HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 4- Part 7

This part was written by me and my friend, "The Devil".

Jurnalul unei criminale - Efectul       

Motto: “N-am nimic in comun cu "sfantu' "
Nu ma face sa-ti spun << te iubesc>>,urasc cuvantu'

Spui nicio problema cand nimic nu merge...

Insa n-ai sa schimbi nimic din ce nu se poate sterge.”

(Parazitii- Nu ma schimbi)

D.’s part:

Cu 48 de ore in urma...

Eram complet calma cand urcam scarile de la sectia de politie. Aveam o rochie scurta, neagra, o palarie mare, cu bor, tot neagra, niste pantofi rosii cu toc de 10 cm si o geanta mare, din piele, care se asorta cu pantofii. Marca Jean Paul Gautier.  Looking just like Audrey Hepburn.

Nu, nu ma arestasera...desi daca o faceau, tot in haine de firma ma prezentam. Trebuia doar sa las o instiintare de schimbare de resedinta, de mutare a apartamentului lui Max pe numele meu. M-am gandit initial sa-l pun pe numele Diavolului, sa fiu fairplay, doar si el imi oferise un restaurant, dar apoi m-am gandit...cum ar trebui sa-l trec ca nume? The Devil? Good joke...

Asteptam in fata ghiseului ca functionara sa-mi preia cererea, in timp ce toti politistii se holbau la mine si se gandeau ca uite-o si p-asta.... din inalta societate...cucoana...ce cauta ea aici, cand am vazut doi jandarmi care tineau strans un tip incatusat, ducandu-l spre celula. Barbatul era de varsta a doua, bine facut, latino-american de origine, cu multe tatuaje si cu o bandana pe ochiul drept. Desi nu i se vedea decat un ochi, ceva iti inspira frica cand il priveai. Se uita la mine fix, iar eu nu ma gandeam decat la discrepanta care era intre mine si el, doar din cauza unor haine. Caci poate, daca am fi fost amandoi in acelasi loc, cu aceleasi arme, am fi facut altceva...

Cand a ajuns in dreptul meu, a dat capul spre mine si a vorbit intr-o spaniola autentica:

-          Muertee...

Am tresarit. Se spune ca un criminal recunoaste alt criminal atunci cand il vede. Nu puteam sa cred ca m-a recunoscut...cred ca a vrut doar sa ma sperie.

Functionara mi-a luat hartia, a stampilat-o, apoi mi-a dat o hartie de confirmare semnata in graba. Am luat-o si am iesit.

Fusese ceva acolo care-mi provocase greata.

Cu 36 de ore in urma....

Daca credeati ca a va face un tatuaj este un procedeu dureros, va spun sigur ca v-ati inselat. Este mult mai dureros sa-l scoteti.

Nu vroiam sa mai am numele lui Max tatuat pe spate. Numele tau... Nu ma mai reprezenta. Sau mai bine spus, nu cred ca se mai merita.

Asa ca am indurat 5 ore si 15 minute de chinuri prelungite, in care am urlat de durere si mi-am muscat limba, incercand sa nu tip prea tare. Am fumat aproape un pachet si am luat 2 calmante, incercand sa ma folosesc de efectul Placebo, gandindu-ma ca nu sufar, ca durerea e de fapt o stare de bine, ca nu ma doare. A functionat...partial.

Dupa ce am iesit din salon, ametita de parca iesisem dintr-o operatie, m-am oprit la coltul strazii si am tras o doza cocaina pe nas. Imi distragea atentia de la durere. Nu aveam masina, pentru ca o lasasem la spalatorie, asa ca a trebuit sa o iau pe jos pana acolo.

Era cald, soare, aproape 28 de grade, eu eram imbracata cu o bluza larga si o pereche de blugi, balerini, care nu faceau decat sa ma faca sa-mi doresc sa ajung cat mai repede la masina. Eram intr-o parte dubioasa a L.A.-ul, strazile din suburbii unde niciodata nu se stie ceea ce ti se poate intampla.

Aproape de spalatorie, am vazut un perete facut cu graffiti, pe care erau desenate o multitudine de cercuri, inauntru carora erau desenate niste bile mari negre, mari, ce reprezentau ochii, din care curgea parca sange, aratat prin linii scurse de spray visinii, iar in loc de gura, erau semne ce semanau cu niste sageti negre. Un pusti statea in genunchi si desena inca un chip, peste alte chipuri, deoarece nu mai era nici macar un loc gol pe acel perete, perete ce se intindea pe aproape jumatate de strada.

Imaginea era stranie...privind-o, nici nu mi-am dat seama cand s-a apropiat de mine un tip care semana cu cel pe care-l vazusem cu cateva ore in urma la sectia de politie.  Mi-a vorbit in sictir, pronuntand cuvintele sacadat, fara sa-mi dea pic de importanta.

-  Cate chipuri vezi pe zid, atati oameni am omorat noi, cei de aici, mi-a spus, sec, privindu-ma.

Primu lucru la care m-am gandit a fost ca vrea sa ma omoare. Apoi, m-am gandit ca vrea sa ma tortureze, sa ma violeze, iar apoi am luat in calcul posibilitatea ca nu voi pati nimic. Vedeam si altii ca el in jur, sprijiniti de colturi de bloc, la balconul apartamentelor, in scara, sfidand pana si praful de pe strada parca. Dar nimeni nu se misca. Era o zona destul de comuna, iar din cate intelesem, nu se atingeau de localnici sau de cei care veneau cu treaba la spalatorie.

-  Cand ai mainile patate de sange, nu mai e cale de intoarcere.

Mi-a luat mainile intr-ale lui si le-a privit atent. Tremuram toata, nu stiam ce sa fac, cum sa scap mai repede.

-   Uite cum se vede...mi-a spus, apasand cu degetele in palmele mele.

Ma uitam si nu intelegeam la ceea ce se refera.

-   Diego! a strigat apoi spre pusti.

Diego s-a intors brusc.

-    Mai fa unul. E pentru doamna, i-a spus, dandu-mi drumul la maini.

L-am privit si m-am departat usor de el. Baietii de la spalatorie de peste drum m-au strigat, spunandu-mi ca masina e gata. Am alergat spre spalatorie, le-am achitat si am luat masina. Am urcat, am demarat, dar apoi am oprit langa el, am deschis geamul si l-am privit.

- Spune-i sa faca doua. Doua cercuri, i-am spus, iar apoi am inchis geamul si am plecat.

Cu 24 de ore in urma...

Stateam cu capul lasat pe pieptul lui si-i mangaiam abdomenul ...el imi mangaia parul blond, dar niciunul dintre noi nu spunea nimic. Eram in patul lui, la etajul 42, intr-unul dintre cele mai extravagante penthouse-uri din L.A. Probabil se gandea la cat de frumoase au fost ultimele zile petrecute impreuna si cat de bine s-a simtit in compania mea. Iesiri, cluburi, cina in restaurant de 5 stele si alte chestii fancy. Sau poate se gandea ca a venit timpul pentru partida de dimineata.

Imi treceam incet degetele pe abdomenul lui, ascultand cum ii bate inima,  cum resimte fiecare respiratie. Matt parca-l chema... Cred ca se intreba la ce ma gandesc si eu. Era multumit de toate locurile unde ma dusese si toate vorbele pe care mi le spusese, ca un adevarat cuceritor, dar singurul lucru de care nu si-a dat seama era ca nu sunt tocmai genul care se lasa impresionata de macarons cu caviar, vin de prin ’74 sau alte arogante scumpe. Ignoranta mea, din fericire, sterge aroganta lui. Si a tuturor celorlalti care sunt ca el.

Sincera sa fiu, singurul lucru la care ma gandeam era cum as putea sa-l tai si sa-l chinui intr-un mod asemanator cum am facut cu Rick. Trasam linii imaginare cu degetul, analizand optiunile cutitelor care ar fi fost potrivite...ma uitam la geanta mea sport, care zacea de 5 zile pe fotoliul de langa fereastra si pe care niciodata nu a indraznit sa o deschida. In ea, aveam cutia de cadou cu ultimele resturi din Rick, cateva cutite, niste foi si toate teancurile de bani din sifonierul lui Max.  O imbinare unica. Stiti vorba aia, nu se stie niciodata ce puteti gasi in geanta unei femei.

M-am ridicat, aprinzandu-mi o tigare. El ma privea si nu spunea nimic. Stiam prin ce proces trece, stiam care era efectul, dar nu-mi pasa. M-am ridicat din pat, fara sa pun nimic pe mine si m-am dus la baie.

“Ce frumos e diamantul” mi-am spus, atunci cand m-am privit in oglinda baii, admirandu-l. Atat de frumos...de stralucitor...atat de al meu. Doar al meu, asa cum a fost si Max...ma simteam implinita. Implinita ca faceam tot ce facuse el, ca simtisem eu acele senzatii care odata ma dureau, acele senzatii care...m-au facut sa iau anumite decizii.

Trebuia sa ma intorc in Bucuresti. Cei de la studio aveau nevoie de mine. Noua conducere nu era deloc prielnica, iar proiectele stagnau. Nu mi-a placut niciodata sa-mi dezamagesc oamenii si m-ai ales sa-i dezamagesc... pentru un moft.

Asa ca, acum, zac in aeroport, asteptand zborul spre Bucuresti. Matt m-a adus pana aici cu masina, spunandu-mi sa-l sun daca am nevoie de ceva. Cutitele le-am aruncat la pubelele gasite pe strazile din suburbii, deoarece nu vroiam sa am probleme in aeroport sau sa atrag atentia. Am deja o geanta plina cu bani. Dupa ce Matt a parcat masina, l-am sarutat pe obraz si am coborat. Nu m-am uitat inapoi si l-am lasat  sa ma priveasca si sa se intrebe ce se intampla cu el de cateva zile incoace.. Efectul.

Dupa check-in, ma asez la o cafenea, verificand mesajele, in asteptarea zborului.

Diavolului ii blocasem numarul, pentru ca nu vroiam sa ma caute. Oricum stia tot...afla tot, era peste tot. Teoretic, nu exista vreo sansa sa scap de el. Insa, am hotarat sa abordez situatia altfel. Desi stie ceea ce urmeaza sa fac, nu putea sa anticipeze concret efectul. Il prevedea si desi nu-l urmarea, accepta posibilitatea producerii lui. Intentia indirecta in drept penal roman... amintiri din anii de facultate.

Luasem toti banii lui Max, sa-l las pe Diavol sa se chinuie putin sa faca rost de ei, in cazul in care avea nevoie. Mie nu-mi trebuiau toti, dar de ce sa ii las lui? Ii lasasem si o dedicatie cu rujul, pe oglinda din baie, un “au revoir” sec, asa...ca sa-si mai aminteasca putin de Paris, nu de alta, dar trebuia sa mai condimentam putin atmosfera. Touche...

Dupa tot ce se intamplase in acea seara, nu am putut sa mai stau in apartament. Am plecat si m-am intalnit cu Matt, pe care-l cunoscusem la petrecerea aceea unde fusesem invitata de catre un regizor, in seara furtului.

Iar referitor la furt.... presa vuia. Toate ziarele erau pline de vesti despre diamant, toate stirile incepeau cu asta, cu ultimele informatii de la fata locului, noi suspecti, iar politia anutase deja ca avea unul. Pe Kerr. Amuzant, avand in vedere adevarul.

Mi-am cumparat un ambalaj special facut din lemn, pentru pandantive, ca sa invelesc diamantul, sa para ca e un medalion vechi, imbracat intr-o crusta ieftina, cumparat de pe undeva de la un butic din colt, aratand ca un simbol vechi si neinteresant. Nu aveam nici haine de firma pe mine, doar un tricou alb simplu si o pereche de blugi ieftina. Nu vroiam sa ma evidentiez. Trebuia sa fiu ca o umbra, fara sa atrag atentia. O simpla fata, care se intorcea in Bucuresti, in orasul ei de suflet, sa revendice tot ceea ce era al ei si daduse impresia ca-l lasase uitarii.

Dupa ce urc in avion, imi scot castile din geanta, testand noul meu I-Phone cumparat din aeroport. Telefoanele din America arata mult mai bine decat cele din Romania, dar intr-un fel, tot niste table de fier raman.

Ma uit la toti oamenii care trec pe langa mine, gandindu-ma la cata putere am acum si la cum pot, oricand, sa omor pe cineva. Sa omor pe cineva...

Simt ca nimeni nu ma mai poate opri. Nimeni nu ma mai poate impresiona, nimeni nu-mi mai poate intra in gratii. Sunt intangibila sau cel putin, imi doresc sa fiu. Iar o sa inceapa jocurile... “Jocurile” alea psihologice, pline de tehnici care mai de care, sfarsite cu un impact extrem de puternic asupra persoanei impotriva careia sunt facute.

I-am avertizat...subtil. Pe toti, pe toti cei care credeau ca vor putea sa-mi faca ceva. Am niste datorii neplatite prin Bucuresti, mai sunt si altele in Anglia...

Avionul decoleaza. Cuvintele sunt de prisos. Press play.

...

Song 1. Heartless. Kanye West. Aveam sentimentele canalizate in Max…ca sa pot sa le controlez pe toate celelalte. Nu sunt genul de om care sa simta sentimente pozitive, constructive. Nici care sa le construiasca. Acum revin la ceea ce era inainte. Inainte de HB. Pause.

Nu vreau sa ma entuziasmez prea tare, dar sunt ahtiata, mi-a lipsit. Tot. Sa distrug oameni, lucruri, sa sterg sentimente, sa ma joc cu tot ce pot.

Nu trebuia sa inceapa iar cantecul.. Acum o sa cada unul cate unul, pe rand, toti. Toti oamenii cu care am de gand sa ma distrez. Stop.

Stiu cam cat de bine ma pricep la asta....fara nici macar o doza de falsa modestie, chiar stiu cum e sa aduci pe cineva in punctul in care se pierde atat de mult pe el, incat doar drogurile sau pastilele il mai tin pe linia de plutire. Pana cand....Stop. Song 1.

Play. Song 2. Nada cambia. Jedi Mind Tricks. Sa aduci oameni in starea aceea sa fie obsedati de tine, desi tu nu le faci nimic... Nu insisti, nu spui prea multe... Sa se intrebe, de ce, ce li se intampla, ce e cu ei... Sa nu mai poata sa se concentreze la nimic.... Nu pentru ca eu fac sau zic ceva. Nu, nu. Pur si simplu, pentru ca asta simt ei. Ceva. Ceva ce ii face sa o ia razna. Pur si simplu. Efectul. Pause.

Nu ma refer doar la oamenii slabi de caracter...aia cedeaza primii, cei puternici razbat pana la un moment dat, iar cei care nici macar nu iau in seama cauza, nu se gandesc ca-i afecteaza....se gandesc numai cum sa reziste. Inconstient, involuntar.  Iar daca nu cad din cauza mea, cad dintr-o cauza urmatoare. Nu e chiar o cadere...e ceva ce nici nu o simt ca o cadere, dar e ceva ce-i va scoate din rutina zilnica. Stop. Song 2.

Play. Song 3. Dead man walking. Smiley.  Important e sa fii ca o umbra...sa nu stie nimeni, nimic despre tine. Sa nu inteleaga nimic. Sa te creada ca esti in orice fel, dar nici de cum in felul tau. Sa nu afle nimic. Niciodata. Iar daca vreodata cineva te descopera, sa poti sa te recuperezi din atatea identitati, incat oricum ar fi niciodata sa nu fiti pe aceeasi lungime de unda. Stop.

Sa nu ramai niciodata intr-un anumit fel, sa fii mereu in alt fel. Acum cineva, peste cateva minute altcineva. Iar asta, sa vina atat natural, direct din adancul sufletului...Sa ramana mereu provocarea dintre tine si tine. Stop.

Categoric, e o directie unica, un mod de viata extrem de placut. Ametitor, confuz, care nu se prea poate descrie. Dar e cel care ma defineste complet.

E al meu.... si ne cunoastem atat de bine. De aia ne permitem sa facem ce vrem. Pana ne plictisim.  Stop. Song 3.

....

Avionul aterizeaza pe Otopeni si opresc muzica. E timpul pentru o aparitie live pe scena vietii.

Imi pun ochelarii de soare la ochii, dau parul pe o parte si merg spre iesirea din aeroport. Sesizez imediat presa. Nu vroiam sa apara. Ma sprijin de un stalp, cu spatele la ei si ma gandesc. Stiu ca au aflat de zborul meu, dar nu aveam chef de ei. Nu-mi placeau deloc momentele astea. Ma uit in jur, vad palaria unui domn pe valiza care o cara, analizez posibilitatile sa ma camuflez pana sa ma vada.

Apoi realizez ca nu trebuie sa procedez asa. Am schimbat “stilul muzical”, macar sa-l fac  cu stil.  Scot repede rujul din geanta si-mi scriu pe tricou : I <3 Bucharest. Prind repede parul in coada, ascund pandantivul si merg spre iesire.

Ziaristii incep sa faca poze si sa se apropie de mine. Sunt reporteri pe care-i cunosc, cu care am mai lucrat, care mereu scriu articole despre mine.

- D., bine ai revenit! Cum e sa revii in Romania?

- D., cum e in L.A.? Se simte diferenta in industria filmelor?

- Am auzit ca umbli pe la petreceri exclusiviste!

- Ce-ti face prietenul?

- Ai trecut peste Max?

Ma orientez repede. Il vad pe Cristi, un reporter de la un ziar cunoscut, un tip la 20 si ceva de ani, brunet, slab, inalt, mereu prezent la orice eveniment important, care mi-a luat multe interviuri si cu care m-am inteles mereu bine. Ma indrept spre el si-l iau de gat prieteneste. Ma opresc in centrul reporterilor si intr-o secunda, toate vorbele se opresc.

- D., bine ai revenit! imi zice Cristi, emotionat.

Ma port bine cu presa, mereu imi place sa-i apropii de mine, sa-i fac sa ma aprecieze si sa-i tin de partea mea.

- Nu poti sta departe de orasul asta! le spun, zambind in timp ce ei ma fotografiaza cu Cristi, care arata spre tricoul meu.

- Ai de gand sa revii? Ce o sa faci in continuare? ma intreaba alti jurnalisti.

- Pregatesc niste surprize pentru voi, spun, razand.

Si ce surprize...

- Cum ar fi?ma intreaba Cristi, curios.

Scot noul I-Phone din geanta, scot cartela din el si i-l arat.

- Ce ziceti? le spun celorlalti. Nu-l merita?? Ziaristi urla “da, da, da!” , “Cristi e cel mai bun!”

- Esti cel mai bun jurnalist din Bucuresti,ii spun, in timp ce Cristi se uita socat, cum las  I-Phone-ul in buzunar de la sacoul lui.

Ii soptesc subtil : “Cu placere.” Cristi se blocheaza, dar nici nu se poate misca, fiindca il tin de gat.

- Cum reusesti, D.? Cum poti sa fii asa?

- Nu ne asteptam sa revii in Romania!

- Am auzit ca studioul are probleme!

- Ce poti sa ne spui de relatia ta? Am auzit ca esti cu un tip pe care-l cunosti inca de cand erai mica!

Reusesc pentru ca m-am resetat.

Stiam ca nimeni se astepta la asta.

Studioul nu va mai avea probleme. E studioul meu si-l iau inapoi.

Da, acum vreo 10 ani, eu cu Diavolul, care nu era Diavolul, ne jucam twister si faceam integrale la mate.

Ma uit la Cristi si el la mine.

- Si pe Cristi il stiu de cand eram mica! zic, facandu-i sa rada, mergand spre iesire incet, fara sa-mi las bratul din jurul gatului sau.

- Un detaliu, ceva despre el! Nu o sa fie gelos pentru cadoul tau pentru Cristi? urla alti reporteri.

- Cred ca mai bine ati merge sa-l intrebati pe el...e foarte deschis si v-ar explica totul, in concret.

Torturandu-i si casapindu-i, spunandu-le cum eu sunt in traume dupa doi oameni morti si explicandu-le ore in sir ce inseamna de fapt esenta vietii, ca o ultima gura de aer inainte sa se intalneasca cu moartea.  Eventual cred ca le-ar povesti putin si din conceptiile lui Hitler,pe care a uitat sa le precizeze in Mein Kampf.

Merg spre iesire, pregatindu-ma sa urc in taxi.

- Cat ramai in Bucuresti?intreaba Cristi, dupa ce-mi deschide usa catre iesire.

- Cateva zile...

Atunci realizez ca am uitat efectul...

- Va invit pe toti,maine seara, la restaurantul meu, la un mega-party pe care l-au organizat colegii mei! Fara aparate, fara articole. Intre noi, asa, exclusivist.

-          D., mi-era dor de tine, imi zice Cristi, facandu-mi cu ochiul.

ii zambesc, ies si urc in taxi.

Am inceput bine. Imi pun cartela in fostul telefon si-l deschid. Vodafone RO. So good to be back...

Am un mesaj. Diavolul, evident.

“Ai grija cu vorbele.”

Peste 24 de ore...

Nimeni de la studio nu se astepta sa revin. Toti se bucura sa ma vada, toata echipa, toti oamenii mei. Ma imbratiseaza si-mi spun ca au nevoie de mine acolo. Sa las L.A-ul si sa ma intorc aici, pentru ca aici este locul meu, langa ei. Nu stiu ce sa le zic...mai sunt cateva lucruri de facut prin L.A., asa ca le-am promit ca pana de Craciun, se vor aranja toate.

Trebuie sa ma intalnesc cu noul director. Tipul caruia ii cedasem studioul si in care imi pusesem sperantele ca va face ceva-altceva din el, ca le va da o sansa reala acestor oameni.

Toate proiectele erau proaste. Angajase vreo 3 scenaristi, care habar nu aveau ce sa scrie, despre ce sa scrie, care-si amestecau trairile personale cu cele ale personajelor, fara sa poata face diferenta intre ele, fara sa poata sa extinda timpul si spatiul. Cliseul clasic de povesti de dragoste, happy end, iar dramele aveau subiecte rasfulate, care intr-un final nu duceau nicaieri.

Nici n-am stat sa le corectez. Am citit cate o scena din fiecare scenariu, m-am lamurit de calitate si le-am rupt, aruncandu-le peste birourile lor. Apoi am decis sa intru in birou la noul director, cu un aer nonsalant, cu un zambet sincer si cu o fusta putin mai ridicata.

- Buna ziua! Imi face mare placere sa va revad, ii spun, in timp ce el se ridica, sarutandu-mi mana.

- Diseara va invit la mine la restaurant, la o cina, daca va faceti timp, la ora 7. As vrea sa discut ceva cu dumneavoastra.

Saracu...se uita la mine si se gandeste  la cum nu ar fi putut sa ma refuze. Da, pot sa-l omor, dar acum nu poti sa omori fiecare om din viata ta, atunci cand nu-ti convine ceva. Exista si alte metode, mai eficiente.

- Desigur, imi raspunde, intr-o romana stalcita, pe care nu o aud prea bine, avand in vedere ca inchid usa, inainte sa apuce sa spuna ultimele silabe.

Peste 36 de ore...

Savurez un Chianti in timp ce-l astept pe direcotr sa vina. Imi imbracasem rochia lunga, din verde topaz, crapata dupa mijloc in jos, pe piciorul drept, iar parul mi-l prinsesem in coada, la spate, accentuandu-mi ochii cu creion negru. Si pantofii mei YSL, negri, cu toc cui, pentru noroc.

E 7 si 10 cand tipul intra in restaurant, iar chelnerii il conduc spre masa mea. Urasc oamenii care intarzie. Urasc barbatii care se dau cu o tona de parfum. Imi inspira infidelitate. Iar el este exact genul.

- Chianti? il intreb, in timp ce suflu fum din tigare spre el, iar un chelner da sa-i umple paharul.

Iau sticla din mana chelnerului si-i fac semn sa plece. Suntem in separeu si vreau intimitate. Nu am mult timp pana vin invitatii la petrecere. Ma ridic, las sticla pe masa, merg langa el, scot o fiola destul de mare din geanta mea, plina ci sange. Sangele lui Rick.

Barbatul se uita la mine, scarbit, iar eu ii umplu paharul.

- Nu te speria, e editie limitata.

Barbatul da sa se ridice, dar il opresc, punandu-i mana pe umar si-i vorbesc sec.

- Daca pleci, baietii care stau la masa aia de acolo, te vor omori.

Il simt cu tremura, cum ii bate inima, cat de agitat putea sa fie. Las.  Priveste spre masa unde stau doi barbati, care arata de parca numai ce ar fi fost eliberati de la Jilava, care nu sunt altii decat niste fosti prieteni de-a lui Max, din vremurile lui nebune si la care am zis ca voi apela cand voi avea nevoie. Am nevoie.

- Haide sa nu ne suparam. Bea un pahar cu mine.

Ma asez la masa iar, ridic paharul spre el si beau. Sting tigarea si il privesc.

- Ce vreau eu e simplu. Imi dai inapoi studioul si nimeni nu are nimic de suferit.

Ridic capacul din aluminiu pus deasupra farfuriei sale, sub care sunt cateva contracte, un pix si cutia de cadou.

- Semnezi si nu avem probleme.

Barbatul ma priveste, infricosat, nestiind ce sa creada. Probabil ca-l speriasem destul de bine, ca nici nu constientiza inca ceea ce i se intampla. Vad ca nu spune nimic, asa ca fortez nota. Ridic capacul cutiei de cadou, lasandu-l sa vada degetele lui Rick, conservate, usor intrate in putrefactie.

Tipa, da un pumn in masa, dandu-se cu scaunul in spate. Rad.

- Nu te speria, nu era un baiat bun. Dar nu cred ca vrei si tu sa ajungi asa...sau sotia ta...sau baiatul tau. Sau poate toti 3.

Se uita la mine si da sa scoata telefonul din buzunar, probabi sa sune la politie.

-  Nu te agita, n-ai semnal.

Se uita iar la mine infricosat, se uita la baietii si se ridica.

- Bine, bine, cum vrei tu, imi spune, ia repede hartiile si semneaza, dand sa se indrepte spre iesire.

Il opresc.

-  Baietii vor sa stea cu tine la un pahar, ii spun, vazand cum ii se maresc ochii de frica.

In timp ce fumez o tigare, baietii il sedeaza bine cu un drog pus in pahar, pregatindu-se sa-l duca acasa. Pun contractele la mine in birou, luand cutia de cadou, mergand in bucatarie si dandu-i foc. Nu vreau sa mai simt mirosul acela si nici sa-mi amintesc de sadismul meu. Nu e chiar ceva de laudat.

Nu mai e mult si incep sa vina invitatii. Nu am niciun chef sa zambesc, sa stau cu ei si sa raspund la tot felul de intrebari, asa ca o sa ma sustrag mai spre dimineata intr-o locatie care necesita mult mai multa atentie din partea mea. O locatie mult mai exclusivista si apropiata de gusturile mele.

Peste 48 de ore...

Este un singur loc, in care distractia incepe de la 3 dimineata in Bucuresti. Care are putin din ceva ce gasesti prin Amsterdam, prin Paris si chiar prin Singapore.

Afacerea lui Dan si a lui Mario….care trebuia sa fie si afacerea mea.  Dar eu am preferat sa pierd timpul numai iubindu-l pe Max si nici nu am vrut sa lucrez cu niste prieteni cu care am umblat candva...se incurca anumite aspecte.

Atmosfera este unica. Vila este pe 3 nivele, intr-unul dintre cartierele scumpe din Bucuresti, iar in fiecare seara de joi pana duminica, acolo se consuma mai multe prezervative, droguri si tipete, decat vad cei de la Parchet intr-o luna de zile.

Intrarea se face pe baza de cod, un cod schimbat de la saptamana la saptamana, plata se face in fiecare marti, iar orice placere este asigurata.

Ce era in liceu...ce e acum. Business adevarat. Prositutie legala, cu acord de ambele parti.

Intru in casa, in baza codului pe care mi-l daduse Dan. O muzica cu tenta de dubstep, ambient si stil erotic lounge, femei drogate agatate de barbati, barbati care le schimba una dupa alta... si eu. Eu, care trec printre toate sticlele alea, printre toate lucrurile aruncate si merg spre separeul din living, unde-i vad pe Dan si pe Mario, stand la o masa de poker.

Ma vad si vin sa ma imbratiseze amandoi.

-          D.!!!! tipa, in timp ce ma imbratiseaza.

-          Baieti....mi-ati lipsit, le zic.

Dan imi pune gheata intr-un pahar.

-          Whisky?

-          Intotdeauna.

Dam noroc. Dau pe gat. Mi-era dor de ei, de atmosfera, de senzatie in sine. Imi aprind o tigare si-i cer sa-mi umple alt pahar.

-         Ce-ai facut D.?imi spune Mario, zambind, stiind ca stiu la ce se refera, stiind ca stie ce-i voi raspunde.

-          M-am indragostit. Si de acolo au inceput toate, i-am zis, dand al doilea pahar pe gat.

-          Eu i-am spus lui Alex ca niciodata nu o sa ramana cu tine.

-          Eu i-am spus asta din prima clipa, Dan.

-          Esti bine? ma intreaba Mario, umplandu-mi al treilea pahar, pe care nu-l beau inca.

-          Aveti ceva bun pentru mine in seara asta ca sa fiu? le spun,razand.

-          Nu cred, spune Dan. Astia-s toti disperatii cu neveste pe care le trateaza ca niste carpe si vin sa se agate de pustoaice si studente cu gust de...

-          Urasc femeile care incearca sa combine un barbat, le zic, ridicandu-ma de la masa, iar ei incep sa rada.

Ma plimb printre toti care si-o trag fara sa le pese cine este acolo, cine trece pe langa ei, ii vad cum ma privesc, unii ma trag de mana, altii urla dupa mine, dar pentru mine e ca si cum nu ar exista.

Ma gandesc daca sa intru in afaceri cu ei, cand ma intorc in Bucuresti, daca s-ar merita. Ating canapele, fotoliile, mobila, sticlele, intrebandu-ma daca sa colaboram. Dan vine spre mine, deja ravasit, dupa prea multe pahare, cu camasa deschiata si  sticla de whisky in mana, cu pustoaice in calduri agatate dupa el.

-          D., dupa atata timp, totusi...ce ti-ai dori?

Il privesc si-i zambesc.

-          Pe Max, Dan. Pe Max, azi, maine, poimainie, pana la sfaristul zilelor.

Ma priveste serios si apoi incepem amandoi sa radem in hohote. Ne luam de gat si bem din sticla de whisky. Ne balanganim pe un ritm de melodie erotica de care mai e putin si mi se face greata, dar apoi un tip imi atrage atentia.

Vorbeste cu Mario, la masa si par prinsi in discutie. E imbracat... nu conteaza cum e imbracat. Are ceva ce mi-a atras mie atentia. Si doar Max mi-a mai atras mie atentia.

Efectul.  Dan observa ca ma holbez la el.

-          E un prieten de-al nostru, lucram recent cu el in afaceri.

Il analizez de sus pana jos si singurul lucru la care ma gandesc este ca imi inspira ceva foarte cunoscut, ceva ce nu poate fi definit, ceva ce parca...e parte din mine.

-          Vrei sa te prezint?ma intreaba.

-          Nu, ii raspund imediat, fara sa-mi iau ochii de la tip.

-          De ce?ma intreaba mirat.

-       Pentru ca nu e genul de barbat la care merg sa ma prezint eu sau la care merg sa ma prezentati voi. E genul care vine el la mine.

-         Te complici...zice Dan, hlizindu-se.

-         Nu, ar fi genul pe care l-as vrea. Iar cu genul asta nu fac greseli.

Dan se uita la mine si incepe sa rada. Il pasez la o bruneta disperata, care se chinuia de jumatate de ora sa i se agate de gat si ma indrept spre iesire. Uit geanta lasata pe masa de poker, ma intorc dupa ea, iar cand o iau, tipul pune mana peste a mea.

Tresar. Il privesc si-mi dau seama ce ma atrage atat de mult la el. Avea ceva din Max. Ceva din Max, ceva ce zici ca-l face Max, dar nu e Max, nu arata ca el, dar are aerul lui, atitudinea lui, stilul lui...efectul lui.

Initial, am vrut sa-mi trag mana. Apoi m-am gandit cum sa-l dau cu capul de perete. Apoi mi-am calmat instinctul criminal si am ramas asa, fara sa ma misc. Mi-a pus mana pe obraz si m-a mangait.

Exact genul acela de moment in care daca as fi avut un pistol as fi facut puscarie, dar nu am un pistol si nici nu vreau sa fac puscarie. Il las sa ma mangaie pe obraz pentru cateva secunde, inchizand ochii si gandindu-ma ca e chiar Max, cel care face asta. Sentimentul e incredibil. Ca sa pot sa vi-l explic, se aseamana cu acela cand te culci cu cineva si te gandesti la altcineva...insa nu chiar atat de puternic.

Imi iau geanta si plec. Ies afara, imi aprind o tigare si verific telefonul. Mesaj de la Diavol.

“Maine am nevoie de tine, aici.”

Oricum veneam si fara sa-mi spuna…

Imi comand un taxi, sa ma duca la hotel . Mi-am rezolva treaba aici temporar, acum trebuiae sa rezolv si restul de afaceri neincheiate, daca vreau intr-adevar sa fac filme fara prea mult sex si afaceri cu cat mai mult sex.

Devil’s part:

Odata cu soarele vine si curatenia...lumina spala tot intunericul si totul revine la viata... nu chiar totul...

Rick a fost unul murdar ; niciodata nu mi-a placut sa scap de ele , cadavrele . Mereu am fost de parere ca o opera de arta asa de frumos creeata merita sa fie admirata si de restul. Sa fie sursa lor de inspiratie , sa isi traga lectiile din ea fiindca nici o lectie nu e mai buna decat un exemplu concret cu ceea se poate intampla daca cineva este mai mare ca tine.

Din toata opera pe care am regizat-o nu a mai ramas decat o ramasita care de fapt sunt 10...o sa-i ramana ei sa nu uite niciodata noaptea asta.

Ma uit pe terasa iarasi spre oras...e ca o curva batrana careia i-ai tras-o de prea multe ori...nu-ti place, dar unde altundeva sa mergi...oricum tarfa asta batrana mai are noutati rezervate pentru un client vechi...

O vad pe D. dormind...deja se simte stapana...o sa o las singura o vreme, daca nu-i vine mintea la cap curand presimt ca o sa fie nevoie sa i-o  bag eu inapoi...prea multa aroganta strica oricui.

Ies afara din complex si ma urc intr-un Lamborghini Diablo negru parcat in apropiere...nu-mi pasa al cui e , acum e al meu...iau cheile din torpedou si demarez in tromba...nu dau doi bani pe cine ma vede , nu o sa-si mai aminteasca nimeni nimic. Astazi eu sunt fantoma. Astazi nu exist pentru lume, ci doar pentru mine.

Conduc catre un loc , un loc pe care vremea nu l-a schimbat , un loc in care mereu mi-a placut sa ma distrez...acolo unde cei mai mari si mai puternici , unde leviathanii industriei si magnatii Americii vin sa-si etaleze bogatia si sa-si expuna superficialitatea si lacomia. Tanjesc dupa oameni ca ei, oameni care se hranesc din propria lor aroganta , oameni slabi si meschini care ar face orice pentru bani si puterea pe care o aduc...oamenii pe care ii voi vedea tot restul eternitatii, oamenii mei. Se cred in siguranta cuibariti in barlogul lor al puterii , crezand ca nicio forta nu este indeajuns de mare pentru a-i deranja. Sa le distrug sperantele , visele , aspiratiile si sa ii fac sa-si constientizeze fragilitatea si mortalitatea...e un hobby , unul de care nu am putut sa ma tin asa cum mi-as dori...business before pleasure. Dar ce e prea mult strica...si ce e mult prea mult innebuneste, motiv pentru care o pauza de la toata munca este binevenita.

Aproape vad cu ochii momentele in care strazile pe care trec au ajuns sa fie rauri de depravare si de inutilitate. Mereu am stiut ca vor ajunge aici...inca de cand i-am vazut punand prima piatra la baza lui am stiu ca aici va fi cel mai fertil teren pentru a creste rautate in inimile oamenilor...Orasul Ingerilor Pierduti...cel mai inspirat nume pe care mi-l puteam imagina.

Zgarie norul cel mai inalt gazduieste clubul oamenilor bogati...la ultimul etaj ca ei sa vada totul de sus si sa-i priveasca pe toti la picioarele lor...la intrare asteapta un valet care imi preia masina. Ii zambesc si ii arunc un teanc nu foarte subtire de dolari...o sa-i merite. Intru grabit inauntru si iau primul lift...alaturi de mine o tanara domnisoara, sa-i dau vreo 22 de ani, imbracata intr-o rochie de seara si poarta un colier de smaralde ...superbe. Se uita la mine si o vad cum zambeste subtil...deja s-a hotarat ce vrea; ma intorc spre ea , o privesc in ochii ei mari si albastrii si o intreb politicos:

-       Daca imi permiteti , caut o partida de poker organizata aici in aceasta seara , dar ma tem ca desi am primit o invitatie nu mi-am cunoscut gazda pana acum.Daca ati fi indeajuns de draguta incat sa ma acompaniati inauntru si sa ma ajutati sa gasesc jocul v-as fi foarte recunoscator...zambeste si se uita spre pamant...o sa accepte.

-   Aveti noroc. Numele meu este Elise , Elise Hammerton. Tatal meu detine Hammerton Enterprises...el a organizat aceasta partida de poker. Nu cred ca v-am retinut numele.

Asta fiindca nu l-am dat.

-          Numele meu este Belial ibn Baal , fac parte din familia regala a Quatarului si am fost trimis aici de Seic sa particip la partida de Poker din partea Casei Regale. Habar nu aveam ca discut cu fiica gazdei mele...daca stiam ca domnul Hammerton are o fiica asa de frumoasa as fi cerut ca miza sa fiti chiar dumneavoastra...in felul acesta motivatia mea sa castig ar fi de neclintit.

       

Pentru fetita lu’ taticu’ din societatea mare pare sa fie cam naiva si rusinoasa...pun pariu ca e inca virgina de frica sa nu cumva sa il supere pe tati.

-          Desigur , domnule Belial , va multumesc din suflet pentru complimente , este placerea mea sa va acompaniez si sa va fac prezentarile. Incerc sa fiu totusi o gazda buna.

Liftul s-a oprit, iar eu ies la brat cu domnisoara Elise, mostenitoare imperiului metalurgic Hammerton , o industrie ce produce materia prima necesara armatei de 20 de ani si care, in mod deloc surprinzator se afla in top 20 companii ale Americii , exact sub industria farmaceutica. Robert Hammerton traieste in varful lantului trofic cu aproape nimeni atat de sus sa-i tina companie. Din toata lumea sunt putini oameni la fel de influenti , bogati sau aroganti ca Robert motiv pentru care ma aflu aici...nu trebuie lasati niciodata sa uite ca sunt inca niste muritori.

Elise incepe sa-mi vorbeasca despre club si despre Los Angeles cu locurile lui ca si cand as fi un turist...fetita naiva , stiu orasul asta mai bine decat mi-as dori...cat despre clubul asta...i-am taiat panglica si tot eu o sa fiu cel care o sa-i puna lacatul la usa. Merg cu ea incet printre oamenii bogati ai orasului , printre ospatarii inarmati cu tavi uriase pline antreuri fine si sampanie scumpa , printre demnitarii straini si politicienii depravati ,pe langa tablourile dintr-o perioada de glorie a umanitatii si pe langa paznicii uriasi imbracati in costume negre pana cand ajungem in salonul privat...tronul puterii lui Robert.

Intram impreuna in salon , la brat , si privesc spre centrul camerei unde se afla o masa din abanos , rotunda acoperita cu un material verde...o masa de poker oficiala... si 7 oameni stand la ea si discutand unul cu celalt. Camera este blindata de bodyguarzi si de ospatari gata sa sara la primul semn. Il vad pe Robert, carunt, gras,imbracat intr-un costum care, desi este de firma sta pe el ca pe un sac ce sta sa explodeze...tipic marelui alb...

Se ridica si vine inspre noi...inca din primul moment cand m-a vazut la brat cu fiica sa privirea lui s-a schimbat...ma uraste de moarte ca am indraznit sa ma ating de progenitura lui, dar incearca sa ascunda asta; nu-i iese deloc...

-          Tati , permite-mi sa ti-l prezint pe domnul Belial ibn Baal din partea Casei Regala a Quatarului.

-          Robert Hammerton , la dispozitia dumneavoastra domnule Belial. Aveam impresia ca printul va fi aici sa jucam carti , dar cred ca putem gasi un loc pentru dumneavoastra...la urma urmei presupun ca aveti si dumneavoastra un strop de sange albastru. Poti spune si asa desi bate mai mult spre negru...

-          Este o placere sa ma aflu in compania dumneavoastra domnule Hammerton si mai ales a fiicei dumneavoastra. Daca stiam ca frumusetea ei este atat de rapitoare l-as fi adus pe print sa va distraga atentia cat timp eu as fi furat-o pe domnisoara. Ochii aia mari s-au innegrit si gura incearca sa schiteze un zambet...vai,cred ca am atins o coarda sensibila atat in el cat si in Elise care mi-a aruncat o privire nu foarte inocenta in ciuda tatalui ei care deja fierbea.

-          Domnule , daca ati reusi o asemenea minune atunci ati merita sa o pastrati...vedeti dumneavoastra eu iubesc in lumea asta 3 lucruri pe care le protejez ca pe ochii din cap , pe fiica mea , banii mei si viata mea...nu neaparat in ordinea asta , dar intelegeti ce vreau sa spun. Am avut grija sa imi iau toate masurile de precautie posibile ca sa evit orice fel de risc la adresa lor , asa ca daca dumneavoastra ati reusi sa-mi furati fiica, atunci meritati sa o pastrati. O spune ca pe o gluma , dar imi dau seama ca nu este o gluma este un avertisment...orice miscare aici i-ar face pe baietii in negru sa sara imediat si cu toate ca ar fi distractiv sa le vad rezolvarea , nu este nici momentul nici locul in care sa fac asta.

-          In cazul acesta domnule permiteti-mi  sa iau un loc la masa si sa incepem fiindca vad ca nobilii dumneavoastra invitati asteapta jocul acesta si singura cauza de intarziere se pare ca sunt eu. Ii spun asta cu zambetul pe buze...nu-mi place sa ma lungesc in amenintari , prefer mai mult faptele...

-          Desigur , sa incepem.

Crupierul incepe sa imparta cartile...Texas Hold’em...unul din jocurile mele preferate. Unde toti vad noroc si patima eu vad doar probabilitati si statistici; e jocul strategiei si al calculului , al minciunii si al lacomiei , acolo unde toti incepem ca egali, dar numai unul poate iesi la suprafata. Regula mea pentru joc a fost si va ramane intotdeauna sa nu joc cartile din mana,ci omul din fata mea si in seara asta am de gand sa-l joc pe Robert pentru tot ce are...pana nu mai ramane nimic din el. Restul invitatilor sunt doar victime colaterale... directori si oameni de afaceri influenti la randul lor,dar nu se compara cu potul cel mare care sta exact in fata mea cu o expresie de piatra.

Miza de intrare in joc este de 50 de milioane de dolari cu posibilitatea recumpararii a inca 50 in caz de faliment...un potential de 800 de milioane de dolari pentru castigator...o picatura intr-un ocean pentru Hammerton, dar si pentru casa regala a Quatarului care ma sponsorizeaza...un mic favor fata de datoria reala pe care o au la mine.

Prima mana este castigata de Hammerton cu doua perechi mari...nu ma grabesc nicaieri , iar urmatoarea este castigata de mine. Jocul decurge greu, lipsit de faze spectaculoase.

O chinta eu , un full el , ocazional desi foarte rar altcineva in afara de noi doi mai castiga cate o mana; se pare ca batalia noastra este predestinata. Dupa 5 ore de jucat si castigat constant ne gasim doar noi 2 la masa cu 700 de milioane de dolari impartiti aproape egal intre noi. Restul nu fac decat sa stea si sa se uite uimiti la jetoanele pe care le-au pierdut si la cei care i-au lasat fara ele.

Partida reincepe si Robert deschide cu un pariu inaintea flopului de 5 milioane de dolari; ii platesc sec si ma uit la carti , doi doiari; flopul e pus jos , un doiar si doua dame. Hammerton se uita cu sete spre damele alea...mai mult ca sigur are una in mana. Cere 50 de milioane. Ii platesc sec si turnul este intors , un popa; Hammerton imi cere 100 de milioane si din nou ii platesc sec...are ceva curaj sa se arunce asa tare din prima. Se intoarce si reaverul intr-un sfarsit...Hammerton se uita la mine si imi spune:

-          All in...avem cam aceeasi suma aici , cred ca te acopar. Tare curios sunt daca ai boasele necesare sa pariezi aici...pokerul este jocul barbatilor carora nu le este frica de consecinte sau sa piarda si eu sunt genul asta de barbat. Tu esti? Incearca sa ma momeasca sa platesc...fraierul.

-          Sec.

-          Am un full de dame cu popi , aratandu-si cartile din mana , o dama si un popa.

-          Am doua perechi mici ii spun zambind. Deja ii vad ochii stralucind, dar nu il las sa simta bucuria prea mult...doiari cu doiari. Reaverul a fost savator si mi-a oferit un careu frumos care sa-i umileasca mana...lacomia este o arma puternica in poker , ori te salta ori te-ngroapa...

Nu mai spune nimic , arunca pe masa cartile si se ridica...restul musafirilor toti susotesc in admiratie si uimire ca am facut asta, dar sunt surprinsi de Hammerton care se aseaza inapoi la masa. 

-          Esti barbat adevarat? Vreau sa dublez !

-          Gazda decide , ii zambesc...

Toti invitatii sunt socati , iar crupierul scoate un pachet nou de carti. Jocul era dublat asa ca nu mai contau pariurile , e pur si simplu norocul chior al fiecaruia incat se intorceau toate cartile pe fata mai putin cele pe care le primeam in mana.

Crupierul incepe sa imparta,iar eu imi las cartile neintoarse fara sa ma uit la ele. Robert e grabit sa se uite sa vada ce are si il vad zambind sadic...le intoarce pe fata , doi asi. Toata lumea exclama uimita de mana lui buna si mirata ca eu nu schitez nici un gest...nici nu am de ce , ma simt perfect linistit. Cartile incep sa fie puse pe masa , un juvete , un septar , un doiar , un optar si un popa.

-          Pana acum cred ca te bat, am cea mai mare pereche de pe masa si tu nici nu te-ai uitat la carti.

Zambesc uitandu-ma in ochii lui si intorc cartile...un septar si un doiar , cea mai proasta mana din poker in seara asta imi aducea aproape un miliard si jumatate de dolari. Hammerton s-a innegrit si a batut cu pumnul in masa.

-          NU E POSIBIL! INCA UN JOC! Nu realizeaza faptul ca a pierdut tot inca de cand am intrat in salon...

-          Nu vreau sa fiu nepoliticos, dar nu cred ca detineti atatea lichiditati. Ar trebui sa o ia razna putin...

-          Prostii! Jucam atunci pe actiuni , miliardul si jumatate contra a 30 % din compania mea !

Toata lumea exclama mirata si cativa incearca sa-l traga de maneca , inclusiv Elise, dar batranul e prea incapatanat sa se lase induplecat.

-          Cum doriti , gazda mereu are prioritate , ii zambesc sadic.

Crupierul incepe iarasi sa dea cartile , de data asta le intorc pe fata , eu am doi patrari si Hammerton un as si un popa. Nu mai indrazneste sa mai zambeasca la fel ca mana trecuta, dar se uita cu sete spre cartile ce au sa fie intoarse.

Prima este un doiar , a doua un septar , a treia un as , a patra un popa. Ma uit spre el si il vad cum zambeste lacom gata sa sara in sus. Stau jos cu spatele drept si cu o expresie rece ce nu tradeaza nimic si ma uit spre el si nu spre carti...cand ultima carte se intoarce toata bucuria de pe fata lui se transforma in teroare...un patrar a aterizat pe masa si Hammerton decoleaza de pe scaun.

Incepe sa urle atat de tare incat ii acopera pe toti cei de langa care exclama uluiti de cum in cateva minute unul din cei mai puternici oameni din lume a fost stors de aproape jumatate din ce are.

Elise se uita cu ura si in acelasi timp fascinatie spre mine. Nu stie ce sa mai creada...

Hammerton urla dupa avocatul lui si se intoarce spre mine...

-          51% din compania mea te face actionar majoritar , esti dispus sa joci mana asta?

-          51% plus fiica dumneavoastra si o joc ii raspund sec.

-          Esti nebun? Ma intreaba cutremurat si vizibil deranjat...coarda aia sensibila o sa te distruga...

-          Nu nebun domnule , doar norocos pana acum. Ma uit zambind acum si spre Elise care nu stie cum sa reactioneze vazand ca e propusa ca premiu.

-          Fii blestemat...Fa cartile , ii spune crupierului.

Elise se apropie de masa muta de uimire si toata lumea s-a oprit in loc privind...

Prefer sa primesc cartile pe fata , un opt si un noua de inima neagra , el le intoarce si are un optar si un noua de inima rosie...atat de ironica mana asta.

Cartile sunt date pe fata un patrar de inima rosie , un as de inima rosie , un decar de inima neagra si un popa de inima neagra...din nou , ultima carte avea ultimul cuvant. Se intoarce un as de inima neagra...inima mea.

Robert s-a ridicat calm si le-a spus tuturor in afara de mine , Elise si avocatului sau abia venit sa plece. Nimeni nu a spus nimic , toti s-au supus.

-          Fa actele pentru companie , ii spune avocatului. O sa ai toti banii din lume , dar nu ti-o pot da pe Elise.Disperarea i se aude in voce...ce sunet placut.

-          Robert , poti fi gazda, dar nu poti sa te intorci asupra unui pact. Ai pariat cu fiica ta si acum imi apartine. Ii spun asta calm si totusi pe un ton sadic incat sa inteleaga. Avocatul imi aduce actele si iese din camera .

-          Nu mai iesi din camera asta daca te atingi de ea , imi spune amenintator si disperat.

-          Dar daca se atinge ea de mine? In momentul acela m-am uitat spre Elise care se afla la aproape un metru de mine. Se uita inapoi in ochii mei si a inceput sa se apropie. “Vino spre mine si ofera-mi-te” ii ordonam in gand si ea se conforma. Simteam cum vointa ei era atat de slaba si atat de fragila incat am distrus-o cu primul gand...

Elise m-a luat in brate si m-a sarutat de fata cu tatal ei care a dat sa mai spuna ceva, dar s-a prabusit in scaun mut...se uita fix la ea cum ma saruta pe gat si cum ma desfacea la camasa si apoi la pantaloni. Am asezat-o pe masa de poker si am intrat in ea cat timp Robert se uita neputincios la noi...fiica lui urla de durere si placere si cateva picaturi de sange s-au scurs pe jetoanele care ramasesera pe masa . Hammerton abia mai putea sa mai respire si ultimul lucru pe care l-a vazut inainte ca inima sa i se opreasca a fost pe fiica lui in genunchi in fata mea.

A cazut din scaun si abia dupa ce ne-am imbracat si aranjat , Elise s-a dus deasupra lui sa-l verifice. Stiam amandoi ca a murit de infarct. Am luat-o de mana si i-am soptit incet in ureche “ imperiul lui iti apartine , vreau sa-l faci praf “ . Singurul lucru pe care l-a facut a fost sa aprobe cu un dat din cap.

Am deschis usile si toata lumea a navalit inauntru si toti s-au ingramadit sa-l vada pe Robert mort incat am putut sa ies nevazut de acolo. Actele facute de avocat le-am ars inainte sa deschid usa si am coborat de scari din zgarie-nori...cuibul puterii a fost distrus pentru seara asta.

Probabil de acum ma cauta ca disperatii, dar nu ma vor gasi; Ma duc spre valet care mai mult ca sigur a primit prin statie sa ma raporteze daca ma vede dar acesta imi multumeste si imi aduce rapid si discret masina...si-a meritat banii.

Demarez in tromba spre Penthouse si in cateva minute ajung. Las masina unde am gasit-o si urc inapoi in casa. Destula distractie pentru o singura seara...timpul sa ma intorc inapoi la treburi mai importante asa ca ma retrag in biroul meu sa vad ce face blonda. Nu mare imi este mirarea sa vad ca s-a intors inapoi in Bucuresti si chiar apare pe la stiri...ca orice femeie habar nu are sa ramana incognito...

Ii trimit un mesaj la care imi raspunde sec spunandu-mi sa am grija de mine...acum ma si ameninta. Imi iau putin liber si toata lumea o ia razna...e momentul sa ii predau o mica lectie...

Nu-mi ia mult sa dau de Gomez , seful bandei din care facea Rick partei, si-i spun: “Intersectia cu Sunset Boulevard.”Nu apuca sa spuna ceva ca ii inchid...stie el ce e de facut. II trimit si ei un mesaj prin care o chem inapoi...aroganta se plateste...cu cat te crezi mai sus cu atat mai tare cazi. De ce nu intelege nici unul treaba asta nu-mi pot imagina...

D.’s part:

...

Il astept in masina, la strada principala in timp ce-mi aprind o tigare. Mi-e dor de Bucuresti. Ma gandesc la oferta lui Dan si a lui Mario. Diavolul mi-a zis ca trebuie sa mergem undeva. Sa-mi arate ceva. Cine stie ce alta ispita.

Urca, vorbind la telefon. E bine, n-am chef de predici. Dau drumul la aer conditionat, pentru ca nu am chef sa decapotez masina. Nu stiu unde mergem, dar imi face semn sa o luam inainte.

Ii vad camasa patata de ruj...old habits die hard. Se pare ca s-a distrat cat am fost plecata. Termin tigarea si-mi aprind alta. Sunt nervoasa, n-am chef sa stau in prezenta lui acum, nu-mi prieste. El tot vorbeste, iar eu nu pot da drumul la muzica la maxim, pentru ca din cate vad mai mult asculta, decat vorbeste.

Ma controlez, am zis ca voi fi amabila, cea mai amabila, debordand constant un sarcasm pe care nu-l poate controla.

Dupa doua semafoare, termina de vorbit, inchide telefonul, se uita la mine si-mi spune:

-    Doar fiindca ai omorat un om, nu esti Dumnezeu.

Calc acceleratia bruc. Am zis eu vreodata ca as fi?

Iar el, Diavolul, tocmai el, imi tine mie predici despre ce inseamna omorul? Despre oameni? Despre viata? Si despre ce e Dumnezeu? De parca nu a facut atatea victime si nu zace in corpul prietenului meu mort....s-a dus cu amabilitatea mea.

-   Roah in el sheitan, urlu, din obisnuinta cand ma injuram cu Alex in araba. Inseamna du-te dracu’.

Diavolul ma priveste, zambeste si mi-o intoarce:

-    Sett’el sheitan, zice calm, de parca ar fi dat buna ziua.

M-a blocat.... Nu e tocmai ce vroiam sa aud. Inseamna: nu, tu esti femeia dracului.

Ma uit la el, il privesc si ma stramb, dand din cap in sens negativ. El zambeste, ramanand calm.

Actionez instinctiv. Virez brusc, tin volanul cu mana stanga si dau sa-i sting tigarea din cealalta mana pe fata. Imi prinde mana pana sa-l ard si ma strange tare, privindu-ma urat.

...

Imaginea masinii care a intrat in noi a fost ultimul lucru care l-am vazut.

Asfaltul incins si bratele pe care eram trasa pe bancheta din spate au fost ultimele atingeri pe care le-am simtit.

Si vocea Diavolului care a spus calm : “Luati-o” au fost ultimul cuvinte pe care l-am auzit.

Nota : Belial e un demon care se crede a fi iesit din Baal, un alt demon sau nume ale Satanei.

TO BE CONTINUED