strica. Iar apoi ma gandesc…pot sa-l cumpar. Chiar pot. Dar care este farmecul daca-l tin ascuns? Mereu va fi secretul meu…ceea ce ascund. Ceea ce stiu doar eu. Si nu as putea trai asa...

- Ma compari cu un hotel ieftin, Max?
- D., tu m-ai  facut criminal si curva in mai putin de 1 minut.
- Nu e adevarat?
- Ba da, mi-ai raspuns promt, sec.
- Macar esti sincer…

- D., daca as fi sincer cu tine, ti-as face zilele amare, gandindu-te la ce am spus. Asa ca prefer sa consideri ca pentru mine esti un hotel ieftin. Dar hotelul in care eu ma simt cel mai bine.

Am izbucnit in ras. Erai patetic…patetic, fiind putin spus.

- Max, du-te dracu’. Sincer, du-te dracu’. Uita-te la tine. Esti un nimic. Un…
- Da, m-a intrerupt, si tu nu poti trai fara mine.

- Stii cum sunt diminetile mele, Max? Seci. Mereu te caut cu privirea pe balcon, pe scaunul rupt, acolo unde stateai mereu si fumai o tgiare. Stii ce senzatii am? Reci. Nu mai mai invelesc deloc cu cearceaful nostru.

- Stii cum e viata mea in L.A fara tine, D.? Amortita. Ma trezesc in fiecare dimineata, avand mereu acelasi cosmari. Ca mori. Ca mori si ma lasi singur. Si-mi petrec intreaga zi gandindu-ma cum as putea trai fara tine.
- Si ai putea, Max?

Ai ezitat.

- Da, ai raspuns prompt.

Am inghetat.
- Da. Intr-un spital de nebuni, sfarsind prin a ma sinucide.
Am suras…
- Max, cred ca din toata relatia noastra, am trait mai mult fara tine, decat cu tine. Cred ca aici e problema.
- Te-am iubit.
- Si eu pe tine.
- Si tot trandafirii negri tii prin casa?

Am ras.
- Nu. Tin unul care ma multumeste.

- Max, de ce ai plecat? Ce e? Ce nu poti sa-mi spui?

Ai tacut. 
- Hai frate, ce e atat de greu? Jucam alba neagra prin toata Europa? Spune-mi ce e…

Ai tacut.

- Daca vreodata chiar m-ai iubit, o sa-mi spui. Indiferent ce este.

Ai tacut…

- D., pentru ca te iubesc, o sa-ti spun adevarul. Nu ma meriti. Esti prea buna pentru mine.
- Minti, ti-am spus prompt.
- Nu, nu te mint.
- Max, minti.
- Nu.
- Ba da.
- Nu.
- Ba da!
- D., inceteaza.

M-am intors si mi-am sprijinit palmele de perete, cu fata la perete. Mereu ajungeam sa ne certam si nimic nu mergea bine. Pentru mie nu mai avea niciun sens. Atarnam de un fir de ata ca sa zicem ca mai atarnam de ceva si ca inca nu s-a terminat papiota cu care ne crosetasem destinul.

- Esti gelos, Max?
- Pentru ca sunt barbat, o sa recunosc ca sunt. Pentru ce ai scris pe blog saptamana trecuta despre gelozia mea, nu recunosc nimic.

Am inceput sa rad. Erai fenomenal...Totul era atat de ironic, de jalnic si cu toate acestea continuam…continuam sa ne jucam ca doi copii mici in mocirla, dar care priveau spre stele.

- Stii cum e patul meu, D.? ai spus, serios si ai facut o pauza. Gol, mi-ai raspuns sec. Atat.de.gol.

S-a lasat tacerea timp de cateva secunde…doar nu era sa-mi spui de curve. De data asta am ras. Si iar s-a lasat tacerea intre noi.

- D., vino cu mine, mi-ai spus serios. Hai cu mine in L.A. Am nevoie de tine.

Am tacut. M-am uitat in fata. Vedeam Bucurestiul, viata mea. Chiar puteam vedea si acoperisul studioului in departare. In acelasi timp, ma sprijineam de un perete rece si un ecou surd. Am suras si am inceput sa merg spre scarile care duceau spre intrarea in bloc. Cand am pus mana pe clanta usii, te-am vazut in reflexia geamului murdarit de langa, cum ma priveai, de partea cealalta a peretului. Stateai sprijinit de el. Am stat putin, iar apoi am intrat in bloc, inchizand usa. Am luat liftul, am coborat si am urcat in Ferrari-ul meu.

Am ramas surprinsa sa vad pe scaunul din dreapta un buchet mare, plin de trandafiri negri. Am zambit, gandindu-ma ca e de la Diavol si ca mi l-a pus aseara, cand am adormit inaintea lui. Am luat biletelul si l-am deschis.

“Pentru ca sunt gelos. Si asta e pentru blogul tau. Max”

Mi-am muscat buza, in timp ce un zambet mi-a aparut pe fata. Am pornit motorul, am deschis geamul si am aruncat florile pe geam, chiar in fata masinii. Am demarat si am trecut peste ele, lasandu-le imprastiate pe acea strada. Imprastiate ca sentimentele noastre...

Am dat muzica la maxim si am inceput sa cant. Cand am oprit la semafor, m-am intors si am privit spre scaunul din dreapta. Am pastrat un trandafir negru si biletul de la tine. Pentru ca doar tu erai trandafirul meu negru. Insa erai un “trandafir” care nu ma mai multumea.

S-a facut verde si am demarat. Trebuia sa ajung la studio. O zi buna si tie, Max.

TO BE CONTINUED