HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 2-Part 3

Part 3

Motto: "Gin: I said this is called entrapment. Mac: No, actually it's called blackmail. Entrapment is what cops do to thieves." (Entrapment- 1999)

Stateam pe banca si ma uitam la el. Fumam o tigare si ma gandeam ca e cel mai frumos, cel mai dragut si ca mereu ma face sa zambesc, pierzandu-ma cu gandul departe...din cand in cand mi se oprea respiratia, realizand cata putere are asupra mea... si cat de mult ma influenteaza. Turnul Eiffel, ca nicicand, ma impresiona profund.

Era a treia oara cand eram la Paris si de fiecare data faceam acelasi lucru. Il contemplam, bucurandu-ma de priveliste si de locul unde eram. Iubeam Parisul. A fost prima mea dragoste. Chiar inainte de tine, Max...

Colegii mei filmau pentru noua productie marca D. I-am chemat la Paris si de cateva zile ne chinuiam la o scena langa turn, iar actoriilor pur si simplu nu le iesea. Nu ca n-aveau talent, nu mai aveau talent...gandul ca sunt la Paris i-a coplesit cu totul. Bausem deja doua ceaiuri, il cerusem pe al 3 lea si ma saturasem de cate ori le spuneam sa...TAIE, pentru ca nu erau in stare sa faca ceea ce trebuie. 

In principiu, este destul de simplu. Fata se intalnea cu el, sub turn si-i spuna ca-l iubeste. El tace, astepta momentul, lasa oamenii sa treaca printre ei si de abia apoi ii spune...ca el o iubeste mai mult. Dar ei nu puteau. Erau rigizi, parca-si spuneau ca sunt niste straini, ca nu se cunosc. Iar eu deja imi pierdusem orice chef sa tip la ei, dupa ce in ultimele 2 zile ii amentiasem, ii injurasem, ii avertizasem ca-i concediez. Pur si simplu nu aveam sa plec pana nu iesea scena asa cum vroiam eu.

Probabil va intrebati de ce nu am plecat in L.A...pentru ca nu mai vreau. Nu mai vreau sa aud nimic de Max si minciunile lui. Nu el ma controleaza, eu o fac. 

Am ramas cu Diavolul, care m-a iertat pentru...figurile mele. Parca nu mai am nimic, in afara de echipa de filmare si filmele in care investesc atata timp. Insa nu mai simt emotiile de la inceput...a intervenit obisnuinta.

In jur de ora pranzului, am plecat spre un restaurant, sa mananc cu Diavolul. Se purta bine cu mine in ultima vreme, desi eu eram destul de sictirita. Am fost obligat sa-ti arat un zambet fals. Aviz Cheloo.

- Nu-i asa ca era mai bine daca-ti furam inima iar? mi-a zis, razand.

M-am uitat la el, am suras si am continuat sa mananc.

- Oricum nu pot, pentru ca o ai la Max.

Mi-a stat caviarul in gat. Am inghitit, m-am sters cu servetelul la gura si am impins farfuria. Diavolul m-a privit, fara sa spuna nimic. A gustat din paharul de vin. M-am lasat pe spatele scaunului si mi-am aprins o tigare.

- Din partea mea, puteti sa va duceti toti....intelegi tu unde.

Diavolul m-a privit iar, dar eu ma uitam in gol si admiram Parisul. Adevarul era ca...ii fumasem de mult. Doar ca mi-era inca prea frica sa mi-o recunosc. 

- Daca tot nu ai nevoie de mine, atunci de ce nu pleci? mi-a zis, luandu-mi tigarea din mana, sa o fumeze.

L-am privit, am ras, mi-am luat geanta si am iesit din restaurant. Am coborat la echipa si am hotarat sa schimbam locatia, pentru ca mai aveam destul de multa treaba cu ei,  prin Paris. 

Am fost la Notre Dame, Sacre Coeur si intr-un final, pe seara, am ajuns la Luvru. In timp ce ei s-au asezat la o pauza de o cafea, eu am intrat sa vizitez iar muzeul, de data aceasta singura. 

In timp ce mergeam si admiram tablourile, ma gandeam la tine. Stiam ca ti-ar fi placut sa fii aici si sa vizitezi cu mine Luvru. Sa admiri tablourile si toate operele de arta care-ti omoara gandurile noaptea...treceam pe langa statui, imaginandu-mi cum ar fi fost daca ai fi dat un jaf, chiar aici, in inima Parisului. La cat de bine lucrai, ai fi reusit. Dar tie-ti placea piata neagra...si tot ceea ce lumea nu cunoaste, ceea ce te tine departe de atentia lumii si de politie, bineinteles. Ajunsesem langa Monalisa, plimbandu-ma in jurul barierei de catifea visinie, observand cum privirea ei continua sa ma urmareasca, dandu-mi senzatia ca-mi rade-n nas...si chiar rade, de gandurile mele. Si de tine si de faptul ca nu ai putea sa o furi vreodata de acolo.

Am iesit si am luat un taxi spre hotel. Diavolul stiam ca era plecat pana mai tarziu si voiam sa-i pregatesc o surpriza. Nu ma purtasem urat cu el in ultima vreme, doar pentru ca eram o nerecunoscatoare. Il testasem. Eram deja de o luna in Paris, o luna in care putea sa ma omoare de nu stiu cate ori.

Cand am intrat in apartamentul din hotel, nu am putut decat sa observ decorul sumbru care ma astepta...v-am mai spus eu, moartea vine incet, dar sigur. Lumina era diurna, venita numai de la lumanari, iar peste tot, se aflau trandafiri negrii, uscati. Am sunat la receptie, dar nimeni nu a raspuns...probabil ca Diavolul le-a oferit un bacsis care sa le ajunga pana-n viata urmatoare...

Pe masa din centrul camerei, se aflau tot felul de carti vechi, jurnale, scrise intr-o limba pe care o stiam, dar pe care nu voiam sa o inteleg...iar sub ele, se afla o punga plina de cocaina si un cutit. Am tras, pentru ca nu eram momentul sa ma simt in toate mintile...

Apoi, m-am asezat pe fotoliu si pret de cateva minute nu s-a intamplat nimic. Asa vine moartea? Am inchis ochii, asteptand-o. Peste alte cateva minute, i-am deschis. Max era aici. Statea sprijinit de tocul usii, privindu-ma. M-am straduit sa nu reactionez. Simpla lui prezenta...ma tulbura.

El a ezitat, apoi a intrat in camera, apropiindu-se de mine. 

- Eu...

Ma privea si nu putea sa se controleze. Vedeam o urma de regret in privirea lui.

- Am venit sa te vad, mi-a spus dupa multe secunde de pauza.

- Si acum m-ai vazut. Altceva?i-am raspuns sec, atat.de.sec.

M-a privit iar si mi-a luat mana intr-a lui. Nu l-am respins.

- Nu meritai sa-ti fac tot ceea ce ti-am facut. 

Mi-a pupat mana si mi-a strans-o la piept, privind in gol. 

- Iti pare rau? Iti pare rau pentru ce, Max? i-am zis si l-am impins. Iti pare rau pentru noi? am continuat, ridicand vocea. Sau te simti vinovat ca mereu te intorceai la mine si nu puteai sa ramai cu tarfele cu care te culcai mereu, pentru ca sa poti sa-ti furi bijuteriile si obiectele tale de arta? Crezi ca poti sa vii si sa-mi dai lumea peste cap iar, doar pentru ca asa vrei? 

Max tacea si ma privea, fara sa spuna nimic. Am ezitat si eu, dar apoi mi-am dat seama ca nu am de ce sa o fac.

 - S-a terminat. Fuga asta, goana asta in toata lumea intre noi. Fa ce vrei. Dar pe mine nu o sa ma mai iei inapoi, am spus, impingandu-l. 

L-am privit cu sictir. 

- Te-am iubit...mi-a zis, de parca ar fi dat "Buna ziua".

- Eu te-am iubit si mai mult. Pleaca, i-am zis rece.

Max s-a intors cu spatele, a luat un trandafir dintr-o vaza si l-a aruncat la picioarele mele.

- Esti prea frumoasa pentru trandafirii astia negri...mi-a zis si a iesit pe usa, de parca nici nu ar fi fost acolo.

Ha...era incredibil. Am mai tras o linie de cocaina, pentru ca nu voiam sa ma mai gandesc la el...dupa ce a iesit pe usa, l-am auzit pe Diavol intrand camera. De parca pana atunci ar fi stat in umbra si ar fi fost regizorul proprii mele vieti...

- Bravo, bravo, imi spune si incepe sa aplaude.

Cocaina incepe sa-si faca efectul, iar eu sa ma simt din ce in ce mai bine. Diavolul se apropie de mine.

- D., ai reusit. Ai reusit sa faci si tu un lucru demn de admiratie in aceasta seara si sa-ti salvezi viata...o sa vezi, acesta este doar inceputul. In curand, o sa realizezi unde duc toate aceste lucruri, fapte si...droguri. Iar cu timpul, o sa fii victima altor "droguri"...

Mi-era somn...dar vocea lui...

- Ssht...o sa adormi. Iar maine, nimic din toate astea, nu-ti vor mai parea reale. A fost doar un vis urat. Ne vom intoarce in Bucuresti, iar eu voi avea grija sa te aduc exact acolo unde trebuie. Si nu o sa poti sa faci nimic, absolut nimic...dar nimic...sa te impotrivesti.

Adorm...cu rasul sau isteric in urechile mele...simfonia "perfecta".

To be continued