ALTCEVA (Teoria Urii)
Motto:
John Milton: Guilt - it's like a bag of fuckin' bricks.
All you gotta do is set it down....Who are you carrying all those bricks for
anyway? God? Is that it? God? Well, I tell ya, let me give you a little inside
information about God. God likes to watch. He's a prankster. Think about it. He
gives man instincts. He gives you this extraordinary gift, and then what does
He do? I swear, for His own amusement, His own private cosmic gag reel, He sets
the rules in opposition. It's the goof of all time. Look, but don't touch.
Touch, but don't taste. Taste, don't swallow. Aha ha ha. And while you're
jumpin' from one foot to the next, what is He doin'? He's laughin' His sick,
fuckin' ass off. He's a tight-ass. He's a sadist. He's an absentee landlord.
Worship that? Never!
(Al Pacino in The Devil’s Advocate)
“Yeah, a million people in a crowded room
But my camera lenses only been set to zoom
And it all becomes so clear, comes so clear, becomes so clear…”
But my camera lenses only been set to zoom
And it all becomes so clear, comes so clear, becomes so clear…”
(Justin Timberlake- Tunnel vision)
Devil’s part
Bucurestiul este chiar mai mizerabil decat mi-l aminteam...unde inainte
blocurile darapanate si gri faceau un oribil contrast cu cladirile moderne de
sticla, iluminate, dar murdare si zoite, astazi parca tot peisajul este “impodobit”
si de uriasele bannere electorale ce expun fetele zambitoare ale celor mai
corupti si mai infecti membri ai societatii noastre bolnave. Cei mai mizerabili
dintre ei vor sa ajunga in frunte, isi vor numele pe buzele tuturor...vor sa
detina totul in mainile lor murdare. In mod normal, acesta este momentul in
care toti se inghesuie la usa mea pentru o favoare...numai ca pentru prima data “am inchis pravalia”. Fara favoruri, fara
influenta...Rashid a fost foarte clar...
Trec printre oamenii de pe strada ce merg majoritatea cu capul lasat in
jos, neuitandu-se nicaieri altundeva...de parca le-ar fi frica sau rusine sa-si
ridice privirea...o amestecatura de corcituri si de provinciali care mai de
care mai colorati, atat in tinuta, cat si in exprimare, care se inghesuie pe
strazile murdare are Bucurestiului...reminescentele penibile ale unui popor ce
a fost odata maret au ajuns sa se teama de o mana de oameni...vesnica soarta a omenirii...si-o merita
cu varf si indesat.
D.’s part:
Cineva candva...mi-a spus ca...singurele relatii care rezista, de orice
natura...sunt intre oamenii care nu au aproape deloc puncte comune, exceptand
unul singur: urasc aceleasi lucruri.
11.12 A.M. Otopeni.
Il privesc pe Mario cum trece de check-in si pleaca in Barcelona, sa promoveze
ultimul MEU scurt metraj.
Nu prea vorbim.nu prea ne mai
vorbim...
Plec dupa ce-mi face cu mana.Se uita de parca asteapta sa spun ceva.
Sunt eu, D., Marioo. Nu o
sa-mi cer niciodata scuze pentru ceea ce iubesc...sau ceea ce urasc.
Nu trec multe secunde si telefonul suna.
O voce pe care nu ma asteptam sa o aud atate de devreme.Michael.
“Ne intalnim la sosiri...la etaj.”
In zece minute aproximativ ajung in partea cealalta a aeroportului. Ma
sprijin de balustrada, uitandu-ma la o gloata de oameni care asteapta alti
oameni.
Nici urma de Michael. Nimeni sa-mi atraga atentia.
Trec 5 minute fara sa se intample nimic.
Apoi il zaresc. Numai ce intra si priveste-n jur.inca 2minute.se apropie de un barbat, la vreo 30 de ani cred,
imbracat sport, cu un rucsac mare in spate si o alta geanta-n mana si-i
sopteste ceva la ureche.10secunde.barbatul
lasa jos geanta si alearga repede spre o cafenea.ia ceva de la o chelnerita,nu
plateste.se reintoarce la locul unde si-a lasat geanta, iar Michael se
distanteaza usor.zambind.11secunde.barbatul priveste disperat in
jur, se uita-n sus, iar in jos,cautand parca ceva cu privirea.12secunde.barbatul scoate o bricheta
si-si da foc.
Haos.oamenii incep sa fuga, sa tipe, iar nimeni, absolut nimeni din
personalul aeroportului nu se apropie de barbat...de parca ar fi fost
constransi...sa fuga.pur si simplu il lasa sa urle si sa...arda. de tot.
telefonul suna...
-
Te
simt D....imi spune vocea lui, soptit. Ma cauti cu privirea...ahaha.Dar..nu
poti stii niciodata unde sunt exact.
Il aud perfect.de parca toate tipetele, rumoarea si agitatia s-au oprit...oamenii
trec pe langa mine agitati, fara sa ma opreasca. nimeni nu-mi spune sa cobor sau
sa merg undeva. ei doar...ma lasa-n pace.
-
Poate
sunt femeia din spatele tau care vorbeste la telefon....
ma intorc si o privesc...
-
Sau
poate sunt barbatul in sacou galben pe care-l privesti fugind de mana cu fiica
lui de 5 ani si asteptand confirmarea taxiului in casca...
il vad....e nervos...
-
Sau
poate ca sunt deja iesit din aeroport si sunt doar un simplu turist care
vorbeste la telefon...sunt peste tot D. si totusi nicaieri...asta...asta e puterea.
cobor scarile si ma intrept spre iesire.focul a fost stins de catre un om
de la ghiseu cu extinctorul, dar barbatul este deja mort.
-
D.
...D....fratele meu...asa zisul ‘Diavol’...nu are nici macar o vaga idee cum sa
foloseasca puterea pe care noi doi o avem. E necioplit, doar aparent calculat,
cu un simt al umorului care si englezilor le-ar sta in gat...
trec chiar pe langa un grup de englezi,in timp ce urc in taxi...
-
Papusa,
ai 36 de ore in care sa-mi dai un motive suficient de bun sa te tin in viata.
Sa nu indraznesti sa-l omori pe tovarasul Mario sau sa faci un alt mascaru,
dupa care sunt nevoit sa strang. Arata-mi...altceva.
si inchide.
mai am 35 de ore, 59 de minute si 59 de secunde sa...ma afirm.
Start counting.
Devil’s part:
15.16 P.M.
Intru in restaurantul lui D. deoarece mi-e foame...si sete de putina
ironie. D. sta asezata la o masa, uitandu-se pe un ziar. Ma apropii de masa ei,
nu ma priveste, eu privesc titlurile ziarelor pline de politica...acum abia se
uita la mine, stiu ca vrea sa ma intrebe daca am vreo implicare, dar...nu o
sa-i satisfac curiozitatea cu un raspuns.
Nu pare deloc mirata sau impresionata sa ma vada, desi cu ea aparentele mereu
insala...
-
Pari a fi intreaga atat
fizic, cat si psihic...in termeni
deosebit de abstracti intreaga psihic...ii spun, analizand-o, in timp ce un
amarat de Arlechino ma intreaba ce vreau sa servesc.
Il
expediez repede cu o comanda demna de mine...o cafea care nici macar nu o sa-si
faca efectul. D. se face ca citeste ziarul ala infect...fetita, de cate ori am jucat noi jocul asta? Ii smulg ziarul din
mana si afisez clasicul meu zambest sarmant, care stiu ca o dezgusta.
-
Draga mea, am de rezolvat o
afacere neterminata...ceva ce chiar tu mi-ai dat de facut, surprinzator. Spune-mi...Hans
ce face?
Faptul ca s-a albit putin la fata nu ma face decat sa simt o usoara
furnicatura in piept...emotia descoperirii unei traume este pretioasa pentru
mine...dar razbunarea este cu mult mai scumpa...
-
Cred
ca este grav daca...ai ajuns sa ma intrebi pe mine de o creatie de a ta, imi
zice, destul de calma.
Nu apuc sa reactionez asa cum as fi vrut, deoarece vine Arlechino sa-mi
aduca cafeaua. Dupa ce pleaca, o prind pe D. de mana si o fac sa simta cum ii
arde bratul...nu tipa, deoarece sunt destui clienti in restaurant, dar nici
bine nu-i este.
-
Mai
spune-mi odata...ce s-a intamplat cu Hans?
In mod ciudat, nu reactioneaza, nu se crizeaza, pare a nu fi ea...
-
Hans
a fost de acord sa te tradeze....asa cum ai auzit la telefon cand erai in Cuba.
A spus ca vom pleca amandoi din sanatoriu si ca nu se va mai intoarce
niciodata. Dar...Hans s-a panicat.
D. incepe sa rada, iar eu o strang mai tare, sa simta caldura iadului cat
mai aproape de ea...acum vorbeste cat de repede poate.
-
S-a
inchis in camerele de tortura de la subsol si nu mai pleaca de acolo...isi
tortureaza toti pacientii si-i duce-n prag de “moarte simulata”...pe mine doar m-a lasat sa plec.
Tembel ipocrit....ma ridic de la masa, stiind ceea ce am
de facut. D. se ridica si ea, vrand probabil sa plece...o prind de brat iar.
-
Inca ceva...stai departe de
Michael daca nu vrei sa-i impartasesti viitoarea soarta a lui Hans...duhoarea
lui te inconjoara si nu-mi place ca altii sa se joace cu jucariile mele...
Apoi
ma intorc cu spatele si plec. Nu mai apuca
sa spuna nimic fiindca am lasat-o singura...femeie proasta...nu-i ia mult sa traga spre altul care pare a avea
potential...i-am mai spus eu Cuiva odata
ca sa faca femeia este o gresala. Nu
a vrut sa ma asculte asa ca l-am rugat sa ma lase pe mine sa o concep...m-a
lasat si am facut-o...era un egal al barbatului...ambitioasa, rationala, loiala
si puternica...nu I-a placut fiindca
voia sa stea ea deasupra. Asa ca i-a scos barbatului junghiul pe care il
simtea in coasta si l-a personificat...a creat femeia din ceea ce-l deranja cel
mai mult pe barbat si a numit-o echilibru...apoi pe mine m-a blestemat fiindca
am avut tupeul sa rad de gafa Sa monumentala....mda...se pare ca istoria si
natura in sine-mi dau mie dreptate...dar
cine sa o auda...
D.’s part:
19.00 P.M.
m-am gandit la ce mi-a spus Michael.
Teoretic: Ma omoara. Ajung in Iad.Ratacesc acolo
alaturi de toti...“mortii mei”.
Practic: Ma omoara si ma lasa sa ard in chinurile
Iadului, fara siguranta ca Diavolul ma va scoate de acolo prea curand....nu e
ca si cum...au nevoie de mine...Exista o eventuala posibilitate, in care
Diavolul m-ar scoate, doar ca sa-i faca in ciuda lui Michael...dar la cum stau
lucrurile intre mine si Diavol...ma indoiesc ca va fi asa de amabil...
decid sa nu iau o decizie sub primul instinct. Rar asa ceva...in cazul meu.
ma asez pe fotoliu, in apartamentul meu.eu si Kant.
“critica ratiunii pure”
sa o citesc.e singura din colectia lui care nu am apucat inca sa o citesc.
Whisky-ul si tigarile zac in bucatarie.
Nu le iau.
Fara vicii in ultimele mele 24 de ore.
Daca tot o sa mor..sa se
conspecteze cel mai importante lucruri...
Traiam o viata intreaga prin prisma oamenilor pe care ii avem in jur. “fiecare
se vede pe sine-n celalalt.”#avizNoica
ne raportam la ei.oamenii din jur.pentru ca avem nevoie de o limitare.a naibii limitare....
Cautam in prezent tot ce nu avem,
dar am avut candva in trecut.
Cautam in viitor tot ceea ce nici trecutul, nici prezentul nu ne ofera.
iar tot ce...ce ocolim...cu atata ardoare...ca un evantai pe care tot il
vanturam, dar care nu ne ajuta deloc sa facem fata caldurii
innabusitoare...este prima impresie. First
thought.
Prima impresie despre primul
lucru pe care l-am vazut, l-am avut.
Prima impresie despre orice...
Fugim de ea si incercam sa-i construim iluzia a ceea ce nu exista.
Adica inlaturam instinctul.
Prima impresie rezuma tot. E plata, invizibila, de neatins. Si oricate
amintiri, lucruri si ganduri aruncam peste ea...tot ramane de neatins. Ca Diavolul de catre orice muritor de
rand...
Cum incepe ceva...asa se si termina.....
Ne nastem din nimic si tot in nimic ajungem.
Viata ramane doar o trecere.
Iar in aceasta trecere, singura solutie este sa....furam cat mai multe
“diamante” putem.
Fie ca sunt veritabile, fie ca nu.
[Irelevant.absolut irelevant.
Argument. Daca Max ar fi fost real, mi-ar fi spus sec...ca mai bine decat
sa scriu, mai bine-mi iau mai mult timp sa traiesc.
Nici dracu’ n-ar da o
replica mai buna...]
Devil’s part:
Sa ajung la Hans nu este dificil...infatisarea mi-e schimbata intr-una
simpla...planul este clasic...ma las prins, devin cobaiul lui, ma ridic in
momentul in care se simte sigur si-i ofer un preview cu ceea ce il asteapta
pentru tot restul eternitatii...ceva simplu, inedit...un cliseu ce nu se
devalorifica niciodata. Ca orice cliseu care se respecta afara trebuie sa fie o
furtuna...una incredibil de puternica, unde apele curg din cer asemenea
raurilor si fulgerele lumineaza copacii care gem din cauza vantului ce mai are
putin si-i scoate din radacini. Duba in care ma aflu duhneste a fum si a
ceapa...o miasma insuportabila a plebei inghesuite...imi aduce aminte de lagarele lui Adolf...macar aia aveau decenta
sa-i omoare si sa-i arda decat sa-i lase sa infecteze pamantul in continuare...
Fetele neexpresive ce se afla langa mine spun toate cate o epopee a
mediocritatii...unul pare a fi tractorist, altul pare a fi cersetor, iar cuplul
ce se afla langa mine pare a fi scos din stereotipurile prezentate la stirile
de la ora 5...ambii cu dinti lipsa, rosii la fata si duhnind pe langa jeg, a
alcool ieftin. Toti sunt nelinistiti, dar sunt surprinzator de docili pentru
niste oameni ce au sa-si gaseasca un sfarsit tragic...la urma urmei minciunile
cu care au fost...mai bine zis cu care am
fost convinsi sa urcam...locuri de munca bine platite la ingrijirea batranilor
dintr-un azil...de parca cineva i-ar lua fix pe acei ratati dintr-un loc sa-i
omeneasca...
Drumul este plin de gropi si tunetele dese nu fac decat sa sporeasca
senzatia de neliniste a colegilor mei de suferinta...incep sa murmure si sa-si
puna intrebarile cele mai firesti...oare o sa fie bine unde mergem...oare ne
pregatesc ceva surpriza...
Nu apuca sa discute prea mult caci ne oprim brusc. Show-ul a inceput
promitator cu niste gardieni destul de solizi care au deschis usile din spate
ale dubei si indreptand niste lanterne foarte puternice in fata noastra au
inceput sa urle sa iesim. La inceput relativ reticenti si chiar revoltati de
atitudinea asta, colegii mei au inceput sa protesteze verbal, dar bastoanele
metalice acoperite cu cauciuc ale paznicilor au avut ultimul cuvant in aceasta
disputa...ne-au scos cu forta pe toti si ne-au batut in ploaie...deja primele
victime colaterale din aceasta campanie de pedepsire s-au remarcat...cel putin
paznicul care continua sa ma loveasca in ciuda faptului ca eram deja la pamant
va avea parte de bastonul ala infipt foarte adanc undeva unde nu-i va face
placere...
Ne-au imbrancit spre un corp al azilului ce initial era o magazie, dar se
pare ca Hans l-a transformat intr-un fel de temnita...m-am zbatut putin si am
tipat, dar m-au dezbracat in pielea goala si m-au aruncat intr-o camera in timp
ce eu urlam sa ma lase, iar ei nu faceau decat sa rada si sa ma loveasca cu
bastoanele peste picioare. Nu pot spune
decat ca le-am rezervat si lor un loc pe lista mea...
Camera in care m-au aruncat gol era de fapt o sectiune a temnitei pentru
subiectii bunului doctor...mai mult creaturi decat oameni, figuri diforme, murmurand
cuvinte indescifrabile printre spumele galbene cu care umpleau camera de un
miros greu de carne putrezita amestecat cu mirosul de urina si fecale...e
mirosul unei morti nedemne, e un miros familiar...
Ma uit oarecum fascinat la membrele amputate, apoi cusute inapoi pe corpuri
diferite ale oamenilor, picioarele fiind atasate in locul bratelor sau la
intestinele unor pacienti ce au fost legati asemenea unor gemeni siamezi...toate niste tentative grotesti de a dezlusi
misterele corpului omenesc...o cauza nobila din punctul meu de vedere, desi
insuficient promovata...ma asez intr-un colt al camerei simuland o spaima
irationala si astept sa fiu luat de catre gazdele mele. Din fericire, nu se
lasa prea mult asteptati si sunt tarat in ciuda tipetelor de teroare pe care le
scot intr-un mod atat de dramatic, incat mi-ar putea aduce cu usurinta un
premiu de actorie si inca la cele mai inalte standarde...din pacate, asa o
performanta este irosita pe un public atat de banal incat ma face sa ma simt
usor penibil...dar dupa cum i-am spus
unui tanar cantaret odata...the show
must go on...
D.’s part:
11.12 P.M.a doua zi.cele 36 de ore s-au terminat.
il astept pe Michael la fel cum un betiv asteapta sa iasa de la
dezintoxicare ca sa bea iar.
am inchis restaurantul in aceasta seara.
doar e ultima mea seara.trebuie sa ma bucur de ea...singura.
le-am dat liber tuturor, mai putin bucatarului pe care l-am rugat sa
gateasca specialitatea casei.
o singura masa aranjata in tot restaurantul.
mancare.alcool.lumanari.si
moarte.
aperitiv.friptura [de ce a mai ramas] din Aris in sange.
asta am gatit singura...special
pentru Michael.
apare chiar mai devreme decat timpul stabilit.
nu-i spun nimic si am grija sa nu-mi aprind o tigare.nu vreau sa o arda pe
spatele meu.
in schimb, el ma prinde de gat si intreaba nervos, uitandu-se la farfuria
cu carne...umana.
“ce.dracu.e.asta”
Ma bufneste rasul.ma da cu capul de masa.si ma obliga sa gust.
Tac.ma da iar cu capul si-mi spune ca ori gust ori ma omoara acum...si-mi
critica tupeul de a-l astepta cu asa ceva,cu o cina la mine-n restaurant si cu
haine de la Prada pe mine.
Good girls never give it up.But anything is possible, if 50 fucked
Vivica, hurdled life’s obstacles, found my way through the maze.#thegamedreams
Gust. se mesteca greu...dar nu pot sa inghit.asa ca scuip.
Look,
but don't touch. Touch, but don't taste. Taste, don't swallow. Aha ha ha
Apoi imi spune ca astea-s regulile lui Dumnezeu.
si ca dupa regulile sale...ca sa ma tina-n
viata...trebuie sa bag in gura ce am scuipat.
Si sa inghit.si o fac.
Taste and
swallow.editie limitata.
Devil’s part:
Prima noapte trece relativ repede...cei din jurul meu scot freamate de suferinta si gemete de durere in mod constant...cel mai relaxant sunet pentru mine, asa ca ma centrez perfect. A doua zi micul dejun este servit dintr-o caldare unde par a fi resturi ramase de la pacientii din azil. Toti se ingesuie spre caldarea lasata la poarta incaperii si incep sa se bata pentru ea. Unii par a fi creeat aliante cu altii in timp ce aceia mai slabi stau resemnati deoparte savurand laturile numai cu ochii...pentru cei care inca mai ai ochi. Un orb cerseste cu zor o bucata de paine mucegaita de la un altul mai mare si mai puternic. Nu primeste decat o palma peste fata, moment in care, de dragul amuzamentului m-am decis sa inversez putin rolurile. Cel orb a inceput sa vada in timp ce asupritorul sau a orbit brusc. Rezultatul a fost cel asteptat...de indata ce a primit un strop de putere fiinta umana a abuzat de ea si si-a omorat agresorul strangandu-l de gat in timp ce el era panicat de faptul ca nu mai vedea nimic. Desigur, asa cum ma asteptam, nimeni nu a intervenit, nici macar nu s-au uitat inspre ei...e clar unde vor ajunge de aici...
Dupa incidentul acesta paznicii si-au facut aparitia...usor iritati de faptul
ca inca unul a murit si ca trebuia sa-l care de acolo...s-au intors insa repede
si ne-au aliniat pe cei nou veniti pentru un fel de inspectie. Bataia a urmat
fara nici un avertisment si unul cate unul toti care au ajuns odata cu mine au
fost luati, intervalul intre ei fiind de aproximativ o ora. Fiecare era atat de
speriat incat nu mai era capabil decat sa se uite spre usa care se deschidea cu
regularitate. Dupa 5 ore mi-a venit randul, iar pentru a nu dezamagi le-am
oferit un spectacol demn de orice premiu de actorie...am tipat, m-am zbatut, am
implorat, si ce-i drept am primit...o
bataie ce ar fi ucis un om, dar ce a trezit un...
Drumul spre laborator este unul asemanator unui decor din filmele horror
ieftine...scari de lemn ce scartaie, borcane cu membre amputate si desigur usi
groase de fier ruginite. Un alt cliseu
ieftin gandit de o minte cu mult prea umana...
Cei doi tipi solizi ma lasa intr-o sala de operatii ce se afla in spatele
usilor metalice, sala ce initial a fost alba, dar datorita uzurii si a lipsei
de curatenie a ajuns de o culoare gri-rosiatica. O sala intunecata si mica,
evident folosita de catre Hans pentru a “imbunatati” fiinta umana. In ciuda
unor proteste atat verbale, cat si fizice m-am gasit legat de o masa de
operatii, de maini, picioare si cap cu legaturi foarte groase de piele si otel
chirurgical...ceva ce numai unul ca mine
ar putea sa rupa fara nici un fel de efort. Ma lasa singur in sala cu
singura lumina fiind cea a reflectorului de operatii si cu obscuritatea camerei
ce ascundea borcane cu diverse parti anatomice conservate in formol si desigur
uneltele meseriei ce se gaseau fix in dreapta mea, ascutite si pregatite de a
crea o noua victima in numele stiintei.
Hans este imbracat intr-un halat alb imaculat si cu o masca chirurgicala pe
fata si manusi pe maini. Se uita la mine si pot distinge un zambet pe sub masca
cea verde. Il privesc direct in ochi si incep sa lacrimez si sa suspin aparent
incontrolabil. Ii place sentimentul de putere pe care i-l da frica mea...se
apropie de masa si ia un bisturiu si fara sa spuna vreun cuvant incepe sa
sculpteze ceva in pieptul meu chiar deasupra inimii.
In momentul in care bisturiul mi-a atins pielea, simt o arsura profunda pe care nu ar trebui sa o simt si ma abtin sa
tip, incercand sa rup legaturile si sa termin odata cu prefacatoria, dar
legaturile nu se rup oricat de tare ma zbat. Hans isi da jos masca si pe un ton
calm si satisfacut a inceput sa-mi vorbeasca in timp ce bisturiul sapa in
carnea mea, arzand din ce in ce mai tare...
-
Herr Teufel...doar nu credeai ca un oaspete de asa
seama avea sa treaca pe aici neobservat...
-
Nenorocitule...o sa-ti...
-
O sa-mi ce? O sa-mi arzi
sufletul pentru o eternitate? O sa-mi aduci la viata cosmarurile? O sa ma
distrugi?
Hans
incepe sa rada isteric.
-
Lutz...Walter...Gerald... sau poate
ar trebui sa-ti spun Diavolul, asa cum o face D.? Fascinanta femeie....in
sfarsit, ai ajuns la mana mea...iar tot ce urmeaza este pentru Inez. Herr Teufel...stii
tu mai bine..momentan, gratie unor ilustrii colaboratori te afli pe masa
mea...si aici eu fac regulile si legile.
Tradatorii
din Thule...sunt singurii legati de Hans care dispun de cunostintele necesare
sa faca asa ceva. Lista mea brusc s-a transformat intr-un roman...
-
Societatea Thule inca mai
detine informatii pretioase atat despre dumneavoastra cat si despre aceia care
va sunt asemanatori. Reminescentele acestei societati pe care, daca nu ma
insel, chiar dumneavoastra ati dezmembrat-o, au fost indeajuns de cumsecade
incat sa-mi puna la dispozitie materialele necesare pentru a va lega, respectiv
curelele acestea ce ai inscriptionate pe interior Pentaclele Goetiei, si
desigur, din Clavicula Salomonis Pentaclul necesar pentru a va aduce la acelasi
nivel cu noi, restul muritorilor de rand. Poate chiar incepeti sa simtiti
efectele acestuia, intrucat mai am putin si-l termin de sculptat...
Degeaba incerc sa vorbesc sau macar sa gandesc...tot corpul imi arde si o
senzatie deloc familiara pune stapanire pe mine...tremur tot si arsura se
transforma brusc intr-o durere ascutita
a pieptului. Strig dar simt ca pana si vocea ma lasa. Incerc sa ma mai zbat
odata dar legaturile sunt puternice si dure...frigul este printre ultimele
lucruri pe care le simt inainte ca Hans sa-si puna la loc masca
chirugicala...vocea lui delectata se aude cu un ecou sec prin ea...
“Sa incepem prin vivisectia membrului inferior...”
D.’s part:
dupa incidentul cu carnea, Michael s-a calmat.
s-a asezat la masa si a deschis sticla de vin, intrebandu-ma politicos daca
vreau.
Nu am raspuns.asa ca si-a luat sticla doar pentru el.
-
Stii
D., imi spune, dupa ce testeaza vinul, ma gandeam sa-ti spun niste povesti
interesante in seara aceasta...amintiri din vremurile in care lucrurile erau
mult mai diferite decat sunt acum...spre exemplu...cine crezi ca era langa
Dante cand scria “Divina Comedie”?
Imi ia tabachera si-si aprinde o tigare.parca suntem intr-un film prost in
care stau doi la o masa si el tine un discurs de care ea se preface a fi
interesata.
-
Da,
imi amintesc si acum ca a avut probleme cu titlul...eu si Diavolul ne amuzam
copios de dorinta lui de a intelege misterele Universului, intre cei patru
pereti ai exilului sau...il innebuneam, il fascinam...insa si-a facut bine
treaba, a lasat mostenire ceva memorabil...el era “comedia” noastra...iar noi
eram “divinii” lui...si astfel a iesit “Divina Comedie”...asemeneai lui, si noi
te-am plimbat pe tine prin cele noua cercuri ale infernului...uneori, mi-a fost
frica ca te-ai blocat in unele si nu mai puteai avansa...dar te-ai descurcat.
M-am descurcat auzi...ma ia si la misto...
-
Da,
D., tu esti o faptura interesanta, sa stii. Tu esti intr-o realitate care este
definita de limita minima zero si limita suprema puterea Diavolului...eu sunt
definit de alta realitate...in care limita incepe si se termina cu mine, iar
tot ce e intre sunt doar punctele ce formeaza axa puterii mele...Depinde in ce
realitate esti D. Poate tu crezi ca realitatea ta...e cea reala. Dar daca nu?
Stinge tigarea in scrumiera si se ridica, incepand sa se plimbe prin
restaurant.scena de film nominalizat la
Zmeura de Aur...va asigur.
-
Te
intrebi probabil ce i-am spus omului acela la aeroport...ceva...divin. L-am
prins de mana, arzandu-l si i-am spus...“ce
simti acum va deveni din ce in ce mai intens...asa ca ori astepti sa te ard eu,
pana sa faci check-in-ul si sa mori in chinuri...ori faci o demonstratie demna
de ramas in istoria acestui aeroport....luand o bricheta de la chelnerita din
spatele tau si dandu-ti foc...chiar aici.”Fascinant, nu?
Se plimba pe langa mine si-mi atinge umerii, coborand usor mana dreapta
spre tabachera de pe masa.
- As putea incerca si cu tine.chiar aici, chiar si acum.Dar...nu pana
lamurim niste aspecte. Uite, daca realitatea mea este cea reala? Te-ai gandit
vreodata ca tot ce ai trait cu Max poate ca nu a fost cativa ani....ci doar
cateva secunde?
Isi aprinde o alta tigara, iar eu ma abtin sa-i spun ca...tovarase, esti departe de frate-tu, care
atunci cand spunea lucruri...o facea chiar de la “biroul” sau din Iad...
- Poate ca eu as putea sa ti-l arat pe Max acum sau sa derulez inapoi...si
sa te aduc la momentul in care zaceai cu Max in pat, cu o bijuterie extrem de
scumpa in mana si cu promisiunea unui “barbat” si nu a unui “hot”...sau pot sa
derulez in viitor si sa te duc undeva unde nici tu nu-ti imaginezi ca vei putea
ajunge...in Cuba, vorbind cu Castro despre cum tu...eh, nu-ti spun mai departe,
sa nu-ti stric surpriza...
Abereaza...vrea ceva.de la mine.si ar putea sa o spuna direct.la urma urmei
cine e el si cine sunt eu...
- Deci,
papusa, intreaba-te care este prezentul. Ce facem noi acum...sau ce s-a intamplat mai devreme? Sau ce crezi tu ca se
va intampla? Sau...oare esti tu cea reala? Daca Max este cel real si tu esti
doar halucinatia lui? Sau daca eu sunt cel real...si tu si Diavolul sunteti halucinatiile
mele? Te-ai intrebat vreodata...care este adevarul? De ce se intampla tot ce se
intampla...?
Se aseaza la masa, privindu-ma.
-
Taci,
ah? Poate alte limba te va face sa vorbesti....
O da pe greaca...
Εσύ πάντα ψάχνεις απαντήσεις σε
ερωτήσεις που κανένας δε τις κάνει…αντί να ψάξεις την ερώτηση για την οποία ήδη
υπάρχουν απαντήσεις…εσύ λατρεύεις την ατέλεια υπό τη βαθύτερη μορφή της…εκείνη
που κανείς δε θα μπορούσε ποτέ να τη διευκρινίσει, εκείνη που κρύβεται σε
εντελώς ασήμαντα πράγματα, χωρίς οποιαδήποτε ποιότητα…εσύ προτιμάς να μισείς
παρά να αγαπάς, διότι έτσι καθορίζεσαι…εάν η ψυχή δε θα ήταν φαρμάκι, θα έκοβες
το λαιμό σου γρηγορότερα από ό,τι θα σε δελέαζα εγώ ποιό μαχαίρι να
χρησιμοποιήσεις …
[Tu cauti mereu raspunsurile
la intrebarile pe care nimeni nu le pune...in loc sa cauti intrebarea pentru
care exista deja raspunsuri...tu venerezi imperfectiunea in cea mai profunda
forma a ei....aceea pe care nimeni nu ar putea sa o desluseasca, aceea ascunsa
in lucrurile complet banale...care-s lipsite de orice calitate...tu preferi sa
urasti mai mult decat sa iubesti, pentru ca asa te defineste...daca sufletul
nu-i otrava, ti-ai taia tu gatul mai repede decat te-as ispiti eu ce cutit sa
folosesti.]
Incep sa rad.rad.iar apoi tac.se ridica si se apropie de mine.apoi ma
prinde de gat...strangandu-ma tare.
-
Stii
care e motivul pentru care nu o sa te las sa crapi, acum, aici, in chinuri
groaznice? Pentru ca simt si stiu ce s-a intamplat cu tine inca de la inceput...eu
te-am creat, papusa. Eu te-am cizelat, de-a lungul timpului si te-am tot scos
din Iad pe Pamant...si stiu, ca in adancul sufletului, nu l-ai suportat niciodata
pe Diavol...si nici nu o sa o faci. Iar avand in vedere ca nu avem aproape nimic
in comun si uram acelasi lucru...te respect. Si nu o sa te omor...nu azi. Inca
mai e necesar hoitul tau pe aici....
Pleaca de langa mine.deschise usa, iar apoi imi spune.scarbit.
-
Auzi,
si fa si tu un film bun. Da’ bun.
Nu trec nici cinci minute si bunul meu prieten Hans...imi trimite o
inregistrare pe telefon.ies in strada, alergand dupa Michael,care sper ca nu a
disparut deja...il vad traversand bulevardul.il strig.se opreste.
Traverersez neregulamentar.ii dau telefonul.
-
Am
facut cel mai bun film...
deschide telefonul.
Filmare.Diavolul torturat de Hans.
noroc ca e noapte si nu mult prea multa lume pe strada.
priveste fascinat.
-
Va
avea si cei mai buni spectatori....ii spun. Eu, tu, Castro si oricare altul pe
care Diavolul l-a torturat de-a lungul timpului....
Michael zambeste si-mi intinde telefonul.
-
Papusaaa...altceva. Am reusit...
Nu prostule, eu am reusit.
....caci totul a fost o mare inscenare...inca de la inceput....de la inceputul
inceputurilor....de cand eu “sufeream” dupa Max si-l criticam pe Diavol...inca
de cand Alex a plecat in Praga si cineva anume m-a vizitat...
Nu l-am auzit venind.Invatam
pentru un examen si nu am sesizat pe nimeni, pana cand am simtit o atingere pe
umar. Atingerea lui Michael. Iar odata cu ea...o multitudine de imagini...viitorul
meu si tot ceea ce urma sa se intample. Max.
moartea lui
Max.Diavolul.Dan.Crimele.Mario.Cazinoul.
nu mi-a dat de ales.a
trebuit sa fac o intelegere cu el.
sa fim uniti...ca sa-l
distrugem pe asa numitul “Diavol”.
Iar dupa ce am facut-o...a
avut grija sa-mi stearga din memorie tot ceea ce vazusem si sa-mi reaminteasca despre
pact odata ce ne vom revedea pentru a doua oara.
Nu a fost o simpla
coincidenta ca atunci cand l-am revazut...l-am intrebat.
“Daca ai avea un pahar
plin cu apa si unul gol, din care ai bea?”#avizHBCarteaa5aPart2
pentru ca atunci
cand ne-am intalnit prima data...
mi-a cerut sa
bea apa.iar eu nu am putut sa-l servesc, pentru ca nu aveam niciun alt pahar in
camera, decat paharul meu...plin cu apa.din care beam doar eu...
mi-a spus ca nu
face nimic.ca se grabeste oricum.a dat sa plece si dupa s-a intors si mi-a
spus....
Stii, D. ... singurele relatii care rezista, de orice natura...sunt intre
oamenii care nu au aproape deloc puncte comune, exceptand unul singur: urasc
aceleasi lucruri. Presimt ca noi doi ne vom intelege
bine...nu ne leaga nimic, dar cu siguranta il vei uri pe Diavol...
Iar apoi a
plecat.stergandu-mi amintirile...pana ne-am revazut din nou.
...si chiar il urasc pe Diavol...asa ca am pornit un razboi contra Lui....cand eram
in sanatoriu, la telefon nu i-a dat Diavolul sa asculte chiar tot... era prea
prins oricum in Cuba si praful ei...de
aceea, am putut sa-i suflu cel mai bun praf in ochi ever...
Hans mi-a povestit de plan, de cum putem sa-i reducem puterile si am jucat
teatru pana-n prezent ca Diavolul sa nu banuiasca nimic... mi-a luat 5 carti si 58 de postari ca sa-l rezolv.
Michael incepe sa rada isteric si-mi spune ca nu a mai fost de cinci secole
la fel de fericit cum este acum.
ne plimbam pe bulevardul
Unirii, in plina noapte, in plina canicula, in Bucuresti....amandoi radem
pentru ca putem, pentru ca vrem...caci poate pentru Michael este doar o gluma
buna pe care nu a mai auzit-o de mult
timp, iar poate pentru mine este doar o caterinca ieftina ca sa mai treaca timpul...Diavolul este doar la primul
nivel de degradare la care m-am gandit...o
sa-ti vine si tie randul, dragul meu Michael, nu-ti face griji. Diavolul a fost doar un preludiu...Michael
insa va fi cea mai buna partida...de manipulat, torturat...din ultima vreme.
De ce? Hm..spre deosebire de alti muritori de rand, iubirea la mine...are
termen de expirare. Ura insa...este doar o continua ambitie de perfectionare a
sufletului meu. Iar acum, starea este...in plina ascensiune. Ar fi pacat sa o
opresc.
- to be
continued
THE END CARTEA 5
