Motto: "O, eşti frumos cum numa-n vis/Un demon se arată" (Mihai Eminescu- Luceafărul)
D.’s part:
22.12.2012
Telefonul sună în prostie, Mario
îmi zice ca e la studio şi că vrea nu ştiu ce carte care a uitat-o la
mine...Vera că-mi mulţumeşte că am lăsat-o să se descurce în absenţa mea.
Nu plănuiesc să stau mai mult de
două zile în partea cealaltă de continent a lumii, din simplu fapt că vine
Crăciunul. Şi nu vă imaginaţi că merg să mă relaxez. Profit de biletul lui
pentru a mă întâlni cu un investitor care vrea să facem o co-producţie
România-America Latină.
Zborul e lung, aşa că până să
adorm, mă gândesc la viaţa mea de până acum.
Am terminat dreptul în 2011, dar
nu l-am profesat niciodată.
Sunt CEO-ul unui studio pe care
l-am cumpărat din insolvenţă şi care merge destul de bine.
Vorbesc 7 limbi străine
română, engleză, arabă, franceză,
spaniolă, germană, greacă
Am un IQ foarte ridicat, undeva la
158 sau ceva de genul. Combinat cu LLI
Fumez Marlboro, beau whisky
urăsc pisicile şi mâncarea de
regim
am 1.72 şi 52 kg
sunt blondă, cu părul lung
am ochii negri
şi ascult hip hop.
Şi ador cinematografia.
Ah, şi umblu cu Max, un bărbat de
27 de ani, care provine dintr-o familie foarte bogată, ASE-ist convinst
Ochi negri, structură atletică,
vreo 1.80?
Nu
ştiu ce muzică ascultă şi nici nu mă interesează
am împărţit aceleaşi vicii
nu are nicio treabă cu filmele
şi acum fură bijuterii.diamante...
iar sora lui mă urăşte.
Iar sora lui mă urăşte...
23.12.2012
Şi am ajuns în Cuba. În Havana, Havana asta care arde...arde.
Ca o pata de sânge pe o rochie, lăsată în urma unui măcel...de parcă aş tăia un miel în fiecare dimineaţa şi astăzi i-aş privi doar tăcerea...
M-am cazat la Bellevue Deauville Hotel şi am petrecut seară
la restaurantul hotelului
scriind mailuri
şi gândindu-mă la pitchurile pe care trebuie să le spun mâine investitorului.
[...]
De dimineaţă, am avut grijă să mă trezesc din timp ca să mă pot aranja.
Jose, tipul cu care trebuia să mă vadă, era un admirator al femeilor elegante.
Aşa că am ales o rochie albă, lungă şi vaporoasă
împrumutată de pe la studio
cred că Armani
şi un colier..ha, de la Max. Unul cu diamante...
Ne-am întâlnit la 11. La Fuente.
One of Havana's Best Bars.
Jose zace la masă, într-un separeu, trăgând de un pahar de Cuba Libre...
În ţara în care nimeni nu e liber, nici măcar cu sufletul.
bărbat sictirit şi obosit, la 45 de ani, care totuşi lucrează cu cei de la Hollywood
mă aşez la masă
şi încep negocierile.
îmi comandă şi mie un Cuba Libre, iar vorbele noastre se traduc prin fum şi gust de rom.
reuşesc să obţin înţelegerea lui şi convingerea că e bine să faci afaceri în România.
îmi spune că nu putem semna ceva acum, poate diseară.
să ne vedem tot aici, doar ca la 11 PM.
îl aprob, deşi ceva nu pare în regulă.
mă întorc la hotel, unde verific apelurile pierdute...
Dan, Mario, Vera...dar tu nu, Max.
ha...să te ia dracu'...
But what about me, D.?
Îl văd pe Alex, zacând în pragul uşii de la cameră pe care credeam că am încuiat-o.
se pare că...nu.
Tac. Ce mama ma-....nu are cum sa fie Alex. Ieri am baut juma de sticla de whisky in cinstea amintirilor pe care le-am avut cu el.
- Vii cu sufletul la mine după ce l-ai
părăsit
, iar acum tremuri când te gândeşti
că arăt ca el?
Ha...replicile lui dure, talentul lui...de a îmbrăca o propoziţie în cuvinte pompoase, de a încerca să mă intimideze...Venise să mă viziteze, ca să-mi vorbească
despre...tine?
Mi-a vorbit tacticos, pufninând după cele spuse, uşor amuzat. Folosind stilul acela care mă enervează pe mine...Nu am schiţat nimic, căci nu vroiam ca expresia feţei să-mi trădeze gândurile pe care le aveam.
Fără nicio jenă, s-a servit cu o ţigare de la mine din pachet.
şi-o aprinde şi se asează pe pat.
draperiile albe din spatele patului se întind spre el, din cauza vântului care bate,
dar se opresc înainte să-l atingă.
de parcă vântul stă pentru câteva secunde, în loc, întorcându-se din cauza lui Alex...
Mi-a vorbit tacticos, pufninând după cele spuse, uşor amuzat. Folosind stilul acela care mă enervează pe mine...Nu am schiţat nimic, căci nu vroiam ca expresia feţei să-mi trădeze gândurile pe care le aveam.
Fără nicio jenă, s-a servit cu o ţigare de la mine din pachet.
şi-o aprinde şi se asează pe pat.
draperiile albe din spatele patului se întind spre el, din cauza vântului care bate,
dar se opresc înainte să-l atingă.
de parcă vântul stă pentru câteva secunde, în loc, întorcându-se din cauza lui Alex...
Pacă trăiesc un vis...sau un
coşmar, dar care încă nu a ajuns la punctul
culminant.
- De ce fugi de el?
- De ce fugi de el?
De parcă nu ştia de ce fug de tine,Max...
Vedeam cum savura ţigarea şi
cât de mult îi plăcea să mă ţină în
suspans.
- Cum? l-am intrebat scurt.
Cum dracu' esti inca in viata...reactionez destul de placid in situatii de soc.
Suntem doi străini care nu ne mai cunoaştem...
- Noi semănăm mult, îmi spuse, luându-mi mâna într-a lui.Mi-a fost dor de tine, D.
- Cum m-ai găsit?
Se apropie de mine iar şi-mi spune pe o limbă moartă, pe care ştie că o ştiu, o mărturisire:
- D., eu...nu mai sunt omul pe care tu l-ai cunoscut. Diseară, îşi voi face o surpriză...sper să-ţi placă...
Si se apropie de usa si pleaca.
Raman in picioare pentru o perioada de timp pentru ca inca nu procesez daca a fost cu adevarat real sau a fost o halucinatie ceea ce tocmai s-a intamplat.
11 P.M.
...Niciodată nu ne-am înţeles bine şi parcă văd cum aştepta momentul acesta...Cum şi-a permis să se întoarcă iar, în loc să-şi vadă de preocupările sale, fără să mă chinuie pe mine....
Ordinarul.
o prezenţă infectată de un intelect avariat...
ies din hotel.
cu aceeaşi rochie, cu aceeşi prezenţă de spirit.
Diferenţa dintre Havana pe timp de zi şi ce de pe timp de noapte este că numai seara muzica urla.
praful e acelaşi, oamenii sunt aceeaşi.
aceeaşi forfotă care este îmbrăcată în haine de rom şi parfum de trabuc.
La Fuente e plin de oameni.
dacă dimineaţa eu şi Jose şi barmanul eram singurii clienţi, acum de abia am loc să mă strecor printre mese.
nu e singur, la masă cred că sunt 10 persoane, din echipa lui de la studio.
îi dau contractul, îl semnează repede şi apoi îmi zice să petrecem.
a little party never killed nobody...e deviza lui, dar nu şi a mea.
beau cu el, cu echipa şi numărul minutele până să plec.
chiar mă gândesc la Alex şi faptul că...
iar în jumătate de oră, îl văd în local. Lângă 2 femei, la bar, discutând aprins.
iar ironia face ca Jose să-mi spună că vrea să mă cinstească cu ceva chiaar atunci, când Alex e la bar.
ne înghesuim printre oameni, iar el comandă 2 shoturi de tequilla.
oribil. but I cannot refuse him. So, I drink.
dar nu trec multe minute şi-l văd cum începe să scuipe sânge, chiar la mine pe rochie, pe rochia mea albă..
barmanul sare să-l ajute, dar el se prăbuşeşte pe podea, nemaiputând respira, ţinându-se cu mâinele de gât...
de parcă...m-aş uita la un film şi n-aş fi acolo.
iar lumea ţipă, barmanul strigă după o ambulanţă, iar Jose urlă în gura mare:
El Diablo, El Diabloo...
şi moare.
cred că în mai puţin de un minut.
râmân consternată în faţa cadavrului şi mă gândesc că până acum, nu am văzut pe nimeni murind aşa, în asemenea hal, în faţa mea.
ies din local şi-mi aprind o ţigara. plec la câteva străzi depărtare, târând după mine rochia pătată de sânge.
merg pe mijloc străzii, pentru că aşa m-a învăţat tata când eram mică să fac.
nu după mult timp, Alex pare de nicăieri, în faţa mea. mă strânge de mână iar, o mână care arde.arde.şi-mi spune.
- Ştiam că ai vrea să simţi ACEA pata de sânge pe rochie TA, lăsată în urma unui măcel...de parcă ai tăia un miel în fiecare dimineaţa şi astăzi i-ai privi doar tăcerea...
Tac.Nu ştiu cum să reacţionez.
O face el în locul meu.
- Jose ţi-a spus înainte să crape pe podeaua aceea putrezită cine sunt. Ce fac. În corpul ăsta...ordinar. o prezenţă infectată de un intelect avariat...Iar tu, tu, chiar tu, o să mă urmezi, pentru că nu ai de ales. Pentru că ne ştim de prea mult timp pe lumea asta şi pentru că am nevoie de un ajutor...
şi dispare. dispare fără nicio nonşalanţă.
iar atunci înţeleg misterul.
nu există coincidenţe...doar atunci când există un Diavol...cu adevărat,
care zace într-un corp uman.
deci..Alex e mort.
e mort şi eu sunt pătată de sângele ăsta infect al lui Jose
şi mă gândesc că there's nothing worse than seeing the Devil in the body of your best friend. ex best friend.
a terrible person.
- Noi semănăm mult, îmi spuse, luându-mi mâna într-a lui.Mi-a fost dor de tine, D.
- Cum m-ai găsit?
Se apropie de mine iar şi-mi spune pe o limbă moartă, pe care ştie că o ştiu, o mărturisire:
- D., eu...nu mai sunt omul pe care tu l-ai cunoscut. Diseară, îşi voi face o surpriză...sper să-ţi placă...
Si se apropie de usa si pleaca.
Raman in picioare pentru o perioada de timp pentru ca inca nu procesez daca a fost cu adevarat real sau a fost o halucinatie ceea ce tocmai s-a intamplat.
11 P.M.
...Niciodată nu ne-am înţeles bine şi parcă văd cum aştepta momentul acesta...Cum şi-a permis să se întoarcă iar, în loc să-şi vadă de preocupările sale, fără să mă chinuie pe mine....
Ordinarul.
o prezenţă infectată de un intelect avariat...
ies din hotel.
cu aceeaşi rochie, cu aceeşi prezenţă de spirit.
Diferenţa dintre Havana pe timp de zi şi ce de pe timp de noapte este că numai seara muzica urla.
praful e acelaşi, oamenii sunt aceeaşi.
aceeaşi forfotă care este îmbrăcată în haine de rom şi parfum de trabuc.
La Fuente e plin de oameni.
dacă dimineaţa eu şi Jose şi barmanul eram singurii clienţi, acum de abia am loc să mă strecor printre mese.
nu e singur, la masă cred că sunt 10 persoane, din echipa lui de la studio.
îi dau contractul, îl semnează repede şi apoi îmi zice să petrecem.
a little party never killed nobody...e deviza lui, dar nu şi a mea.
beau cu el, cu echipa şi numărul minutele până să plec.
chiar mă gândesc la Alex şi faptul că...
iar în jumătate de oră, îl văd în local. Lângă 2 femei, la bar, discutând aprins.
iar ironia face ca Jose să-mi spună că vrea să mă cinstească cu ceva chiaar atunci, când Alex e la bar.
ne înghesuim printre oameni, iar el comandă 2 shoturi de tequilla.
oribil. but I cannot refuse him. So, I drink.
dar nu trec multe minute şi-l văd cum începe să scuipe sânge, chiar la mine pe rochie, pe rochia mea albă..
barmanul sare să-l ajute, dar el se prăbuşeşte pe podea, nemaiputând respira, ţinându-se cu mâinele de gât...
de parcă...m-aş uita la un film şi n-aş fi acolo.
iar lumea ţipă, barmanul strigă după o ambulanţă, iar Jose urlă în gura mare:
El Diablo, El Diabloo...
şi moare.
cred că în mai puţin de un minut.
râmân consternată în faţa cadavrului şi mă gândesc că până acum, nu am văzut pe nimeni murind aşa, în asemenea hal, în faţa mea.
ies din local şi-mi aprind o ţigara. plec la câteva străzi depărtare, târând după mine rochia pătată de sânge.
merg pe mijloc străzii, pentru că aşa m-a învăţat tata când eram mică să fac.
nu după mult timp, Alex pare de nicăieri, în faţa mea. mă strânge de mână iar, o mână care arde.arde.şi-mi spune.
- Ştiam că ai vrea să simţi ACEA pata de sânge pe rochie TA, lăsată în urma unui măcel...de parcă ai tăia un miel în fiecare dimineaţa şi astăzi i-ai privi doar tăcerea...
Tac.Nu ştiu cum să reacţionez.
O face el în locul meu.
- Jose ţi-a spus înainte să crape pe podeaua aceea putrezită cine sunt. Ce fac. În corpul ăsta...ordinar. o prezenţă infectată de un intelect avariat...Iar tu, tu, chiar tu, o să mă urmezi, pentru că nu ai de ales. Pentru că ne ştim de prea mult timp pe lumea asta şi pentru că am nevoie de un ajutor...
şi dispare. dispare fără nicio nonşalanţă.
iar atunci înţeleg misterul.
nu există coincidenţe...doar atunci când există un Diavol...cu adevărat,
care zace într-un corp uman.
deci..Alex e mort.
e mort şi eu sunt pătată de sângele ăsta infect al lui Jose
şi mă gândesc că there's nothing worse than seeing the Devil in the body of your best friend. ex best friend.
a terrible person.
TO BE CONTINUED
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu