With love from London
Motto:
(Spanish): que es un fantasma
un evento terrible condenado a repetirse una y
otra vez
un instante de dolor quizá
algo muerto que parece por momentos vivo aun
un sentimiento suspendido en el tiempo
(English): What's a ghost?
It's a terrible event, convicted to repeat
itself again and again.
A moment of pain, maybe.
Something dead that often seems alive yet.
A feeling suspended in time.
(Jedi Mind Tricks – Nada Cambia)
D.’s part:
Londra...ce mai viseaza omenirea, oamenii- ο κóσμος (o kosmos) legat de locul asta...eu imi amintesc ca ultima data cand am fost aici, am
ramas cu un card plin de bani, luat de la Diavol...
Si o crima perfecta...o
simfonie inedita, unica. Doamne, nu a existat satisfactie mai mare decat sa-l vad pe Inger, zacand
pe podeaua aia, inecandu-se cu propiul sau sange...Doamne...
Ah, nu stiu ce-l tot invoc
pe Dumnezeu.
Revenind cu Ingerul…a fost totusi o crima in graba. Voiam sa scap de el
atat de mult...asa ca nu am apucat sa-l torturez ca la carte. Pentru ca, pur si
simplu, nu voiam sa-i aud glasul…nici macar un cuvant. Nici sa-i vad
ochii...nici macar putin. Nici nimic. Οúτε
τíποτα...
Motivatia perfecta a fost el. Mi-a facut asa o mare placere sa rasucesc cutitul in el…si sa-i las la bar
Diavolului dovada muncii mele, intr-un pahar de whisky…
Ah...o combinatie perfecta, recunosc.
Michael a disparut. E ocupat cu suprematia mondiala si cu egalitatea la
nivel inalt...v-am mai povestit eu viziunile lui...spre deosebire de Diavol,
macar are decenta sa nu ma tarasca in ele...nu
inca, mi-a zis.
Ma cazez la un hotel scump din inima Londrei, nu dau nume, nu vreau sa fiu
gasita...Identitate falsa...ca de obicei. Acelasi
carduri, aceleasi minciuni...
Urc in camera si ma intind pe pat.
Imi aprind o tigara si-mi amintesc ce am vorbit cu Michael pana sa facem
escala...
Imi povestea ce facea el prin ’99 la Londra....
“Erau toate niste proaste.
Niste ordinare. Femei distruse, care se
vand pe 100 de lire...atat de ordinare. Rezervasem un separeu. Voiam sa fac
un pact cu Diavolul. Ironic, chiar din partea mea venind, nu? L-am invitat la
Londra, dar evident ca el mi-a tras teapa, in stilul lui clasic. Mi-a incurcat
afacerile si mi-a omorat potentialul meu ‘ales’, pe care-l antrenasem 7 ani
sa-si faca treaba...iar Diavolul a sters 7 ani de
munca…in 22 de minute.
L-a intrebat cum vrea sa
moara. Repede sau incet? Iar fraierul a zis...repede. Nu s-a gandit sa mai traga de timp, sa ma lase sa vin. Asa
ca Diavolul...l-a trecut de 2 ori prin Iad si-napoi, l-a ars, iar cand cretinul
s-a intors in realitate...a facut un atac de panica si in frenezia aia...a luat
pistolul de pe masa si si-a tras un glont in cap. Iar fratele meu se uita pe
geam...la cat de frumos se vede Londra pe timp de zi si se gandea ce bine e sa
omori pe cineva...facand-o cum iti place tie.”
Intr-adevar, un privilegiu de care doar Diavolul se poate bucura. Si o
intentie pe care am luat-o in calcul cand am venit aici.
Nu intamplator m-am intors intr-un oras...plin de oameni bogati cu
bijuterii exclusiviste...mi-era dor sa fur ceva. Un diamant. Ceva. Asa ca am
plecat, mi-am luat liber, am pasat totul pe Mario, ca de obicei si am venit
sa-mi fac...placerea. O noapte deschisa a muzeelor. Un colier cu diamante de 24
de karate din Sierra Leone. Misiunea este simpla. Intru, fur colierul, il
inlocuiesc cu un fals veritabil, plec si toti traim fericiti pana la adanci
batraneti. Hahaha. Evident ca am scos planurile vechi ale lui Max...
Si i-am gasit omul din Londra...
Vas...sau ceva de genul. Si un singur loc unde-l pot gasi.
Un cod nebun, pe care l-am scris pe un colt de hartie, inainte sa plec la
aeroport.
Acum il descifrez pe harta si vad ca stiu unde trebuie sa ajung.
Ies din hotel, imbracata cu o geaca de piele, un plovar, o esarfa mare si
groasa, o pereche de blugi, tenesi si ochelari de soare, ca sa nu atrag
atentia. Bine, intr-un oras aglomerat ca
asta, poti fura atat de multe, atat de repede, incat nimeni nu s-ar prinde...
In metrou, in aglomeratia care exista, ma gandesc la ce mi-a spus
Michael...
“Da...si cum iti ziceam.
Curvele...Platisem cred ca vreo 25 de gagici si inchiriasem un lounge intins pe
800 mp, undeva intr-o zona exclusivista din Londra. Tot tacamul, ca sa stau si
eu cu fratele meu ca pe vremuri, undeva, unde, lasam naiba afacerile...si el
mi-a facut-o... mi-a omorat omul si a plecat, golindu-mi contul....stiu ca se
ducea in Havana, in blestemata aia de Cuba, in care i-a placut sa-si faca
veacul...sa-si lasa hoitul sa duhneasca...asa ca am mers singur la hotel, iar o
proasta a facut greseala sa ma intampine in costumul ei de matase si puf,
crezand ca sunt vreun disperat de ala de strain, care de abia asteapta sa sparga
mii de lire pe fundul lor ofilit...si le-am batut...pe toate...le-am legat,
le-am ingenunchiat si le-am batut...le-am ars, le-am trecut printr-un
infern...le-am stricat corpul, asa cum am putut...vai, a fost absolut genial.
Ma tot gandeam daca sa le omor sau nu...
ce dracu’ sa fac...25 de
proaste...care fac umbra pamantului si care nu ma vor mai ajuta niciodata, in
nici un fel sa-mi definitivez misiunea pe acest pamant...si ce crezi ca am
facut? Le-am pus sa se omoare intre ele...cutitele trosneau...oglinzile se
spargeau...la fel si sticlele...una chiar a folosit o lingura sa o omoare pe
cea care a atacat-o...i-a bagat-o pur si simplu pe gat. Ce-am
mai ras! Genial…A fost haos...haos. Un haos magnific, un spectacol la care as
fi pus intrare doar 3 lire. De ce trei? Una de la mine, una de la Diavol....si una de la ‘bunul’ Dumnezeu....caci numai El le naste si le face sa deschida ochii in fiecare zi...si doar eu
cu Diavolul le vom face sa inchida ochii si le vom da sansa sa simta un loc care
arde mai tare decat p***a...lor.”
Genial, da. Michael si obsesiile lui. Diavolul
e din categoria 2. stil Parazitii. “N-am
obsesii, am doar perversiuni.” #avizparazitii
Il gasesc repede pe Vas. Am avut de ghicit intre el si intre alti 3 tipi
care se invart prin cartier. Se vedea ca erau de-ai locului si ca supravegheaza
zona. L-am recunoscut repede pe Vas. Are un hanoroc rosu pe care scria 14 DRY,
numele care-l lasase Max langa adresa lui.
Trebuie sa scap de restul. Voiam sa vorbesc cu el in particular.
Actionez repede.
Ma lovesc de el pe strada si-i fur ceasul de la mana.
Tipa... ‘heeeei’ si initial nu se prinde. Fac dreapta pe o straduta si-i
las ceasul pe o cutie de carton si merg pana in capatul strazii. Ii aud
respiratia, cum alerga, ce face.
Nu erau si restul cu el. Si-a luat ceasul si m-a vazut.
Ne-am intalnit 2 strazi mai incolo. Tipul e grec. Prescurtarea de la
Vasilis.
Ii arat foaia care o am din jurnalul lui Max.
se uita pe ea si nu i-a venit sa creada...sta nemiscat...
-
Putem
vorbi pe greaca, ii spun..
-
N-as
fi crezut in viata mea ca o sa fur cu femeia lui Max.
Rad.
-
Max...ii
zic...
In gandul meu...e o halucinatie ordinara, prin care...Diavolul ne-a tras-o la toti.
-
Care
este planul?imi spune.
-
Hai
sa ne intalnim undeva sigur, sa discutam. Stii vreun loc?
-
Da.
Se apropie de mine si-mi spune o adresa
-
Trebuie
sa scap de companie, imi zice.
Rad si plec. Ajung la hotel, iar cand intru, ii vad reflexia lui Joshua in
oglinda usii, plimbandu-se pe partea cealalta a strazii. Urc repede la mine in
camera, incercand sa-l localizez pe strada. A intrat intr-un magazin si este cu
inca doua persoane.
Fuck.ce mama ma-sii cauta asta aici....
Apoi ma gandesc ca poate e planul lui Michael.
Adica sigur e planul.
O halucinatie. Joshua nu e
real.
Da’ cum sa o sun pe mama, dupa atatia ani, sa o intreb...auzi, fii-tu e in State,a murit?
Michael ar putea crea iluzia perfecta.
Fuck.
Fuck.
Fuck.
Nu vreau un alt cadavru.
Plus ca Michael nu o sa ma lase sa-l omor…si daca-l omor, o sa mi-l bage
iar pe cap.
Trebuie sa ma concentrez la furt. Si sa-l evit pe Joshua. Macar pana termin
treaba.
Iar la final...as putea totusi...sa
rezolv situatia in stilul meu.
Ma intalnesc cu Vas la 7 la un pub plin de englezi. Preferam o taverna
greceasca, dar atunci nu prea puteam vorbi pe greaca. cere un separeu- il stie
pe patron si punem la cale tot planul. Trebuie sa cream o diversiune ca sa
furam. Locul e
securizat...parole...paza...
Singura sansa ramane sa stingem lumina...sa simulam un foc de impuscaturi cu
o inregistrare audio...sa sparg geamul vitrinei si sa inlocuiesc diamantul in
tot acel haos...si Vas imi zice.
-
D.,
avem nevoie de un tap ispasitor...stii, cineva pe care sa indreptam atentia cu
colierul...cand fugim...
Iar atunci...realizez. ‘Filmul’ se leaga. ‘Scriu’ un scenariu bun.
-
Vas,
nu te ingrijora, am persoana potrivita...
Perfect. Imi iau diamantele si scap si de Joshua. Il las in grija
autoritatilor londoneze si pot sa ma intorc in liniste la Bucuresti. Miros o victorie...dar nu ma bucur prea
repede, pentru ca nu se stie niciodata ce se poate intampla.
[..]
A doua zi ma vad cu Vas. Vizitam muzeul, deghizati, pentru a nu fi
recunoscuti ulterior pe camere. Calculez distantele si ‘fotografiez’ mental tot
ce vad. I-am zis lui Vas sa nu se streseze, LLI este...ca si cum ai avea un aparat foto si tot ce-ti mai trebuie infiltrat
in cap. Promotie. All inclusive.
Apoi, mergem la un studio inchiriat, un depozit, sa reproducem, ceea ce am
vazut, sa stabilim toate punctele planului, sa luam in calcul orice risc care
se poate intampla.
Dupa ce-i explic ca nu sunt decat 2 minute aprox.la dispozitie sa stingem
lumina, sa punem sunetul, sa sparg vitrina, sa inlocuiesc diamantele, sa iesim
si sa strecor o parte din ele la Joshua. Ii zic ca putem gresi oricand. Poate
ca au un al doilea panou de curent de rezerva, pe langa primul, pe care-l
deconectam. Poate nu pot sa sparg vitrina, sunt oameni care alearga ca
disperatii si nu ai cum. Poate o sparg si diamantele cad si nu mai ramanem cu
nimic. Asa ca vin cu ideea sa spargem vitrina in acelasi timp in care stingem
lumina. Si sa nu o sparg eu, sa instalam un prototip pe vitrina la inceputul
serii si sa stim exact cand se declanseaza. Iar exact in acelasi timp, Vas sa
deconecteze curentul, sa se auda sticla sparta si caseta simulata cu
impuscaturi...ii zic ca trebuie sa facem totul pe baza de aparate, sa nu lasam
urme, deconectam lumina cu niste impulsuri electrice declansate pe baza unei
telecomenzi (asta o stiu de la Diavol) si muzica o pornim pe baza unui program
cu ultrasunete (asta o stiu de la Max) si diamantele le arunc chiar eu
acolo...cu manusile pe care le voi purta...
Si-mi zice…dupa ce ma asculta cum vorbesc timp de o ora...invatindu-ma si
fumand vreo trei tigari prin camera...de parca mi-as spune mie planul...
Si-mi zice... fascinat. Ma uit in ochii lui cand o zice.
-
Baa
fato....da’ ce-i semeni
Ma uit la el, nu schitez nimic.
Tι λες βρε*...ii zic.
-
Da D.
...cum calcula el toate detaliile inainte sa faca ceva, cum lua in calcul
orice...
Ii arat locul unde am avut tatuajul cu Max si acum inca mai am cicatrice. Nu-i
vine sa creada.
-
No waaay, womaaan....
Oh, yes. I say
Youuu are craazy. He says
Haha. I am, I say. Actually I
have LLI and with a high IQ … I am a little genius. Obssesed with details. With everything.
Cine dracu’ e ala…victima noastra…zice de Joshua.
Oh, long story, zic.
Noua ta … ‘adoptie’?
Zic. nu. E chiar fratele meu. Frate. cum sunaa…nici macar nu ne cunoastem.
Scap de el, ii zic lui Van. Ma incurca si e cu mine peste tot.Si nici macar nu stie cum arata Dracu’ pe
pamant. Eu macar stiu.
Van rade, de parca am zis un banc bun.
Unde-i Diavolul sa vada aceasta scena si sa…
Michael e...dus.
Pur si simplu, dus.
Inteleg de ce Diavolul nu-l suporta.
Surprinzator, dintre ei doi, mai degraba merg cu Diavolul.
Cu Michael cazi in groapa
inainte sa o sapi. Si intra si el cu tine.
Macar Diavolul are decenta sa....te
bage in groapa fix cand nu te asteptai si sa te chinui sa iesi singur de acolo...iar
daca nu o faci...ramai acolo, singur, pe
veci.
Iesim din studio si ne planificam intalnirea sambata, cu cateva ore inainte
de gala, sa repetam.
E joi seara. Ma intorc la hotel. Trebuie sa dau de Joshua si sa vad ...cum
petrec o zi superba de vineri cu el...inainte
de dezastru.
[...]
Vineri. Ma intalnesc cu Joshua la Tower Bridge...
Stau sprijinita de balustrada si ma gandesc la faptul ca...daca Vas nu face
rost de dispozitivele care ne trebuie, se duce naiba tot...toata operatiunea.
Si pot sa ma intorc dezamagita in Bucuresti...
Joshua se apropie de mine. The fuck...nu stiu ce sa-i zic.
Intreb de mama. Ii zic hai sa o sunam. Se stramba si-mi spune ca nu, ca
sunt certati...cadrul perfect in care
Michael a incadrat aceasta halucinatie. Pentru ca sunt sanse 99,99% ca
Joshua sa fie halucinatia lui Michael pentru mine.
Joshua zice sa mergem intr-un parc sa ne plimbam. Eu ii spun ca vreau sa
mergem la Piccadilly Circus. Ma intreaba daca vreau sa cumpar ceva.
In gandul meu...poate sa fur ceva.
Ajungem acolo, pe drum vorbind despre orice...doar ca sa facem conversatie.
Iar la un moment dat, mi-o tranteste...stii ca eu sufar de LLI...si am Iq-ul
mai ridicat decat majoritatea oamenilor, iar asta presupune ca devin un mic
geniu...al creativitatii. Izbucnesc in ras, iar Joshua se uita la mine, neintelegand
dece .
Halal halucinatie...Michael s-a gandit la toate.
Ma intreaba ce am. Continui sa rad, urcandu-ma pe marginile fantanii din
centrul pietii si invartindu-ma pe acolo. Catch
me.
Joshua vine dupa mine, eu alerg spre un magazin de jucarii, iar el intra
dupa mine. Ma invart prin magazin, timp de 15 minute, printre rafturi, punctele
cheie, care dau vedere in tot magazinul, observ toate detaliile, iar dupa
cateva minute, ies, iar Joshua vine dupa mine. Imi aprind o tigare si mergem
unul langa celalalt pe strada.
-
D.,
wtf....imi zice.
-
In
magazinul in care am intrat, usa era facuta din stejar inchis cu wenge.
Deshiderea e pe partea dreapta, iar grosimea usii cred ca e de 12 cm...Latime
200 si o rezistenta la uzura de clasa 3. Pe raftul din dreapta de la intrare,
primul din stanga sus, erau 30 de animale de plus. 20 de ursuleti maro, 5
rosii, 2 verzi si 3 albastri. Unul din ei avea un ochi negru si unul albastru.
Pe raftul de dedesubt cu papusi de portelan, erau 4 care aveau o broderie
diferita pe rochii, fata de celelalte, un model in zig-zag, facut de 15 ori, cu
rosu, sub modelul principal, de patrate galbene. Se vand la acelasi pret
totusi, de 25 lire.
Joshua ramane pe loc, uitandu-se la mine.
-
Si
tu?
-
Intreaba-ma
ceva, ii spun. Ceva ce nu ai vazut.
-
Cate cadouri
erau la casa de marcat si cu ce era imbracata a doua persoana de la coada?
-
3
cutii mari, ambalate cu celofan rosu, funda albastra, 2 pungi de cadouri cu
model- fundal albastru inchis, stele albe, in jur de 75 pe fiecare parte a
pungii si un ren imprimat pe fiecare parte a pungii-. Iar a doua persoana de la
coada era o femeie, imbracata cu un palton negru, o rochie alba, din lana,
lunga pana la genunchi, ciorapi de matase negri si cizme rosii, de piele,
scurte, de o lungime cam de 20 cm.
-
Wow...zice
Joshua, continuand sa mearga alaturi de mine. E destul de greu de procesat...
-
Crede-ma,
ii spun, tu nu ai nebunia mea...
Nici n-ai vrea sa o ai. Sa
ajungi intr-un sanatoriu, ca cel a lui Hans, dupa ce retii un intreg jurnal pe
de rost, scris in nu stiu cate limbi, chiar si limbi moarte...
Petrecem ziua prin magazine, ii cumpar un fular, imi face cinste cu o
prajitura, iar la final bem un gin la un bar. El gin, eu whisky. Sec. Ma uit la el si totusi ma
gandesc...ca maine o sa ...ii pun in carca toate autoritatile...care-l vor
acuza pe nedrept de furt. Ma uit la el si totusi ma gandesc...ca in povestea asta, eu sunt Max si el e D.
-
Ai
tras vreodata pe nas? il intreb, deoarece am vazut un dealer intrand in bar.
Sau cel putin intuiesc ca e un dealer, dupa felul cum a intrat, s-a uitat in
jur, a numarat mesele, s-a asezat la patra de pe partea dreapta si nu a
comandat nimic, aprinzandu-si doar o tigara, asteptand calm...
Joshua se uita speriat la mine, chiar socat as putea spune.
Rad. Deci nu a tras. E baiat cuminte.
-
Scuza-ma
putin, ii zic.
Merg la masa tipului, care se face ca nu ma vede si ma asez.
-
80
lire. Vreau ceva bun. Mergem afara, intr-un loc discret si rezolvam.
Tipul se uita la mine si nu schiteaza nimic.
-
Sau
spune-mi pe cineva in zona, la hotelul unde sunt cazata, care sa aiba ceva bun.
Nu raspunde.
-
O sa
ies afara in cateva minute, singura, iar tot ce vreau e sa-mi dai ceva bun,
zic, punandu-mi pana la nas, tragand. Iti dau 100.
Ma intorc la bar si-i spun lui Joshua ca am un telefon important de dat si
ca trebuie sa ies afara. Ma intreaba cine e tipul de la masa si-i spun ca e un
producator din...Ungaria. Care acum vrea sa faca filme in Germania si pe care-l
cunosc ...de la o gala din Bucuresti. Minciuna
perfecta.
Ies afara. Traversez pe partea celalalta a strazii, iar dupa cateva minute
dealerul iese.
-
Vasilis
te-a trimis, nu? Ii spun, razand.
Tipul rade si se apropie de mine, imi baga un plic in buzunarul hainei,
uitandu-se fix in ochii mei.
-
Obisnuiam
cu Max sa fac schema asta...
Rad. Cam cat de ironic...Ii pasez 100 lire in buzunarul hainei lui.
-
Nu e
mult, dar e exact ce-ti trebuie sa fii in forma, imi zice tipul si apoi
dispare.
Ma intorc in local si-i zic lui Joshua ca vreau sa plecam, ca e tarziu si
ca maine...am treaba.
Ma lasa la hotel cu taxiul, iar cand sa ies din masina, ma prinde de mana.
-
D.,
mi-a facut placere sa petrec vremea...cu sora mea.
“Bring the drugs, baby, I
can bring my pain...”
Ma uit la el, tac, iar apoi zambesc.
-
Maine
seara, la muzeu! Nu uita. Adu-i si pe prietenii tai.
[...]
Sambata m-am intalnit cu Vas la 11. Doza mi-o trasesem cam cu 12 ore in
urma, acum sunt exact in starea care ma linistea, imi da concentrarea. Diavolul
n-ar fi fost de acord cu asa ceva, ar fi trebuit sa fiu intr-o stare fara alcool,
tutun sau droguri...dar, din fericire, nu este el aici.
Am repetat cu Vas in depozit cum trebuie sa mearga treaba, cum punem
dispozitivele si cum facem totul sa iasa asa cum am stabilit. Avem si un plan
de rezerva...dupa cateva ore, terminam repetitiile si nu ramane decat sa ne
vedem seara la muzeu.
-
D., a
fost o placere sa lucrez cu tine, imi spune, Vas.
Dam mana si stabilim la cat sa ne intalnim in fata.
-
Victima
colaterala....va fi acolo?
-
Da,
ii spun, nu-ti face griji.
[...]
9.30 P.M.
Cobor din taxi in fata muzeului. Aglomeratie, masini peste tot. Rochii
lungi pana in pamant, zambete false si cravate care sugruma multe...gatleje.
Port o peruca neagra, pana la umeri, care-mi strange tot parul si o rochie
verde inchis, lunga. Vas are un costum elegant, ceva scump, potrivit cu ‘decorul’
in care suntem.
Ne intalnim cu Joshua si prietenii lui la intrare. Joshua nu intelege de ce
sunt atat de schimbata, iar eu ii spun ca nu trebuie sa fiu recunoscuta de nu
stiu ce producator, care nu stiu ce face si care nu stiu ce...blabla.
Furtul trebuie sa aiba loc in jur de 11.30 P.M., dupa discursul celor care
au organizat evenimentul.
In jur de 10.00 P.M., dupa un tur al locului, am grija sa ma impiedic langa
vitrina si sa lipesc de ea dispozitivul de spargere. Apoi, la etajul al doilea,
fix langa baie, se afla panoul de curent, unde Vas ataseaza alt dispozitiv. Cu
sunetul simulat am rezolvat, Vas are un aparat care transmite ultrasunete in
toata camera. Nu am auzit nimic de nici un simulator de rezerva, care sa
porneasca curentul. Mergem pe aceasta varianta.
La un moment dat, apare un ospatar cu doua pahare ramase pe o tava. Le
luam, chiar daca nu ar trebui sa le bem. Nu inainte de...
-
Haide,
Vas, ii zic...sa prindem curaj.
Rade.
-
Noroc,
D., spune si ciocnim.
Iar in momentul cand...atmosfera pare se se destinda...discursurile s-au
incheiat...muzica este data putin mai tare...Vas ma anunta ca este momentul.
Momentul...ala dupa care tanjesc si am venit tocmai aici, la Londra. Intotdeauna
este vorba de acele cateva secunde de dinaintea furtului, pentru ca atunci inca
mai poti sa gandesti, sa simti...apoi esti pe pilot automat...pana rezolvi
treaba, asa cum trebuie. Daca o rezolvi...
Vitrina se sparge brusc...iar curentul se opreste la o secunda dupa...la
alta secunda dupa...sunetul impuscaturilor se aude...iar isteria se
declanseaza...fiind langa vitrina, iau pietrele si le inlocuiesc repede cu
niste falsuri, pregatite...pastrez doar 10-11 pietre, iar restul le strecor in
buzunarul de la sacoul cuiva....
Cobor pe scari, tragand de rochia acea ordinara, lunga, iar deodata cineva
se impiedica de Vas, care cade, ravasindu-i-se diamantele din buzunar....o
femeie tipa...alt om striga... “Hotul!”...Vas incremenste, uitandu-se disperat
in jur...ma cauta cu privirea...incearca sa ma strige...dar nu poate, incepe sa
se inece...sa faca spume la gura...iar eu, il prind pe Joshua de mana si urc cu
el in masina pe care o parcasem acum doua zile, in spatele muzeului.
Ii zic sa conduca, in timp ce eu imi scot peruca si rochia, mai putin
manusile, pe bancheta din spate, imbracandu-ma cu niste blugi, un plovar, un
palton si cizme.
-
D.,
ce se intampla, ce a fost asta...
Joshua este complet debusolat. Ii pun un pistol la tampla.
-
Doar
condu’, ii spun. O sa ajungem in 20 de minute unde trebuie. Ai adresa pe GPS.
Joshua este speriat. Nu stie ce se intampla. Vede in oglinda retrovizoare
ca scot diamantele din geanta si le numar. Nu spune nimic. Baiat bun. Opreste in timpul estimat undeva la marginea Londrei.
Cobor din masina, iar din spatele nostru opreste altcineva pe avarii. Schimb
repede diamantele, pe o geanta sport, plina de niste teancuri de bani. Urc in
masina si-i spun lui Joshua sa conduca pana la aeroport. Restul valizelor sunt in portbagaj oricum...
imi aprind o tigare, lasand geamul jos in spate. Ploua. Nu foarte tare, dar
ploua. Numar banii, cu tigarea-n bot, cu sictirul clasic si nu ma gandesc
decat ca nu am putut sa pastrez nici macar
o piatra...am inteles ca va fi mare isterie pe piata neagra, cu acest
furt...asa ca am preferat sa scot o suma frumoasa, aproape de ½ de milion de
euro...
-
Spune-mi
ca nu ai facut ce cred eu ca ai facut, imi zice Joshua, pe un ton serios.
Continui sa numar banii, iar cand tigara aproape s-a terminat, ma apropii
si o sting de umarul lui, facandu-l sa ia niste curbe...nu tocmai potrivite. Apoi o arunc pe geam si-l inchid.
-
Nu am
facut ce crezi tu ca am facut, ii zic. Acum taci. Doar condu’.
Taci, Joshua, taci. Doar nu am scris 6 ‘carti’ degeaba pe blog, nu am
omorat, torturat, furat pana acum cu Diavolul langa mine...degeaba. Ah...de-ar
stii frate-miu ce inseamna...cu adevarat...sa
vezi arta in moarte, creatia suprema...chiar acolo...o alta opera a fost
definitivata astazi, pe scarile muzeului, in numele...artei. Doar nu am lucrat
cu Diavolul si Michael degeaba, de atatea secoloe se pare... doar nu atarna
viata mea de un fir de ata, doar ca sa-ti faci tu probleme despre ce am facut
si ce nu am facut.
Ma las cu capul pe marginea banchetei, cu pistolul langa mine, astfel incat
sa fie in raza lui vizuala, stiind ca mai e cam o ora pana ajung la aeropot....incerc
sa adorm, gandindu-ma la...
- Tava cu pahare de sampanie...si tipsul de 500 de lire dat la
ospatar...pentru a servi acele pahare de sampanie mie si lui Vas...unul cu
otrava, altul fara...
- La memoriile lui Max...si ura lui pentru Vas...care l-a tradat dupa un
furt si a inscenat sa para vina a celui mai bun prieten de-al lui Max de
pe atunci, care acum zace la 100
metri sub pamant...sau in Iad, whatever
- La Joshua si supunerea lui...in fata mea...
- La banii care i-am obtinut in seara aceasta ca sa-i investesc in
studio...
- La Diavol si cum ar fi mers furtul daca colaboram...
- La cocaina aia buna de aseara...
- La Mario si cum sa dreg in general situatia dintre noi....
- La Michael si la un plan cum sa scap de el...
- Si inca o data...la Max. La Max...la Max...La Max...La Max...La
Max...La Max. Nemernicul...inca...
Ah, nemernicul.
Nemernicul.
dormi, D. LLI isi va face curand simtita 'absenta'...
-
To be continued
.jpg)