HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 4- Part 2

This part was written by me and my friend, "The Devil".

Motto:  “O femeie de spirit este un diavol în intrigă” (Moliere)

“Tell me, who was it you left me for? Was it Laszlo, or were there others in between? Or - aren't you the kind that tells?”

(Rick’s quote- Casablanca, 1942)

“How you say broke in Spanish? Me no hablo

Me drown sorrow in that Diablo” 

(Kanye West- Dark Fantasy)

D.’s part:

Ba, uite-o cum face ma, baa, zici ca a drogat-o ala...este terminata cand ii aude numele.

Asta era vorba lui John...

Haha. Old times... Cred ca v-ati dat seama ca se referea la mine si la …MAX. Pe vremea cand era ceva cu mine si el.

Acum cand imi amintesc asta, stand in pat –singura, privind spre hartiile lui de orez de pe pereti, vorba lui mi se pare extrem de amuzanta. Pe vremuri, o puneam la suflet. Acum...mi se rupe.  Pentru ca Max nu mai este si pentru ca mie...nu prea mai imi pasa.

Pentru ca esti mort si niciun cuvant...nu te-ar mai aduce inapoi, dragule.

Insa, bijuteriile...cu astea, eh, este alta treaba. Una care-mi place.

Stau in patul lui, invelita cu cearseaful lui de matase americana scumpa de Los Angeles si ma gandesc cat de bine ele vor putea sa-mi redea iluzia de a ma simti el over and over and over again.

Ma rasucesc prin pat si privesc spre dressing si ma gandesc la teancurile alea de bani. Teancurile alea. Si-mi vin idei...idei, multee idei.

Ma ridic si-l vad pe Diavol pe terasa, vorbind la telefon. Nu a vazut ca m-am trezit. Simte oricum. Pun repede pe mine ce rochie gasesc si ma incalt cu niste balerini rosii aruncati in hol. Fara lenjerie intima, ma grabesc.

Cand intru in lift, arunc vreo cateva teancuri de dolari luate in graba in geanta mea neagra  Armani, imi prind parul repede si ma dau cu ruj. Rosu.

N-am chef ca Diavolul sa vina dupa mine. Nu azi. Nu vreau sa discutam despre planurile lui Max, despre cum eu trebuie sa strabat in 4 minute 372 de metri, sa tai un geam securizat de 3 cm grosime, sa fur un diamant, pe care sa il inlocuiesc cu o replica, sa-mi puna intrebarea daca ma simt in stare sau sa creada ca nu am observat biletul lasat langa usa, cu ceea ce ar trebui sa fac azi.  De parca nu ne stim de atatia ani si nu stie de ce sunt sau nu in stare... Mi-e dor de Alex, somehow. De vremurile alea din liceu cand pierdeam vremea prin patul lui, fara sa avem altele in cap.

Nu vreau nici sa ma gandesc la Max, nici sa raspund la telefon.

De ce? Probabil va intrebati. Pentru ca astazi este ziua mea.

Si vreau sa fac altceva. Ceva ce nu-i implica pe ei.

Usile de la lift se inchid. Iar eu ma uit la cifrele etajelor cum descresc.... de la 26 pana la parter.

De la 25 pana la 22, mi-am petrecut aniversarile cu Max.

De la 22 pana la 16, mi-am petrecut aniversarile cu Alex.

Si de la 16 pana la parter, amintirile sunt irelevante.

Usile se dechid, iar eu imi pun ochelarii de soare Ray Ben la ochi. Ies din cladire si merg spre Porche-ul meu. Gardianul imi zambeste. Eu nu o fac.

Astazi fac 26, iar situatia este destul de simpla. Max este mort si in corpul lui Alex zace un Diavol. Un Diavol, de care nu scap oriunde m-as duce.

So, I wanna have a little fun...

Urc in masina si deschid torpedoul. Max nu m-a lasat chiar asa amanet. I-am pastrat notitele (necodificate) despre ce pot eu sa fac in L.A. Cu dedicatie, D.

Asa ca stiu pe cine trebuie sa merg si sa cunosc. Pe cine trebuie sa insel si cu cine trebuie sa ma port frumos. Cu cine pot sa mi-o trag si cu cine pot sa mi-o trag mai putin. Desi la ultima, nu cred ca mi-ar fi dat chiar mana libera. Nu.

Demarez in viteza si ma rog ca Diavolul sa nu se tina dupa mine. Pentru ca nu vreau sa-si aminteasca de obiceiul nostru de pe vremea cand petreceam aniversarile impreuna...acela de a-i face lui cadou de ziua mea si invers. Astazi ar fi randul meu. Ar trebui sa-i fac un cadou Diavolului...

Ce cadou ii faci unui om ....unuia care a luat tot ce a putut din tine si a vazut tot ce era de vazut la tine? Ce cadou ii faci unui...unuia care nu mai poate fi surprins? Care-si permite sa obtina orice viseaza, orice-si doreste? Poti sa-i mai faci un cadou dupa atatia ani, in care nu te lasa sa traiesti, sa nu ai mai mult de 1 000 000 de respiratii fara el langa tine?

Decapotez masina si dau drumul la muzica. 2Pac, to live and die in L.A. Ma gandesc la psihologul din Bucuresti. Astea ar fi fost intrebari bune pentru el...ar fi fost un pic mai mult depasit de situatie.

“De ce ati stabilit aceasta regula cu cadourile?”, parca il aud cum intreaba...

Ma plimb pe strazile din L.A., admirand tot ce se vede. Cladiri, oameni si stil de viata american. Ce cadou sa-i fac eu Diavolului? Sa-i comand mancare de la restaurantul nostru din Bucuresti? Sau sa-i fac un episod lacrimogen gen cu tristetile lui D.?

Opresc la semafor si ma gandesc in ce directie sa o iau.

Aveam 17 cand nu aveam nicio directie in viata, dar am plecat  pentru o saptamana cu Alex si tatal lui in Maroc. Tatal lui era ocupat cu intalniri de afaceri, iar eu si Alex pierdeam aproape toata ziua plimbandu-ne si discutand toate prostiile. Nu ne stiam de mult timp...cred ca era cam aproape un an si inca nu incepusem perioada de ars noptile prin ce paturi gaseam.

Eram prieteni. Chiar prieteni. Care se plimbau toata ziua prin piata Jemma El Fnaa din Marrakesh, observand oamenii si modul lor de a trai. Inca simt mirosul ala apasat de lemn uscat, combinat cu o aroma stearsa de vanilie de pe stradutele alea inguste din piata. Ei spun ca e un miros unic pe pamant, un miros autentic, ca e un dar, chiar de pe “pamantul lui Dumnezeu”. Praful, apasarea arsitei, multumea grabita te fac sa vrei sa ajungi cat mai repede spre centrul pietei, unde stiu ca am ramas marcata de prezenta africanilor veseli, imbracati in costumele lor traditione, si de  zambetul lor ce  intra  izbitor  in contrast cu  serpii cu care prezinta spectacole in aer liber.

E aproape 13 00 P.M., cand realizez ca praful si oamenii grabiti din L.A. te fac sa-ti doresti sa gasesti cat mai repede un loc de parcare. Ajung pe 10250 Santa Monica Blvd., asa cum scria in foile tale, Max si vad reprezentata uriasa a celor de la Max Mara. Surad. O gandisei, iar.  Parchez pe o straduta, cobor din masina si merg spre magazin. Ma opresc in fata vitrinelor si privesc fascinata. Rochiile sunt superbe, iar numele tau este atat de mare si frumos scris... Intotdeauna inainte sa intru intr-un magazin ma opresc in fata vitrinelor si admir creatiile designerilor. Ma fascineaza.

Alex mereu se oprea sa se uite la serpi, privindu-i fascinat. Eu eram uimita, el era fascinat. O vedeam in ochii lui, felul cum se uita, iar gandul ii fugeau departe,atat de departe, de parca era in transa. Iar dupa ce serpii erau bagati la loc in cutii, se intorcea spre mine si era iar cel de dinainte. De parca nimic nu s-ar fi intamplat.

Intru in magazin, de parca nu am stat in jur de 10 minute sa admir textura materialelor. Doamnele imi zambesc politicos, intampinandu-ma cu dorinta de-am prezenta magazinul. Le zambesc si le spun ca am o comanda de rochie pe numele D., facuta de Max.

-  How nice! mi-a spus o doamna blonda, tunsa scurt, cu o coafura ciudata, la vreo 40 45 de ani, imbracata cu un costum cu model de leopard. You are D.! Of course, your dress!

Tac. M-a surprins. Nu m-am asteptat. Am spus-o doar asa, sa vad daca chiar facusei asta. Chiar facusei asta.

Merg cu doamna pana la cabina de proba si vad rochia. E neagra, nu prea scurta, prinsa de gat, cu spatele gol. Modelul meu preferat... O probez si vad ca-mi vine.

-   Nice tattoo! He’s a lucky man! imi zice, zambind.

Zambesc si eu. Fortat. Apoi  pleaca. Eu mai raman si incep sa ma plimb prin cabina. Rochia imi vine chiar bine. Cred ca o voi folosi pentru seara futului, e perfecta pentru asta. Max, mereu ai avut gusturi bune.

Cand sa ma dezbrac, doamna blonda se intoarce in cabina cu o esarfa rosie.

- A gift, from us, darling, spune, punandu-mi esarfa in brate.

In penultima seara in Maroc, am intrat din greseala intr-un magazin plin de esarfe, saluri, matase si tot felul de materiale atarnate peste tot. Jos, pe o perna mare,de un albastru inchis statea o baba care tragea dintr-o narghilea mare. Parea foarte batrana, zbarcita si ingandurata. L-am privit pe Alex si am inceput sa radem. Ni se parea amuzanta. Dupa cateva minute, a venit un arab, care cred ca era patronul buticului. El si-a impreunat mainile, ca semn de bun venit. I-am zambit, iar Alex a salutat in araba. Stia sa vorbeasca cat de cat.

Patronul era un tip simpatic, african tanar, iar turbanul lui alb si stramb era de asemenea amuzant. Am inceput sa ma uit la salurile lor si sa probez ce-mi placea. Alex radea si ma infasura in ele sau se acoperea cu ele, imitandu-ma. Radeam si radea si africanul de noi. Cand m-am hotarat pe care sa-l aleg, i l-am dat sa-l impacheteze, iar Alex a intrebat care era treaba  cu baba.

Infasor esarfa in jurul gatului atunci cand ies din magazin si ma indrept spre masina. Se potriveste perfect cu rochia mea de un albastru inchis Gucci. Imi scot ochelarii de soare si ii pun la ochii, deoarece soarele este mult prea puternic.

El ne-a privit si si-a dus 2 degete spre ochi, apoi a dat palma in jos si a dat din cap in semn ca “nu”. Am inteles ca era oarba. L-am privit pe Alex, apoi m-am uitat la patron. Nu stia cum sa ne explice in engleza. A venit spre mine, m-a prins de mana si m-a pus sa stau in genunchi si mi-a tras mana spre mana babei.l M-a privit, cu ochii bulbucati si mi-a zis intr-o engleza stalcita :

-     See...different.

Vad cu altii ochii L.A-ul acum. Poate daca as fi venit sa locuiesc cu Max aici, am fi repetat greselile pe care le-am facut in Bucuresti. Iar ne-am fi alergat in toata lumea. Asa ca acum, incerc sa fiu mai impacata cu mine si sa incerc sa simt ce simteai tu, dragule ,cand faceai toate acele lucruri. Cand furai pentru mine. Nu am de unde sa ghicesc senzatiile pe care le puteai trai, decat daca le simt.

Am inteles ca baba era ghicitoare. Auzisem despre asa ceva,ca era plin Marocul de ele, dar nu e ca si cum puteai sa crezi in asta.

Inca nu pot sa cred ca situatia este cum este. Dar, incerc sa ma adaptez la noile date din biletul lasat de Diavol.

Nume: Eva White

Target: David Kerr

Detalii: Aspect placut, obsedat de ambitie, cinic, arogant

Locatia: Compania JK, 42 West Century Blvd

Timp: 3.l5 P.M.

Misiune: Sa te duci la intalnire; sa-ti construiesti alibi-ul.

Parchez masina in fata unui zgarie-nori si merg spre intrare. Deschid usa cu mana dreapta sa-mi poarte noroc.

Baba mi-a luat mana dreapta intr-a ei si a oftat brusc. M-am speriat. Alex ma privea si a inceput sa rada. Eu incercam sa stau serioasa. A bolborosit ceva in araba, iar eu l-am privit pe patron. Si el se uita destul de mirat. Alex l-a intrebat daca poate sa ne spuna ce a zis.

-     Luck...money...and lot lot of pain.

L-am privit pe Alex si am inceput sa rad. Baba isi plimba degetele prin liniile din palma mea. A continuat sa vorbeasc,  iar africanul sa-mi traduca.

-     Love...man. Two. Two men. Good. Bad. Never both.

Am inceput sa rad. Nu stiam cum sa reactionez. Ma uitam la ea, cum statea cu ochii inchisi si-si plimba degetele prin palma mea si nu stiam ce sa fac. Apoi mi-a tras mana si mi-a pus pe pieptul ei, in dreptul inimii. S-a intors spre Alex si a ridicat degetul spre el.

-     He...no. No, spunea africanul.

M-am uitat la Alex, care devenise brusc serios. Africanul se uita si el destul de mirat. Baba incepuse sa dea din cap in semn ca “nu”.

-   No, no, no, repeta africanul. No him. Lost woman...forever.

Apoi mi-a dat mana inapoi si nu a mai zis nimic.

Tac si eu cand vad ca il am in fata pe David Kerr, directorul uneia dintre cele mai renumite corporatii internationale din SUA, cel care are sa gazduiasca Los Angeles International Art Exibition, vinerea viitoare. Tanar, in jur de 20 si ceva de ani, brunet, cu ochii negri, inalt, bine facut, arogant. Diavolul o nimerise... 

Costumul lui Mr. Kerr Lagerfield alb vine destul de bine pe un director cinic care a mostenit de curand un imperiu ca acela in afaceri.  Intru la el in birou, se ridica si ma priveste.  Nu spune nimic. E ceea ce cred ca se poate numi - a taia cuiva  respiratia.

S-a lasat brusc linistea si toti ne uitam unii la altii. Patronul a inceput sa zambeasca, sa ne destinda, sa zica ca sunt doar prostii alea unei batrane si s-a intors la esarfa, impachetand-o. Alex m-a privit, apoi s-a intors spre el ca sa o plateasca. Eu ma uitam in gol si nu stiam ce sa fac. Ce sa zic. Cum sa reactionez.

Misiunea e chiar simpla : sa-l seduc si sa-l abandonez.

Dupa cateva secunde, ma invita sa iau loc. Ma prezint ca fiind Eva White, directoarea de la o filiala internationala a unor muzee din Europa, care detin bijuterii. Numele- White- e posibil sa nu fie asa de intamplator, avand in vedere ca am avut conflicte pe faza cu cocaina....

Ii arat acte false si incep sa-i vorbesc tot felul de prostii,ii spun ca sunt interesata de o colaborare pentru expozitia de vineri, sa facem afaceri impreuna pe viitor. Ma priveste sceptic.

Continui. Incerc sa par convingatoare, sa nu gesticulez prea mult din maini. Ii spun ceva de nu stiu ce tablouri. Incepe sa ma intrebe. Despre afacere, de ce cum, ce e aia si ailalta. Am noroc ca stiu cat de cat despre ce e vorba, am lucrat pentru un film pe tema asta. Ma tin bine.

Vad ca-i place de mine, de vorbele mele, de manipularea mea sau poate doar de rochia mea scurta. Continui. Se ridica si se plimba prin birou, in jurul scaunului meu, timp de cateva minute. Ma gandesc ca poate am uitat sa-i spun ceva, sau poate trebuia sa fiu mai convingatoare. Imi zice ca vom discuta mai multe despre asta la cina, maine seara. Yes.  Tace si se aseaza la loc Eu ma prefac ca-mi verific agenda.

Pe drumul spre hotel, niciunul din noi nu a spus nimic. Ne-am intalnit cu tatal lui si am mers sa mancam la o terasa in apropiere. Mi-am infasurat salul pe umeri, pentru ca se lasase frig. Era deja seara.

Alex ma privea, imi analiza fiecare miscare, dar nu spunea nimic.  A comandat o narghilea, iar eu am baut cateva pahare de lichior puse de tatal lui. Vorbeam pe rand cu cu el, dar niciodata amandoi. Cand s-a ridicat sa plateasca nota, am vrut sa-i zic ceva, dar Alex m-a privit, m-a prins de mana si mi-a strans mana intr-a lui

-    Enta Hayati, D. Sa nu uiti asta niciodata.

L-am privit si am tacut. Stiam ca enta hayati inseamna ca “tu esti viata mea”, dar stiam ca nu sunt viata lui si ca nici el nu se crede. I-am zambit cu greu.

Cand am iesit din cladire, mi-am verificat telefonul. Aveam 16 apeluri pierdute si 5 mesaje. Cei de la studio, parintii, John, mama lui Max, donna Maria, Miguel, Nicole, chiar si Alina. Diavolul inca nu a sunat...dar este ceva la care ma asteptam. Au fost prea multe intre mine si el, prea multe.

Urc iar in masina, intorcand pe Santa Monica Blvd. Inca nu m-am hotarat ce cadou sa-i iau...

Merg la Tourneau, celebrul lor magazin pentru ceasuri. Gasisem pe net mai demult o poza cu un ceas care mie mi-a placut mult de la BlancPain, Rose Gold Limited Edition si intreb daca il au. Imi zic ca da si ca este printre cele mai scumpe ceasuri pe care le au in magazin. Le spun ca banii nu sunt o problema. Nici Diavolul nu s-a zgarcit cand mi-a cumparat un restaurant in Bucuresti.

In ultima zi, am plecat sa vizitam Casablanca. Celebrul oras Casablanca, in care s-a filmat una din cele mai triste povesti de dragoste din istoria cinematografiei. Mereu am incercat sa redau in filme macar putin din farmecul ala, din farmecul lui Humphrey Bogart si al felului cum a lasat-o sa plece. Cu altul.

Cum m-a lasat si Alex sa plec. Cu Max.

Ne-am plimbat prin locurile unde au filmat, am facut poze, am ras si am mancat inghetata. Orasul in sine pare unul ca oricare altul, dar daca stai sa te gandesti la film si istoria pe care a lasat-o numele de Casablanca in istorie, incepi sa ai alta perspectiva.

Pe drum inapoi spre casa, am privit in retrospectiva. Trecusera anii...si nimic nu mai este la fel. Mereu apare ceva nou si nimic nu ramane la fel.

Ne-am oprit in fata la Rick’s Café, iar Alex mi-a luat salul si l-a invaluit in jurul nostru si a rugat pe cineva sa ne faca o poza.

Acum se pare ca am parte de un Rick care vrea sa ma omoare daca nu-i aduc diamantul si o esarfa marca Max Mara, cu care eventual o sa sugrum pe cineva.

Aia a ramas singura poza a noastra, pe care am tinut-o mereu la mine. Chiar si cand eram cu tine, Max, tot o tineam impaturita intr-un buzunar la portofel.

Opresc la semafor si scot poza din torpedeu. E jigarita, rupta in colturi, dar inca se vede bine imaginea.

Stateam in bratele lui si radeam, de parca inghetasem un moment acolo. Parca a fost ultima amintire altfel pe care am trait-o cu el. Cand era Alex...

Mda. Vise. American dreams cred ca le zice. In timp ce caut cheile de la apartament, imi suna telefonul si la ringtone am, ironic, Low Deep T, Casablanca. Poate chiar am lasat dragostea vietii mele in Casablanca...

Intru in apartament si las cutia cu rochia pe pat. E liniste, nu cred ca Diavolul este aici. Ii las ceasul si-i scriu un bilet:

“Pentru ca timpul e singurul lucru pe care nu poti sa-l schimbi sau da inapoi.

D. “

Ies pe tarasa si-mi scot rochia, aruncand-o langa piscina. Este deja seara si vreau sa inot, privindu-mi poza mea imensa din piscina si gandindu-ma la cum am putut sa-l iubesc si pe Alex  si pe Max, ca acum sa ajung sa indeplinesc misiuni lasate de Diavol, ca sa pot sa fur un diamant.

Atat de ironic, nu?

The Devil’s Part:

Draga de ea, cat entuziasm, cata pofta pentru meserie, cat interes initial...mare potential in ea. Un diamant ce trebuie slefuit si slefuit si slefuit pana ce straluceste. Din pacate diamantul asta e inca la stadiul de carbune asa ca normal...trebuie pusa presiune...

-         Care parte din planul asta elaborat ai nevoie sa ti-o desenez, D. ? Sa inceapa slefuirea....Ii vorbesc calm , stiu ca o scoate din sarite atunci cand nu are cu cine sa se certe. Nu tu loc de replici nu tu tipat...o vad deja cum fierbe.

-         Merg sa dorm. Spre deosebire de tine, unii dintre noi mai si dorm...

Ceva imi spune ca nu primesc nimic in noaptea asta. Nu-i problema, sunt destule de facut noaptea.

-      Eu o sa mai raman putin sa verific mica noastra recuzita. Nu vreau sa avem vreo problema de natura tehnica cu toata treaba asta.

Dormi cat mai poti si nu te mai trezi pana maine la pranz ca nu am chef sa fiu intrerupt.

Ma duc pe terasa sa-mi aprind o tigara pana cand adoarme. Orasul asta e mult prea luminat...culmea ironiei e aici, un oras atat de luminos in exterior e mai negru ca noaptea pe interior. Milioane de suflete flamande dupa averi, putere, pozitie, faima si tot felul de concepte efemere si inutile. Va meritati soarta...in loc sa va scoateti capul din gaura in care l-ati bagat vad ca faceti tot posibilul sa il infigeti mai adanc...nu-i problema, am si eu o groapa pentru voi care primeste oaspeti tot anul, sapte zile pe saptamana, 24 de ore pe zi.

Vazand varful aprins al tigarii deja mi se face putin dor sa intru in casa...inca 5 minute si-i fac o vizita, n-am chef sa ma trezesc cu o blonda curioasa deocamdata peste mine, s-ar putea sa nu-i placa decorul...

Verific sa vad daca a adormit...mda, pana maine la pranz nu mai deschide ochii. Ies din dormitor si merg pana in capatul holului unde se infunda, uitandu-ma spre usa. Pasesc spre biroul meu. Biroul meu de care ea habar nu are desi trece pe langa el in fiecare zi...mai e pana ajunge diamant micutul carbune...

Home sweet home...biroul meu din lemn masiv si negru de abanos, neacoperit, tronul meu din abanos acoperit cu piele neagra, covorul marocan ce pune perfect in evidenta parchetul masiv tot din abanos si desigur partea mea preferata, oglinda din spatele tronului, mare, masiva, cu rama neagra incadrata de rafturile pline cu carti. Oglinda este singura parte a peretilor neacoperita de rafturi pline cu carti. Volume peste volume pline cu cunostintele oamenilor si nu numai...cunostinta inseamna putere si aici este enorm de multa putere.

Am pierdut orice fel de notiune a timpului asambland biblioteca asta atat in birou cat si in capul meu...fiecare cuvant scris din fiecare carte mi-e intiparit in minte la fel de clar cum e intiparit pe foaie si cu toate astea nu vreau sa ma despart de ele, au pentru mine o valoare inestimabila...totul a pornit de la un cuvant si totul se va sfarsi cu un cuvant, poate cuvantul acela este chiar scris in una din cartile mele...cum as putea sa ma desparte de asa ceva?

Ma asez in fata oglinzii si ma uit spre ea...secunde pentru mine, ore pentru ea...inapoi la treaba...M-am dus pe terasa sa privesc orasul si ziua...degeaba aveti legi ca tot in haos traiti. E timpul sa te trezesti D.

Imi suna telefonul . Ricardo...la tanc ai picat.

-         Rick amice , care-i treaba ?

-         Necesito hablar urgentemente...

Frumoasa limba spaniola , melodioasa in conversatii si blestemele suna a poezii.

-      Cred ca te-ai exprimat cam prost. Nu trebuie sa fac absolut nimic. Daca vrei sa vorbim in schimb , ai putea sa spui ca VREI asta. Tu ai uitat cine sunt eu?

Deja e furios...

-       Stii unde sa ma gasesti , dar mai stiu si ca nu te grabesti... Am inteles ca la voi hispanicii de pe aici cojones e o treaba figurativa. Stati tot timpul cu mana pe ele sa nu le pierdeti de mici ce sunt. 

A inchis telefonul...10 minute si am musafiri...Mai bine descui usa, just in case, sa nu o sparga.

Il astept pe terasa si uite ca apare...singur, exact cum ma asteptam si cu pistolul la brau.

-    Te-a luat dracu’ prietene...

Stai chiar in fata lui...il vad cum se enerveaza. 

-      Daca stiam ca esti asa sensibil, aveam grija sa-ti pun petale de trandafir de la usa pana la terasa...telenovelele vad ca va curg prin vene, toata treaba asta cu sangele latin care fierbe si tot temperamentul asta de Antonio Banderas in Desperados incepe sa ma plictiseasca...Ma apropii incet de el uitandu-ma in ochii lui si-i aranzez gulerul de la camasa...Daca te face sa te simti mai bine scoate-ti jucaria aceea de la brau si sa vedem ce iese...am tonul calm si vad ca inghite in sec...incepe sa se prinda oare?

Se da cu 2 pasi in spate si scoate pistolul spre mine. Raman calm, ma amuz de curajul lui...il las sa-si faca jocul.

-       Te face sa te simti mai bine Ricky ? Sa ai controlul asupra situatiei, sa fii tu seful? ii spun, in timp ce ma plimb prin fata lui, cu capul plecat si cu mainile la spate. Esti mai barbat acum? Macar daca ai fi putut sa fii la fel de barbat si cand aveai 10 ani...Ma uit fix in ochii lui si-i vad pupilele cum se micsoreaza...sa ne distram putin...Te vad acum...un barbat cuhaine scumpe, telefoane de ultima generatie si masini de toate marcile...acum toate femeile se uita la tine la cat de macho esti... Pun pariu ca ti-ar fi placut sa ai asa controlul si cand unchiul tau Lucas te ducea in beciul casei si ti-o indesa pe la spate...asa-i ca vroiai si atunci sa fii in control? Dar erai in control...tu controlai si atunci situatia, puteai ori sa stai capra ori sa stai tu deasupra unchiului...sau poate ca o fetita mica de casa stateai dedesupt...Deja este in transa, vede si simte tot. Degeaba are toate jucariile, abia am inceput...

-     De...unde...cine e...

Calm, ,a lipesc cu pietpul de pistolul lui si il apuc si i-l pun fix in locul inimii mele.

-     Unchiul Lucas mi-a spus multe lucruri Ricky...mi-a spus cum venea din cand in cand si tatal tau vitreg la distracti , mi-a spus cum pe la 15 ani te-a luat la el in casa si ti-a tras-o de fata cu toti prietenii lui care radeau de tarfa mica care plangea. Ah, si sa nu uitam deliciul ala cand te-a pus sa i-o sugi in aceeasi camera cu mama ta care dormea...asa barbat ai fost ca nu i-ai mai tras-o vreuneia toti anii astia...ba chiar ai mai mers si la inmormantarea lui...ce, iti era frica sa nu se ridice de acolo si sa mai ia o bucatica asa de dragul amintirilor? Lacrimi in ochii lui , mana ii tremura , end of the game... Apasa pe tragaci Rick! Randul meu sa ridic vocea...Apasa pe tragaci, arata-mi cine este seful, dar in fiecare noapte, cand te urci in patul ala de smecher pe care il ai, din casa ta ultra scumpa si inchizi ochii, nu o sa te gandesti la toti banii si toata puterea pe care le ai acum , doar o sa-l simti pe unchiul Lucas in spatele tau, tare si fierbinte cum pompeaza barbatie in tine...

Aici e... atat de slab, atat de usor de manipulat...il vad ca-si duce pistolul la tampla, inchide ochii strans si apasa pe tragaci...degeaba trage fara glont pe teava.

-     Probleme in paradis barbate? Jucariile nu mai fac fata? Sau esti atat de gaurit incat nici un glont nu vrea sa mai intre in tine...disperarea din ochii lui, cred ca in sfarsit a inteles unde ii este locul si cu cine sta de vorba. Uite cum sta treaba, o sa mori cand o sa vreau eu sa mori, ii spun venind spre el, luandu-l de gat, incepand sa ne plimbam pe terasa. O sa lasi figurile pe care le ai cu mine si o sa-ti vezi frumos de afacerile tale. Acum, cand vine vorba de blonda lui Max nu dau doi bani ce-ii faci...dar nu te atingi de un firicel din capsorul ei mic si blond pana cand nu termina treaba. Ai inteles?

-         Da...se uita in ochii mei speriat de moarte.

-         Da si mai cum?

-         Da stapane...e al meu acum.

-         Bun baiat , acum spune-mi de trebuia neaparat sa vorbim?

-         Fata...nu am incredere ca o sa poata sa fure diamantul...nu pare cinestie cat de pregatita si m-am gandit sa...

-         Nu mai gandi de acum incolo, ii spun promt. In putin timp o sa tii diamantul ala.

-         Da stapane...

Pleaca teleghidat. Imi scot din buzunarul de la spate gloantele pe care le avea in pistol...un baietas neautentic, ce are impresia ca este stapanul lumii...

Uit repede de prezenta lui si imi amintesc ca am de facut o vizita la bijutier.

E 12 cand intru in atelierul lui si-mi zambeste, ma stie, stie ca platesc bine pentru munca extraordinara pe care o face.

-         Domnule, nu v-am mai vazut de foarte mult timp, nu v-ati schimbat deloc, va rog, cu ce va pot ajuta ?

-        Multumesc de compliment, am prea multa treaba sa mai am timp de schimbari...stiti doar cum este...

Puteti sa ma ajutati cu o comanda ceva mai speciala...aveti pe hartia asta o schita initiala pentru ceea ce mi-as dori sa faceti si v-as ruga sa folositi exact materialele de pe hartie in  exact proportiile pe care le-am scris acolo. Este vital. Se uita la hartie atent si zambeste...nu m-a dezamagit pana acum si ma indoiesc ca azi este premiera.

-         Stiu exact ce este de facut domnule, va fi gata in trei zile.

-         Splendid...

-         Va contactez cand este gata.

-         Nu este nevoie, o sa vin singur.

-         Am inteles. Va multumesc pentru incredere.

-         Nu ma dezamagi.

Timpul sa ma intorc inapoi...deschid usa si vad ca D. a fost pe aici...ma uit mai bine si vad un mic cadou...ce dragut din partea ei.

Il deschid si vad un ceas... Ce sentimentala este si cu toate astea atat de neinspirata...un ceas? Timpul e ultimul lucru de care imi pasa. 

Iau doar ceasul si merg pe terasa. Il pun la mana. Presupun ca arata frumos...prefer simplitatea, dar este vorba aceea veche cum calul de dar nu se cauta de dinti...Ma uit in departare pentru ceva timp fara sa ma gandesc la nimic si o aud cum vine spre inserat langa mine. Sta exact unde a stat si Rick si-mi zambeste.

-         Iti place cadoul?

-         Nu ma dau in vant dupa el, dar sa zicem ca-ti apreciez gestul. 

-         Maybe next time. Zambeste fals si incearca sa ascunda frustrarea...foarte bine...

O vad ca da din cap si se indreapta spre casa...toti sunteti carbuni la inceput...unii sub presiune se transforma, incet incet in diamante, altii in praf...

Anexe: http://www.tourneau.com/shop/brand/blancpain#pdpSeoKey!shop_brand_blancpain_villeret-complete-calendar-8-jours-rose-gold-limited-edition-345p

TO BE CONTINUED