Motto:
“In atmosfera plutea o liniste
ciudata. Nemultumite de prosperitatea materiala, unele natiuni s-au indreptat
cu inversunare spre conflicte, interne sau externe. Pasiunile nationale, prea
mult exaltate in declinul religiei, ardeau subteran in fiecare tara cu
ferocitate, cu flacarile bine ascunse. Aproape ca puteai crede ca lumea doreste
sa sufere. Cu certitudine, peste tot, oamenii sunt nerabdatori...sa provoace.”
(Winston Churchill-
The World in Crisis)
“A woman’s shoulders
are the front lines of her mistique, and her neck, if she’s alive, has all the
mistery of a border town. A no-man’s
land in the battle between the mind and the body.”
(John Milton <<Al Pacino>>
in The Devil’s Advocate)
D.’s part:
25.07.2014
Veritas
odium paret. Adevarul seamana ura.
LLI...fuck fuck LLI...m-am trezit de dimineata dupa patru ore si treizeci
de minute de somn...ca moarta. L-am visat pe Diavol...cum imi tragea trupul amortit si gol, aruncandu-l in Iad...
Astazi, Bucurestiul arde mai
mult decat oricand...poate din cauza Lui, poate din cauza lui
Michael...insa in oglinda de la baie, nu se reflecta decat chipul meu
obosit. Imi prind parul in coada, iar imaginea lui Max apare, ca intotdeauna,
pentru cateva secunde...Nici cea mai tare
pastila de pe piata nu-mi MAI poate opri
halucinatiile.
Merg pe strada si mi se intampla sa vad tot felul de persoane. Max, Alex,
Diavolul, Dan, Rick, Aris....mortii ma-sii.
Intru in studio, purtand aceleasi haine de ieri si astazi, o rochie neagra,
lunga, cu umerii goi...doar pentru ca muncesc incontinuu de doua luni de zile. Beau
aceeasi apa minerala cu lamaie, de fapt lamaie cu apa...nu mai trag cocaina, nu
mai beau whisky, iar ultima tigara cred ca am fumat-o, acum patru zile...
Ca un veritabil criminal in
serie, lucrand la ultimul meu proiect cinematografic, simt destul de acut lipsa
gustului mortii si al cadavrelor...exista o anumita placere, o senzatie unica,
pe care o poti avea atunci cand omori pe cineva...sa simti cum ai control
asupra vietii cu adevarat, ca tu esti moartea si tu decizi cine traieste.
Uneori, dorinta de a baga
cutitul in cineva este ca aceea de a aprinde o tigare. Aviz fumatorilor. Pur si
simplu, nu te poti abtine. Pur si simplu,
ai nevoie sa o tragi.
In lumea filmului, nu-mi permit insa asemenea...exclusivitati. Un nou
documentar va fi lansat saptamana viitoare despre conflictele internationale si
rolul lor in cinematografie. O critica adusa celor mai importante filme,
care au cuprins perioade marcante in istoria omenirii...”Pearl Hearbor”, “La vita e bella”, “La ciociara”, “Casablanca”, “Closer to the moon”, “Lincoln”,
“Schindler’s List”, “Inglourious Basterds”, “Cold Mountain”, “War house”,
“Braveheart”, “Gone with the wind”, “Che: Part one”, “Che Guerilla”, “Born on
fourth of july”, “Legends of the fall”, “California dreamin’”, “Troia”, “The
great dictator”, “Wag the dog”, “City of God” sunt doar cateva din filmele
pe care eu si cei de la studio le-am analizat…documentarul se anunta a fi un
succes…iar eu stiu ca este deja unul.
Daca nu ar fi aparut Michael in jurul orei trei, as fi uitat ca ora
pranzului a venit si a trecut demult…apare direct la mine in birou, stand pe
fotoliul negru din piele, picior peste picior, privind la una dintre pozele
atarnate pe perete, cu mine si intreaga echipa, dupa ce am luat un premiu la un
festival in Italia…
[Acum cateva zile, si-a facut apartia pe la
intrarea principala...iar cei care l-au vazut, Vera, Mario, nu intelegeau cine
este...cum pur si simplu poate intra la mine in birou, fara sa intrebe macar
inainte...Vera l-a descris ca fiind sarmant, cu ochii aceia negri, avand o
infatisare asemanatoare cu cea a unui actor din Franta...acelasi stil de
vestimentatie, aceeasi aroganta, ca a unui francez, care stie doar “sa
rarrraie”...Alain Delon.ahahaha. Mario
l-a descris ca fiind infatuat, prea increzator, stereotipul samavolnic, care se poarta de parca ar avea toata lumea
la cheremul lui, facand ordine si disciplina asa cum vrea el...
I-am povestit ce mi-au zis, a ras, iar apoi m-a intrebat care este parerea
mea. You are a beautiful killer, a beautiful killer. But you will never be
Alain Delon…]
Revin in prezent. Initial, nu-mi spune nimic, eu continui sa revad prima parte
a documentarului, iar apoi se ridica si zice:
-
Diseara...
Il privesc si singurul lucru care-mi trece prin cap este ca...in sfarsit, avem ceva interesant de facut.
-
...o
sa-mi iau liber, ii spun.
Rade. Apoi pleaca.
Nu iese pe usa...dispare de parca
nici nu ar fi fost acolo.
[...]
Ne intalnim pe
aeroportul Baneasa, acolo unde decoleaza cursele private.
Ma asteapta.Are o
bricheta in mana.si.Doua esarfe.Mari.Negre.
-
Stai
linistita, draga mea, astazi nu mai arde nimeni...
Rade. Ma apropii
de el si ma invaluie cu un sal negru peste umerii, iar apoi cu altul pe cap...
- Unde mergem
noi, papusa, nu trebuie sa ai nimic la vedere...decat ochii.
Soarele apune.Iar Bucurestiul nu mai arde atat de tare.
- De cand am asteptat unul ca tine, Michael...stii, Diavolul, intotdeauna
am stiut ca este doar...un simplu amator.
Ne uitam impreuna la un avion, pe care-l vedem pe cer.
-Stii, spune Michael satisfacut, avionul acela...zborul 759 Singapore-
Paris se va prabusi in 44 minute si 9 secunde. Vrei sa stii si de ce? Toti
calatorii din acel zbor au facut acelasi lucru cu viata lor....mi s-au impotrivit mie. Imi este mai
simplu sa-i termin pe toti, printr-un zbor...plus ca intr-o alta viata...au
fost toti in Razboiul Intai Mondial...si nu-ti poti imagina, cat de rau m-au
enervat...au fost atat de cretini ca au
ascult de Diavol si nu de mine...
Ma priveste.Acoperita de haine, nu-mi poate vedea nicio reactie.
- D., a venit vremea sa-ti arat ce inseamna cu adevarat puterea...stii,
pana acum, ce ti-a prezentat fratele meu, nu a fost decat o gluma...eu.detin.adevarata.suprematie. Mondiala.
Impreuna, o sa facem lucruri...frumoase.memorabile.demne de intrat in istorie.
Zambeste.Ma invita la bord.Il intreaba pe pilot cand ajungem in apropiere
de Gaza. Aproximativ 7-8 ore.
-
Dormi. Te vreau treaza acolo.
26.07.2014
Ajungem la destinatie, in jur de 9 dimineata...atmosfera de razboi este
omniprezenta.
Orasul Gaza se afla intr-un armistitiu umanitar de 12 ore...Israelul a
anuntat ca armata va continua sa localizeze si sa distruga tunelurile subterane
prin care se acuza ca sunt infiltrati
teroristii. Suntem in apropiere de Tel Aviv, unde ieri au fost lansate mai
multe rachete asupra zonei metropolitane.
Mergem pe strazi, incet, de parca ne plimbam, printre multimea de oameni, militari,
familii disperate si copii care se
intreaba daca vor muri azi sau maine...
-
Nu o
sa patesti nimic azi, spune Michael, pentru ca esti cu mine. Ei nici nu ne vad
ca trecem...
-
Pe
cine cautam?
-
Oh,
un vechi client de-al meu...Vrei senzatie? imi spune si ma prinde de mana,
ducandu-ma spre capatul strazii, intr-o zona, aparent deschisa, plina de oameni.
O racheta explodeaza si cativa oamenii cad la pamant, raniti...poate chiar
morti.
Vad moartea la nici doi metri
de mine...tocmai am auzit o racheta explodand...si totul de parca nu as fi fost
aici...de parca as fi fost la un kilometru distanta...vad ce inseamna un razboi
si cum efectiv, nimeni nu-l poate opri...ce inseamna durerea, ce inseamna
ura...sunt copii care se nasc si mor vazand doar razboi, fara sa aiba parte de
amintiri frumoase...sunt oameni disperati, care pierd tot ceea ce au avut si nu
stiu ce vor mai avea...un peisaj lugubru, trist, dizgratios, amorf,
atroce...iar eu trec chiar prin mijlocul lui.
Apoi, Michael ma duce pe niste stradute launtrice, intortochiate, printre
niste cladiri, ca sa ajungem in final...la un jeep.
-
Trebuie
sa ajungem la destinatie, imi spune grabit.
Iesim din zona orasului si mergem spre camp.
Zice ca mergem la un fost laborator al unei baze militare.ajungem in
aproximativ 30 de minute la un depozit abandonat.
Geamurile sunt murdare, fisurate.nu se vede a fi cineva inauntru.
daca Michael vrea sa ma omoare...sa ma tortureze...acesta este locul.potrivit.
- Vrei sa vezi ce inseamna nebunia? Cum este sa fii intre moarte si moarte?imi
spune inainte sa intram in depozit.
Exista doar cateva rafturi plin de borcane cu insecte si substante.
Si un om.cred ca arab de origine.imbracat in uniforma militara.care se
plimba dintr-o parte in alta...in spatele camerei.
Il vede pe Michael si se pune in genunchi in fata lui, vorbind in araba:
-
Ooh,
ai venit, ooh, te rog, ai mila...
Michael ma priveste, amuzat.
-
Stii
ce zice?
Il privesc, surprinsa.
-
Da.
Zice ca vrea indurare...
Michael il prinde de camasa si-l trage pana-n coltul camerei.
-
Ooh,
toti vor asta...spune satisfacut.
Barbatul sta acum intr-un colt al depozitului, cu genunchii stransi si
mainile puse in jurul lor, cu privirea pierduta-n gol, recitand Coranul.
-
Recita
Coranul, ii spun lui Michael care se scarpina-n cap, nestiind ce sa faca cu el.
- Spune-mi
tu, D., ce sa fac cu el? imi zice pe un ton calm, ipocrit, incepand sa se
plimbe in jurul lui... El zace aici de doua zile, drogat...acum vad ca a iesit
din sevraj...l-am facut sa aiba halucinatii, ca sa nu paraseasca acest loc...m-a
dezamagit...a fost un las si a decis sa-si lase oamenii la greu, sa nu lupte in
aceasta miscare care exista acum, sa nu fie un erou...a preferat sa fuga din
tara, dar eu l-am prins fix cand era la granita...chiar inainte sa vin in
Bucuresti, sa te vizitez...i-am promis ca ma intorc, dar nu stiu, chiar nu stiu
ce sa-i fac...
Ma priveste, iar eu inteleg subtilitatea.
Zi-mi in p... ca vrei sa-l
...
-
Provoaca-l,
imi spune Michael, prinzandu-ma de mana.
Nu am prea multe
optiuni...ori il provoc eu, ori ma provoca Michael pe mine...merg spre acele
rafturi, sa vad ce gasesc. Singurele lucru care le pot folosi este un recipient
de diazepam cu alcool...si un borcan plin, de gandaci vii. Cu siguranta,
Michael a vrut sa-mi testeze imaginatia...nu este ca si cum un fost laborator,
abandonat, ar mai fi avut un borcan cu gandaci...cu multi gandaci...vii.
Iau borcanul si fiola si ma
apropii de barbat. Este speriat, inca recita rugaciuni...nu stiu cat il va
salva Aalah, acum...
اللّهُمَّ إِنا نَجْعَلُكَ في نُحورِهِم، وَنَعوذُ بِكَ مِنْ شُرورِهمْ .
Allahumme inna negi’aluke fi nuhurihim ue ne’udzu bike
min şururihim.
„O Allah, te punem pe tine inaintea lor
si cautam adapost la Tine de rautatea lor.”
In timp ce ma apropii, Michael se departeaza, ca sa nu strice...efectul. Imi dau jos salul de pe fata
si pun mana pe el. Doar il ating, incet, ca sa nu ma respinga. Imi
controlez vocea, zambesc, si-l lasa sa vada cel mai inocent chip pe care l-a
vazut vreodata...si sa auda cea mai suava voce pe care a auzit vreodata...vorbesc
in araba, incet...
-
Sssht...stiu ca esti speriat, dar...
Intoarce ochii mari spre
mine, surprins si-si schimba pozitia, punandu-se in genunchi in fata mea,
facandu-mi plecaciuni.
-
Aalah te-a trimis! Tu esti semnul lui!
Stiam ca ma va salva!
Imi prinde rochia intre
maini si-mi zambeste..apoi, pune o mana pe piept si una pe cap, uitandu-se in
sus, multimind lui Aalah...parca-i si vad chipul de satisfactie a lui Michael...asa
ca trebuie sa-mi joc rolul pana la capat...acum ma aflu si eu intre moarte si
moarte...moartea barbatului si moartea mea...
-
Da, ii spun, Aalah m-a trimis...sa am
grija de tine...
Barbatul incepe sa planga,
de fericire, continuand sa-l slaveaza pe Aalah in araba.
-
Uite,ii zic, intinzandu-i borcanul cu
gandaci, Aalah a zis sa deschizi borcanul si sa manaci cat poti din el.
Barbatul mi-a luat borcanul,
grabindu-se sa-l deschida. L-am oprit.
-
Doar asa poti scapa...
Ii soptesc la ureche, sa
deschida borcanul si sa manance...caci doar asa Aalah va avea grija de el.
Ii aud pasii lui Michael,
stiu ca se apropie...este fascinat si vrea sa vada ce fac. Arabul se uita in
sus, de parca-l cauta pe Aalah si-i mai multumeste inca o data, iar apoi
deschide borcanul si-si toarna in gura cativa gandaci, iar restul ii arunca pe
el...incepe sa tipe sa urle, gandacii se impraste, dar nu si cei care deja au
ajuns in stomacul lui...ma apropii de el si-i bag pe gat fiola de diazepam ca
sa-i curm suferinta mai repede...
Nu trece mult timp si
barbatul moare in bratele mele. Cu ochii deschisi...Ii inchid, iar in timp ce
fac asta, ii spun o rugaciune, aceea care stiam ca se spune atunci cand inchizi
ochii mortului....
اللهُمِّ اغْفِرْ لِ- فلان باسمه- وَارْفَعْ دَرَجَتَهُ في المَهْدِيين )، وَاخْلُفْهُ في عَقِبِهِ في الغابِرين، وَاغْفِرْ لَنا وَلَهُ يا رَبَّ العالَمين، وَافْسَحْ لَهُ في قَبْرِهِ وَنَوِّرْ لَهُ فيه .
Allahumme ighfir li .... uerfa’ deregetehu fil-mehdi-ine uekhlufhu fi
’aqibihi fil-ghabirine ueghfir lena ue lehu ia rabbel-’alemine uefsah lehu fi
qabrihi ue neu-uir lehu fihi.
O,
Allah, iarta-l .... si inalta-l alaturi de cei drept calauziti si fa-l un
exemplu pentru cei lasati in
urma si iarta-ne pe noi si iarta-l pe el, O Stapan al Lumilor. Largeste mormantul
lui si lumineaza-l pentru el.
Aud aplauzele lui Michael si ma ridic.
-
Nu ma asteptam la asa ceva din partea ta,
D. ...
Il privesc.
-
Ce pot sa zic...Diavolul a fost un
profesor bun.
Imi zambeste si ma ia de
mana. Ma strange atat de tare, incat imi scranteste ultimele trei degete de la
mana dreapta. Tip. Doare.M-a luat prin surprindere.
- Data viitoare sa nu mai dai
replici de-astea...Sa zici mersi ca te-am lasat sa zici si rugaciunea aia pentru
mort si ca nu te-am pus sa inghiti vreo cativa gandaci si tu. Hai, trebuie sa
luam cadavrul.
Taram corpul pana la masina
si-l urcam in portbagaj. Inainte sa urc, Michael imi arunca o punga cu gheata.
Il intreb unde mergem. Ma
priveste, surprins. Raspunde aparent greu la intrebare.
-
Rwanda.
Iar acesta este ultimul
cuvant care s-a auzit pana am ajuns la destinatie.
27.07.2014
Aproape de granita cu Rwanda, oprim in parcarea unei baze militare
abandonate. Michael coboara din masina si scoate cadavrul, tinandu-l in brate.
Imi zice sa scot un card de acces din buzunarul sacoului sau si sa-i facilitez
intrarea in laboratorul III.
Michael lasa cadavrul pe un
pat. Ia un servetel si se sterge de praf pe haine. Il intreb ce facem aici.
Nu-mi raspunde. Merge la usa din spatele laboratorului si se intoarce dupa
cateva minute, cu o drujba si cateva cutite.
-
Intrebarea nu este ce fac eu aici. Intrebarea
este ce faci tu aici. Cauta zece recipiente...in timp util.
Nu a durat mult pana sa le
gasesc...erau chiar in pe rafturile din spatele meu. Le-am pus pe o masa langa
Michael si l-am lasat sa-si desavarseasca “opera”...a taiat barbatul in mai
multe bucati...mainile, picioarele, ochii, urechile, nasul ,limba, capul, au
fost inlaturate...apoi a scos o parte din intestine, stomacul si organul
genital...le-a pus in borcanele care i le-am adus, iar dupa ce s-a spalat pe
maini, am scos recipientele din laborator si le-am lasat la masina.
Michael ramane in urma mea
si-l vad cand scoate bricheta...apoi revine la masina,urca grabit si demareaza
repede. Aud o explozie puternica...
28.07.2014
(cu 2 ore
inainte de intalnirea Consiliul de Securitate, al Natiunilor Unite)
Sunt in Rwanda. Nu pot sa va
spun exact unde, in ce locatie, dar Michael a ordonat astazi o intalnire aici...
Trecem pe hol de paza, de
parca Michael ar fi Secretarul General...nimeni nu comenteaza si toti i se
pleaca...chiar un soldat tremura cand scoate cardul de acces, pentru a-i
facilita intrarea in sala principala...
Intram si tot ce vad este o
masa rotunda...cliseu...m-as fi asteptat..la ceva mai mult...dar nu. Este o
sala mica de conferinta, doar cu 11 locuri, fara nici macar o fereastra...in
urma lui Michael, alt soldat aduce borcanele cu organe si le lasa pe masa.
Michael le aseaza intr-o ordine aparte, numai de el stiuta...
Apoi, imi spune sa stau in umbra, sprijinita de
perete, sa tac, sa gandesc si sa privesc. In doar cateva minute, camera se
umple de zece reprezentanti din diferite colturi ale lumii, reprezentanti care
astazi trebuiau sa fie la New York sau care au anulat totul, doar pentru ca asa
a ordonat...Michael.
Toti sunt tacuti,
tensionati, sugrumati de cravatele pe care le poarta pana-n gat si de caldura
care nu este numai afara...ci care deodata s-a lasat si-n camera. O caldura anume, o caldura specifica...
-
Oh, Michael, nu ai mai trecut demult pe
aici...ii spune un barbat latino american, la vreo 40 de ani, aparent sigur pe
el, intr-o engleza destul de stalcita.
Michael se plimba in jurul mesei, parand ca se
gandeste la ceea ce va spune.
-
Am fost ocupat…zice
calm. Fratele meu a cam facut ravagii prin Cuba ...Bolivia
Barbatul inghite in sec si
tace. Michael si-a evidentiat destul de bine punctul de vedere.
-
Michael...toata lumea este tensionata...ne
temem de un al treilea razboi mondial, spune un barbat batran, alb, caucazian,
din capatul celalalt al mesei.
Michael se opreste in dreptul
lui.
-
Va temeti? Sau ei se tem? Fii atent...cum
pui intrebarea...ii spune, in timp ce-l strange de gat.
-
Seee teeem...spune
barbatul, aproape fara aer.
Michael ii da drumul la gat si se adreseaza tuturor de la masa.
-
Ah, deci se tem! Se tem! Va temeti? De ce
va temeti?urla, dand cu pumnul in masa. Stiti cu totii ca daca aveam chef de un
alt razboi mondial...acum eram la al cincilea. Sa zicem doar ca fratele
meu a fost usor socat dupa cel de-al doilea razboi...atacul de la Hiroshima
-
Dar ce facem cu conflictele? intreaba o
femeie,de origine afroamericana. Accidentele aviatice, tensiunea din Ukraina,
Israel...
-
Stii foarte bine ca nu pot evita aceste
lucruri. Voi trebuie sa le rezolvati intre voi...voi trebuie sa va dati seama
daca vreti sa fiti prosti sau destepti! Iar acum..sunteti doar PROSTI!
Michael incepe sa urle,
nervos.
-
O adunatura mare de incompetenti! Cum
naiba ati ajuns sa fiti printre cei mai importanti leaderi mondiali, nici acum
nu stiu! Habar nu aveti ce sa faceti cu soarta voastra, dar ce sa mai zic de
cea a umanitatii! V-am spus ca vreau unitate, globalizare si voi iscati
conflicte pe care nu stiti sa le rezolvati! Atat de prosti sunteti! PROSTI! Va
intalniti cu mine, doar pentru ca stati cu frica ca o sa va torturez pana o sa
va omor!
Michael face o pauza in
discurs, coborand tonul. Toti cei prezenti sunt extrem de crispati si
speriati...
-
Imi amintesc acum, de cineva foarte drag
mie...un leder adevarat...Adolf...ah, nu o sa-l uit niciodata cum s-a asezat in
genunchi in fata mea si mi-a spus ...du
bist mein Gott. Tu.esti.Dumnezeul.meu. Cum as fi putut sa-l refuz? Cum as
fi putut sa nu ma sensibilizez, macar putin? I-am sprijinit toata miscarea...o
rasa unica...pe care ati stricat-o voi, cu natiunile voastre...unite.
Nimeni nu mai spune
nimic...toti se gandesc daca astazi va veni sfarsitul lor...eu ma intreb
insa...cand va veni sfarsitul lumii. Michael se aseaza la masa, scotand
bricheta din buzunar si jucandu-se cu ea. Dupa cateva minute, in care o
priveste indelung, o pune la loc in sacou, isi incrucisheaza mainile si extrem
de calm, vorbeste:
-
Haideti
sa va spun ce o sa faceti.
Pret de cateva secunde se
aud hartii fosnind si pixuri deschizandu-se...Michael vorbeste aproape o ora in
termeni destul de tehnici, despre ce rezolutii trebuie neaparat sa se adopte de
catre UN, despre ce aliante trebuie realizate, ce persoane trebuie mintite,
cine trebuie sa-si manifeste influenta si cum trebuie sa continue sa-i
realizeze misiunea, fara sa mai declanseze conflicte...toti sorb fiecare vorba
pe care-o spune si scriu de parca si-ar scrie ultimele cuvinte...dupa ce
Michael termina discursul, toti stau cu capul plecat, uitandu-se in foi, la
ceea ce au scris.
-
Afara cu voi! striga dintr-o data Michael
si toti se ridica speriati, ingramadindu-se spre usa. Si luati borcanele, sa va
holbati la ele cat puteti! Daca nu o sa va duceti la bun sfarsit misiunea, sa
stiti ce parte o sa va lipseasca...si nu numai voua, si copiilor vostri si
nepotilor...Sa.nu.mi.veniti.fara.rezultate,
le spune, inainte ca toti sa iasa.
Dupa ce usa se inchide,
Michael incepe sa rada isteric, dar dupa cateva secunde se opreste, redevenind
serios. Se intoarce si ma priveste. Nu-i spun nimic. Nu am ce sa-i spun.
-
Hai sa plecam, papusa. Trebuie sa ne
intoarcem pana diseara in Bucurestiul ala infect...tu ai un film de facut si
eu...eh, eu am alti clienti de vizitat.
Iesim pe usa din spate, fara
sa mai dam de alte persoane in drumul nostru. Inainte sa urcam in masina, Michael
ma prinde de brat si-mi spune, pe un ton iritat:
-
D., nu exista un leader mai mare in lumea
asta...decat mine. Restul, care au fost sau inca exista, sunt doar discipolii
mei... Asa ca...fara mine, fara leaderi. Eu sunt leaderul
suprem. Toti imi jura credinta si ...ahh, viseaza la
recunostinta modiala. Dar de fapt...recunostinta aia, vor afla
ei ca doar in Iad...ii asteapta.
Dau din cap, aprobandu-l
si-mi deschide portiera. Pe drum spre aeroport, insa, nu pot sa ma gandesc
decat ca...
Michael doreste supunerea
rasei, mai mult decat oricine...globalizare, unificare, toti oamenii luptand
pentru acelasi scop...ordine, in ciuda diversitatii si a diferentelor de
opinie...o dictatura mondiala in care toti ar trebui sa fie la fel, dupa bunul
sau plac...Diavolul insa vrea haos si anarhie, ii place sa-i lase pe oameni de
capul lor...iar acest fapt, il irita pe Michael incredibil...
29.07.2014
Desi ajungem in centrul Bucurestiului in jur de 1 a.m, inca am in amintire
intrunirea si moartea arabului...Il rog pe Michael sa ma lase chiar la studio,
iar inainte sa intru, imi dau seama ca inca port pe umerii unul din
saluri...cred ca mi-a intrat in obisnuinta, deoarece iar sunt imbracata cu o
rochie visinie lunga, ce-mi lasa umerii goi. Il arunc intr-un cos de gunoi de la
intrare si merg spre sala principala.
Ii vad pe toti intinsi pe canapelele, mancand. In centrul camerei exista
teancuri de foi, cutii de pizza, de sucuri, de filme, de carti, iar pe ecranul
din spatele camerei se afla ultima versiune a documentarului...
Cand ma vad, se ridica, se regrupeaza, incep sa lucreze, dar...tot ce fac
este sa ma intind pe jos, langa ei, luand o tigara dintr-un pachet de Marlboro,
pe care mi-o aprind. Le zic sa stinga lumina, le multumesc pentru efort, le
spun ca aceasta va ramane versiunea finala, deoarece am incredere in ei...le vad
suprinderea si bucuria din ochi....asa ca le propun sa ne uitam impreuna la
documentar, caci...
...uneori, dorinta de reusi sa faci
un film este ca aceea de a aprinde o tigare. Aviz fumatorilor. Pur si simplu,
nu te poti abtine. Pur si simplu, ai
nevoie sa o tragi.
Stop.Cadru.
