This part was written by me and my friend, "The Devil".
Motto:
الغالي تمنه فيه (il-ġaali tamanu fiih) “You get what you pay for”.
“You’re my reflection, all I see is
you…
My reflection, in everything I do”
My reflection, in everything I do”
(Justin Timberlake- Mirrors)
D.'s
part:
Imi plimb degetele de la mana dreapta usor pe
peretele din spatele meu. Cred ca e facut din lemn, dupa textura rigida pe care
o simt si dupa mirosul de praf din camera. Nu vad inca prea bine...
M-au ajuns
pacatele din urma…Asta mi-a trecut prin cap cand una din gorilele lui Rick m-a scos cu capul
dintr-o galeata plina cu apa. Ironic, avand in vedere ca cel care ma pedepseste
acum nu e Dumnezeu...
Au vrut sa ma trezeasca...sau sa ma inece, nici ei
nu stiau sigur. Am eyeliner-ul scurs si nu pot sa ma sterg. Ma simt
amorita...tusesc sa scot afara apa din plamani, rugandu-ma sa nu inceapa sa ma
tortureze. Cred ca mi-au dat ceva, nu stiu ce, nu puteam sa-mi dau seama...dar
nu sunt deloc bine.
Ating cu degetele textura din fier ruginit a
scaunului pe care stau legata... Am avut noroc ca ma imbracasem cu bluza mea pe
gat neagra Prada, pantalonii mei de piele negri YSL si cizmele mele negre din
piele fara toc Burberry, cele mai comode si mulate haine pe care le-am avut
vreodata. Totusi, nu pot sa ma misc prea
mult, deoarece am funii in jurul mainilor si al picioarelor.
Par a fi intr-o camera veche de depozit, cu parchet
rigid si multe cutii. Nimic important de retinut, in afara de un geam, prin
care se vede un interior de laborator. Probabil sunt in camera unde primesc
marfa... Nu pot inca sa reperez alte aspecte... trebuie sa-mi revin.
Ii aud vorbind, dar nu pot sa ma concentrez sa
inteleg ceea ce spun. Tot ce am retinut a fost cand unul dintre ei a zis: Seful a dat ordin sa nu ne atingem de ea.
Cica are alta treaba cu ea. Otra cosa... Nu e de consum...
Hm...ar fi trebuit sa-mi fie frica, dar nu-mi este.
Am lasat teama sa ma cuprinda, sa las sa treaca sentimentul de spaima generat
de moment, ca sa poata sa dispara asa de repede cum a venit. Atunci am simtit
iar controlul. Se pare ca am scapat. Pentru un moment...
Baietii au iesit si m-au lasat singura. Inca sunt
ametita....asa ca imi acord cateva minute sa-mi adun gandurile, ca sa pot sa
gandesc planul de evadare.
...
Viata este
o afacere. O afacere in care mereu trebuie sa stii cum sa castigi mai mult
decat ceilalti. Cum spunea si Diavolul...business before pleasure.
Ca un
scenariu in care te joci cu tine si cu personajele...poti sa modifici
situatiile ori de cate ori vrei, cum vrei, sa pui senzatii pe repeat sau sa le
elimini complet. E o arta sa reusesti sa te joci cu destinul dupa bunul tau
plac, nu doar sa accepti ceea ce-ti ofera. Trebuie sa stii cand sa-ti fortezi
norocul si sa schimbi scenele asa cum vrei, cum iti doresti, fara sa te
gandesti vreodata la un final. Cele mai bune filme au un final imprevizibil...
Asta m-a
adus astazi aici. “Filmele”. Afacerea asta. Faptul ca nu-mi place alt premiu
decat Oscarul si ca nu accept niciun alt rol sa joc in care nu l-as putea
obtine. Faptul ca tratez viata ca pe o afacere sau mai bine spus cum transform
viata intr-o afacere. Una in care nu-mi place sa pierd...
Nu.suport.sa.pierd.
Uneori
distantez oamenii, dar spre binele lor...poate pentru ca vreau sa scot doar cei
mai bun din ei (Alex), poate pentru ca vreau sa ma joc cu ei (Ingerul), ignorandu-le sentimentele sau poate pentru ca
vreau doar sa ma distrez (Diavolul)...pana trec la urmatorii.
Nu ma pot
abtine sa ranesc anumiti oameni, acolo unde-i doare cel mai tare. (Max, Alex,
Ingerul). Sa le gasesc punctul slab si apoi sa-l exploatez (aviz amatorilor).
Sa fiu sincera pentru ei, asa cum ei nu au fost niciodata, atunci cand le arat exact care e realitatea.
Cu timpul, toti imi multumesc...
E un fel
de talent...sau asa il vad eu. Trebuie sa reusesti, intr-un fel meschin si
ciudat, sa arati naivitate, trac fals, ca sa poti sa le induci ceva oamenilor,
ceea ce vrei tu, ceea ce consideri tu ca vrei/e necesar/e distractiv sa le fie
indus, fara ca ei sa-si dea seama de intentiile tale. Sa fie in dubii, nestiind
niciodata ceea ce sa creada. Sa joci rolul vietii tale cu fiecare dintre ei, sa
faci o interpretare de exceptie, ca la final sa fie unul dintre filmele pe care
cu siguranta nu o sa-l uite niciodata.
De aceea,
una dintre cele mai puternice senzatii este sa creezi sentimente in alti
oameni...cand ii vezi ca rad, plang, se bucura, tipa, iubesc, urasc, pentru ca
tu i-ai determinat sa faca asta. Functioneaza... incet, dar sigur. E important
sa ai tu doza aceea de luciditate inaintea lor. Dar e si mai important ca ei sa
creada ca e doza lor de luciditate, nu a ta.
Sunt
oameni pe care-i minti toata viata...Iti spui ca tii la ei. Le spui ca tii la
ei. Dar de fapt, daca tragi linie si maine n-ar mai fi...peste trei zile ai si
uita cum le place sa ...?(uiti).
De aceea,
singurele sentimente adevarate existente, care chiar se simt sunt ura, spaima
si satisfactia. Asta e concluzia la care am ajuns dupa ce am observat oamenii.
I-am testat...pe unii mai mult, pe altii mai putin. Depinde de ceea ce voiam
sa vad. Am facut experimente pe ei de toate felurile, surprinzandu-le reactiile
asupra situatiilor impuse. I-am pus sa joace diferite roluri, sa spuna diferite
replici, sa interpreteze diferite scene, pentru a-i putea observa. Imi place sa
le vad limitele, sa-i transform in proiecte, sa stiu ca vor ramane cu ceva dupa
mine. Sa stiu ca am facut mai mult pentru ei decat sa vada doar un film bun. Sa
simta ca le-am dat Oscarul.
Iar ca sa
pot sa fac toate ce am facut...a trebuit sa-mi canalizez orice sentiment,
slabiciune in ceva sau cineva. Eu am ales sa o fac in Max. Sa amplific durerea
avuta pentru el. Stiti voi mai bine cat...asa am devinit imuna la restul
durerilor. Daca acum tipii astia ar veni si m-ar lovi, m-ar tortura, mi-as
induce durerea avuta pentru Max, as cauta o amintire groaznica,refulata, care
sa ma lase sa-mi intru in alte amintiri urate si sa resimt durerea
aceea...aceea care sterge orice altceva resimtit. As suporta mult mai bine
orice durere fizica, aplandand-o cu cea indusa.
...
Acestea au fost concluziile trase pentru a-mi da
seama ceea ce aveam de facut. Intai, baietii trebuiau sa vina inapoi. In niciun
caz nu aveam timp sa stau sa-l injur pe Diavol sau sa consum vreun sentiment de
ura pentru el. Dupa.
Iar in timp ce o sa scriu ceea ce am facut, o sa va
spun o poveste ca sa intelegeti de ce am ales sa fac acele alegeri apoi...
...
Prin vara
lui 2005 canicula a cuprins Bucurestiul mai mult decat in alte veri...trebuia
sa zaci in casa, cu sticla de apa langa tine, cu multa gheata, cu aerul
conditionat dat la maxim si eventual fara nicio haina pe tine. Nu a fost chiar
asa o mare problema, avand in vedere ca in vara aceea am zacut la Alex in casa
aproape doua saptamni. Ai nostri au plecat in concediu impreuna, undeva prin
Rusia, Moscova, lasandu-ne noua si evantaile lor, ca sa nu murim de cald...
Teoretic, noi trebuia sa ne fi plimbat cu ei in acel moment prin Piata Rosie,
practic stateam si lucram incontinuu.
Eu dadusem
admiterea la facultate, intrasem in primii 10, el afla raspunsul abia la
sfarsit de august. Pleca la facultate in Praga, 3 ani si avea nevoie sa obtina
bursa, ca sa nu-si plateasca studiile. Iar pentru a obtine aceea bursa, trebuia
sa participe la faza internationala a unui concurs de matematica si chimie,
care avea loc intr-o saptamana...cu matematica statea bine, doar fusese la
olimpiada nationala, insa cu chimia nu prea avusese tangente. Trebuia sa invete
pe de rost 101 de ecuatii, o carte de 420 de pagini de teorie si sa pregateasca
un experiment original pentru proba practica. Cu experimentul il rezolvase Dan,
cu profesorul lui de la politehnica, problema era insa teoria si ecuatiile. De
ecuatii nu prea avea timp, erau destul de complexe, asa ca intai s-a apucat sa
invete cartea.
De cum au
plecat ai nostri, m-am mutat la el. Nu puteam sa-l las singur si trebuia sa am
grija sa nu se piarda pe parcurs. Stiam cum putea sa faca cand se enerva....
Isi facuse
program: 10 ecuatii pe zi + 42 de pagini pe zi + 70 probleme la matematica.
Experimentul doar trebuia sa-l repete in week-end-ul dinainte plecarii....
Atunci am
invatat sa gatesc...stateam zilnic si-i faceam de mancare, il intrebam ce
voia, cautam retete pe net sau in cartile mamei lui, chinuindu-ma sa-i fac
ceea ce-i placea. Voia lasagna, faceam lasagna. Voia briose cu ciocolata,
faceam briose cu ciocolata. De tarta mea cu mere verzi nici nu-l mai intrebam,
stia cat de bine incepuse sa-mi iasa si manca oricand o faceam.
Ii dadeam tot ce-mi cerea…in afara de sex.
Nu-l lasam sa ma atinga., daca nu stia perfect la final de zi cand il ascultam
tot ceea ce avusese de invatat in ziua respectiva. Se enerva, lasa orgoliul sa
vorbeasca, urla la mine, ma facea nebuna, dar dupa o ora se calma, urca la
etaj, se incuia la el in birou si se apuca iar de invatat.
Eu stateam
la parter, in sufragerie, cu o gramada de carti si foi intinse pe masa,
incercand sa-i codific ecuatiile chimice pentru a-i fi mai usor sa le retina.
Ii luasem
cartea de exercitii la mate pentru olimpiada si stateam in jur de vreo 2 3 ore
sa lucrez cele mai complexe probleme, ca sa pot sa-mi antrenez mintea sa
gandeasca profund. Apoi, il citeam pe Dovtoievski, cu “Demonii” lui in engleza,
stand cu editia in romana langa, pentru a putea intelege cu adevarat nihilismul
pasiv si agresiv, intr-un decor de provinicie rusesc atrenat de Verhovenski,
Stavroghina si Kirilov. Atat de ironic,
avand in vedere ca ai nostri erau in Rusia...
Iar dupa
ce incheiam acest proces, ma apucam sa-i codific reactiile chimice, prin tot
felul de scheme, gandindu-ma ore in sir, cum sa fac ca sa poata sa le retina pe
toate. Intr-un final, am ajuns la un consens cu el sa-i fac un text, pe care
sa-l retina si din care sa extraga ecuatiile care trebuie sa fie scrise la
concurs.
Mi-am
schimbat tigarile, imi luasem cele mai slabe slims-uri, ca sa pot sa fumez de
fiecare data cand simteam nevoia si sa nu ajung sa mi se faca rau. Imi venea sa
aprind tigare dupa tigare, dar aveam noroc cu faptul ca eram destul de ocupata
cu gatitul, spalatul si curatenia si uitam.
Acum chiar nu uitasem ca mai devreme as fi vrut o
tigare. As fi vrut o tigare, un pahar de tarie, servite comod in fotoliul din
living-ul penthouse-ului, savurandu-le in timp ce orice amintire sumbra mi se
sterge incet, incet din cap. Mi-am amintit ceea ce facusem cu Rick...si mi se
face greata de fiecare data cand ma gandesc la acele momente.
Incep sa urlu, sa tip, sa fac istericale, ca sa ma
auda baietii. Dupa cateva secunde, intra, privindu-ma urat. Tip in continuare,
urland la ei sa iasa afara, sa nu-i vad in fata ochilor, sa dispara...Psihologie inversa.
Brusc, injur pe spaniola (vete a la mierda), sa vad care dintre ei reactioneaza si pentru a
le analiza prima reactie, avuta la instinct. Cel solid, nu cel scund, care ma
bagase cu capul in apa, isi da ochii peste cap si se apropie de mine nervos. Planul functioneaza.
-
Mujer
temeraria...imi spune, in timp ce ma prinde de gat, strangandu-ma.
Il privesc fix in ochii, fara sa mut privirea. E impulsiv.
Pe el trebuie sa-l fac sa cedeze...probabil ca va ganditi ca vreau sa-l
manipulez sa-mi dea drumul. Nu. Nici
macar nu am luat asta in calcul...Vreau sa-l manipulez in asa fel incat sa
ma loveasca. Sa-l fac sa uite de interdictia pe care i-a dat-o seful lui
referitor la mine....
Asa cum si
Alex a uitat intr-o seara de interdictia pe care i-am pus-o. A iesit din
camera, a venit la mine si m-a prins strans in brate, ducandu-ma in dormitor la
ai lui. Nu m-am opus...pentru ca nu aveam de ce. El insa nu stia ce facusem cu cateva ore in urma, cand
Dan si Mario venisera in vizita, ca sa ma mai faca sa uit de atitudinea lui
Alex...
L-am lasat
sa ma sarute, sa ma stranga in brate, pana cand mi-a dat rochia jos si mi-a
vazut spatele scris cu formulele pe care le avea de invatat la chimie
chimie...ii rugasem pe Dan si Mario sa mi le scrie, ca atunci cand are intentii
cu tenta sexuala, sa se opreasca, sa se abtina. M-a intors cu fata spre el si
desi ma asteptam sa ma loveasca, mi-a tras incet rochia inapoi pe mine si a
iesit din camera.
L-am auzit
cum a luat cheile si a iesit din casa. Eu m-am inchis in camera si am inceput
sa plang. Durea. Stiu ca voia sa-i fiu pe plac, sa-i fac toate mofturile, dar
nu mergea asa cum voia el. Gresea in anumite momente si avea nevoie de
luciditatea mea....
Problema
era ca el intelegea altceva: credea ca nu am sentimente, ca nu sunt capabila sa
am sentimente, ca sunt insensibila si ca m-am saturat de el. Mare greseala....
Mare greseala am facut si eu cand l-am provocat pe
acest hombre…e un barbat destul de solid, latino-american, probabil ucigas de
meserie.
Nu prea mai sunt cuvinte de spus, el se gandeste la
cat de mult sa ma loveasca, eu ma gandesc cum sa-l fac sa dea in mine,astfel
incat sa nu ma omoare…nu, nu sunt atat de sadomasochista. Doar ca am nevoie sa
fac cumva sa ajung in partea cealalta a camerei, sa ma uit pe fereastra, sa vad
ce se intampla in acel laborator...ca sa stiu cum sa ies.
- Me estás provocando, muchacha, me estás provocando......imi spune, in timp ce se invarte in jurul meu, avand
probabil intentia sa ma sperie.
- El jefe dijo que no toquemos la mujer, a strigat celalalt, cel scund si gras, probabil
aghiotantul lui.
- El jefe no está aquíi, a replicat sec, in timp ce ma dezleaga, ma prinde de par si ma baga
iar cu capul in galeata cu apa.
Ma trece prin procesul asta de cateva ori, iar apoi
isi da seama ca nu prea mai e apa si-l pune pe celalalt sa o umple. Intr-o
fractiune de secunda, cand imi da drumul la par, fug in partea cealalta a
camerei si ma lipesc cu corpul de geam, uitandu-ma ce se intampla inauntru.
Vad rafturi pline de substante chimice, iar pe
mese, tot felul de recipiente in care sunt preparate substante. El hombre ma
priveste urat, pregatindu-se sa vina spre mine. Am doar cateva secunde la dispozitie. Ma lipesc de geam, incercand
sa-mi dau seama ce se intampla inauntru si ce substante pot lua ca sa ma ajute
cand evadez...Trebuie sa-mi dau seama care cum sunt. Apoi vad un recipient,
inauntrul caruia par sa fie niste cristale albe...sunt smucita de langa fereastra,
insa apuc sa vad un recipient cu Iod pe masa si-mi confirm banuiala ca in
laborator se prepara metamfetamina.
Metamfetamina....desi
avea o ecuatie simpla, mi-a luat destul sa o codific. Imi aminteam ca produsul
de baza era efedrina, de la care incepeau sa se formeze restul
compusilor...Codificarea o incepeam mereu cu litera produsului de baza, iar in
propozitie introduceam un o anagrama din compusul obtinut, pe care trebuia sa
mi-o amintesc.
Hei. Eu nu am 23 file-n tub…am 4.
E(u nu) am (2)-3 file-(n) tub..am 4.
Asta era tot ce-mi aminteam. Era prima propozitie
din textul facut. Text a carui subiect era despre un student care facea
pregatire la arhitectura, care desenea incontinuu si avea mereu (file) cu el si
(tub)-uri...In cazul in care descoperea cineva textul, nu trebuia sa fie
ridicata nici cea mai mica banuiala. Insa trebuia sa scriu cumva propozitia ca
sa pot sa decodific si celalalt compus, ca sa nu incurc in laborator
substantele. Nu aveam nici pix, nici hartie...asa ca am sa apelez la o metoda
mai neortodoxa.
-
Lasule...nu
esti in stare de nimic, incep sa tip la matahala de om din fata mea. Stai, te
plimbi, te invarti asa pe langa mine, vrei sa ma faci sa-mi fie frica....ghici
ce...NU MI-E.
Nu...mi-o controlez chinuindu-ma sa-mi amintesc
textul.
-
Ce poti tu
sa-mi faci? Ce poti....nimic...pentru ca esti lipsit de putere...complet.
C.o.m.p.l.e.t.
Vad cum ma priveste, e nervos, aproape ca m-ar
omori...asa ca ii vorbesc sec, sperand sa obtin ceea ce vreau.
-
Cheama-l pe
ala care te-a platit. Sa ma omoare unul care nu e amator. Asa, ca tine...
Desi nu as fi vrut sa-i fac un compliment
Diavolului, a trebuit, ca sa-l determin pe Hombre sa ma loveasca. Ma tranteste
de un perete si-mi da un pumn in fata, aproape spargandu-mi nasul. Simt cum
incepe sa-mi curga sange, indur, ma fac ca lesin si cad pe podea...ii aud pasii
cand se departeaza, trantind usa si injurandu-l pe celalalt ca a intarziat
atata cu galeata cu apa.
Am obtinut ce am vrut...si anume sa ma loveasca, ca
sa-mi curga sange, sa pot sa scriu. Ma ridic si scriu pe geam, cu degetul, cu
propriul meu sange, propozitia de mai sus....
Hei. Eu nu am 23 file-n tub….am 4.
H(e)I.
E(u nu) am (2)-3 file-n tub. Am 4.
HI-
conditia de reactie, acid iodhidric
E,e- Efedrina
(u nu) –
Unu: 1
am –
prescurtarea de la amino
1-amino
(2)- 2
intre paranteze reprezinta 2 in oglinda;
DOI – IOD ; 2-iodo
Problema e cu ultima parte a propozitiei. Facusem
anagrama din compusi si nu mai stiam in ce ordine ii gandisem. Si ce cuvinte
alesesem pentru ei. Trecusera totusi destui ani... Am privit in laborator,
vazand mai multe recipiente, insa nu-mi puteam da seama....e un recipient mare
de sticla, care sta deasupra unei rezistente electrice, cu trei intrari, in
care banuiesc ca s-a concentrat efedrina. Asta era concentrat la alt aparat,
iar langa sunt o gramada de recipiente cu substante. Nu-mi amintesc exact ceea
ce sunt si daca vreuna din ele ma ajuta....iar sangele imi tot curge si nu se
opreste.
File(-n)
tub
File-n –
anagrama pentru : fenil
Tub- era
prescurtare de la un compus care se termina in – an (metan, propan, butan)
Am 4.
4- numarul
de atomi de carbon pentru produsul terminat in –an;
Butan :
C4H10
n-
...butan.
Deci, efedrina in conditii de HI(acid iodihidric)
da 1-amino 2- iodo 3-fenil n-butan...nu-mi aminteam daca existau alte cuvant
sau cifre dupa butan... nu cred ca e simplu n-butan...Dar nu conteaza. Am un compus cu iod, am un acid iodhidric, care cred
ca este cel de culoare violet. Il vad pe un raft, in apropiere de aparatul unde se
prepara metamfetamina, alaturi de alte recipiente de diferite culori. Acolo
sunt acizii obtinuti sigur....cei care-mi trebuie mie...
Tot ceea
ce-mi trebuia mie, ignoram. Alex mai avea cateva zile si pleca la concurs. Era
din ce in ce mai agitat, nu prea vorbeam, il lasam in pace. In ultima zi, l-am
ascultat din toata materia, i-am dat textul, l-am pus sa-l decodifice si
fiecare ecuatie ii iesise bine. Stia...si stiam ca o sa castige.
Inainte sa
mearga sa doarma, m-a tras spre el si m-a sarutat, uitandu-se daca mai am
formulele pe spate. Si le aveam...
- Dormi cu
mine daca vrei, mi-a spus sec.
Eu l-am
privit, dezgustata, el a urcat la el in camera, iar eu m-am asezat pe fotoliu,
punandu-mi castile cu muzica la maxim si aprinzandu-mi o tigare. Stiti cum e sa
simtiti invers? Asa eram eu cu el. Cand eram impreuna, il uram,nu-l suportam,
ne certam pana la refuz, cand nu eram cu el si-i simteam lipsa, ma abtineam
sa-l caut, dar muream de dor.
Asta m-a
impins la un gest extrem...asa ca am sunat-o pe o prietena de a mea, o “fana”
de a lui, care participa si ea la concurs, la o alta sectiune. Am sunat-o, i-am
spus cine sunt si am rugat-o sa ma asculte calm. Stiam ca tine la el...ca il
vrea, ca voia sa fie in locul meu. El stiam ca nu o place, dar am rugat-o sa-l ia la un pahar dupa
concurs si sa petreaca o noapte frumoasa impreuna...initial a facut figuri, ca
drept cine o cred, ca de ce fac asa ceva, ca x, ca y, ca z...dar stiam mai bine
ce-i trebuia lui. Si nu-i trebuia sa se ataseze de mine mai mult decat se
atasase ca sa poata sa ajunga acolo unde-si dorea. Iar eu trebuia sa-l uit,
incet incet, ca sa nu-mi stric anii cei mai frumosi...
Cea mai frumoasa saritura a mea a fost prin geam,
aterizand pe una din mesele din laborator, facandu-mi alte rani de la cioburi
si de la cazatura. Colectia
primavara-toamna 2013-2014...se poarta sangele.
Am facut-o repede, uitandu-ma sa am grija pe ce
cad, desi am spart cateva recipiente de pe masa. Ma ridic si ma uit la tot
procesul de obtinere al metamfetaminei, incercand sa-mi dau seama cum sunt
substantele. Vad cristalele albe care asteapta sa fie colectate si-mi tot pun
intrebarea unde sunt, ce caut aici, de ce m-au adus baietii fix aici.
Nu pierd mult timp, ma uit in jur, cautand raftul
cu acizi...alege, D., pe care…nu scrie nimic pe eticheta…in afara de cel
iodhidric, folosit la proces, nu stiam
niciun altul. Sunt doua recipiente cu lichid incolor si stiam ca atat HNO3, cat
si H2SO4 erau acizi incolor...cu o mica diferenta, unul era mai concentrat
decat celalalt. Cine-si mai aminteste care dintre ele era...au trecut multi ani
de cand intrasem ultima data intr-un laborator. Stiam ca H2SO4 e mai puternic
decat HNO3, dar nu-mi putea da seama pe care dintre recipiente sa-l aleg.
Brusc, se deschide usa si intra un tip tanar, care
cred ca lucra acolo, dupa halatul alb pe care-l purta intra. Ma vede, vrea sa
apese alarma, dar eu iau repede un recipient pe care scria HCL si i-l arunc in
fata. Incepe sa urle, sa tipe, agitandu-se, asa ca iau repede una dintre
fiolele de acid si o iau la fuga. Alerg
cum n-am mai alergat de mult...
Am fugit de cearta aia. Am fugit si eu si el, dar intr-un final am avut-o. Nu
m-am controlat…i-am aruncat si spart fiecare obiect din living, chiar daca
erau alor lui si exista posibilitatea
sa-i sune pe ai mei, sa le ceara despagubiri. Nu-mi pasa.
I-am spus tot ce am gresit intre noi, tot ce
am avut, tot ce am pierdut, tot ce nu mai exista, cum am pierdut o prietenie,
cum nu mai e nimic intre noi. Alex ma
privea frapat, nestiind ce sa-mi spuna.
-
Dragostea e cea mai frumoasa minciuna pe care a
spus-o cineva vreodata in universul asta. Iar noi toti, naivi, am crezut-o,
i-am spus, cand m-am oprit din trantit lucruri si m-am apropiat de el.
Mi-am
lipit fruntea de a lui si am continuat:
-
Esti reflexia mea...asta iubesc la tine. Faptul ca
esti parte din mine. Iar eu sunt parte din tine. De aceea o sa tin la tine
mereu...dar dragostea asta ne consuma. Ne consuma prea mult...nu ai nevoie de
asta, nu am nevoie de asta. Tu trebuie sa ajungi acolo unde trebuie, unde
meriti. Eu trebuie sa fac la fel...si nu vreau sa ne tinem pe loc. Prietenia
noastra e mult prea puternica...de aceea o pun mai presus...de mine, de tine,
de noi. Pentru ca o sa vina ziua cand o sa-mi vreau prietenul cel mai bun
inapoi si o sa dau dracu’ iubirea vietii mele....si vreau sa fii acolo. Sa nu
uiti asta.
M-am
distantat de el, vrand sa plec. Atunci Alex m-a prins de mana si mi-a raspuns
nervos:
-
Ai spus ca persoanele la care tii mult nu le
parasesti.
-
Da. Asa e. Dar nu ti-am spus ce fac cu persoanele
la care tin foarte mult...
Atunci
mi-a dat drumul la mana, mie mi-au dat lacrimile si am iesit din casa. Relatia
noastra se terminase.
Asa cum aproape mi se terminase si mie acum aerul
din plamani...alerg pe tot felul de coridoare, care nu se mai termina...Se pare
ca e o cladire cu foarte multe etaje...Am vreo 3 tipi care ma urmaresc si desi
sunt constienta ca la un moment dat o sa ma prinda, nu renunt. Inca sper ca voi
gasi iesirea si voi scapa...
Cobor ultimele scari, prinzand avans in fata lor,
iar cand sa fac dreapta, pe ultima coridor, ce pare a fi cel care da spre
iesire, dau de Diavol. Ma opresc si raman pe loc.
Sta in capatul holului, lipit de usa de la intrare,
privindu-ma. Nu se mira deloc cand ma vede, de parca m-ar fi asteptat...nu-l
mira nici sangele, nici ranile mele, nici fiola pe care o tin in mana...
Ii aud pe tipi coborand si apropiindu-se din ce in
ce mai mult...Probabil ca se gandeste cum o sa fug spre el, cum o sa-l
rog sa ma ajute, sa nu ma lase pe mana alora, sau cum o sa ripostez si o sa ma
las pe mana alora, aratand cata tarie zace in mine si cum mereu lupt impotriva
actiunilor lui...
Baietii aproape ajung...Sunt in mijlocul
coridorului, in spate avand niste oameni care vor sa ma tortureze, iar in fata
un Diavol care vrea sa-mi faca rau. Nu am pe unde sa ies. Sa scap. Tot ce pot
sa fac e sa stau pe loc si sa aleg repede una dintre optiuniile de mai sus...
Mi-am jurat ca atunci cand il ingrop pe Max in
sufletul meu, las sa traiasca doar ura. Ura pentru orice si oricine....o ura
care distruge orice alt sentiment care incearca sa se iveasca. O ura asa de
mare, ca aceea care o am acum pentru Diavol. Pentru tot ce a fost, pentru toata
situatia, pentru cat de al dracului este...
Stiam ca singurul lucru care relativ l-a socat al
II-lea Razboi Mondial, cand a vazut cat dezastru s-a creeat cu bomba atomica de
la Hiroshima...asa ca azi o sa incerc sa-i provoc macar senzatia de a intra
intr-un soc.
Sa-i dau planurile peste cap...sa-l incurc
putin...sa scap de vina asta pe care o simt, dar nu mi-o recunosc. Vina pentru
ca eu am ales sa-mi modific destinul, sa-mi risc relatia, sa decid cum sa
mearga relatia mea cu Alex, parasindu-l, crezand ca asa e cel mai bine pentru
amandoi, ca acum sa vad un Diavol zacand in corpul lui...cineva care a sters
din mine orice sentiment uman.
Deci, de ce sa nu-l surprind putin si sa stric tot?
Deschid fiola si o beau. Nu stiu daca e H2So4 sau
HNo3. Daca e prima optiune, nu prea mai am sanse sa supravietuiesc...Vad cum i
se maresc ochii, dar ramane pe loc, privindu-ma cum cad, cum imi pierd
cunostinta...
Oare o sa ma lase sa mor...sau nu? Voi ce credeti?
Eu nu prea mai am multe de spus....
P.S.
[4+1= -2
(minus 2)]
4= a 4 a litera din alfabet, D
1= prima litera din alfabet, A
D. + Alex = minus DOI (nu mai suntem doi, am mai
ramas doar eu...Asta, daca am mai ramas si eu).
Devil’s Part:
Gorilele o iau pe sus de pe strada si o baga in
portbagaj,inainte ca bagatorii de seama sa arunce vreun ochi spre masina
tamponata...buni baieti , mai ales cand ai lucruri de pierdut sau de mutat si
nu vrei sa-ti bati prea tare capul. Desigur nu sunt cele mai ascutite scule din
sopron dar...cine naiba mai este in secolul asta?
Toate realizarile speciei umane se rezuma acum la
ecrane subtiri si la haine lipsite de orice fel de bun gust sau
practicitate...e un haos,dar nu un haos pe care sa-l apreciez din care poate
lua nastere ceva...este genul de haos care anunta sfarsitul unei civilizatii fara
ca ea sa-si dea seama ce va urma. Sfarsitul nu va veni niciodata cu surle si
trambite care sa tradeze ce are sa se aleaga de rasa umana...va veni din contra
in momentul in care se vor vedea in varful suprem , in ipostaza maxima de
putere si de capacitate. O dulce ironie sa cazi exact cand crezi ca ai ajuns in
varf nestiind ca defapt tot ce ai facut te-a daramat...
Drumul spre Columbia a fost scurt si lipsit de
incidente...draga mea D. a fost sedata tot drumul si habar nu are unde se afla,
dar asta nu poate fi decat un lucru bun. Nu-mi place sa se strice
surprizele...asa ca baietii o duc in depozitul de langa laborator unde o leaga
si “prietenul” meu Gomez , seful de aici si fratele de sange a lui Rick le da
ordinul sa nu se atinga de ea...de parca or sa se abtina...
- Sammael a trecut prea mult timp
de cand nu ne-am mai vazut! Ma ia in
brate si ma strange. Sper ca iti place ce am facut aici...o sa-ti fac un
mic tur imediat. Ultima oara cand m-ai vizitat era o amarata de cocioaba, dar
dupa cum bagi de seama nu am irosit nimic din ce mi-ai dat.
- Prea mult timp ce-i drept
Gomez...nu pot sa zic ca a stat degeaba. Nici
ca ma dau prea tare in vant dupa palatul asta pe care l-ai facut...
- Haide...sa facem cativa pasi
impreuna. Sa-ti arat tot domeniul.
Merg cu el spre tot felul de incaperi si de sali
care mai de care mai prost ornata si mai grandioasa...prietene, pana si eu
gasesc aici exces de grandoare si sa nu uitam cine sunt...si continua sa-mi
vorbeasca nesfarsit despre cum si ce facea Rick atat timp cat era in
viata...sarmanul , nu cred ca realizeaza cat de inutil si de prost a fost
prietenul lui; singurul lucru pe care l-a nimerit in toata elogia a fost
asemanarea dintre ei doi. A nimerit-o la fix , numai ca Rick era cel destept,asa
ca va puteti da seama in prezenta cui ma aflu...
Sala dupa sala , camera dupa camera , care mai de
care mai pline si mai abundente. O gradina mult prea aglomerata de vegetatie ,
cateva grajduri , si curios o galerie subterana pe care a facut-o sub casa
sa-si tina prada. Aici trebuie sa recunosc faptul ca am ridicat o spranceana si
am schitat un zambet oarecum sincer. Omul, desi prost este un colectionar
inversunat de lux asa ca nu se cade sa nu aiba o biblioteca vasta formata numai
din editii foarte rare de carti cuser legate in piele. Volume peste volume de
cunostinte din erele de glorie ale omenirii se regasesc intr-o galerie
subterana , placata cu piatra si impodobita cu busturi romane.
Imi aduce aminte de Praga si de ce se ascunde in
continuare acolo...si ma apuca o oarecare melancolie minora cand recitesc din
titlurile pe care le vad , “ Ars alchemica “ , “ Malleum Maleficarum “, “ Il
Magus “ si nu in ultimul rand...cea mai importanta dintre toate , cea care a
fost inainte de toate si din care s-au format si restul , “ Clavicula Salomonis
“ in forma ei originala. Ma uit la cartea aceea stand linistita acolo si nu pot
decat sa ma intreb daca nu cumva este aceeasi copie folosita in Praga...
Gomez se opreste din vorbit si zambeste uitandu-se
spre mine cum iau cartea de pe raft si o deschid. Nu mi-a trebuit mai mult de o
pagina sa-mi dau seama ca este chiar copia de la Praga...cum dracu a
reusit sa puna mana pe ea si oare are
habar ce inseamna... sunt primele doua lucruri care imi trec prin minte.
- Interesanta carte Gomez , de
unde ai facut rost de ea? Nu trebuie sa-l
las sa vada ca ma intereseaza prea mult , o sa inceapa sa-si puna intrebari.
- Am vazut ca te holbai de ceva
timp la ea; am achizitionat-o prin intermediul unui episcop catolic
excomunicat. A fost unul dintre lucrurile pe care le-a luat inainte sa fie dat
afara din biserica de la Vatican. Mi-a spus ca e foarte rara si foarte
valoroasa si ca Vaticanul a gasit-o in Praga intr-o cripta sub Castelul
Alchimistilor. Am incercat sa o rasfoiesc putin dar nu inteleg mare lucru din
semnele alea dar preotul mi-a zis ca in cartea asta se afla puterea de a-l
chema chiar pe Diavol daca iti vine sa crezi asa ceva.
Zambesc oarecum naiv si incerc sa mai aflu cate
ceva intreband inocent:
-
Si nu ai
dat-o niciodata la tradus? Nu ai fost curios sa vezi ce scrie in ea de se spune
ca e atat de valoroasa? Nu ai incercat sa-l chemi pe diavol cu ea? Doar nu te ducea mintea atat de departe
sobolan latin.
-
Nu cred eu
in prostiile astea! Sunt un om credincios. O am pe Sfanta Fecioara deasupra
patului meu si Iisus mereu cu mine la gat ( imi arata un crucifix grotesc urias
din aur ). Nu vreau sa am nimic de-a face cu necuratul si cu vrajitoria...aia e
doar pentru femei si pentru satanisti fara frica lui Dumnezeu.
-
Admirabil
Gomez...admirabil. Oare chiar crede ce
spune? Traficant de droguri , ucigas , hot dar in nici un caz nu vrajitor...om
cu frica lui Dumnezeu....
Imi prezinta in continuare restul galeriei plina cu
artefacte colectate de prin jurul lumii; carpete persane de secole , busturi
romane originale , vase grecesti , mozaicuri turcesti , arme de peste tot din
lume si ajungem la piesa lui favorita , un inel cu rubin ce sustine ca i-a
apartinut lui Nero.
Vorbeste despre el ca despre un copil si-mi insira
istoria , iar eu ma prefac foarte interesat de ceea ce-mi spune...daca ar sti
cat de mult exagereaza istoria,probabil ca ar incepe sa planga. Imi descrie cu
patos puterea lui Nero, dar il apuca dezamagirea cand vorbeste despre crestinii
pe care i-a ucis... si despre cum i-a dat foc Romei doar ca sa aiba inspiratie
pentru scris.
Din fericire pentru mine nu tradez niciodata o
emotie si il ascult pana la capat pana cand se satura de vorbit si plecam de
acolo spre laborator. Inainte totusi sa ne indepartam mai arunc un ochi spre
inel...macar s-a pastrat bine...
Vorbaria lui continua si in laborator unde imi
prezinta mandru instalatia de sinteza a drogului. Imi spune niste cifre
aberante pe care el singur le-a calculat si ajungem la geamul ce da spre
depozit.
D. este inca in stare de inconstienta; Se uita spre
mine cum o privesc lipsit de interes si brusc schimba subiectul.
-
Uita-te la
tarfa asta...uita-te la ea...cum dracu’ a putut asta sa-l omoare pe Rick , un
munte de om , si sa-i faca ce mi-ai zis tu? CUM?? Simte durere reala...ura pentru asasina lui si nu-i mai tace gura
despre asta; continua sa abereze pana cand ajungem inapoi in biroul lui si ma
decid sa-i spun...
-
L-a drogat
si l-a ciopartit Gomez. Cred ca era inca viu cand taia din el si nu putea sa
urle, desi simtea tot. Sa nu mai zic ce a facut cu cadavrul...fara cruce , fara
lumanari , fara vreo pomenire...l-a dat de mancare la cainii vagabonzi pe
bucati... ar trebui sa se piarda de tot
acum...m-am plictisit de atata vorbarie si monotonie; sa nu mai zic de faptul
ca nu suport oamenii prosti...
-
Cum
indraznesti? a inceput sa tune spre mine
oricat de prost ar fi isi da seama ca e ceva mai mult la mijloc. Cum poti
sa vorbesti asa despre fratele meu? Ar trebui sa sa stai acum in depozit langa
ea !
-
Cred ca ar
trebui sa incerci , ii spun cu zambetul pe buze...dar te avertizez ca o sa mori
mult mai rau decat Rick.
-
Ma ameninti
in casa mea ? si-a pierdut mintile si
urmeaza partea distractiva... Domnilor il duceti langa blonda ! le-a comandat gorilelor din birou sa ma
escorteze in depozit...
“Domnii” au grija sa ma apuce de maini si sa ma
loveasca de cateva ori in plex...simulez durere doar ca sa ma scoata mai repede
de acolo si ma uit inca o data spre Gomez fara sa-i spun nimic...dupa ochii pe
care i-a facut cred ca intelege undeva in sinea lui ca nu mai are prea multe
respiratii ramase...
Gorilele ma trag cu forta spre depozit si intram pe
un hol de langa laborator si eu ma hotarasc sa-i pierd...nu-mi ia mult sa scap
de ei si sa le rup gatul...doua miscari si amandoi sunt morti pe podea si
singurul lucru pe care au reusit sa-l faca a fost sa-mi deranjeze camasa; am
grija sa o aranjez frumos si vreau sa pornesc spre Gomez sa-i multumesc pentru
ospitalitate cand o vad pe D. in fata mea...batuta , plina de sange cu cativa
oameni in spatele ei si cu o fiola in mana.
Dupa limpezime si culoare seamana cu acidul
sulfuric si primul lucru la care ma gandesc este ca vrea sa mi-o faca cadou,
dar dintr-o miscare pe care pana si eu trebuie sa recunosc ca nu o asteptam o
vad ca o inghite pe toata si apoi cade la pamant cu un urlet innabusit.
Baietii se napustesc urland in spaniola si cu
pistoalele in mana, dar nici unul nu apuca sa vada altceva decat propriul lui
sange...nici unul nu apuca sa traga sau sa faca vreo miscare, ci doar sa zaca
morti cu coastele rupte si cu capetele zdrobite...nu am timp pentru miscari
subtile...
Ma aplec deasupra ei si ma apropii rapid de
fata...abia daca mai respira...acidul i-a mancat esofagul si incepea sa roada
si plamanii. Imi suflec maneca de la camasa si incerc sa-mi amintesc ceva ce nu
mai facusem de atat de mult timp incat parea o eternitate...sa vindec.
Cu o palma pe fruntea ei si cu cealalta mana pe
piept incerc sa opresc acidul pe care il simt ca isi croieste drumul prin ea
dar nu pot...incetul cu incetul se stinge si orice incercare a mea se pare ca
nu are folos. Ma las incet purtat de un fir de amintiri care nu imi apartine si
o vad pe ea impreuna cu Alex sarutandu-se , iubindu-se , certandu-se si intr-un
final despartindu-se...un sentiment crunt de dor si de iubire incepe sa se
materializeze in mine si cu puterea lui nu numai ca ii opresc acidul, dar simt
ca o vindec. Un ultim cadou a lui Alex pentru ea...viata.
Desi este vindecata nu o trezesc inca din somnul
comatos in care a intrat...sa se odihneasca fiindca are de dat socoteala pentru
gestul asta...suicidul in cazul asta este intolerabil. Este calea lasului care
prefera sa scape decat sa isi infrunte demonii sau in cazul ei...demonul. O sa
dea socoteala pentru el...dar inainte de ea , Gomez si-a facut o datorie pe care trebuie sa i-o
platesc. Cum aici nu era nimic inainte ca eu sa-l finantez prima oara asa nu va
ramane nimic in urma mea...
O las pe D. in siguranta in depozit dormind si ma
indrept spre palatul lui Gomez. Oamenii lui ma vad si incep sa traga spre mine
fara avertisment, dar nu reusesc decat sa impuste aer. Incep unul cate unul
sa-i prind si sa-i dezmembrez umplandu-ma de urletele lor disperate. Toti
incearca sa traga spre mine si sa ma omoare dar disperarea se arata pe fetele
lor cand nici unul nu reuseste nici macar sa ma incetineasca. Eu au armele lor
automate , eu am mainile mele care nu raman fara munitie vreodata...
Urla sarmanii vazandu-si sfarsitul si om dupa om
pica , unii innecati cu propriul sange atunci cand le smulg venele din gat ,
altii rupti ca vreascurile si aruncati
in laturi ; cert este ca vazandu-si camarazii picand , frica si
disperarea din ei ii face sa se retraga in galeriile subterane...probabil cu
tot cu Gomez. Nu stiu ca s-au blocat acolo asemenea sobolanilor...
Cele doua usi imense din metal sunt baricadate pe
dinauntru si in spatele lor ma asteapta ce a mai ramas din forta concentrata a
lui Gomez....acolo are sa fie ultima lor reduta , acolo are sa fie panza pentru
capodopera ce am sa o creez.
Cu o singura lovitura fulgeratoare spulber usile si
intru in incapere; Ei incep sa traga , sa urle si sa blesteme, dar niciun glont
nu ma atinge, in schimb, unul cate unul ramane ba fara o mana, ba cu gatul rupt
si toate urletele amestecate cu focurile de arma incep sa se armonizeze...ca un
cor maret vocile se unesc intr-un crescendo al disperarii si al durerii pana
cand nu mai ramane nimeni in afara de Gomez care sa tipe. Sangele umple podeaua
camereu , peretii si chiar tavanul si corpurile mutilate ale bietilor sarmani
ce au ales sa lupte stau alaturi de membrele rupte si organele scoase ale
lasilor care au incercat sa fuga. Fundalul era pregatit , mai urmeaza piesa
centrala...
Gomez ramasese fara gloante si s-a retras in
spatele unui crucifix mare din aur...sarmanul prost , chiar crede ca asta ma va
opri?
Incearca sa ingane o rugaciune catre Fecioara
Maria,dar inainte sa o termine mana mea este in gatul lui si il ridic de la
pamant deasupra capului. Ma uit la el
zambind si ii spun “ Asta e doar
inceputul pentru tine. O sa avem mult
timp de petrecut impreuna pe viitor...” si cu cealalta mana iau crucifixul
si i-l infig prin baza capului pana cand ii iese prin crestet...o piesa
centrala foarte interesanta.
Iau apoi cativa pasi inapoi sa privesc in
perspectiva ceea ce am creeat si ma simt multumit de rezultatul final...este
intr-adevar o capodopera. Ma indrept apoi , calm spre raftul cu carti ce
scapase de urme ale masacrului , lucru de care am tinut cont de la bun inceput
, si iau iarasi in mana clavicula...parca mai ieri ma regaseam in exact aceeasi
ipostaza cu aceeasi carte in mana intr-o pivnita pragheza...sarmanul prost...la
ce se gandea atunci cand m-a chemat...
Recitind in gand vechile incantatii aud pe cineva
coborand scarile din marmura si apoi o vad pe D. intrand pe usa.
Se uita imprejur ingrozita de ceea ce vede ,
naucita de modelul regulat format din oameni si sangele lor , cu un corp mai
mutilat ca restul in mijloc. Ma priveste cu ochi mari , fara sa inteleaga de ce
si cum si in ce fel si nu apuca sa spuna nimic, fiindca atunci ii zambesc
....un zambet sangeriu de altfel si-i zic
“ E un loc special in Iad destinat
oamenilor irositori. Ei au irosit cartile astea...”. “ O sa gasesti mai in spate un inel care, zic eu, o sa-ti placa; iti
apartine acum. Du-te, ia-l si sa mergem. Am o carte pe care vreau sa o
citesc...”
Nici un comentariu, nici o obiectie, ca si cand ar
fi intr-o transa se supune fara sa scoata un cuvant.
Dupa ce ne-am luat fiecare cate un premiu si am
iesit am incendiat casa cu tot cu ceea ce am creeat in galerie...cercul acum
este complet...a plecat din nimic , s-a intors in nimic, iar noi ne vom intoarce iarasi de unde am
plecat.
TO BE CONTINUED
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu