HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 4- Part 11

The end of the beginning

Pentru toti cititorii mei.

This part was written by me and my friend, "The Devil".

Motto:

“2Pac: Staring at the world through my rearview

Just looking back at the world, from another level

…know what I mean?

Phil Collins: I can feel it coming in the air tonight,

I've been waiting for this moment, all my life…”

(2pac ft. Phil Collins – Staring through my rearview)

D.’s part:

Nu mi-a placut niciodata sa fiu deranjata atunci cand stau in birou si lucrez....i-am cerut secretarei mele sa-mi retina apelurile pentru toata ziua. Azi nu vroiam sa fiu deranjata.

In ultima vreme, nu prea m-am simtit atat de bine. Max imi lipseste din ce in ce mai mult...macar atunci cand eram in Los Angeles, aveam o ocupatie. Mai un diamant, mai un omor...acum, in Bucuresti, in orasul pacatelor mele, ma simt atat de ciudat. Nu prea mai pot dormi, iar atunci cand adorm, il visez. Il visez doar pe Max sau il visez mort langa Rick si Inger si-i vad cum se chinuie reciproc unul pe celalalt...

Nu prea mai accept nici invitatiile la petreceri, pentru ca ma simt ciudat sa merg undeva fara el. Max ma facea sa trec cumva peste toate formalitatile si lucrurile care nu-mi placeau....acum nu mai pot singura. Nici macar whisky-ul care-mi place atat de mult, nu mai are acelasi gust. Parca totul e degeaba, e mort, e sec. Simt cum ma bantuie trecutul, iar eu fug ca disperata de el. Pacat ca in viata reala nu e ca in gramatica engleza: Present Perfect...Past Perfect...and Future Perfect.

Insa ceea ce este interesant, este ca nimeni nu-si da seama. Toti sunt atat de incantati ca m-am intors si ca sunt alaturi de ei, ca sunt D., ca sunt acolo, incat mi se face greata. Habar nu au ei cine mai sunt. Nu e ca si cum pot sa le spun....

Heei...am omorat trei oameni, am furat un diamant, un inel si o bratara, am asistat la un masacru facut de prietenul meu...care aparent este Diavolul. Iar intre timp, din cand in cand, mai vars o lacrima pentru iubitul meu mort, pe care, apropo, tot eu l-am omorat. Este unul din aia trei, de care v-am zis mai devreme.

Acum realizez ca este vorba de alegeri, ca totul in viata se rezuma la alegeri. Iar eu...nu cred ca am facut tocmai alegerea potrivita. Asa ca acum, in fiecare dimineata cand ma trezesc, trebuie sa traiesc cu mine, cu mine fara el, cu mine furand, cu mine cea care am omorat oameni si iar cu mine....

Bine macar ca Diavolul m-a lasat in pace. Inca vreo interventie de-a lui, in care sa ne jucam care pe care, m-ar obosi prea mult. Vreau liniste...sau vreau doar sa simt linistea de a fi lasata in pace, pentru ca nu o sa ma intorc niciodata la ceea ce am fost odata. Nu pot nici macar sa ma mai ating de un barbat...mi se pare complet nonsens. Nu pot nici sa mai ies cu cei de la studio sau cu Dan si Mario...Dan e ocupat cu pregatirile de nunta, se presupune ca ar trebui sa fiu acolo pentru el, dar am trimis pe altcineva sa se ocupe. E de ajung ca trebuie sa fiu peste cateva luni prezenta la o nunta, la care nu am niciun chef sa merg...

Zilnic, ma inchid in birou, fumand tigare dupa tigare, gandindu-ma si iar gandindu-ma la tot felul de lucruri... Ceea ce-mi aminteste ca am mai trecut odata prin linistea asta. A fost imediat dupa ce a plecat Alex...a fost o vara moarta, de tranzitie, in care ma tot gandeam la mine si prea putin la el. In care am savurat fiecare moment pe care l-am trait fara el. Iar apoi, peste aproape doi ani, “lumea” mea s-a destramat cand l-am cunoscut pe Max…s-a destramat atat de frumos, incat ma astept ca “apocalipsa” care vine curand sa fie doar…perfecta.

Iar ceea ce este ciudat este ca atunci aveam un sentiment, iar acelasi sentiment il am si acum, cum ca ar trebui sa ma bucur de linistea asta, pentru ca ceea urmeaza sa vina, nu va fi prea bine. Insa daca e o greseala pe care am facut-o mereu, a fost aceea sa nu-mi ascult instinctul decat in situatii extreme. De aceea, am cele mai bune amintiri.

Deodata, suna telefonul. Se pare ca mobilul am uitat sa-l inchid. Nici nu ma deranjez sa-l caut, dar el tot continua sa sune. Ma apropii de el si vad ca este un numar necunoscut. Raspund. Nu se stie niciodata cine ce urgenta mai are.

-         أريد أن أقدم اقتراحا, imi spune o voce aspra de barbat.

Adica vroia sa-mi fac o propunere.

Stau si ma gandesc. Sa-i raspund sau nu? Sa inchid sau nu? Cred ca tocmai s-a sfarsit linistea dinaintea furtunii...Trec peste toate intrebarile de unde ai numarul meu, de ce eu, de ce tu, de ce m-ai sunat.

-         يتحدث, ii zic, dupa cateva secunde de tacere.

Vorbeste.

-         أريد لسرقة شيء بالنسبة لي

Tocmai mi-a spus ca vrea sa fur ceva pentru el.

Surad. A venit “furtuna”...

Peste 48 de ore...

Mereu mi-am dorit sa vizitez Buenos Aires, dar niciodata in conditii de ploaie. Avionul aterizeaza pe Ministro Pistarini, iar primul meu gand este ca trebuia sa raman in Bucuresti. Imi iau bagajul si ma indrept spre un taxi, iar al doilea al meu gand este ca totusi trebuia sa raman in Bucuresti. Ajung la hotel, ma cazez, merg in apartamentul pe care mi l-a rezervat arabul, unul chiar foarte scump, situat la ultimul etaj, vad cam cat de frumos se vede panorama orasului, iar al treilea al meu gand este ca as putea sa mai raman cateva zile pe aici.

Totul se afla in camera...arabul a avut grija sa-mi ofere tot confortul de care si-a imaginat ca am nevoie. Un vechi partener de afaceri de-al lui Max...

Nu o sa va obosesc cu descrierea unei camere de hotel de 5 stele, care momentan nu-mi prezinta niciun interes. O sa trec cu vederea aceste detalii neinteresante si o sa va spun in concret ceea ce am de furat. Un coran vechi de 1118 ani, legat in aur alb, pe care probabil il vrea pentru colectia sa personala, pentru orgoliul sau nelimitat si pentru banii prea multi pe care ii are in cont. Aparent, coranul se afla la etajul 137 al unui zgarie-nori, in apartamentul unui alt seic, care va fi plecat maine seara. Singura problema nu este intrarea sau iesirea din cladirea, singura problema este cifrul seifului, pentru care trebuie sa-mi folosesc abilitatile matematice invatate pentru a verifica daca a fost descifrat corect. Am un dosar cu un algoritm destul de complex, bazat pe codificare intr-un limbaj aparte, descifrat de cei pe care arabul probabil i-a angajat, dar cum la capitolul incredere nu stau deloc bine...trebuie sa verific singura situatia.

Asa ca am pierdut o noapte intreaga descifrandu-l, fara a ma atinge de toate tavile pline cu mancare sofisticata, preferand sa fac o comanda la cel mai apropiat fast-food. Nu de alta, dar nu se stie niciodata pe unde poate cineva sa verse putina otrava...

Peste alte 24 de ore...

Am venit, am furat, am plecat.

Acesta este sloganul meu pentru aceasta seara. Am aflat ca argentinienii au niste localuri destul de dragute, pe unde intentionez sa-mi pierd timpul, daca tot am ajuns pana aici. Pacat ca sunt singura, totusi. Poate daca ma plictisesc atat de rau, ii dau un telefon Diavolului si il invit sa vina sa-mi tina companie, macar asa, de dragul vremurilor bune.

Incerc sa nu ma imbrac destul de provocator, nu vreau sa atrag privirile tuturor oamenilor din cladire, asa ca aleg rochia mea corai, decupata la spate, prinsa cu o curea la mijloc, de la designer-ul meu preferat, Jean Paul Gauthier, pe care o acopar cu un palton negru din piele, pentru a nu atrage atentia. Imi iau pantofii mei negri, Prada, cu platforma, pentru a nu face prea mult zgomot, imi prind parul intr-o coada impletita si incerc sa nu atrag prea mult atentia. Cat despre geanta, Louis Vuitton este intotdeauna alegerea cea mai potrivita. Iar daca tot am trecut pe acolo recent...

E aproape 7 cand intru in liftul din cladire si apas 137. Se pare ca voi avea de facut o calatorie destul de lunga pana sus, pentru un coran pe care oricum pe arab nu-l intereseaza. De parca ar avea vreo treaba el cu credinta in sine...

Cand usile liftului se deschid, ma bucur sa observ ca nu e nimeni pe hol. Ajung in fata apartamentului si intru folosind o copie dupa cardul de acces, care imi fusese lasata la hotel, alaturi de alte lucruri de care s-ar putea sa am nevoie. Mai degraba, pentru urmatoare furturi. Fac un pas inauntru, dar simt ca ceva nu e in regula. Stau pe loc, gandindu-ma daca sa intru sau nu. De parca toata viata mea ar fi depins de acel moment...asa ca intru, fara a ma mai gandi la ceva.

Trebuie sa recunosc, arabilor le place mult luxul. Apartamentul era asemanator cu cel pe care il am la hotel, doar ca este mult prea plin de chestii scumpe si de valoare, pe care mai bine le-as fi furat, decat sa le fi cumparat. Merg in living, imi scot paltonul, lasandu-l pe un scaun, caut biblioteca in spatele careia se afla seiful, dar nu pot sa nu ma opresc si sa admir “apusul sangeriu”, care putea fi observat printr-un intreg perete de geam. Soarele pare ca inghite orasul aflat sub aura lui neobisnuita de stralucire...

Insa ma opresc din contemplare si merg sa deschid seiful. Spre norocul meu si al altor experti in matematica, cifrul a mers, iar eu scot din seif o carte destul de mare si veche, cu o coperta rigida, din lemn, plina de pagina ingalbenite, imagini si simboluri ciudate, explicate intr-o limba de neinteles.

Iau coranul, insa inainte sa plec, privesc iar spre geam. Afara parca totul arde...parca soarele s-a oprit intr-un loc si nu mai inainteaza, nu mai vrea nici sa ramana pe cer, nici sa coboare si parca arde intreg orasul. Vad valurile de caldura cum inunda strazile si oamenii cum parca nu se mai afla intr-o continua miscare...ma apropii de geam, intrebandu-ma daca am o halucinatie sau daca chiar am innebunit.

Atunci ii simt parfumul...ii aud pasii si stiu ca e el.

-         Vad ca te descurci la fel de bine ca mine, imi spune Max.

Ma intorc brusc si-l privesc. E chiar el...chiar el, omul meu, dragostea mea. Strang cartea in maini, incercand sa-mi calmez golul pe care-l simt iar in stomac si inima care a luat-o la trap. Pentru cateva secunde, mi-a oferit iar senzatia dupa care am tanjit de atatea luni de zile...senzatia aia. Aia. Am strans mult prea tare carte, asa ca ma tai la un deget in paginile mult prea lucioase ale cartii, dar nu conteaza, nimic nu mai conteaza, decat Max, care este aici.

Ma apropii si il iau in brate, prelungindu-ma pentru inca cateva secunde senzatia aceea, ca apoi sa vad, ca de fapt, in fata mea, nu se afla nimeni altul decat....Diavolul. Stiam eu ca nu trebuia sa ma bucur prea mult.. Chiar ma intrebam pe unde este, cum de nu e prin preajama cand am de furat un document care cu siguranta, i-ar trezi interesul. Macar a facut  un lucru bun... aratandumi-l pe Max si stergandu-mi un pic din tristete.

Devil’s part:

O ironie desavarsita ca o minciuna sa dezvaluie adevarul…mai ales dupa atata timp…

Buenos Aires gazduieste astazi poarta de trecere spre domeniul meu, pregatita cu mare grija in biroul pe care l-am mutat acolo. O urmaresc din umbra, pas cu pas sa ajunga unde trebuie si o astept, tot in umbre sa descopere camera pe care am pregatit-o cu mare grija. Nimic nu trebuie sa mearga prost, toate detaliile au fost rezolvate...si show-ul incepe cu minciuna care ii dezvaluie adevarul...Max...

Se uita atat de surprinsa la mine incat aproape ca nu-mi dau seama de expresia ochilor ei…sa fie usurare sau sa fie ura, deja sunt doua stari care s-au imbinat intr-una singura…una ce arde in interiorul ei.

D.’s part:

Deja simt cum mi se face greata...ne stim de atata timp, iar el nu-si poate da seama daca eu simt usurare sau ura. Sau poate ambele? Ii spun eu ce simt, greata. Stare aceea cand ti se intoarce stomacul pe dos si devin cea mai neagreabila persoana pe care o poti avea langa tine.

Dar prefer sa nu arat nimic. Ca de obicei. Trebuie sa aflu ce are sa-mi spuna...

Devil’s part:

Ii zambesc, luandu-i din mana cartea si asezand-o inapoi pe birou, iar eu imi iau locul pe fotoliul ce se afla in fata ei, in spatele biroului. Zambind imi scot din sacou un trabuc pe care il aprind fara sa folosesc vreun chibrit sau bricheta...aici arde orice vreau eu sa arda...

-  Pari surprinsa sa ma vezi D.; am vazut ca ai fost ocupata in ultima vreme...sa iti restabilesti contactele , sa revizitezi prieteni vechi si sa-mi cheltui mie banii la Louis Vuitton...nu are rost sa imi pierd calmul...la urma urmelor femeile vor fi femei si banii nu au fost niciodata o problema...

D.’s part:

-  Cum naiba am ajuns aici? Si ce naiba e cartea aia? tip la el, lasand deoparte calmul pe care il tot afisez. Crezi iar ca o poveste frumos spusa o sa rezolve ceva? Totul arde afara...ii zic, apropiindu-ma de geam, gesticuland si aratandu-i panorama, de parca nu s-ar fi uitat si el la ea. ARDE! Am murit cumva si sunt in iad?

Macar sa fie si Max aici...

Devil’s part:

-    Ma gandeam ca o sa te surprinda…sigur trebuie sa-ti dai seama ca nu mai esti in in lumea ta…ci in a mea. Zambesc in continuare diabolic. Cred ca erai perfect constienta ca aici o sa ajungi intr-un final , dar nu-ti face griji…esti in siguranta perfecta, atat timp cat eu sunt calm…gandeste-te ca ceea ce vezi  tu e doar trailerul, spun aratandu-i minunatul peisaj de pe geam…ceea ce e mai interesant abia are sa vina. Ma ridic sa deschid o sectiune mobila a geamului...inauntru nimic nu se abate in afara de tipetele disperate de afara urland din rasputeri indurerate...milioane de voci tipand la unison  o simfonie adevarata ce ii strapunge pana si ei scutul. Razand inchid geamul, readucand o liniste desavarsita in incapere si ii spun multumit de expresia ei...”si astia sunt proaspeti veniti...nu-ti poti imagina cate coruri de genul am in patronaj “.

D.’s part:

- Treci la subiect, ii spun sec, asezandu-ma pe un fotoliu si aprinzandu-mi o tigare, doar gandindu-ma la restul pe care o sa mi le mai aprind. O alta teorie de-a lui...

Devil’s part:

- Vreau sa-ti fac o oferta de nerefuzat , ii spun pe un ton ironic razand…mereu i-a placut tampenia aia de film.

D.’s part:

Tampenia aia de film pe care o numeste el, cu un limbaj atat de neelevat pentru toata inteligenta pe care o emana...aproape ca sunt dezamagita. E bine ca stie el ce filme imi plac mie, nu este ca si cum pe mine m-ar interesa acest aspect daca as fi in locul lui, insa nu ma asteptam sa se inspire chiar din Marlon Brando. Ma asteptam la mai mult.

Adevarul e ca sincer, nu intuiesc ce vrea sa-mi spuna...nu intuiesc de ce a vrut sa mi-l arate pe Max...dar stiu, stiu ca nu e bine. Si mai stiu ca asta e intr-un fel finalul. Finalul a ceva important.

Devil’s part:

-  Sa discutam atunci afaceri...doar ti-a placut mereu sa pui asta inaintea oricarui lucru...poate ca astazi iti va servi lucrul asta. Primul lucru pe care trebuie sa-l stii totusi, este ca te afli aici in fata mea, fiindca imi apartii intru totul, ii spun rece si fara sa zambesc.

D.’s part:

Eu ii apartin lui, cum apartine ateul de biserica...

Dar fie, nu-l contrazic, este intr-un moment de inceput de un discurs, pe care chiar vreau sa-l aud. Il privesc, ma priveste, eu trag din tigarea aproape terminata, imi misc piciorul drept incontinuu, il las sa vada ca sunt nervoasa. Macar asa poate ma cunoaste un pic.

Ma gandesc ce sa fac...Sa-mi intru in rol. Play. Sa fie o interpretare dramatica sau linistita? Dramatica. Nepasare sau superficialitate? Indiferenta. Cu element surpriza? Si cu de-ala.

Si tac.

Devil’s part:

- Probabil ca e greu de inteles acum, dar incearca sa treci peste limitarea ta naturala in gandire...Ma ridic de la birou luand in mana cartea inca patata de sangele ei si ma indrept spre fereastra. Uitandu-ma fix la ea cu lumea arzand in spatele meu ii spun “ Tot ceea ce ai facut pana in momentul acesta te-a adus fix aici. Toate actiunile pe care le-ai intreprins au facut parte dintr-un plan elaborat de a te aduce exact in acest punct…punctul in care tu , desi vie si nevatamata de afli in fata mea” .In.Iad.

Iadul in care ne aflam acum este cel de care ai auzit pana acum din gurile batranilor care merg la biserica sau chiar si din gura preotilor ce predica un foc nesfarsit care parjoleste sufletele pe vecie...sunt niste prosti. Nu au prins decat o sclipire din ceea ce inseamna cu adevarat domeniul meu. Aici nu exista decat pentru putin timp pedeapsa comuna a arderii...si cand spun asta in conceptia ta de timp ar insemna enorm de mult...dupa care fiecare este lasat sa-si infrunte demonii pe care ii creeaza. In cazul tau , cand te vei afla in afara incaperii acesteia ai fi confruntata de Max , demonul pe care l-ai creeat. In cazul lui Rick , el este confruntat de unchiul care l-a violat. Fiecare este chinuit aici de propriile lui fantome , esecuri , regrete , deceptii si orice iti mai poate trece prin cap. Solutia de a scapa din Iad este simpla...acceptarea, acceptarea lucrurilor care au trecut, invatarea din greseli si impacarea cu propria persoana...numai ca sunt atat de putini capabili sa faca lucrul asta incat furnalele mele stau tot timpul aprinse. Si tu, draga mea, ii spun zambind, te aflii fix in mijlocul Iadului acum, fata in fata cu stapanul lui.

Cum s-a intamplat asta probabil ca te intrebi…te intrebi si eu am toate raspunsurile. Dar oare o sa ti le dau, D.? Ma asez inapoi in fotoliu punand trabucul in scrumiera unde se transforma instantaneu in cenusa. Sau doar o sa te las asa, in starea in care esti, sa te chinui toata viata si sa tanjesti dupa ceea ce vreau eu sa-ti spun?

D.’s part:

Iar incepe...tac, nu-i zic nimic. Cum sa-i apartin eu lui? Haha...aproape ca ma face sa rad. Cum sa apartin eu cuiva, care a ales sa ma fugareasca prin toata lumea, sa-mi strice toate momentele oarecum importante, sa ma faca sa-l urasc cu toata indiferenta care zace in mine?

Poate ca ar trebui sa vorbesc un pic din “limitarea mea naturala” si sa-i explic cum e cu ura asta...cum insasi istoria speciei umane incepe cu o ura, nascuta dintr-o crima. Primul nascut a lui Adam si Eva, Cain, isi omoara fratele, Abel lasand mostenire un traseu invidie-ura-crima. Cum ura cainiana se deosebeste de celelalte feluri de ura, deoarece este o ura implinita doar prin crima, o o ura in forma ei originara.

Ura, acest sentiment ce imbraca o forma paroxistica, totusi are limitarile ei. Fiind incadrata intr-o ideologie, ea izvoraste din om si poate imbraca mai multe forme: ura de clasa, ura de rasa, ura nationala. Paradoxal, ramane impresonala. Dupa cum afirma si Heidegger, eul autentic se va pierde din clipa in care Dasein-ul uman este obligat sa supravietuiasca intr-un spatiu public.

Asa cum si el ca Diavol, ca spirit, se pierde intr-un trup uman, ramanand alaturi de “personajele” lui preferate, insa fara a putea vreodata sa le urmareasca in tot timpul pe care el detine. El il detine, iar pe noi ca oameni, ne detine...Timpul lui nu va fi niciodata egal cu timpul nostru, iar aceasta diferenta va devasta societatea cu fiecare alta viata, pe care si-o insuseste. Citandu-l pe Persius, intr-adevar cred ca toate sufletele inconvoiate spre pamant sunt lipsite de fior divin. In cazul de fata, sunt lipsite de fior divin, din cauza Diavolul.

Dar sa ne intoarcem la limitarea mea...m-am mai calmat, m-am servit cu un pahar de whisky, chiar as vrea sa-l ascult.

 Devil’s part:

O las sa-si savureze bautura...oricat de mult ar incerca sa rationalizeze vad ca limitarile ei umane se pastreaza si pusa fata in fata cu ceea ce unii ar numi adevarul suprem...si cu toate astea ea simte nevoia sa duca la gura un pahar care nu exista decat in imaginatia ei...Zambesc, stand pe fotoliu cu mainile pe birou, fiindca prea multa presiune in momentul asta si incep sa-i explic calm, realitatea pe care a perceput-o...

-  n primul rand…Max , iubirea vietii tale nu este decat o halucinatie, o semi-materializare a imaginatiei tale, o minciuna. O minciuna elaborata pe care eu am plantat-o inca de la inceput…Am scos la suprafata din subconstientul tau ceea ce iti doreai mai mult de la viata, i-am dat o forma si un nume, Max , maximul pe care ti-l puteai dori de la viata. Apoi l-am adus langa tine si te-am lasat sa te chinui cu propria ta imaginatie. Te-am lasat sa cazi orbeste in nevoia de a avea lucrul acesta langa tine, de a-ti satisface toate nevoile la care ravneai fara sa fie nevoie sa ridici un deget pentru asta. Dar tine cont…el nu a existat niciodata altundeva decat in mintea ta…el intotdeauna a facut ceea ce i-am spus eu sa faca, a aparut acolo unde am vrut eu sa apara si a disparut atunci cand am vrut eu sa dispara. El din punctul de vedere al lumii nu a existat niciodata…nu a fost decat o umbra in mintile oamenilor , un chip sters pe care l-au uitat de indata ce a parasit prezenta lor. Cand ti-am tras-o la arab in casa cu el de fata…in realitate el nu era acolo si arabul nu era decat un pion de-al meu, iar cand am jucat impreuna poker in Havana nici unul din noi 2 nu a castigat mana aia fiindca altfel alegerea ta risca sa fie alta. L-am creat pe Max fiindca singura nu puteai sa scoti la suprafata adevarata ta fire. Ti-am dat ceea ce ti-ai dorit mai mult doar ca sa realizezi ca dorintele materializate brusc nu au valoare si ca nu ai nevoie de nimeni in afara de tine…de-aia l-ai si omorat.  Asta a fost primul past in evolutia ta de la un muritor la ceva mai mult…faptul ca ai avut ceea ce ti-ai dorit cel mai mult doar ca sa renunti la asta.Continuarea si-a avut rostul…manata de ceea ce iti lipsea, incetul  cu incetul ti-ai gasit drumul inapoi spre mine si spre chemarea adevarata. Cand ai ajuns in LA si ai vazut planurile pe care “ el “ le-a facut, nu ai ezitat sa pleci in cautarea a mai mult…nu te-am obligat, ba chiar ti-am dat numeroase ocazii sa te retragi , numai ca ai ales sa ramai si sa continui pe calea asta. Liberul tau arbitru a ramas 100% intact…Apoi ultimul pas in ceea ce am calculat a fost furtul…furt dupa furt tu ai luat niste lucruri fara sa vezi dincolo de stralucirea lor frumoasa. In realitate sa facem recapitularea la ce ai furat…o inima de piatra pe care ti-ai insusit-o cu pretul sangelui…doar nu credeai ca Rick a fost o coincidenta; Inelul lui Nero…menit parca sa ajunga la tine…un simbol al aceleiasi legaturi pe care am avut- o si cu el; si sa nu uitam ce a fost cel mai important…nu fierul sclipitor ce l-ai furat de la gala, ci adevarata comoara pe care ai varsat-o pe jos in camera de hotel. Mi-ai oferit ofranda primordiala…sangele unui om nevinovat , chiar fara sa-l cer. Draga mea…ai reusit prin excelenta sa decazi atat de mult incat nimeni din creatie nu mai are puterea sa te mai ridice, asa ca sincer simti ca meriti niste felicitari. Zambesc dispretuitor si aplaud in acelasi timp incet. Chipul ei, oricate ar fi avut de spus , este inghetat , inghetat de faptul ca stie acum adevarul…un adevar oribil pe care l-a aflat intr-un mod oribil…viata ei a fost o minciuna si acum apartine Diavolului. Dar cum se spune mereu…nu-i dracu atat de negru. Asta e mai degraba gri…

D.’s part:

Il privesc si nu spun nimic. Ce rost ar mai avea sa spun ceva?

Tot ce pot sa fac este sa trag linie. Shut down emotions.

Ma ridic de pe fotoliu, lasa paharul de whisky pe masa si merg spre geam, sa mai privesc inca o data imaginea apocaliptica a orasului.

Imi amintesc toate vorbele si cat de mult ne-au urat oamenii din jur relatia mea si a lui Max...cum unii ma criticau si altii ma sustineau. Cum...nu puteam sa povestesc nimic. Cum au venit toate, cu bune si cu rele. Iar eu le-am dat naiba. Si am stat langa el. Si nu l-am lasat. Pentru ca l-am iubit…si nu m-am intrebat de ce. Pentru ca atunci cand iubesti, nu te intrebi de ce.

Invidia aia ca eram capabila si eu odata in viata sa am sentimente...ca eram capabila pentru el si nu pentru altii. Ura pentru ca eram fericita. Cu el si nu cu ei... Dar cand eram cu Max, banii si tot ce-mi ofereau ei nu contau. Nu mai conta nimic. Ii serveam sufletul meu ca aperitiv la orice masa. Nu conta ca el prefera desertul...Diferenta dintre el si restul era ca el avea grija sa aiba aperitivul pus la fiecare masa, de aceea servea mereu doar cate putin din el. Altii l-ar fi mancat fara sa se intrebe macar ce gust are.

Acum, ma uit la Diavol si ma intreb cum i-a iesit. Cum a putut sa creeze singurul barbat care nu mi-a inghitit raceala, care chiar m-a cunoscut, iar el nu a fost in stare sa o faca in atata timp? Cum a putut sa creeze un om care chiar imi atingea intr-un fel inima si trezea sentimente in mine?

Poti sa fabrici sentimente doar cand le-ai mai trait....iar el e departe sa fi facut asta. Oare ar trebui sa-i multumesc pentru Max?

Incep sa ma plimb prin camera, trecand pe langa biroul lui...cu siguranta nu o sa fac asta. Sa-i multumesc, adica. Ma opresc brusc in fata lui si incep sa vorbesc.

- Ce te face sa crezi ca imi pasa?ii spun, punandu-mi mainile pe birou, sprijindu-ma in ele. Chiar crezi ca imi pasa? De ce mi-ar pasa pana la urma urmei?zic, razand. Am teancuri de bani, conturi intregi... Viata e frumoasa.  Ma distrez si eu cum pot. Azi cu un diamant, maine cu tine, poimaine cu “casa” din Bucuresti. Nu-mi mai pasa...deloc. Vii si-mi expui o intreaga teorie? Ca sa ce? Pentru ce? Imi spui ca Max a fost o halucinatie. Oricum ar fi, nu mai e. Nu mai e...incep sa rad isteric. Ce te face sa crezi ca ma afecteaza?

Ma opresc din discurs, ma intorc cu spatele, iar apoi ma aplec iar peste birou.

- I don’t give a fuck. I.don’t.give.a.fuck. As putea sa ti-o spun si in alte limbi,dar cred ca ai prins ideea. O parte din mine a murit odata cu Alex. Alta parte din mine a murit cu Max. Ce a mai ramas, iti rade tie isteric acum in fata, ii spun, razand. Singura vina pe care am simtit-o in viata asta este pentru ca am tinut prea mult la Max.  Iar cum tu vii si-mi spui ca e ca si cum am tinut prea mult la tine? incep sa rad, complet amuzata de situatie. Ma priveste de parca mai are putin si ma omoara...

Devil’s part:

Incep sa rad, vazand reactia atat de previzibila pe care o afiseaza...ce te poti astepta, la urma urmelor este inca un om...Rad in acelasi timp cu ea, parca am rade impreuna de o gluma foarte buna...in realitate gluma este viata ei si cum am reusit, fara foarte mult efort sa mi-o insusesc...e bine totusi ca tine la gluma, altfel poate ar fi incercat ceva drastic. Cand se opreste din ras ii fac un semn sa ia loc, lucru pe care totusi il face fara sa ezite si incep iarasi sa-i vorbesc pe un ton serios dar totusi mai bland...

- Tu chiar ai impresia ca in momentele astea ratiunea si amitirile si sentimentele pe care chipurile nu le ai conteaza? Uita-te in jurul tau D., ai impresia ca banii, diamantele sau vilele o sa te ajute la ceva aici? Ii arat iarasi peisajul minunat de afara.  Totul e scrum si cenusa aici draga mea, la fel cum este si acolo sus...numai ca aici scrumul si cenusa sunt la vedere, nu se plimba in haine scumpe conducand masini de lux. Poti sa te minti singura ca ai pierdut ca ma urasti , ca tu ai stiut ce faci ,dar adanc in capsorul ala mic si blond stii la fel de bine ca si mine ca aici ai vrut sa ajungi de la bun inceput. Ma gandeam ca ai vrea sa stii asta…poate te intrebi de ce te-am ales pe tine si nu pe altcineva. La urma urmei, cine esti tu? De data asta ii arat spre biroul lucios ce incepe sa prezinte imagini cu viata ei. Ar fi mai multe motive pentru care te-am ales pe tine ca sa-mi pierd atat de mult timp…la urma urmelor pana si eu am o data de expirare aici, pe pamant. Ai fi vrut ca eu sa fi facut asta altcuiva si sa stai acum sa citesti blog-ul alteia? Ai fi preferat sa stai pe margine si sa-ti duci existenta ca restul umanitatii , invaluita intr-o iluzie perpetuua pana cand mureai , doar ca sa o iei de la capat fara nici un fel de idee? Ai fi suportat gandul ca ocazia trece pe langa tine si ajunge la altcineva? Cred ca amandoi stim ca nu…daca stim noi cine se spune ca v-a inzestrat cu ratiune, binevointa si creativitate, eu sa stii ca v-am oferit ambitie. Si tu draga mea ai pus ambitia pe care o ai la o munca tare grea…

D.’s part:

Acum sunt “draga” lui si el este “dragul” meu....

Cam cat de departe ar putea ajunge cu ceea ce-mi spune? Cam cat de mult isi doreste sa-mi testeze rezistenta? A uitat oare ca, in cazul meu, rezistenta este infinita?

Devil’s part:

-  Vreau tot de la tine D. … vreau sa inveti de la mine, vreau sa mergi in numele meu pe fata intregului pamant si sa imi urmezi cu strictete ordinele. Vreau sa faci practic ceea ce iti place…in sinea ta stii prea bine ca asta este exact ceea ce ti-ai dorit. Sa fii mai presus ca restul , sa mergi acolo unde altii au interzis , sa faci lucrurile pe care ceilalti nu le pot face. Eu iti ofer sansa asta…fii instrumentul meu in lumea asta si vei fi rasplatita pe masura…la urma urmelor pana si Iadul isi are eroii sai…

D.’s part:

Se presupune ca asta a fost un compliment si eu al trebui sa-l iau ca atare...in schimb, imi aprind alta tigara. Trag cateva fumuri, iar apoi ma ridic, ma opresc in fata lui si incep sa vorbesc, calm, zambind, pe tonul pe care de obicei il folosesc cand vreau sa par cea mai dulce si minunata fiinta pe care a intalnit-o cineva vreodata:

-   Dragule...chiar crezi ca asa ai obtine ceva de la mine? Chiar crezi ca asa o sa reactionez si o sa fiu vreun pic impresionata de discursul tau? Ai reusit sa creezi un om care sa fie capabil sa trezeasca sentimente in mine. Iar tu nu ai fost in stare, atata timp, sa ma convingi ca eu ar trebui sa te urmez? Dupa tot ce mi-ai facut, chiar crezi ca as face ceva din ceea ce mi-ai spune tu sa fac? Nici daca mi-ai aduce toti banii din lume, nu te-as asculta.

Trag un fum si am grija sa i-l suflu in fata.

-  Chiar ai vrut sa-mi faci o oferta de nerefuzat? ii spun razand, ca apoi sa schimb tonul intr-unul rigid. Atunci de ce naiba ai ales sa-mi dai o halucinatie, ca apoi sa ajung sa sufar, sa omor si sa fur? Nu crezi ca ar fi fost mult mai intelept din partea ta sa fi venit la mine, in corpul asta minunat, al unui om extraordinar in care zaci si sa-mi spui ca nu mai esti el, dar ca poti sa-mi oferi ceva ce el si-ar fi dorit sa-mi oferi. Sa ma minti cu zambetul pe buze, ca apoi sa obtii ce-ti doresti? Sa obtii poate chiar mai mult decat iti doresti? Sau ti-a fost frica? Ti-a fost frica ca o sa dai gres, ca nu o sa te urmez? De ce a trebuit sa creezi ceva, ce m-a dezumanizat, ce mi-a luat cei mai frumosi ani si mi i-a transformat intr-un cosmar, pe care ai fi putut sa-l faci mult mai frumos? Esti Diavolul, la naiba...aveam pretentii mai mari.

Devil’s part:

Dragut...inca mai crede ca are de ales...dar pana si calmul meu are limite, asa ca ma ridic din fotoliu si o ating cu mana pe umar...moment in care focul o curpinde...nu un foc asa cum se vede pe Pamant...ci focul iadului, un foc intunecat si mai arzator decat orice stea. Corpul nu ii este consumat de el, ci doar ceea ce gazduieste acesta. Arde atat de tare incat nici tipetele nu mai pot iesi pe gura si dupa cateva clipe de suferinta o crut de agonie.

-   Asta inseamna sa fi om D.... asta inseamna sa fi muritor...ceea ce ai simtit este focul iadului , cel ce iti arde si adancul sufletului. Asta e soarta oamenilor care ajung aici si asta va fi soarta ta, daca in continuare insisti sa te comporti ca un copil rasfatat care refuza sa iasa din camera, ii spun ridicandu-mi vocea indeajuns de tare incat flacarile de afara sa inceapa sa arda mai puternic.Eu iti ofer posibilitatea de a fi mai mult decat un simplu om…mai mult decat un graunte de praf in vant ce va fi suflat de timp si tu imi raspunzi de parca ai sta de vorba cu un amarat de functionar public...Daca tu preferi ca in anii  ce au sa vina sa fii uitata si sa fie ca si cand nu ai fi existat si apoi anii sa treaca cu suferinta pe care ai experimentat-o mai devreme , eu pot sa fac si asta pentru tine…Oferta mea finala este urmatoarea: ori alegi sa traiesti in iluzia pe care ai trait-o pana acum si sa palesti incet inapoi in peisaj si tot ceea ce ai trait pana acum sa fie pentru tine doar un vis sau doar o idee pentru unul din filmele tale, ori te alaturi mie, imi juri credinta si tot ceea ce ti-ai putut dori vreodata eu iti voi oferi. Alegerea iti apartine…

D.’s part:

Alegere....asta numeste el o alegere?

Devil’s part:

Ma uit la ea cum sta rece uitandu-se in ochii mei…se intoarce spre geam si priveste orasul arzand parca admirandu-l, dar inainte sa apuce sa se intoarca si sa spuna ceva eu o trimit inapoi in Bucuresti , inapoi in ramasitele vietii pe care a trait-o.

Fiinta marunta si pierduta ce este...la un pas de a claca , la un pas de a se rupe singura , dar asa este formarea oricarui lucru pretios...daca are in ea puterea sa isi depaseasca mizerabila conditie umana atunci va deveni ceea ce este menita sa fie. Daca nu, furnalele o vor inghiti si pe ea...

Nu trece mult timp pana cand o vad trezindu-se ca dintr-un vis si pornindu-si iarasi viata cotidiana. Ultima parte a testului nu intarzie sa se arate, Max, se uita la ea pe strada si ea il vede, dar cu toate astea alege sa-l ignore.

D.’s part:

Sunt iar in Bucuresi…la dracu’ nu stiu cum ii iese. De parca nu am fost in Buenos Aires, de parca totul a fost o halucinatie...

M-am trezit speriata de dimineata, de parca am avut cel mai apocaliptic vis. Acela in care mi-am vandut sufletul diavolului...

Ma imbrac si plec spre studio. In drumul ma opresc insa la restaurantul pe care Diavolul mi l-a facut cadou, sa iau mancare la pachet, pentru mine si cativa colegi. Astazi este o zi destul de grea, in care trebuie sa filmam multe scene.

Incerc sa nu ma gandesc la ceea ce mi s-a intamplat, sa nu ma intreb daca a fost un vis sau o halucinatie. Parchez masina, dar inainte sa intru, il vad pe Max, venind spre mine.

Ma blochez. Nu stiu ce sa fac, nu stiu daca este real, nu stiu nimic.Insa orice senzatie pe care o mai simteam si o mai aveam atunci cand il vedeam a murit.

Deci, cred ca acum stiu adevarul...

Chiar inainte sa intru, Max se opreste in fata mea, zambindu-mi. E el, e chiar el, e aici, cu mine.

Nu pot sa ma abtin, ma apropii de el si-i soptesc:

-         Nu te-ai saturat de glumele astea? Deja s-au invechit...

Nu raspunde, eu zambesc si intru in restaurant. Friptura de vita cu ciuperci gratinate ma asteapta de ceva vreme...

Devil’s part:

O  aud la fel de clar ca si cand a fi in incapere cu mine...

“Nu te-ai saturat de glumele astea? Deja s-au invechit...”

Prima pagina a cartii pe care a sangerat era contractul pentru sufletul ei…un contract cu toate punctele indeplinite si semnat cu propriul ei sange…puteam oricand sa o oblig sa faca ceea ce imi doresc dar nu avea rost…tot scopul contractului este o masura in plus de siguranta de care probabil nu voi avea nevoie niciodata .

Oamenii sunt creaturi simple…singur se incatuseaza cat timp are iluzia libertatii…nu conteaza ca in realitate alege intre doua nuante identice de gri…

Adevarata halucinatie a omenirii este viata pe care o traieste...halucinatie in care nici moartea nu ii poate trezi.

 TO BE CONTINUED