Motto :
“Unde sa ne mai ascundem
cand fugim de noi? /In jur e pace, nu-mi place, in suflet port un razboi”
(Smiley ft. Cheloo – Plec pe Marte)
- Spune-mi
cum te simti.
- Nu prea
bine, am raspuns, privind in gol.
Stateam pe fotoliu in cabinetul
unui terapeut…acolo ajunsesem dupa supradoza de cocaina luata. Fuck. Mi-era rau, nu mai mancasem de
doua zile, aveam cearcane si nu prea stiam ce e cu mine. Dar am venit pentru ca
trebuia sa vin.
Aiurea.
Doctorii m-au trimis la cel mai
bun psiholog din Bucuresti. Mi-au sugerat sa merg la un barbat pentru ca, au
zis ei, va intelege altfel prin prisma masculina toate aspectele povestii mele.
Stateam pe fotoliu in cabinetul
acelui terapeut…si nu stiam cum sa-i zic cat de mult as vrea sa plec de acolo. Asa
ca i-am zambit.
Cred ca avea in jur de 40 de
ani, casatorit, dupa cum puteam sa-i vad verigheta de pe deget. Posibil sa aibe
copii. Posibil sa aibe si o amanta.
Se uita la mine si eu ma uitam
la el.
Eu ma intrebam cand avea de gand
sa zica ceva, el se intreba ce tehnica sa aplice asupra mea. Stiam ca-mi studia
reactiile si gesturile pe care le aveam ca raspuns la ele. Numai ca nu eram tocmai omul potrivit pentru
a incerca astfel de experimente.
- Spune-mi ce
s-a intamplat in acea seara.
Il priveam si parca ma uitam prin
el. Eram obosita…si eram convinsa daca deschideam gura sa-i spun exact ceea ce
s-a intamplat ar fi ras si ar fi spus ca tocmai ce i-am descris filmul care
l-am lansat pe marile ecrane. Un film care de altfel era destul de bine cotat,
avand sanse reale pentru premii.
Sau poate aveam noroc si inca nu fusese la premiera...?
- El a murit. Eu sufar. E simplu. Nu puteti face nimic
ca sa schimbati asta. Nimeni nu poate. Putem va rog, sa vorbim despre altceva?
- Desigur,
mi-a raspuns calm, tragandu-si spre ochii ochelarii de vedere, asezati pe
varful nasului si afisand un zambet fortat.
Zambetul acela fortat pe care eu il urasc. Zambetul
acela de om calm, care incearca sa arate cat de implicat este acolo, dar de
fapt…nu este. Nici n-are de ce.
M-am ridicat si am baut dintr-un pahar cu apa, pus
pe masa din fata mea. M-am uitat pe geam, privind panorama orasului. Avea
cabinetul la etajul 8 al unui bloc, iar geamurile ocupau un intreg perete.
Aveam senzatia ca o sa cad, dar stiam ca nu aveam cum sa o fac.
Cazusem
deja destul de mult.
Asa ca mi-am amintit de intalnirile mele cu tine, Max, pe
bloc…Atunci am simtit cum mi se intoarcea stomacul pe
dos iar… Si nu puteam sa cred ca tu, Max, erai
mort. Tu, iubirea vietii mele. Si ca eu te-am omorat. Gosh. Am pus mana la gura instinctiv, fiindca mi-era sa nu vomit
acolo.
- S-a intamplat ceva? m-a intrebat doctorul, pe un
ton calm.
Am inghitit in sec si am incercat sa ma controlez.
Nu vroiam sa-i arat cat de slaba sunt, cat de mult ma rodea.
- Mi-am
amintit ceva, i-am raspuns.
- Ce ti-ai
amintit, D.?m-a intrebat, la fel de calm.
M-am asezat confortabil in fotoliu, picior peste
picior si l-am privit. Era prima data cand ma uitam in ochii lui. Vroiam sa-l
privesc fix, sa vad daca pot sa-i surprind o reactie in urma a ceea ce vroiam
sa-i zic.
- Mi-am
amintit cum era senzatia de la inceput. Stii, cu el…cand eram amandoi tineri si
nelinstiti. Si urlau hormonii in noi. Rau. Rau de tot…
“Stăteam
în pat învelită cu cearceaful ăla pe jumătate,
pentru că cealaltă jumătate
o furasei tu…simţeam încă în stomac gustul acela de whisky sec şi-ţi simţeam respiraţia
că mirosea a Marlboro…nu puteam să dorm. Făcusem
dragoste ca doi nebuni , aşa cum numai noi
puteam face şi adrenalina încă-mi pulsa prin vene. Simţeam atingerea rece a ceasului tău odată cu căldura mâinii tale care mă ţinea în braţe. Iţi
auzeam respiraţia uşor sacadată şi ştiam
că nu ai adormit. Mă doreai încă atât de mult…"
- Ma chema la
el aproape in fiecare noapte, in aparatamentul lui de langa Piata Unirii, la
etajul 4 si ne faceam de cap incontinuu…incercam de toate. Prin tot
apartamentul lui.
“Si iar
mi-o trageai pe la spate…si nu te opreai. Ma chinuiai, ma torturai si nu te opreai.
Ma simteam suspendata intre doua lumi si incercam sa ma agat de orice punct din
jurul meu, real. Simteam cum starea mi se extinde in tot corpul, ca totul e
fierbinte in mine, invadandu-ma complet…Zbieram si trageai de curea mai tare,
tragandu-mi capul mai aproape de al tau si simtindu-te mult mai adanc in
mine…muream. Muream de durere. Dar de data asta, nu mai imi infranasem nimic…nu
mai gandeam…nu mai stiam ce simt…nu mai constientizam ca aveam vantai si
sange…simteam placere. Pasiune. Dragoste. Inima mea o luase razna, tot corpul
mi-era amortit. Dar imi placea.”
- Iar a doua
zi nu mai eram in stare de nimic. Aveam febra musculara si luam pastile de gat.
Parca eram in transa…il simteam langa mine. Cu mine. In mintea mea. Ii simteam
parfumul, mirosul. Il simteam peste tot. Munceam si ma opream brusc pentru
ca-mi aminteam ceva. Retraim o senzatie avuta cu o seara in urma. Cea mai tare chestie era ca mereu imi
ramanea pe buze gustul lui a doua zi…si aici nu ma refer la gustul de saliva.
Doctorul
m-a privit fix si nu a reactionat deloc. Si-a luat notite in agenda pe care o tinea in mana.
Mi-a placut asta. Inseamna ca era intr-adevar bun de ceva sau doar stia cum sa
se prefaca sa arate ca e bun de ceva.
- Din ceea
ce-mi spui, inteleg ca l-ai iubit pe Max.
M-am aplecat in fata, departand picioarele,
sprijinundu-mi coatele de genunchi. Nu purtam rochie.
- Domnul doctor, nu l-am iubit. Nu. Chiar nu. E o
greseala sa punem problema asa…nu ar fi adevarat in primul rand. Iar aici nu am
venit sa va spun minciuni sau sa ne jucam de-a “viata”-ascunselea. Nu.
“Stii ce o
sa-mi ramana mereu dintre tot ce a fost? Patima cu care te-am iubit. Patima aia nebuna, ce m-a scos din minti ani la rand.
Patima aia care nu ma lasa sa dorm in noptile cand erai plecat si ma intrebam
daca te mai intorci acasa viu. Patima aia…care mi-a ars sufletul.”
- Eu pe Max
l-am iubit mai mult decat m-am iubit pe mine. L-am iubit fara limite, l-am iubit cum nu stiam ca se poate. L-am iubit
nebuneste. Inconstient, inadecvat. Spuneti-mi, cat de sarita trebuie sa fie o persoana
si sa faca asa ceva?
Doctorul si-a mai notat ceva in caiet. M-am
sprijinit la loc pe spatarul fotoliului.
- Consideri ca iubirea ta pentru el a fost
inconstienta si inadecvata?
“Si eu
te-am iubit, D. Mereu o sa te iubesc.”
L-am
privit si i-am zambit. Chiar stia ce sa zica.
- Nu. Dar ma exprim asa, pentru ca asta gandeste
orice om care ar auzi ce am spus mai devreme despre ceea ce simteam. No
offense, doctore. Dar chiar asa a
fost. A fost o iubire bolnava, inconstienta, neadecvata, dar a fost
bolnaviciunea, incostienta si neadecvarea noastra. A fost o iubire in multe
feluri si de fapt in niciunul. A fost o iluzie vie si o realitate moarta. A
fost cum vrei tu sa o vezi si cum vreau eu sa-i spun. Dar a fost iubirea mea.
Si a lui. Si ne-am iubit mult, domnule doctor, pot sa va garantez asta. Ne-am
iubit mult.
“Ne-am sărutat animalic, murind de dorinţă, rupând hainele de pe noi, trântindu-ne în patul tău mare alb, apoi lovindu-ne de peretele principal, căzând apoi pe podea, târându-ne până la masă, tachinându-ne şi hârjonindu-ne...”
-
Spune-mi
despre ceilalti doi. Mi-ai zis ca au contat si ei.
- Bineinteles ca au contat. Chiar am tinut la ei. Unul
este…
M-am
oprit brusc. Cum era sa-i explic ca unul din ei era Diavolul si celalalt era Ingerul?
- …unul este
un nebun, iar celalalt este un alt..nebun
- In ce
relatii te afli cu ei acum?
- Primul e un
prefacut. Este stereotipul acela care vrea sa impresioneze, spunand ca simte
ceva, pentru ca pe el il multumeste mai mult ca eu sa cred ca intre noi exista un
fairytale, decat chiar sa fie un fairytale. Asta-i da lui putere, deoarece are
o personalitate foarte slaba si complexe mari. Se crede a fi un heartbreaker,
mai ales pentru ca sta in UK de ani de zile, dar nu e nici pe departe. E
sec.
Doamne, l-as omori...
Doamne, l-as omori...
"-
Ce faci dragă?
mi-a spus el, văzându-ma preocupată.
Hm...am zâmbit în colţul gurii. Nu mă
cunoştea deloc...şi trecuseră
totuşi câteva săptămâni.
Nu puteam să-i spun că numai ce-mi comandasem ultimul model de
Ferrari, 458 Spider, care-mi va venea în două zile, sau chiar mai devreme cu puţin noroc, căci
ar fi zis că sunt nebună. Însă
ceea ce nu înţelegea el...era chiar
nebunia mea. Ştiam că dacă
i-aş fi zis că am nevoie de o maşină, ar fi început cu
motive că mi-o ia el, că nu e bună, că alta e mai grozavă , că etc...dacă ţi-aş fi spus ţie,
cred că mi-ai fi adus o mie de
modele, numai ca să te iert."
- De unde
stii? Poate acesta este felul lui de a-si exprima sentimentele. Poate ca acesta este
felul tau de a-ti ascunde sentimentele.
M-am aplecat in fata, departand picioarele iar,
sprijinundu-mi coatele de genunchi.
- Domnule
doctor, lucrez cu oamenii, ai uitat? Lucrez cu oamenii si emotiile lor. Am de a
face cu ei zilnic. Vad foarte bine diferenta dintre a fi tu sau a juca un
rol. Sunt amanunte de finete…trebuie sa “vezi” printre randuri, ca sa zic asa.
Am studiat si psihologie, am invatat multe despre personalitatea omului,
psihologia inconstientului si cea a constientului, gesturile umane. Asa ca-mi
dau seama cand cineva se preface.
Am luat o pauza si am baut putina apa.
- Plus, ca o
femeie simte mereu atunci cand un barbat o minte. Mai ales cand e vorba de un
barbat cu care a impartit patul.
“Când am
terminat micul dejun, nu mai erai acolo. O ştersesei aşa de subtil, ca de
fiecare dată, lăsându-mi pe bufet un trandafir alb şi sub el un bilet, pe care
scrisesei: <<Inima ta a rămas în
siguranţă la mine>>. “
Doctorul a ridicat privirea din caiet si m-a
privit. Am zambit…in coltul gurii.
- Acum in ce
relatii te afli cu el?
- Ma tot
suna, imi da mesaje…de parca ma intereseaza pe mine ce face…sau ce zice! Ma lasa complet, dar complet rece.
Doctorul scria din ce in ce mai mult.
-
Despre
celalalt ce poti sa-mi zici?
- Despre celalalt…? am intrebat si am tacut.
"- Vii cu sufletul la mine dupa ce l-ai
parasit
, iar acum tremuri când te gândeşti
că arăt ca el?
Aveam iar un mare gol in stomac. Diavolul, hm, este un personaj cu adevarat aparte...cum as putea sa-i explic eu lui ce feste imi joaca mie destinul? Hei, domnu' doctor, intr-o zi Diavolul s-a hotarat sa se joace cu mine si cu mintea mea...si l-a trimis pe acest Max, pe care eu l-am omorat si acum...mi-a deschis apetitul pentru altfel de lucruri...povestile de dragoste sunt pentru cei din secolul XIV, nu pentru mine.
“- Pot sa te fac sa simti lucruri pe care altii
doar si le-au imaginat. Pot sa te fac sa vezi lucrurile pe care foarte putini
le vad. Pot sa te fac sa simti senzatii, mai tari decat in noptile tale pe
cocaina…. Pot sa te fac sa ma iubesti mai mult decat pe tine, mi-a zis
Diavolul, trecand cubul brusc de la baza gatului pe toata sira spinarii…”
Stiam ca intelesese ceea ce i-am explicat. Am mai baut din paharul cu apa.
- Spune-mi
despre tine, acum, cum te simti? Ce simti?
- Momentan,
as vrea sa se opreasca cosmarurile. Si sentimentul de vina. Stiu ca nu ar
trebui sa-l am, dar exista. Pe drum spre Bucuresti, am realizat ceva destul de
infricosator. Am realizat ca el nu mi-a facut niciun rau. Niciodata. Eu am vrut
sa cred ca mi l-a facut. Dar el a venit la mine si mi-a spus ca s-a lasat de
furat.
“Ai întins mâna spre
noptiera, pe care se afla o cutie de bijuterii, învelită într-un material
albastru închis matificat. Mi-ai spus că e pentru mine şi l-ai deschis.
Înăuntru se află un colier din aur, care avea un pandantiv o piatră de diamant
verde, ce strălucea atăt de tare, încât nu am putut să o privesc prea mult. Am
rămas cu gura deschisă, nu puteam să spun nimic, mi se oprise respiraţia şi nu
puteam să mă mişc. Tu mi-ai înţeles reacţia , ai pus la loc cadoul pe noptiera
şi ai dat pe gât whisky-ul care-l mai aveai în pahar. Eu nu vroiam să beau, aşa
că mi-am aprins o tigare. Vroiam să mă ţin lucidă. Cadoul pe care mi l-ai făcut nu putea însemna decât un singur lucru.
Te lăsasei.”
- Eu am fost
cea care a plecat. Apoi, a luptat pentru mine si m-a cerut de nevasta.
“Când în
sfârşit ne-am oprit ,răsuflând greu, te-am întrebat primul lucru care mi-a
trecut prin cap.
-
Când ne căsătorim?
Răspunsul
tău a venit fără ezitare şi din suflet.
-
Mâine.”
- Iar cand a
plecat…ultimul lucru la care m-am gandit a fost ca e bolnav. Nici acum nu am
certitudinea ca este adevarat sau nu ce mi-a spus, dar nici nu am vrut sa aflu.
“- Am leucemie. De aia am plecat. De aia stau in L.A. de atunci. Acolo fac chimioterape la
o clinica privata si incearca sa-mi gaseasca un donator compatibil de maduva
osoasa, dar nu cred ca mai sunt sanse…doctorii imi mai dau cateva luni.”
- Chiar daca a plecat din alte motive, ar fi trebuit sa-mi dau seama ca ma iubea
in continuare. A luat el
decizia pentru binele amandurora…
“Am ramas
surprinsa sa vad pe scaunul din dreapta un buchet mare, plin de trandafiri
negri. Am zambit, gandindu-ma ca e la diavol si ca mi l-a pus aseara, cand am
adormit inaintea lui. Am luat biletelul si l-am deschis.
<<Pentru ca sunt gelos. Si asta e pentru blogul tau. Max>>.”
- Am inteles
ca a avut un accident in timp ce se plimba pe ponton in Havana.
Mi s-a strans stomacul iar. Mi-am incrucisat iar
bratele la piept, pentru incepusera sa-mi tremure mainile.
"Ma uit in zare si vad un ponton alb. In capatul lui, este un foisor amenajat, in care nu disting inca prea bine ce vad. Diavolul ma prinde de brat. Tresar.
- Acesta este ultimul meu cadou pentru tine. Este valabil doar pana in 12 noaptea. - 12 noaptea? il intreb, mirata. - Esti fata desteapta, intelegi tu, imi spune, zambind."
Da, eu si Diavolul am pus la cale moartea iubirii vietii mele. Ajunsesem eu la concluzia
ca era mai bine fara Max, decat cu Max.
- Da…a fost
un accident nefericit, am zis si am privit in gol.
“In
sfarsit, totul se terminase. Cu tine, Max. Murisei si nimic nu te va mai aduce
inapoi. Iar sufletul meu era curatat. Sau cel putin asta vroiam sa cred.”
Eram ghemuita in fotoliu si la tot ce ma gandeam
era plicul de cocaina pe care-l aveam in poseta pusa pe masa care se afla intre
mine si doctor, exact langa paharul cu apa.
- Explica-mi
ce intelegi tu prin relatia ideala.
In momentul acela, mi-am revenit temporar. M-am
asezat iar picior peste picior.
“Hm..iubeam
parfumul tău Carolina Herrera, care te caracteriza atât de bine. Iubeam florile
pe care mi le aduceai fără vreo ocazie specială. Iubeam când beam whisky şi
fumam din aceeaşi ţigare ca apoi să facem dragoste ore în şir pe unde apucam..
Iubeam zilele când dispăream fără ca cineva să mai ştie ceva de noi. Iubeam
când telefoanele sunau în neştire, iar
noi le lăsam să sune, iar când ne enervau le aruncam pe unde apucam, apoi le schimbam şi apoi iar le aruncam…Iubeam
vorbele tale, felul cum le spuneai, când le spui, cu câtă nonşalanţă, ce mă
făceau să tremur de fiecare dată, ca un blestem de care nu vroiam să scap.
Iubeam privirea ta ce mă dezbrăca instant de orice gând şi in acelaşi timp îmi
ducea orice senzaţie aproape de paroxism. Iubeam dimineţile când mă trezeai,
muşcându-mă de ureche, şoptindu-mi numele… spunându-mi
ca ma iubesti.”
- Nu-mi plac
relatiile pe ideea ca trebuie. Ca trebuie sa avem o relatie. Fie ca e doar ca
fapt in sine sau ca e o relatie de rebound. Nu pot sa fac ceva daca nu simt. N-am cum sa stau cu cineva de dragul de a sta.
“El probabil aştepta să fiu leşinată după el, să-i cad la
picioare, dar ştiam că eu voi fi cea care îi va pica cu tronc. Mi-am stins
ţigarea în scrumieră, am lăsat ziarul pe masă şi m-am ridicat să merg spre
baie.
- Puştiule, vreau să-ţi iei asta şi să te cari, i-am
zis pe un ton calm şi cât se poate de natural, fără să fiu câtuşi de puţin
ostentativă.”
- Am zis sa
mai incerc si altceva, dar mi-am dat seama ca nu-i de mine. Le stiu pe unele
care pana la varsta mea si-au tras-o cu toti “baietasii” cazuti din cer in fata
lor. Unele au chiar si tarif. Eu pe langa alea-s “virgina”.
- La cei 3,
erai pe efect de cocaina. Nu era constienta total asupra faptelor tale.
“Nu mai
tin minte exact ce s-a intamplat…stiu ca pana la ora 4, m-au luat toti 3 la
rand. Am in cap secvente…cum ma acaparau. Cum ma chinuiau 2 dintre ei si unul
privea, cum ma lasau si ma luau apoi fiecare la rand. Au tras si ei cocaina cu
mine si eram toti…”
- Permiteti-mi
sa va contrazic. Stiam ce faceam. Imi distrugeam viata.
- Incerci sa
spui ca acum te-ai oprit?
L-am privit urat. Stia cum sa atinga puncte
sensibile.
- Incerc sa
cred asta, domnule doctor.
Doctorul m-a privit si a continuat sa-si ia notite.
Iar eu ma gandeam numai la doza de cocaina pe care aveam sa o trag cand aveam
sa ies de acolo.
-
De ce ai
luat cocaina?
- L-am pierdut pe Max. Ce, crezi ca mi-e usor?
-
Da, dar nu
ai pierdut restul lucrurilor din viata ta.
“Colegii
mei filmau. Ne chinuiam de cateva zile la o scena langa turn, iar actoriilor
mei pur si simplu nu le iesea. Bausem deja 2 ceaiuri, il cerusem pe al 3 lea si
ma saturasem de cate ori le spuneam sa...TAIE, pentru ca nu erau in stare sa
faca ceea ce trebuie.”
Ma uitam la ceasul din perete cand a facut acea
afirmatie. Mai aveam de stat in jur de 15 minute. M-am aplecat peste masa, am
baut din paharul de apa, terminandu-l si tinandu-l in mana. Ma enervase.
- Care
altele? Tu crezi ca pot sa ma intorc la studio, sa zambesc si sa fac filme cu
happy-end?! i-am spus, pe un ton ridicat. In cazul in care nu stiai, asta urmeaza pe graficul
meu.
- Trebuie sa
delimitezi lucrurile astea.
Deja ma scosese din sarite. Am trantit paharul pe
masa si l-am spart.
- Tu chiar
crezi ca pot? Ca am taria necesara?! Am si eu nevoie de timp sa-mi revin, nu
vreau sa am traume toata viata, am zis, trantind paharul pe masa si lasandu-ma
iar pe spatele fotoliului, intinzandu-ma pe el. Vroiam cocaina.
Doctorul m-a privit si a scris ceva in caietul lui.
Ceva, altceva. Cine stie ce naiba credea omul despre mine. I-am mai spart si paharul.
Ma enervase. Trebuia sa-i zic ceva. Adica sa-l iau la misto.
- Domnule
doctor, pareti ca sunteti un om fericit.
Doctorul
s-a intors si m-a privit.
- Asa este,
nu? Dar sa va zic eu ceva ce nu aveti…Ii spune viata. Stiti. Viata. La vida.
“Diavolul
mi-a pus cubul de gheata pe pulpa piciorului. Am tresarit.
- Tu nu
realizezi, dar ai doar o singura viata. Si 25 de ani.”
Doctorul a continuat sa ma priveasca, fara sa-si
noteze nimic.
- Sa va dau
un exemplu, ca sa intelegeti. In fiecare zi, va asteptati sotia sa cinati
impreuna sau viceversa. V-am observat verigheta, in cazul in care vreti sa ma
intrerupeti sa intrebati de unde stiu, am suras. Era prea evident. Vi s-ar parea lipsa de respect sa nu o faceti,
nu-i asa? Chiar daca ea vine la ora 7 seara sau la ora 2 dimineata. Dvs. va
treziti si stati cu ea. Dar vedeti, tocmai aici e esenta. Aici nu intelege
lumea conceptul de dragoste si casnicie. Nu pot sa zic ca eu am prea mare
cunostinta de el, dar stiu cum nu vreau sa fie. Nu trebuie sa te faci la fel cu
celalalt. Nu trebuie sa te subjugi pentru celalalt. El e intr-un fel, tu in
altfel. Asa suntem noi, oamenii. Diferiti. Eu citesc Kafka, el face sauna. Eu
urasc sa merg la munte, el asculta JMT. Lui ii plac scriitori rusi, mie-mi
place sa o ard in destinatii exotice. Asta e esenta de baza a unei relatii.
Libertatea. Si increderea. Fara secrete. Iar din cand in cand, trebuie acceptate
compromisuri. Eu sa intru cu el in sauna, chiar daca mi se face rau, dar intru
pentru ca vreau sa-i fac un masaj. El sa ma lase sa-i povestesc daca a zis
Kafka ceva interesant, pentru ca nu are chef sa caute telecomanda, sa aprinda
televizorul. Dar impreuna sa nu acceptam nimic si in acelasi timp totul, atunci
cand e vorba de dragoste si sex. Si sexul…sexul schimba multe. Daca nu exista
dorinta, daca nu se manifesta dorinta, relatia aia este un fake.
Doctorul
m-a privit si nu a notat nimic. Yes. I-am
captat atentia. Chiar daca mergea pe alte conceptii, stia ca ce am zis era exact ceea ce-si
dorea si el, dar nu avusese parte. Desi dupa mine, tipul era un pervers si
jumatate. Il tradau pupilele dilatate si felul cum ma privea. Ha. Inca
7 minute.
- Asa a fost
si la tine si Max sau asa vezi tu relatia ideala?
- Asa a fost
la mine si la Max. Relatia ideala. Dragoste. Dragoste pura.
- Dragoste? m-a
intrebat, fara pic de ironie in voce. Nu ai mai mentionat cuvantul acesta pana
acum.
- Da,
dragoste. A fost dragoste. Nu romantism de ala banal. Prostii de genul. Au fost
si de-alea, dar alea se fumeaza repede. Max a stiu ce sa-mi zica si cum sa ma
ameteasca sa ma tina langa el. Iar sexul…sexul a fost cireasa de pe tort.
Doctorul a notat ceva in caiet, iar apoi s-a uitat
la ceasul din perete.
- Nu mai avem mult timp la dispozitie. As vrea
sa-mi spui cum te simti in urma celor discutate.
Ma enerva limbajul lui pompos si tonul calm. Nu
suportam asta la oameni.
- La fel. Ca
dracu’.
Unde-i
Diavolul?
Doctorul si-a notat incontinuare in caiet.
- Eu fac afaceri,
domnule doctor. Inchei contracte zilnic, umblu de dimineata pana seara. Tu
crezi ca o sa ma duc in fata oamenilor acelora si ca o sa-i las sa vada ca eu
am avut o zi groaznica? Ca am tras cocaina? Ca am plans? Nu! Aia vad aceeasi
femeie cu care negociaza mereu, pe care o respecta, care nu ii dezamageste
niciodata, care cand intra pe usa il lasa pe Max acolo si care cand pleaca il
ia tot de acolo.
M-am
uitat pe geam si am vazut un Lamborghini Mrcielago Lp640 negru parcand in fata
cladirii. A venit.
- Incearca sa
te odihnesti mai mult si sa nu mai iei cocaina. Cred ca realizezi si tu ca-ti
face rau.
“Mă aşteptam să fii agresiv...însă tu m-ai tras deasupra mesei, trăgându-mă de părul meu blond şi oprindu-mă exact deasupra dozei care mai rămăsese de cocaină...tremuram şi ştiai că era prima oară când trag, că o făceam doar pentru că am vrut să-ţi fac o surpriză, căci era ziua ta...mă ţineai strâns de păr, dându-mi drumul uşor, ca să trag, de parcă eram câinele tău ţinut în lesă, pe care trebuia să-l stăpâneşti...mi-ai ţinut capul într-un fel ce mi-a
exprimat tandreţe şi o relativă grijă cât timp trăgeam...dar după ce ai văzut că reacţia mea a fost pozitivă, m-ai întors, trântindu-mă cu capul de masă şi mi-ai picurat whisky în gură încet, direct din sticlă, puţin câte puţin...simţeam cum inima îmi bătea mai tare, cum începeam să pierd controlul...aveai un zâmbit parşiv, aşa că ţi-am dat peste mână, să laşi sticla, ca să continuam iar jocul..."
- In schimb, m-am lasat de fumat.
-
De cat timp
fumai?
-
Prima
tigare am tras-o la 13 ani.
-
Te-ai
apucat din cauza lui?
Mrr. Fumatul pentru mine era
o placere.
- Nu! Nici
macar nu-l cunosteam pe atunci! Dar din cauza lui nu m-am mai putut lasa.
Iar imi amintisem ca el…Ahh. Doctorul si-a notat iar ceva in caiet. Era fix. Trebuia sa
plec.
- Domnule
doctor, ma scuzati, dar eu trebuie sa plec. Trebuie sa ajung la o inmormantare.
A fost o placere sa discut cu dumneavoastra. Pe naiba.
M-am ridicat si mi-am luat geanta de pe masa. Cand
am ridicat-o, era sa ma tai in cioburile de la paharul spart.
- Stiti care
e problema acum? Ca nu se mai sterg anii. Nu am crezut niciodata in chestia
asta. Dar acum o traiesc, o stiu si nu pot scapa de ea. Face parte din mine.
Chiar daca vreau, chiar daca nu. Apreciez intentia de a incerca sa ma faceti sa
vad lucrurile altfel, dar nu o sa mearga. Beau cand vreau, trag cocaina cand
vreau, imi conduc afacerile cum vreau si iubesc pe cine vreau. Ascult numai de
mine, nu va stresati sa schimbati asta. Sa-mi trimiteti factura la birou,
datele mi le-am lasat la secretara.
Am iesit repede pe usa si am mers la lift. Dupa ce
am coborat doua etaje, am scos plicul de cocaina, l-am blocat, am varsat pe
poseta doza si am tras pe nas. Senzatia era atat de buna… ma implinea. Max, mi-e dor de tine, Max.
Am iesit din cladire, mi-am pus ochelarii de soare
la ochi si am urcat intr-un Lamborghini, pe scaunul din dreapta soferului. Iar
soferul era chiar…Diavolul.
- Arati
groaznic, mi-a spus.
Diavolul mi-a luat geanta si a trantit-o pe
bancheta din spate, dupa care a pornit motorul. Scarbita, l-am privit. Da, aratam groaznic. Purtam pe mine tricoul negru de la
Louis Vuitton necalcat, pe care mi-l adusesei cand m-ai scos din spital si
perechea mea de blugi negri conici Armani, care se decolorasera. Geanta era un
fake Fendi, adusa din Italia de tine, singura geanta neagra pe
care o aveam, iar balerini mei Guess se tocisera usor la spate. In plus, eram
nemachiata si tineam ochelarii ca sa nu se vada cam cat de trasa la fata eram.
Parul il aveam strans in coada, fiind nespalat de cateva zile.
- Sa mergem,
i-am zis, punandu-mi centura si sprijinindu-ma cu capul de geam.
…
Am ajuns destul de repede la Constanta. Sau cel
putin asa mi s-a parut mie. Pe drum, am reusit sa adorm. Eram foarte obosita
si-n ultima vreme ajunsesem sa dorm pe unde apucam. Trebuia sa ma epuizez
complet, ca sa pot sa dorm, fara sa am cosmaruri.
Nu vroiam sa dau cu ochii de parintii tai. Nu-mi
pot imagina cat de mult ii durea faptul ca tu murisei. Imi faceam griji mai
ales pentru mama ta, care mereu ma suna sa intrebe daca erai bine, in zilele
tale cand dispareai si nu mai raspundeai la telefon, iar eu mereu o minteam
si-i spuneam cat de mult lucrezi la firma unchiului tau si ca nu aveai timp
nici macar de mine. Ma rog, doar ultima parte era adevarata.
Diavolul m-a trezit cu vreo 10 minute inainte sa
ajungem.
- Ti-am citit
blogul, mi-a spus, din senin.
Fuck. Si
el?
Am
suras.
-
Nu e tocmai
momentul sa ma faci sa rad, i-am raspuns, inca avand ochii inchisi.
-
Nu, dar
ti-am luat gandul pentru cateva secunde de la altele.
Mereu ii
iesea.
- Trebuie sa
cred cumva ca-mi gasesc iertarea pentru ceea ce fac, am zis, intorcand capul
spre el si privindu-l.
- Du-te la
biserica, mi-a zis, uitandu-se in oglinda si virand spre intrarea principala de
la cimitir.
- Si sa-i
spun preotului …ce?
Diavolul a parcat, a oprit motorul si m-a privit.
-
Nimic in
legatura cu mine, draga, mi-a zis, zambind in coltul gurii.
Nu puteam sa cred ca eram acolo…ii vedeam pe
parintii lui Max, pe preot, alaturi de alte persoane. Toata lumea era imbracata
in negru, plangea si statea adunata intr-un grup. Patetic...
Am dat sa cobor din masina, dar Diavolul mi-a tras
mana de pe portiera. S-a aplecat pe bancheta din spate, de unde mi-a dat o
palarie neagra, cu bor mare si un palton negru. Peste el era un trandafir alb.
- Sa nu-ti
fie frig, mi-a spus, punandu-mi-le in brate.
Diavolul a luat palaria, mi-a pus-o pe cap, iar apoi s-a tras cu
totul spre mine, acoperind cu spatele vederea de prin parbriz.
- Ia, mi-a
zis, punandu-mi inelul lui la nas, deschizandu-l, inauntru fiind un praf alb.
Ei o sa creada ca-ti aranjez palaria.
Am tras totul praful din inel. Apoi am coborat din masina.
Mi-a fost greu sa-i vad pe ai tai in felul in care
i-am vazut. Erau distrusi…mama ta plangea incontinuu, iar Alina o tinea in
brate, sustinand-o, pentru a nu lesina. Tatal tau era si el tras la fata, dar
isi pastra incontinuare aceeasi mimica sobra, de om dur de afaceri.
Am ajuns langa sicriul tau si atunci am realizat. Da, te omorasem. Da, dragule, zaci acolo.
Ceremonia a inceput. Nu vreau sa-ti descriu toate
plansetele si toate vorbele pe care le-am auzit, tot ce pot sa-ti zic e ca
dozele de cocaina m-au tinut pe picioare si ca mi-au mai calmat din durere. Ai tai au reusit sa reziste, desi nu le era deloc usor...
Insa atunci cand au baga sicriul in groapa, dupa slujba
tinuta de preot, m-au colesit toate sentimentele. Nu am putut sa rezist. M-am
smuls de langa Diavol si m-am lasat in genunchi, in pamant, langa groapa ta. Groapa ta.
Am inceput sa plang, cocaina imi accentuase
emotiile, iar creierul meu o luase razna. Cred ca a fost unul din putinele momente in care eu chiar am plans...Diavolul si inca cativa prieteni de ai tai au venit sa ma ridice, dar eu nu
vroiam sa plec, ei ma trageau, eu ma zbateam in bratele lor si nu puteam sa ma
mai controlez…
…
Pe drumul spre casa ta nu am spus nimic. Diavolul disparuse, probabil sa chinuie alte suflete care curand, vor ajunge in mormant...
Toata atmosfera era sumbra. Lumea intra, lumea
iesea, dar nimeni nu vorbea. Mama ta era undeva in dormitor, cu rudele ei, care
incercau sa o linisteasca. Tatal tau statea singur pe terasa, cu un pahar plin
cu alcool in mana, privind spre mare. Eu mi-am pus un pahar de whisky cu gheata
si am mers in bucatarie. Vroiam sa simt
gustul care-mi amintea de noptile cu tine.
In bucatarie, erau cateva persoane, care se ocupau
de platourile cu mancare. M-am asezat la masa si am dat o gura pe gat. Cred ca trebuia sa iau si sticla cu mine.
Nu dupa mult timp, a intrat si Alina in bucatarie.
Era alba la fata si mainile ii tremurau. Tinea in ele o mapa, cu mai multe
hartii. S-a asezat la masa, in fata mea si a privit in gol.
- Mi-a zis
sa-ti dau asta, mi-a spus Alina brusc, punand pe masa mapa.
Am
privit spre mapa, nestiind ce e in ea. Planuri
pentru bijuteriile tale?
- In cazul in
care…stii, a zis Alina, cu voce tremuranda, muscandu-si buza sa nu planga.
Am
tras mapa spre mine si am mai baut putin whisky.
- Multumesc,
i-am spus, nestiind ce altceva sa-i spun. Ca
i-am omorat fratele?
Am stat timp de cateva minute, fara sa ne spunem
nimic.
- Stii…doare,
mi-a zis ea, ridicand capul si privindu-ma. Doare rau. Dar nu stiu ce doare mai
mult…faptul ca s-a dus sau ca tu ai fost cu el cand s-a intamplat asta.
Nu am putut sa zic nimic, Alina ridicandu-se de la masa.
Am prins-o de mana instinctiv.
- A tinut
mult la tine, sa stii, i-am zis.
Alina s-a desprins din mana mea si a plecat. Nu
puteam sa cred ce mi se intampla…am dat whisky-ul ramas pe gat si am deschis
mapa. WTF? Vedeam date si
insemnari si idei…si numele meu, si al tau si al…Diavolului? Ce era asta?
M-am ridicat, am luat mapa si am lasat paharul in
chiuveta. Nu vroiam sa-l sparg si pe
asta. Ce insemnau toate astea? Ce era cu mapa asta? Am iesit pe terasa, sa privesc marea. Vroiam sa iau
aer, pentru ca simteam ca mai avea putin si o sa lesin.
Jurnalul tau? Dar cand? Si cum? Si tu…tu, ai scris
de mine?!
M-am sprijinit de peretele casei si am privit in
gol. Marea era linistita, cerul era destul de senin. O alta zi din viata, Max.
Si a opta mea zi fara tine.
Eu am vrut-o, Max. Eu. Nu regret nimic.
De aceea, nu mai pot sa scriu ceva. Nu mai pot sa
zic ceva. Am scris si am zis prea multe.
Acum este randul tau sa o faci. E randul tau sa
spui ce eu nu am spus. Iti datorez asta. Imi
datorezi asta. Paginile tale de jurnal o sa o faca.
TO BE CONTINUED
