Motto: ""It makes no difference to me what a man does for a living." (Don Corleone, Godfather)
Lumina,
caldura, mirosuri placute, oceanul curat si o briza frumoasa…ah si sa nu uit trabucuri de cea mai buna
calitate…Cancun. Locul unde toti viseaza sa ajunga si in acelasi timp locul
pe care eu ma grabeam sa-l parasesc. Nimic personal, doar ca mi-am permis sa-mi
iau un suvenir ce s-ar putea sa lipseasca locului.
Am
ajuns acum trei zile in Cancun sa caut mituri si legende scornite de mintea
bolnava a lui Alex... o bratara a reginei Isabela a Spaniei care era disparuta
de mai mult de 5 secole primita cadou din aurul Lumii Noi. O fabulatie, ziceam
eu, a prietenului tau minunat. Asta nu cauta decat obiecte dubioase pe care le
vindea unor oameni mai dubiosi...ce hot
mai era atunci?
Evident,
nu aveam habar de unde sa incep si geniul nu s-a grabit sa-mi dea vreun detaliu
in afara de faptul ca citez “bratara se
afla in oras pentru 3 zile dupa care o pierdem definitiv“.
Superb…nu acul
in carul cu fan, mai degraba acul in carul cu ace. Nu numai ca paradisul asta era
plin cu bijuterii, dar piata neagra era plina cu bijuterii false ce se vroiau a
fi artefacte nepretuite. Un fel de Piata
Obor pentru pustanii care se cred Indiana Jones...nu baietii mei cu care am
lucrat acum cativa ani.
Habar
nu aveam de ce dracu’ ma bagasem in afacerea asta, dar tind sa cred ca gandul de
a sta pe o plaja plina cu femei superbe a ajuta in mare masura decizia…ce pot
sa zic, o-i fi fost tu frumoasa, dar nu erai singura femeie frumoasa...nu te enerva.
M-au
cazat la 5 stele...Nu era chiar Hilton-ul
din Bucuresti, dar era pe aproape. Mi-am adaptat tinuta vestimentara peisajului
si m-am indreptat spre locul care stiam ca era cel mai bun punct de pornire, nu
stiu ce club latin aka locul de joaca a baietilor ce aveau bani...Banii pe care i-am platit sa pot intra ar
fi putut hrani o familie din Mexic pentru o luna, dar nu-mi pasa…aveam
treaba. Imi iau un pahar de whisky de complezenta, ma uit in jur, analizez
lumea...ma simteam ca in barurile alea ieftine de la noi, mai exact bodegile in
care umbla fel de fel de interlopi...
La
bar atmosfera era animata, un barman facea spectacol cu flacarile, cateva fete
putin cam ametite isi cautau ceva companie si desigur niste malaci care le
cautau pe domnisoarele ametite…nimic
iesit din comun sau care sa ma ajute.
Ma
pregateam sa plec cand ceva mi-a captat atentia. Am vazut un tip un pic cam
prea bine imbracat pana si pentru locul in care ne aflam, care statea de vorba
cu o domnisoara la fel de prezentabila undeva pe la 19-20 de ani. El pleaca si
ea ramanea in continuare in separeu inconjurata de vreo 5 mexicane...Ah, viata.
M-am
apropiat de separeu lipsit de inhibitii, cu stilul meu, ala care-ti place tie
atat de mult, inainte ca primul smardoi sa imi bolboroseasca intr-o engleza
infecta ca domnisoara Catalina nu primeste vizitatori. I-am repliat cu un
genunchi bine plasat intre picioare si mi-am creeat o intrare frumoasa in timp
ce amicul meu incerca sa-si gaseasca ce a mai ramas din barbatie si probabil
din demnitate.
S-a
creat agitatie…urasc complicatile. Ori
ca sunt amicii mei de prin Bucuresti ori ca sunt amigos de prin Mex, toti fac la
fel cand venea vorba de femeia lor...se uitau ca imbecilii unii la altii, fara
sa fi facut ceva. Inainte sa-si gaseasca ceea e prietenul lor a pierdut, domnisoara
Catalina razand i-a trimis la plimbare.
Catalina...nume pretios. Nu-mi placea. Discutia
pe care am purtat-o cu ea in engleza semana cu un scenariu pe care tu femeie,
ai fi putut sa-l bagi intr-un film de-al tau. Ea nu vroia, eu insistam, ea
radea si pana la urma tot la mine in camera de hotel a ajuns...deasupra. Urla in spaniola tampenii pe
care nu le-am auzit nici macar in telenovele...Stiu, sunt un nemernic ca scriu si despre asta, dar tu tot ma
iubesti...
Dupa
ce i-am tras-o, am trecut direct la afaceri. Am tras-o pe domnisoara putin de
limba…in mai multe feluri ce-i drept, dar in cel verbal am aflat ca era fata
unui traficant de arme mexican si ca se afla aici, fiindca tatal ei avea
afaceri de facut. I-am povesti de mine si de tata...sa para veridic. Am ramas putin surprins de faptul ca nu ascundea
cine este sau ce face taica-su…nu de proasta, mai degraba din prea multa
siguranta. Nu-mi inspira incredere.
Cand
m-am trezit, era deja plecata. Nu si numarul ei. Fusese deja fata, urmase
bratara. Coincidentele nu exista.
Am
mers iar la barul de aseara si l-am intrebat pe barman daca stie unde pot sa o
gasesc. S-a cam uitat ciudat la mine, dar dupa ce i-am aratat cateva bancnote
de 100, ne-am imprietenit. Am gasit repede complexul inchiriat de tatal ei. Intrare
pazita, multi bodyguarzi, camere de filmat…nu-mi
placea.
In
noaptea aceea, am hotarat sa o fac. Nu
mai avem chef sa astept. Zidul a fost usor de escaladat, paza a fost usor
de evitat, fiindca in intuneric costumul meu special nu poate fi detectat de
ochiul uman. Camerele de filmat aveau unghiuri moarte cat sa se ascunda vreo
2-3 ca mine in ele si desigur intrarea nu avea nici un fel de cod, erau doar
niste nenorocite de usi incuiate...clasic.
Am
urcat la etaj, cautandu-i dormitorul. Nu mi-a luat mult sa-l gasesc, am
recunoscut parfumul...femeile. I-am
rascolit sertarele, dar bratara si frustrarea mea era ca nu gaseam nimic
nicaieri. Apoi m-am gandit la tine si pe
unde-ti arunci tu toate cadourile astea de la mine...
Deja
ma gandeam ca m-am riscat ca un prost degeaba cand am zarit o umbra aruncata de
perete..zid fals. Nu degeaba am ochiul format. Cu rabdare, i-am gasit
deschiderea si acolo m-am blocat. Seiful ala era ca scos din Star Trek...
Luminite peste luminite si butoane toate pe langa un display LED cu touchscreen
care avea si o tematica pe el…
Ma
simteam ca intr-un film prost, cautand butonul de Youtube... Poate gaseam naibii
cum sa deschid dracia aia, dar din fericire pentru mine cele mai sofisticate
aparate sunt si cele mai usor de deschis... Priza eram un condensator special
pentru situatiile de genul aveam si in 2 minute l-am prajit cu curent electric
pana cand a luat reset. Parola prin resetare avea sa fie 0000 asa ca l-am
deschis si am gasit premiul inauntru. Nu
arata deloc ca bratarile pe care le-am tot furat... S-a degradat dupa
atatea sute de ani de plimbari prin mainile tuturor dubiosilor cu bani. Sau
alti hoti de-astia ca mine, care vroiau sa fure...Am luat-o si am plecat. Iesirea
nu a fost o problema si nici drumul inapoi spre hotel…au trecut repede si fara
niciun incident.
Acum
savurez un pahar de whisky si scriu paginile astea... cat inca am amintirile
proaspete. Si sper sa nu fii nevoita sa citesti hartiile
astea intr-o zi. N-ar avea rost...ma ajuta pe mine doar sa ma linistesc,
singur, in pustietatea asta.
Imi
lipseste noaptea aia din Amsterdam...aia, cand ni se rupea de bani. Cand mi se rupea de bani...
Dar
da-le naiba de sentimente. Nu ar mai trebui sa le simt. Uneori, banii conteaza mai
mult decat dragostea. Acum, banii conteaza mai mult decat dragostea.
TO BE CONTINUED
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu