HB- Halucinaţie Bucureşteană- Cartea 1 - Part 5

Motto: "Never thinkin' about the consequences of her actions / Livin' for today and not tomorrows satisfaction." (Ludacris ft. Mary J Blige - Runaway love)

…Acum câţiva ani, azi era ziua ta. O ţin minte ca şi cum ar fi fost ieri...făceam un an de când ne ştiam. Tu credeai că sunt plecată din ţară...da, plecasem, doar că mă întorsesem astfel încât să am timp să-ţi fur cheile de la apartament, să intru, să mă îmbrac cu corsetul acela roşu pe care tu-l adorai, să procur whisky-ul nostru preferat şi o doză de cocaină... 

Atunci când ai intrat pe uşă, prima ta reacţie a fost să te opreşti şi să mă priveşti. Vedeam în ochii tăi că-ţi plăcea, construiai deja scenarii întregi în mintea ta...Tu deja făceai dragoste cu mine. Stăteam picior peste picior pe un fotoliu lângă masa ta din sticlă, jucându-mă uşor cu degetele prin praful fin de cocaină, pregătindu-l...aveam un pahar de whisky şi o ţigare în mână, gândindu-mă că ar fi fost bine să nu mai ţin atât de mult la tine... 

Exact când am aruncat ţigarea pe jos, stingând-o cu tocul pantofilor mei Louis Vitton negri, jocul nostru a început. Am început să ne sărutăm, trântindu-ne în patul tău mare alb, apoi lovindu-ne de un perete, târându-ne până la masă, tachinându-ne şi hârjonindu-ne care să tragă primul...de parcă eram ultimii drogaţi, cărora nu le ajungea doza zilnică şi muream fără ea. Noi însă muream să ne simţim unul pe celălalt, aşa că tu ai tras primul, iar eu, nervoasă, am scos gheaţă din pahar şi ti-am dat-o pe spate, ca să-ţi intensific plăcerea......nu mi-ai făcut nimic, ceea ce m-a surprins. 

Mă aşteptam să fii agresiv...însă tu m-ai tras deasupra mesei, trăgându-mă de părul meu blond şi oprindu-mă exact deasupra dozei care mai rămăsese de cocaină...tremuram şi ştiai că era prima oară când trag, că o făceam doar pentru că am vrut să-ţi fac o surpriză, căci era ziua ta...mă ţineai strâns de păr, dându-mi drumul uşor, ca să trag, de parcă eram câinele tău ţinut în lesă, pe care trebuia să-l stăpâneşti...mi-ai ţinut capul într-un fel ce mi-a exprimat tandreţe şi o relativă grijă cât timp trăgeam...dar după ce ai văzut că reacţia mea a fost pozitivă, m-ai întors, trântindu-mă cu capul de masă şi mi-ai picurat whisky în gură încet, direct din sticlă, puţin câte puţin...simţeam cum inima îmi bătea mai tare, cum începeam să pierd controlul...aveai un zâmbit parşiv, aşa că ţi-am dat peste mână, să laşi sticla, ca să continuam iar jocul...

Peste trei ore, ajunsesem în sfârşit în pat, înveliţi cu cearceaful, iar tu te jucai cu mâna prin părul meu. Stăteai sprijinit de tăblia patului şi-ţi vedeam că încă erai sub efectul cocainei, căci parcă ai mai fi vrut puţin din mine... Vedeam iar cum mă priveai, cum parcă nu mai ştiai ce era cu tine...brusc te-ai răsucit, venind deasupra mea, uitându-te în ochii mei şi spunându-mi cele mai goale vorbe pe care le-am auzit vreodată, dar în acelaşi timp şi cele mai...calde.

-         Vrei să fii soţia mea? 

Am amuţit. Nici cocaina, nici tot whisky-ul din lume nu mi-au oferit senzaţia pe care am simţit-o în acele secunde. Se blocase timpul în loc...atunci când chiar te îndrăgosteşti nu mai există cale de întoarcere. Te-am privit, am zâmbit şi m-am răsucit în pat, ajungând peste tine. În ochii tăi citeam puţină surprindere, dar care s-a estompat cu un zâmbet, atunci când ţi-am zis :

-         Dar tu vrei să fii soţul meu?

Te-ai ridicat uşor şi la fel de uşor mi-ai tras o palmă,  în joacă şi iar am căzut în pat, alături de tine. Ne-am privit serios preţ de câteva secunde, fiind îmbufnaţi şi brusc am început să râdem isteric…o făcusem şi pe asta, dar o făcusem în stilul nostru. Râdeam încontinuu şi eram mai fericiţi ca niciodată…avea să fie nunta viselor noastre, iar nimeni şi nimic nu ne-o putea lua. 

Deci, am încălecat pe-o şa şi-am terminat povestea aşa , pentru că vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Sau… nu.

…Căci azi se întămplă să fie iar…ziua ta

Ce aş putea să zic…că-ţi urez fericire şi noroc? În niciun caz…aş putea să-ţi spun că deşi te-am părăsit, încă te iubesc şi nu suport gândul să te văd cu altă femeie. Să ştiu că o atingi pe în felul în care mă atingeai pe mine…că poţi să faci cu ea ceea ce făceai cu mine…Desigur, aceste lucruri nu ţi le-aş recunoaşte în faţă. Nu am de unde să ştiu dacă te-ai schimbat sau nu încă…

Pe mine însă, m-a schimbat mult mesajul de la sora ta, din acea seară, când inima ta a încetat să mai bată…atunci mi-am dat seama că nu sunt Dumnezeu, dar nici Diavolul şi că nu am avut niciodată telecomanda cu care sa închid programul Viaţă… că indiferent cât de mult ai greşit, ceea ce simt pentru tine nu o să moară niciodată… 

Deci, astăzi este a doua oară când iau cocaina. Astăzi pentru că astăzi este ziua cea mare. Nu, nu mă refer că este ziua în care tu faci 30 de ani. Nu, aceasta este ziua când eu o îţi voi face un cadou. Oare ce cadou...te întrebi? Cred că faptul că te iubesc e un motiv destul de palpabil... 

Am ajuns greu în Bucureşti. Zborul de peste 10 ore şi traficul din Bucureşti m-au făcut să îmi recalculez timpul…mi-era frică că nu voi ajunge la timp. Mi-am pus pe mine o rochie albă, scurtă, de la Dior şi nişte pantofi roşii...stilat, tipic, ca să nu mă uiţi. Când am coborât din maşina plouă. Nu aveam umbrelă, pe jos era noroi, aşa că mi-am scos pantofii şi am alergat prin ploaie, prin mocirlă, ca să pot să ajung până să intri în sedinţă.. 

Am intrat în clădire şi am avut noroc că era un haos general, astfel încât nu mi-a fost greu să impresionez o secretară, minţind-o că sunt una dintre persoanele care trebuie să participe la întâlnire şi că a apărut o problemă, avionul a avut întârziere, că trebuie neapărat să te găsesc…mă pricep cu adevărat la făcut impresie. Singura mea teamă era ca Alina să nu mă vadă, în cazul în care era acolo, astfel încât m-am furişat pe scări repede, ajungând la biroului tău şi nimeni în afară de câţiva angajaţi nu au observat prezenţa mea. 

Când am deschis uşa , ţi-am văzut expresia aceea mirată…expresia aceea a unui om absolut şocat. Aveam părul umed, pantofii în mână, rochia şifonată şi răsuflam greu. Tu te uitai la mine cu mâna efectiv blocată pe cravată. Trage, dragule, să nu ţe sufoci.

-         Am venit să-ţi dau inima înapoi, am zis sec.

Ai tăcut. De parcă ai fi văzut o fantomă…o fantomă care te iubea. Am intrat, sprijinindu-mă de uşă.

-         De ce ai venit…

Dar nu te-am lăsat să termini.

-         Te iubesc.

A fost prima oara când ţi-o spuneam apăsat, sincer şi fără nicio reţinere…fără să mă gândesc. Niciodată nu mi-am exprimat sentimentele cu adevărat în faţa nimănui, dar acum trebuia să o fac.

-Şi eu te iubesc, mi-ai spus, întorcându-te spre mine şi văzând în ochii tăi că spuneai adevărul.

În acel moment, a intrat secretara şi ţi-a spus că trebuie să coborî. Erai aşteptat. Nu o să uit niciodată faptul că te-ai uitat la mine, nu mi-ai zis nimic (sau nu ai putut să zici nimic). Doar ai ieşit pe uşă, lăsând-o întredeschisă, plecând pur şi simplu din viaţa mea…se pare că ajunsesem prea târziu. Ţi-am spus că-ţi voi da inima înapoi, dar nu mai aveam cum, pentru că nu avea cum să fie în siguranţă. Aşa că va rămâne la mine.

Mi-a luat ceva să-mi revin. Smţeam furie, ură, pentru că mă simţeam trădată, simţeam cum viaţa mea scăpase de sub control.  Aşa că ţi-am umblat prin sertare, am scos pistolul pe care ştiam că mereu îl păstrezi pentru situaţiile de urgenţă şi am mers spre sala de conferinţe. Cred că unchiul tău vorbea despre strategia de marketing când am intrat şi am pus pistolul la gât uneia dintre femeile de acolo. Toţi s-au ridicat brusc, s-au depărtat, speriindu-se, iar tu te blocasei. Nu te aşteptai să acţionez chiar aşa de repede... Chiar credeai că te las să-ţi baţi joc de mine aşa uşor? Avem de discutat, dragule...Avem....

Acum însă nu putem face acest lucru, deoarece stau singură, la masa de interogatoriu, în sediul secţiei 3 de poliţie al Sectorului 1 din capitală şi aştept să vină comisarul să vorbească cu mine. Nu este ca şi cum pot să le spun că am reacţionat la nervi pentru un bărbat sau că "Heei, am terminat dreptul, aproape ca l-am şi profesat, sunt destul de cunoscută în Bucureşti, mă cunoaşteţi din anii de facultate de la practică....ştiţi unchiul meu era procuror general aici..."Nu. 

M-ar trimite direct la psihiatru, iar doza de cocaină din sânge le-ar confirma bănuielile. Deci, trebuie să rezist, să stau singură la masă, aşteptând să se întâmple ceva. Ce să aştept, nu ştiu...poate doar să vină Diavolul şi să mă salveze. Însă este mult prea amuzan pentru el să vadă cum mă chinui singură...Nu am ţigări, nu am un avocat, nu am un poliţist care să-şi exerseze tehnicile de persuasiune pe mine, nu te am pe tine. 

Concluzionând, nu am nimic. Nu mai am nimic.

La mulţi ani, dragul meu !

TO BE CONTINUED