HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 4- Part 4

Motto :“We formed a new religion
No sins as long as there’s permission”

(Kanye West ft. Jay-Z – No church in the wild)

"Nu iti vinde inima pentru aur si bijuterii. Afla ca cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el straluceste pentru toti. " (Scrisorile lui Charlie Chaplin pentru fiica sa)

D.’s part:

Nu am mai vorbit cu nimeni de cateva zile. Nici acum nu as vrea sa scriu, dar stiu ca asteptati sa vedeti ceea ce urmeaza sa se intample.

M-am antrenat. Mult. Am alergat pana am deprins o oarecare rezistenta. Nu poti sa scoti cele 2 minute si 36 de secunde (si alte miimi) asa usor. Am taiat si sticla cu o mana. Am luat si diamantul cu cealalta, punand replica perfect acolo si prinzand bucata de sticla pe care am taiat-o cu laba piciorului inainte sa cada si in acelasi timp am ridicat-o, iar cu o mana libera am pus-o pe pozitii si cu cealalta am sigilat-o. Exact cum mi-a spus. Am urmat instructiunile ca la carte.

Cred ca frica de a da gres sau de a muri ma face sa rezist. Si inca ceva. Ceva ce nu poate fi descris asa usor in cuvinte. Este una dintre senzatiile alea, cand simti ca-ti pierzi mintile complet, ca nu mai ai control si in acelasi timp controlul e al tau. Cand nu mai stii ce e bine, ce e rau, ce e interzis, ce e permis si conteaza doar ceea ce vrei tu. Ceea ce vreau eu. Cel mai mult.

Cat despre focul ala... Trebuie sa-mi dau reset complet ca sa-l simt. Si ce e mai rau...e ca mi-l explica chiar el.  Nu e rau pentru ca o face, ci pentru ca incerc sa-mi amintesc exact punctul in care am mai incercat sa-l simt si totusi nu am reusit sa-l patrund.

E o senzatie greu de simtit... trebuie sa-ti blochezi toate celelalte stari, trairi, sentimente. De parca ai fi posedat de ceva, de un foc,de o chestie care arde in tine si este atat fierbinte, incat totul vibreaza si te invadeaza. Totul iti pare a fi in umbra, dar de fapt...e mai clar ca oricand. E ca si cum esti la un pas sa explodezi si simti o mare greutate in tine, iar tot ceea ce faci e din inertia greutatii, care parca te trage si te atrage spre ceva ce este mult mai puternic decat tine. Si nu e vorba doar de diamant. Nu. E vorba de senzatia, trairea, dorinta de a obtine acel diamant, de a face ceea ce voi face.

In ultimele zile, cu Diavolul m-am inteles prin semne. Nu a spus nimic despre tacerea mea. Doar el m-a invatat candva ce inseamna si cum se foloseste. Tacerea a intervenitul in momentul in care am realizat cat de nesimnificativa a fost relatia mea cu Max. Atat.de.nesemnificativa...Iar dragostea a devenit brusc neimportanta. Prea lipsita de etica, prea usor de avut. 

Sunt persoane care te completeaza si persoane care fac parte din tine. Max m-a completat, Diavolul a facut parte din mine. Si a ramas. Oricat de mult am incercat sa-l evit, nu m-am putut desprinde de ceea ce este parte din mine. Sentiment este mult prea puternic fata de acela simtit pentru persoana care te completeaza. Cel putin, pentru mine.  Persoana care te completeaza, vine langa tine acolo unde tu nu esti si-ti umple golurile, dar acea persoana nu poate sa-ti inteleaga pe deplin trairile si starile. Persoana care este parte din tine este atat de diferita, este in tine acolo unde esti si tu, nu poate sa-ti umple golurile, dar te cunoaste fara sa fii nevoit sa-i explici ceea ce se intampla cu tine.

Deci, sa lasam vorba si sa ne intoarcem la tacere. Tacerea sufletului meu pe care o voi obtine in seara asta, dupa atata timp, in care mi-a lipsit atat de mult. Dupa atata timp, in care am terfelit-o cu declaratii de dragoste ieftine, care s-au sters si nu au insemnat nimic...

Linistea mea. Pacea mea. Tacerea mea. Sunt in L.A, dar parca nu sunt nicaieri. Parca timpul si spatiul sunt doar doua notiuni neverosimile. Nu mai vad nimic in jur, decat diamantul si ceea ce am de facut. Tot ceea ce am de facut...

Il privesc pe Diavol cum se invarte prin apartament, vorbind la telefon si ma intreb daca el stie cum este sa simti atunci cand nu simti nimic. Ce simti atunci cand nu simti nimic. 

Aseara l-am privit cand dormea, in timp ce fumam o tigare. Imi aminteam in liceu, cand Alex venea sa ma ia dupa ce terminam orele si erau zile cand pur si simplu prezenta lui imi provoca greata. Nu puteam sa-i vorbesc, dar nici el nu tragea de mine. Iar in zilele lui proaste, eu imi vorbeam, iar el nu asculta. Acum e mai bine. Nu ne pasa la niciunul de detaliile astea neinteresante. Cum s-ar zice,ne-am dat dreacu...

Alex a venit atunci si mi-a intors toate conceptiile pe dos. Dar nu pentru ca a vrut, ci pentru ca eu l-am ascultat. Nu am putut sa nu-l ascult. Iar din acel moment nimeni nu a mai putut sa-i ia locul. Si chiar am incercat sa-l inlocuiesc. Insa nimeni nu a fost mai puternic decat el.

Oamenii au diferite feluri de a tine unii la altii. Felul lui Alex de a face asta...era prin distanta. Distanta ca sa scoata ce-i mai bun din mine si a nu-mi strica viata, batandu-mi capul cu el. Mi-a luat ceva sa ma prind, mi-a luat si mai mult sa-l inteleg.

Nu m-a lasat niciodata sa visez. Mereu mi-a taiat din vise. Iar eu eram mica si naiva si-l ascultam. Pana intr-un punct. Cand am decis sa fac ce vreau, asa cum facea si el. Iar de atunci ...amandoi stim ca nimeni nu a mai putut sa ma stapaneasca.

Cei de la studio imi dau mesaje, ce faci?, cum e in L.A?, stiu ca te-ai impacat cu Alex, cum e, ce mai face, iar eu ii mint cu nonsalanta. Sunt bine, soarele e acelasi si aici, dar parca se reflecta altfel.  ## Alex va transmite salutari.

Patetic.

[..]

E 9 a.m. cand intra in bucatarie, iar eu ma ridic instinctiv si plec, pentru ca stiu cat nu-i place sa-i stau prin preajma dimineata.

Merg sa ma antrenez. Totul este atat de linistit...Este chiar o placere sa auzi tacerea cum iti vorbeste.

In timp ce alerg, imi amintesc ceva din clasa a 11 a. Eram la el acasa si mama lui ne facuse negrese. Noi le-am refuzat, ne-am incuiat in camera, pentru ca eu eram foarte nervoasa si vroiam sa fumam o tigare. Ne facusem un test special de IQ, iar rezultatele noastre se apropiau de 145. Taceam si fumam. Apoi el m-a tras in pat, ramand prinsa in bratele lui.

-         Ce o sa faci cu inteligenta ta, D.? m-a intrebat, dupa cateva minute de tacere.

Nu i-am raspuns. Nu am putut sa-i raspund. Puteam sa tragem tare, sa ajungem undeva departe, la o facultate din top 30 international sau puteam sa facem lucrurile rele. Pe ultimele nu le-am luat niciodata in calcul.

-         Dar tu ce o sa faci? l-am intrebat, dupa alte cateva minute de tacere.

Nu mi-a raspuns. Nu cred ca mi-a dat vreodata raspunsul, dar l-am vazut singura.

Dupa ce mi-am lasat masina parcata in locul de unde trebuie sa o iau diseara, intru in living si ma asez pe fotoliu, fumand. Iar el trece pe langa mine, claxoanele se aud din intersectie, dar parca nimic nu ma atinge. Sunt in transa. Nu pot sa procesez nimic concret. Sunt doar eu si cu gandurile mele. Iar tot ce am in cap este ceea ce vreau sa fac.

Aproape de ora expozitiei, iau rochia pe care mi-ai comandat-o Max si incep sa ma imbrac. Ma uit in oglinda si vad cat de bine imi vine. Avea gusturi bune. Gusturi bune si scumpe. Imi prin parul in coada sus si ma machiez strident cu negru. Imi iau pantofii Prada rosii ca sa-mi poarte noroc. Imi pun intr-o geanta sport costumul care mi l-a pregatit Diavolul (nu chestii Armani) si restul ustensilelor.

Inainte sa plec, ma prinde de mana si se uita la mine. Ma uit la el in sictir si incerc sa citesc ceva in privire.

-         Nu o da in bara, imi spune, sec.

Il privesc, dar nu reactionez. Imi intinde o seringa.

-         E curara. Tine-o la tine. Nu se stie niciodata.

O iau si ies pe usa. Stia el cum mergea treaba cu tacerea in ultima vreme.

Paznicul din lobby-ul de jos al cladirii imi zambeste cand ma vede, spunandu-mi ca taxiul a venit. Ii zambesc si eu, apoi ies din cladire si urc in taxi. Ii spun sa opreasca intai la o cladire din zona centrala si apoi la muzeu. Trebuia sa las undeva geanta.

Pe drum, imi amintesc cand mi s-a declansat impuslivitatea... statusem eu cu unul intr-o vreme, nici nu mai stiu cum il cheama, iar de ziua mea m-a scos la un restaurant destul de scump. Iar la un moment dat, a zis ceva de Alex. A zis ceva de rau, ce nu mi-a convenit, l-a judecat pe el, m-a judecat si pe mine. Atunci am luat cutitul si i l-am infipt in mana. Stiu ca l-a durut , desi nu am putut sa-l infig prea adanc. Eram totusi mica,dar m-a enervat mult prea rau. Iar din clipa aia nu m-am lasat pana nu i-am facut zile fripte acelui baiat, cum am putut…oriunde, oricand.  Si acum cred ca daca-l vad m-as distra putin pe seama lui.

Iar acum... fur ca sa simt ce simtea Max, sa retraiesc in mine ceva care sa-mi amelioreze din starea pe care mi-au dat-o atatia ani in care Alex a stat departe de mine. Dar undeva in adancul sufletului meu am satisfactia ca tot ce face e legat de Diavol... De prezenta lui.  

Cand aproape ajung...orice gand nefast a ramas la usa.

Ajungand la intrarea principala, il vad pe Kerr cum da un interviu. E imbracat cu un costum albastru inchis, Gucci si are un papion negru, usor dungat. Nu arata rau, dar nici prea bine. Ma vede si vine spre mine. Incep pozele facute de presa, reporterii ne asalteaza, dar Kerr ma fereste de ei. Intram in holul principal, unde sunt toate obiectele de arta expuse. Kerr ma ia la brat si ma plimba prin toata incaperea, aratandu-mi tot felul de tablouri, explicandu-mi de unde sunt, ale cui au fost, ce curente implica, iar eu par extrem de interesata si incerc sa tin discutia cu el, pentru ca in final sa ajungem la partea care ma interesa cel mai mult si anume bijuteriile, iar in concret, diamantul.

Ne oprim in fata vitrinei, iar Kerr incepe sa-mi povesteasca despre originea lui. Insa eu sunt facinata...de stralucirea lui, de cum arata. Pare a fi ca o inima, de un rosu aprins, care pur si simplu iti ia ochii.  Atunci am inceput sa simt “focul”.  Frenezia aia care te cuprinde cand vezi ceva ce vrei atat de mult, care este atat de aproape de tine si totusi atat de departe, frenezia pe care mi-o explica Max de atatea ori si eu nu o intelegeam...

Ma controlez, continuand turul galeriei. Kerr ma prezinta la oameni importanti din L.A, zambesc, vorbesc cu ei si ma prezint ca un fost regizor, le vorbesc de filmele mele si de cat de multe inveti intr-o asemenea industrie. Sa alegi mereu momentul potrivit pentru a da stop cadru.

Dupa ce ne invartim si vedem tot, Kerr imi sugereaza sa ne retragem sa bem ceva. Era in jur de 11 si expozitia se inchidea pe la 12. Accept, pentru ca trebuia sa-l tin ocupat si trebuia sa am un alibi. Urcam in limuzina lui si mergem la un club renumit din apropiere. Il vad cum se uita la mine, stiu la ce se gandeste, ma uit si eu la fel la el, dar el nu stie la ce ma gandesc. 

Intram in club, iar Kerr ma conduce in separeul lui de la etaj, un separeu special facut pentru el si prieteni de-ai lui influenti. Se presupune ca ar trebui sa fiu impresionata. Am noroc ca disimulez bine si nu-mi bat capul cu modul in care unii oameni isi traiesc existenta. Intr-adevar, cluburile din L.A., cluburile scumpe din L.A te fac sa crezi ca esti in alta lume, ca asta este viata pe care sa o duci, dar in acea moment, pentru mine, mirajul luxului nici macar nu putea sa atinga imaginea diamantului. Max...

Kerr imi da de baut, accept, ma fac ca beau, imi aprind o tigare si nu-l las sa se apropie de mine. Vad ca niste prieteni de-ai lui vin spre noi, iar intr-un moment in care nu e atent scot o fiola din geanta si i-o vars in pahar. Diavolul mi-a dat-o si mi-a spus sa-l droghez, ca sa nu-l am pe cap in acea seara.

Ma ridic sa dansez, il las sa bea si sa vorbeasca cu prietenii lui, asteptand sa se faca efectul drogului. Privesc clubul si felul cum toata lumea se distreaza, cum danseaza pe un ritm de trance, pierzandu-se intr-o inghesuiala toatala. Astept sa treaca 5 minute, ma asez langa el si-l mangai pe picior,zambindu-i. Unde sunt momentele alea din casa de pe Dorobanti cand se dorea sa se f**a ceva, in stil aparte? Kerr ii goneste pe prietenii lui si ma ia in brate, dand sa ma sarute. I-l vad cum i se face rau, vrea sa tipe, dar adoarme instant. Ma ridic, facand semn body-guard-ului de la separeu, speriata, ca dragul de el a adormit si ca trebuie sa-l duca cineva acasa, in discretie totala,ca nu a mai dormit de doua zile. Bodyguardul se conformeaza si nu pune intrebari.

Ies din club, fac semn la un taxi si-l car cu body-guard pe Kerr. Ii cer taximetristul sa ne lase la el acasa, iar cand ajung reusesc sa-l urc in camera cu ajutorul paznicului de la intrarea in cladirea cu apartamente.

- A muncit atat de mult...ii spun paznicului, aproape cu lacrimi in ochi (intervenite in urma folosirii a  prea mult rimel).

Dupa ce intru in dormitor, il intind pe pat, il dezbrac, aruncandu-i hainele, aranjez pernele, sifonez cearceaful, ca sa para ca ne-am petrecut noaptea impreuna. Il invelesc cu o patura si-mi arunc pe jos pantofii si lenjeria. Trebuia sa para veritabil.  Apoi iau sticla de whisky, merg in bucatarie, umplu doua pahare, le vars, golesc jumatate de sticla si le las pe masa din living. Sting lumina, scot tigarile din geanta si ies pe balcon sa fumez. Am ceva de asteptat.

Dupa ce trec cam doua ore, in care ma plictiesc teribil, uitandu-ma la cum nu are nimic interesant prin apartament si cum e doar un alt obsedat de putere si faima, cobor pe la iesirea din spate a cladirii, ca sa nu ma vada paznicul. Iau geanta mea sport pe care o lasasem acolo cu cateva ore mai devreme, urc inapoi, ma schimb repede, lasand rochia de la Max undeva pe scaunul lui de la birou. Cobor tot prin spate, merg in directia opusa si in capatul strazii imi gasesc masina parcata, pe care o lasasem inca din timpul zilei acolo,   Opresc aproape de intrarea din spate a muzeului, mergand pe premiza ca nu voi da gres, ca nu o sa fiu prinsa si ca voi trebui sa fug cat mai repede.

Ma apropii de intrare si tastez codul. Maria 22. Codul de intrare in muzeu...

Odata ce intru, ma invadeaza un amalgam de ganduri. Incerc sa le blochez.

Stiam ca s-au dezactivat numai senzorii de miscare, dar camerele video au ramas active, asa ca folosesc dispozitivul care genereaza un puls electromagnetic, ce a dat shut-down la tot sistemul electronic de securitate din galerie.

Iar in acel moment, incep sa alerg. Alerg, cum nu am alergat niciodata in viata mea, alerg pentru a nu-mi ruina visele acum, pentru a obtine ceea ce-mi doresc. Si parca aud, cum o voce in capul meu imi spune..." cand ai pornit dispozitivul fugi...fugi ca si cum iti depinde viata de asta ".

Am fix 4 minute pana cand un generator de rezerva al galeriei proneste, alaturi de sistemul auxiliar neafectat de puls. Alerg cei 372 de metri, incerc sa scurtez drumul cum pot, dupa cum am stabilit pe schite si ajung in centrul galeriei, unde era diamantul.

Ma opresc in fata vitrinei si scot din geanta ce am nevoie ca sa tai geamul. Aud iar vocea cum imi spune “controlul vine fara sa te controlezi , lasa-ti corpul sa faca ceea ce l-ai invatat si nu te gandi de 2 ori sau o sa spargi ceva ", dar o simt mai mult ca un ecou, pentru ca nu vreau sa dau gres si sunt mult prea concentrata la ceea ce fac. Reusesc sa nu stric nimic si iau diamantul. Pentru fractiune de secunda, mi se muta gandul la ceea ce era odata in Bucuresti, cu mine si cu Max, cum imi aducea diamante dupa fiecare furt si cum pierdeam noptile pana ne plictiseam, ca apoi sa ne lasam bilete, referitoare la locul unde au ramas inimile noastre. Si doar intr-o fractiune de secunda.

Inlocuiesc diamantul cu replica, pun geamul la loc, bag diamantul in geanta si iar aud vocea cum imi spune " timpul e impotriva ta...FUGI" . Cred ca e doar dorinta de a-l auzi pe Max, la nivel de subconstient, cum e acolo langa mine, cum imi spune ceea ce trebuie sa fac si cum vrea sa ma scoata cat mai repede din muzeu.

Alerg iar, simtind din ce in ce mai tare ca in curand voi scapa, ca totul mi-a iesit. Cred ca mai am in jur de 1 minut, in care trebuie sa ies. Ma apropii de usa, oprindu-ma, vocea soptindu-mi : " Verifica inca o data  sa nu uiti ceva. Nu da gres fix la final ". Scot geanta sa ma uit, cand din capatul holului, reperez un paznic care se indreapta spre mine. Fuck. Uitasem ca se schimba turele chiar inainte sa plec. Nu puteam sa plec chiar atunci.

Nu intru deloc in panica, ma uit in jur, cautand solutii. O varianta ar fi sa folosesc curara. O alta varianta ar fi sa fug in alta directie, dar risc sa fiu vazuta si sa nu mai pot iesi din muzeu. Vocea interioara imi spune ca " un martor mort spune o poveste ; in seara asta esti o fantoma...tu nu existi ". Paznicul se apropie, iar eu mai am in jur de 30 de secunde. Prind geanta in gura si ma urc pe marginea de lemn de deasupra usii, care nu era mai lata de 40 de centrimetri si astept sa treaca. Ma uit la ceas si vad cum trec secundele, cum el merge atat de lejer, gandindu-se probabil la ce viata lipsita de stres si degeaba duce, iar cand il vad ca face stanga in capatul holului, ma rasucesc si ies pe usa cat pot de repede.

Ma uit la ceas. 4 minute si 2 secunde. Sper sa nu fi fost vazuta... Ma bazez pe noroc si pe secundele alea in care paznicii nici macar nu au sesizat o schimbare, in care au adormit sau pur si simplu luau o alta gogoasa din punga cu gogosi.

Alerg spre masina, urc si plec incet, normal, pentru a nu trezi suspiciuni. Opresc masina in parcarea subterana a blocului si ies din masina. Imi aprind o tigare si ma las pe genunchi, sprijinindu-ma de portiera. Mi-a iesit. Am reusit sa fur diamantul, sa plec si sa nu fiu prinsa. Am reusit sa fac ce facea Max. Iar senzatia...face mai mult decat orice am mai traiat pana atunci.

Termin tigarea, iau geanta si merg spre lift. In timp ce urc spre apartament, incep sa simt linistea aia, linistea aia pe care o vroiam. Cred ca mai degraba e linistea aia pe care o ai cand iti accepti destinul. Cand stii ca ... asa este cum trebuie sa fie. Cand iei lucrurile asa cum vin. Senzatia aia de a stii ca ai ajuns in punctul in care vroiai.

Acum se pare ca am parte de ambele...

Deschid usa, las geanta jos si intru in living sa-mi pun un pahar de whisky. E bine ca sticla este plina.

Umplu un pahar, cand aud pasii in spatele meu.

-         Imi pui si mie unul...

Iar acum sa alegem momentul potrivit pentru a da stop cadru.

TO BE CONTINUED