HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 3- Part 8

Motto :

<< Two tattooes, one read “No Apologies” >>
 (Kanye West part in the song “No church in the wild”)

M-am intors iar la psiholog.

Stateam iar pe fotoliu in cabinetul acelui terapeut…si nu stiam cum sa-i zic cat de mult ma bucur ca m-am intors. Vroiam sa ma distrez. Vroiam sa creada ca am depasit criza de personalitate manifestata, ca sunt pe drumul cel bun blabla poveste cu happy ending, cum a reusit el sa ma puna pe picioare, desi nu a facut nimic.

Se uita la mine si eu ma uitam la el.

- Spune-mi ce s-a mai intamplat.

Am privit spre geam, deoarece imi placea prea mult cum se vedea Bucurestiul. Ma gandeam daca sa cumpar sau nu locul. Daca puteam sa stau fara sa vad  imaginea aia sau nu.

- Nimic prea interesant. Muncesc si cam atat.
- N-ai mai vorbit cu niciunul din ei?

L-am privit urat. Ce intrebare. 

- Inteleg ca inca nu ai trecut peste Max.

Am ras.

- Credeam ca este evident, domnule doctor.

Nu mai avea pahare de apa pe masa. Mai bine. Oricum as fi vrut un whisky.

- Deci inca suferi?

Am ras iar.

- Nu se poate numi suferit. E asa…o stare de nemultumire. Plictiseala. Pana gasesc altceva care sa ma distreze mai tare.

Doctorul si-a prins genunchiul drept cu mainile, plecand capul putin intr-o parte, parand ca ma asculta. Stiam gestul. Se simtea abandonat, nu intelegea ce vroia sa zic si era coplesit de incertitudine. Asa ca am decis sa nu continui ideea.

- Doar ca nu prea mai imi bat capul. Am altele pe cap…

Toate planurile si schitele tale de furat, Max.

- Spui asta pentru ca inca il iubesti sau pentru ca l-ai pierdut?
- Nu. Spun asta pentru ca si eu si el credeam in asta; nu exista dragoste, exista doar sex si comunicare. Iar intre sunt doar lucruri pe care le facem sa coloram viata.
- Si cum numesti tu asta?
- O afacere buna, i-am zis zambind.

Si-a strans mai tare mainile de genunchi. Am inceput sa rad. Chiar era distractiv.

- Data trecuta, mi-ai zis ca a fost  “o iubire bolnava, inconstienta, neadecvata”, mi-a zis, rasfoind prin caiet.

Am suras. Asta a vrut sa fie asa, un fel de lovitura sub centura. 

- Da, dar imi amintesc ca v-am zis si ca “a fost o iubire in multe feluri si de fapt in niciun fel.” Parca asa, nu? Nu-mi tin minte cuvintele chiar pe de rost, dar retin o oarecare imagine de ansamblu.

Doctorul a tacut si a rasfoit foile din carnet.

- Nu-l iubesti pe ala care te face sa te simti cel mai bine.  Il iubesti mereu pe acela care te-a facut sa te doara cel mai mult cand a plecat din viata ta. Dintre toti, pana acum, Max a fost acela.

Am ras. 

- Sunt tanara. Viata e frumoasa. Iar mie-mi place tot ce e frumos, domnule doctor. O lacrima din cand in cand doar ii da farmec.

Am zis-o. Ha, ce amuzanta sunt.

Ma uitam la el si ma gandeam ca lui nu-i trebuie o amanta tanara. Ii plac femeile, dar cred ca prefera milf-urile. Parea genul acela care nu se lasa impresionat de ce e tanar, e psiholog, deci ar prefera femei mai in varsta, de la care are ce invata. Se crede superior celor inferiori ca varsta lui. Bleah, nu vreau sa-mi imaginez. Max, tu ai stii ce sa-i recomanzi.

- Cum e cu cocaina?

Nu prea mai luasem. Nu ma mai interesa. 

- N-am mai luat.
- Te-ai lasat sau nu ai mai luat?

L-am privit si nu i-am raspuns. Si-a notat ceva in caiet. Puteam sa-l mint, dar era mai palpitant asa.

- Te-ai gandit ce o sa faci pe viitor?

Am ras.

- Muncesc, imi vad de viata. Ma mai distrez cu unii ca tine din cand in cand, de plictiseala. Domnule doctor, nu ma intelegeti gresit…dar eu merg pe acelasi principiu ca si Hitler. “Nu lupţi decât pentru ceea ce iubeşti.”  Noroc ca inca iubesc sa fac filme.

Doctorul m-a privit si si-a notat ceva. Era 5 deja.

Cica luam cina la restaurant cu Diavolul. Restaurantul meu. M-am ridicat, mi-am luat geanta si m-am apropiat de usa.

- A fost o placere sa va cunosc. Da, da.  Ma scuzati, dar chiar trebuie sa fiu undeva. Sper sa ne mai vedem.  Adica niciodata.

Am ajuns in 5 minute la restaurant. Era aproape. Am intrat, era destul de plin. Diavolul ma astepta la o masa, in separeu, uitandu-se pe un ziar. Chelnerii m-au salutat politicos. Le-am zambit.

Nu am apucat sa-mi scot bine haine, ca mi-a si venit un pahar de whisky cu suc de mere si gheata. Nemernicu’, stia. El isi luase tot whisky. Dar sec.

- Am zis ca e nevoie sa bem.
- Sa bem?i-am zis, luand paharul in mana.
- Da.
- Si pentru ce anume sa bem?i-am zis, zambind.
- Pentru tine. In restaurantul asta, ti-am negociat eu inima cu Max, cam acum un an. Si din cate vad, tu esti aici cu mine, iar el e mort. Consider ca e o victorie. Asa ca beau pentru asta.

A lovit paharul de al meu si a baut. Il priveam si puteam sa-i vad satisfactia din privire.

- Stii pentru ce beau eu? i-am spus, uitandu-ma inspre pahar, in timp ce-l miscam si apoi la el. Pentru faptul ca m-ai scapat de Max. Consider ca e o victorie. Asa ca beau pentru asta.

Am ridicat paharul si am baut. Nemernicu', avea chef de ironii, in restaurantul meu...trebuia sa-si demonstreze puterea si monopolul inca o data.

Insa, pe tot restul mesei, am tacut. Amandoi aveam oarecum dreptate. Diavolul avea dreptate.

Era gustul ala amar. Si o tristete. Nu tragica. Doar una asa…care nu ma lasa sa traiesc.

Asa ca am scos cocaina si am tras o linie intre mine si el. Pe masa. Doar era restaurantul meu. I-am spus ca nu vreau sa se atinga de ea. Vroiam sa ma vada cum o trageam pe toata. Vroiam sa ma vada cum o trageam pe toata, gandindu-ma la tine.  

Asta am facut. Si nu m-a oprit. Si m-a lasat sa ma gandesc la tine.

Pentru ca nu pot sa lupt decat pentru ceea ce iubesc. Si nuu pot sa trag cocaina decat pentru cel pe care-l iubesc.  

TO BE CONTINUED