HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 1-Part 8

Motto: “Catherine: Cocaine. Have you ever fucked on cocaine, Nick? It's nice. 

[Catherine Tramell uncrosses her legs and it can be seen she's wearing no underwear].”(Basic Instinct)

“Stăteam în pat, iar când am văzut scena aceasta celebră m-am gândit la tine...nu mai auzisem de tine de vreo câteva zile şi ...recunosc sincer, mi-era dor de tine. Ţi-am dat un singur mesaj, la care nici în ziua de astăzi nu mi-ai răspuns. Oare ce faci acolo, la Londra, printre atâţia străini?

Basic Instinct era filmul tău preferat. Când văd scena în care Sharon practic i-o trage lui Michael, mă gândesc la tine. Nu aş suporta gândul că un altul te-ar putea atinge...nu suport gândul că Îngerul te-ar fi putut atins. Asta este una din greşelile pe care mi le asum...dacă nu veneam şi plecam din viaţa ta, nu se mai ajungea aici.

Mi-am aprins o ţigare şi am luat telefonul de pe noptieră. Nu-mi venea să cred că tu chiar îmi furasei inima...şi că acum...ne jucam iar. Însă toate atuurile erau la tine. M-am uitat pe ecran, la poza cu noi doi din insule, cred că cel puţin pentru următoarea jumătate de oră. Erai aşa de frumoasă...şi de...frumoasă. Pur şi simplu, erai specială. Aveai ceva ce nu am văzut în nicio altă femeie...

Am stins ţigarea în whisky-ul din pahar , mi-am luat inima în dinţi...şi te-am sunat. Sharon îi oferea un orgasm multiplu lui Michael, chiar în momentul în care ...robotul telefonic mi-a spus că abonatul are telefonul închis.

De abia când m-am calmat, am văzut că Blackberry-ul meu a ajuns în plasma de ultimă generaţie atârnată pe perete, spărgând-o, iar whisky-ul vărsat umfla parchetul...”

“Era chiar prima dimineaţă din a doua săptămână a mea în Londra. Luam cafea cu Îngerul şi mă plictiseam groaznic...El vorbea încontinuu, eu scriam încontinuu. În timp ce el comanda micul dejun, eu îmi aprindeam o ţigare şi deschideam telefonul, pe care-l aveam închis de atâta timp. Nu m-am sinchisit să verific niciun apel, ci am format la numărul la care mă interesa.

-         Ce faci dragă? mi-a spus el, văzându-ma preocupată.

Hm...am zâmbit în colţul gurii. Nu mă cunoştea deloc...şi trecuseră totuşi câteva săptămâni. Nu puteam să-i spun că numai ce-mi comandasem ultimul model de Ferrari, 458 Spider, care-mi va venea în două zile, sau chiar mai devreme cu puţin noroc, căci ar fi zis că sunt nebună. Însă ceea ce nu înţelegea el...era chiar nebunia mea. Ştiam că dacă i-aş fi zis că am nevoie de o maşină, ar fi început cu motive că mi-o ia el, că nu e bună, că alta e mai grozavă , că etc...dacă ţi-aş fi spus ţie, cred că mi-ai fi adus o mie de modele, numai ca să te iert.

De aceea, am preferat să nu spun nimic. Pentru că nu-mi placea să depind de nimeni. Dacă vroiam ceva, obţineam. Dacă îmi doream să fac ceva, faceam. Dacă vroiam să plec, plecam. Dacă eu mă trezeam într-o dimineaţă şi vroiam să-mi comand o maşină nouă, mă trezeam într-o dimineaţă şi-mi comandam o maşină nouă.

Ah...şi micul dejun. Îi era chiar aşa de greu să înţeleagă că mai mult de o ţigare şi un fresh de portocale, nu puteam să înghit?

Într-un fel, nu-l acuzam...în ultimele două săptămâni, fusese totuşi o companie plăcută. Ceea ce nimeni nu mai reuşise să facă demult cu mine. Însă relaţia mea cu el...îmi vindea iluzii. Era ca şi cum aş fi în rai şi totul era perfect. Dar era raiul lui şi nu al meu...

Atunci am primit mesaj de la căsuţa vocală,că m-ai sunat de 143 de ori. Am simţit cum mă sufoc, am stins ţigarea în sucul de portocale şi m-am ridicat de la masă, aruncând IPhone-ul meu în Tamisa. Nu vroiam să ştiu cum arăta plasma ta.”

”Înnebuneam fără tine. Lucram pentru unchiul meu zi şi noapte, la toate planurile şi afacerile lui, numai ca să nu mă gândesc la tine. Ştiam că ţi-ai deschis telefonul, că ai văzut apelurile, dar ştiam la fel de bine că e posibil să-l fi aruncat...era al doilea telefon cu care făceai asta. Iar mă simţeam vinovat...pentru că eu am fost cauza tuturor acestor sentimente, pe care tu le resimţi acum. Iar gândul că altul...

Telefonul a sunat. Vocea secretarei mi-a spus că am o întâlnire la unul dintre cele mai bune restaurante din oraş...m-a surprins, dar nu am pus întrebări şi am plecat.

Când şoferul m-a lăsat chiar în faţa restaurantului tău, mi-am dat seama imediat cine era şi ce vroia. Am deschis uşa şi l-am văzut pe Diavol, aşteptând la masă, bând o cafea tacticos. Dacă aş fi scos pistolul pe care îl aveam la mine, aş fi intrat la puşcărie, mai mult ca sigur.

-       Să ştii că nu-s suficiente gloanţele pe care le ai în el, pentru a mă ucide, mi-a spus Diavolul, chiar în momentul când m-am aşezat la masă.

Nu am reacţionat. Când eram faţă în faţa cu el, nu mai gândeam nimic, deaorece ştiam că poate citi gândurile. Sau dacă găndeam, o făceam pentru a-l induce în eroare.

-         Vreţi ceva, domnule? zise chelnerul, cu un zâmbet extrem de amabil pe faţă.

Poate pentru el era cea mai bună zi din ultima vreme, însă pentru mine era una din cele mai groaznice.

-         O apă plată.

-         Insist şi o cafea, la domnul, spuse Diavolul, cu un zâmbet perfid pe faţă.

Nu-mi puteam controla imaginea cum îl torturam.

-         Interesantă alegere...zise el, râzând.

-         Nu-i aşa? i-am spus.

Diavolul a râs, satisfăcut.

-         Ce vrei? l-am întrebat, privindu-l extrem de urât.

Chelnerul a venit aducând cafeaua şi apa plată.

-         Au, te rog , adu-i şi ziarul acela domnului.

Chelenerul a adus ziarul.

-         Citeşte titulurile, îmi spuse el.

Era un ziar de Londra.

-Headlines? !l-am întrebat, mirat.

Apoi ţi-am văzut numele pe prima pagină...şi am realizat că dacă mai devreme aş fi vrut să-l omor pe Diavol, acum simţeam cum aş fi vrut să te omor pe tine. Dar nu în bătăie...plângând în braţele mele, da. Erai pe prima pagina, conducând o maşină nouă şi alături de un tip...ce părea a fi un Înger...şi păreaţi fericiţi. Poza fusese făcută în timp ce vă plimbaţi prin Londra, iar tu erai numită <<noua achiziţie a celebrului şi renumitul cântăreţ ...cum l-o chema...din Anglia>>.

Am ridicat privirea şi m-am uitat la Diavol.

-         Vezi, ai pierdut. Inima ei e la mine, dar ei nu-i pasă. Inima ta e la ea, dar ei nu-i pasă. Pactul rămâne în picioare...dar totul depinde de ea. Nu ştiu cum să-ţi explic...dar nici mie nu-mi pasă. Căci oricum ar fi, eu nu pierd niciodată. Eu doar mă distrez.”

“În acea noapte, m-am trezit urlând.  Te visasem. Erai pe marginea prăpastiei, ţinându-te cu ultimele forţe de margine şi deşi eu încercam să te trag...tu ai căzut în gol. În acel moment, m-am trezit. Simţeam că se întâmplase ceva cu tine...tremuram toată şi eram transpirată. M-am ridicat din pat, mi-am pus halatul pe mine, am luat pachetul de ţigări de pe noptiera şi m-am încuiat în baie. Am dat drumul la apă să curgă , m-am aşezat pe jos şi mi-am aprins o ţigare. Plângeam şi nu puteam să mă opresc. Ce se întâmplase cu tine? Aş fi vrut să te sun, însă nu aveam de pe ce...gândul că era posibil să nu te mai văd niciodată, mă ucidea. Pur şi simplu, îmi venea să mă urc în maşină, să plec spre Bucureşti.

După ce am reuşit să mă calmez, fumând vreo două ţigări, am descuiat uşa, am pus pe mine perechea de blugi aruncată pe jos, un tricou, o geaca, am luat cheile de pe birou, ţigările şi am coborât în papuci, până în faţa blocului. Era timpul să testez noua mea achiziţie.”

“În acea seară, am băut...am terminat o sticlă de whisky şi aş mai fi terminat încă una, dacă barmanul nu-mi punea limită. Eram terminat, nu mai ştiam nimic, decât că mă durea. Am fost agăţat de două tipe, însă le-am izgonit, fără să mă uit măcar la pieptul lor. Am avut noroc cu şoferul, care m-a urcat până sus şi nu m-a lăsat să cad pe stradă.

Când m-am trezit, trecuseră deja ziua curentă. Am înjurat când mi-am dat seama că era 12 fără 10 şi ca la 12 aveam şedinta la care eu trebuia să prezint un plan. În 5 minute, coborâsem deja, în pijamale, cu costumul în braţe şi am urcat în limuzină, pentru a putea fi la timp.

-         Domnule, sunteţi pregătit? m-a întrebat politicos şoferul.

Terminasem să mă schimb, de abia răsfoisem dosarul cu informaţiile pe care avea să le prezint şi mă uitam la el , perplex, nevenindu-mi să cred că eu chiar trăiesc lucrurile acestea.

-Nu, i-am răspuns sincer şi am coborât din maşină, căci deja ajunsesem.

Am intrat în sedinţă, iar un întreg consiliu mă aştepta, inclusiv unchiul meu, care stătea în capul mesei, zâmbind instant când m-a văzut.

-         Punctualitatea este punctul tău forte, nepoate, mi-a spus, strângându-mi mâna.

Am zâmbit, iar în gândul meu mă gândeam doar la cât alcool am putut să beau.

-         Poţi începe, mi-a spus el.

Să încep?Ce să încep?Vedeam feţele tuturor acelor oameni, care aveau aşteptări de la mine, care vroiau ca eu să le vorbesc despre afacerea pe care urma să o încheiem, cum urma să fie planul de marketing şi cum vom convinge concurenţa să ne cedeze majoritatea acţiunilor. Însă eu mă gândeam la cum era când făceam sex cu tine, pe cocaină şi whisky, mai ceva ca un instinc primar, cum furam toate acele bijuterii şi trăiam cu moartea lângă mine, cum m-ai părăsit şi mi-ai furat totul, iar acum o ardeai prin Londra cu nu mai ştiu ce cântăreţ...

-      Domnilor, vreau să vă spun că este o onoare să mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră. După cum v-a spus unchiul meu, astăzi o să vă vorbesc despre...

Şi am eziat.”

“…despre cum hoţul meu a încheiat afacerea vieţii lui. Asta spuneau peste tot la radio, la televizor , atunci când am ajuns în Bucureşti şi m-am oprit să mănănc ceva. Era imposibil...el? La costum? Facând afaceri? Nu-i stătea în fire...bătusem atâta drum, ca să văd că el e bine? Şi visul meu? Cum rămâne cu el?

Atunci am văzut ceva ce chiar m-a enervat. Două tipe îl ţineau de braţ, în timp ce ieşea din clădire, zâmbind şi fiind asaltat de presă. Reporterul a anunţat că în acea seară, într-un club renumit din Bucureşti, va avea loc o petrecere în cinstea firmei.

Am pus furculiţa în farfurie şi mi-am scos iPhone-ul nou pe care mi-l achiziţionasem. Îngerul meu a răspuns la telefon foarte repede.

-În cât timp poţi ajunge la Bucureşti?

Aveam să joc dur.”

“Nu era tocmai greu să-mi dau seama că te-ai întors în Bucureşti. Nu cred că vezi un Ferrari 458 Spider parcat în fiecare zi pe străzile din cartier. Dar nu aveam să-ţi spun nimic...deşi ştiam că vreau să te văd, mă rănisei. Într-un fel ciudat, dar mă rănisei. Ce aveam să fac..nu ştiu. Însă nu puteam să ratez petrecerea de deseară şi pe cele două domnişoare drăguţe care vroiau să mă însoţească.

Când am intrat în club, pentru câteva secunde, am fost cred că cel mai admirat bărbat de acolo. Aveam toate privirile asupra mea, mai ales că am intrat la braţ cu cele două fete. Mă simţeam aşa de bine, până când...”

“…m-ai văzut. Te-ai blocat efectiv.

Eram îmbrăcată cu rochia pe care tu mi-o făcusei cadou, din New York. Jumătate albă, jumătate neagră, scurtă, pe gât, cu spatele gol, părul despletit, pantofii mei roşii Prada,eu stăteam la masă şi te priveam.

Ah, Îngerul meu era în dreapta, iar, surprinzător, Diavolul în stânga. Faptul că au fost receptivi la invitaţia mea, mi-a făcut seara perfectă.

Vedeam cum te uitai la mine şi nu puteai spune nimic. Nu-ţi venea să crezi, ştiam...şi asta, doar pentru că venisei cu acele două tipe, care nu vedeau în tine nimic mai mult decât un om de afaceri, căruia nici măcar nu-i place ceea ce face...”

“Mă blocasei complet. Mă uitam la tine şi vedeam că ...ceea ce am avut...pierdusem. Dar cel mai mult ai urcat adrenalina în mine, când te-ai sărutat cu amândoi, în faţa mea. Îmi venea să îi omor...să-i fac să dispară...să ...

Când te-ai ridicat de la masă, te-am prins de mână şi te-am strâns.

-         Ce crezi că faci?”

“Mă uitam la tine şi nu ştiam cum să-ţi spun că te iubesc. Şi că nu mai ştiam să exprim iubirea. M-am apropiat de tine, mi-am muşcat buzele, am pus mâinile pe pieptul tău şi ţi-am şoptit la ureche.

-         Ţi-am adus inima înapoi.

Am simţit cum ai început să tremuri şi am fugit. Plângeam şi nu vroiam să vezi asta. Am ieşit din club în fugă, m-am urcat în Ferrari şi am demarat în trombă. Te pierdusem şi deci, nimic nu mai conta. Am crescut viteza , ajung la 250 km/h, iar chiar înainte să intru  în zid, ultimul lucru pe care l-am mai gândit a fost că ai fost singurul om pe care l-am iubit cu adevărat.”

TO BE CONTINUED