Last Mile
This part was written by me and my friend, "The Devil".
Motto : “Revenge is a dish best served
cold” (Kill Bill)
Devil’s Part
Jarul este periculos…aproape la
fel de periculos ca un foc numai ca, primul poate sa se aprinda spontan, atunci
cand nu te astepti, iar pana nu se transforma intr-o flacara sta ascuns si
asteapta…o minte diabolica gata sa infloreasca in ceva mai mult , iar eu sunt
cel care a aprins-o…atat la propriu cat
si la figurat…
O vad mergand , vorbind ,
planuind , totul ca sa ma multumeasca pe mine , totul ca sa se asigure ca nu va
avea parte de soarta descrisa in Praga…frica dicteaza si in cazul ei dicteaza
bine. Reuseste in 4 zile de cand am ajuns in Londra sa ne faca rost de
invitatii la un bal caritabil in onoarea unei cauze atat de nobile,incat ma
apuca greata…toti bogatii societatii simt nevoia sa se distreze in cel mai
decadent mod posibil pentru ca mai apoi sa se laude ca au strans cateva
picaturi pentru a contribui la umplerea unui bazin oceanic…dar desigur pleaba
lipsita de orice fel de inteligenta proverbialul crede orice se vede la televizor…nu o sa conteze intr-un final , tot pe mana
mea ajung…cu o floare sau niste euro nu se face primavara si biletele
pentru Rai nu se cumpara cu bani patati.
Se pare ca in seara vrea sa-mi
demonstreze ceva…nu prea inteleg de ce crede ca ma intereseaza , dar vom merge
acolo ca ea sa fure o bratara de aur batuta cu opale rosii donata de un “
Binefacator anonim “. A fascinat-o bratara respectiva inca de cand a vazut
catalogul licitatiilor de la bal; ma intreb oare de ce…o fii faptul ca e
stralucitoare si capsorul ala blond e atras de lucrurile mici care sclipesc sau
o fi vreo atractie mai profunda pentru ceea ce reprezinta opalul…timpul ne va
spune, desi tind sa cred ca e prima varianta intr-o proportie destul de mare.
Zilele in care se pregatea
pentru seara cea mare au trecut rapid si fara prea mult contact intre noi
doi…ea se “antrena” , desigur cu tigari in cafenele si cu shopping peste masura
, iar eu am inceput sa dau cateva telefoane la niste cunostinte cu privire la
niste afaceri ce urmeaza sa prospere. Norocul ei ca a invatat de la cel mai
bun cum sa treaca peste handicapul fizic...
Nimic mai plictisitor decat
pregatirile pentru un spectacol , dar in acelasi timp nimic mai necesar…
Timpul a avut totusi mila de
mine , inca o data si a trecut repede pana cand am ajuns la imbracamintea
pentru petrecerea vietii…un tuxedo negru , clasic , cu camasa alba. Toti
pustanii si mai nou si “excentricii” incep sa schimbe din costumatia clasica a
unui eveniment anumite elemente…ii vad cu papioane colorate , cu camasi in alte
nuante , cu pantaloni strimti in nu pot sa simt altceva in afara de sila…nici
sa se imbrace corespunzator nu mai sunt in stare…oare cat o mai dura pana cand
or sa-si puna singuri capat existentei patetice? Sper ca nu prea mult
totusi…daca mai vad multi parveniti purtand papioane roz sau camasi albastre la
evenimente de genul cred ca o sa-i damnez cu mult inainte de termen…naiba sa
le ia de consecinte , in cel mai rau caz ajung in Iad…
Cu imbracamintea pregatita si cu
D. la brat imi fac intrarea intr-o interesanta sala de banchet din centrul
Londrei…aerul baroc s-a pastrat toti acesti ani si din fericire restul
participantilor arata relativ decent, cu exceptia a cativa indivizi ce au
simtit imperioasa nevoie sa se pise pe acel aer baroc conservator si s-au
imbracat precum niste paiate…curand prietenii mei , curand…
Dupa ce ne amuzam impreuna pe
seama unui om de afaceri chinez care pare a fi greierele din Pinocchio, ii fac
semn lui D. sa mearga spre vitrina unde se afla bratara. Planul de data asta nu
este elaborat…o diversiune simpla , o extractie curata urmata de o disparitie
subtila este tot ceea ce va fi necesar pentru a termina treaba…ceva usor, ca
de final.
Privim intreaga sala de sus dupa
ce am studiat putin vitrina cu bijuteriile si ma intorc spre ea…vizibil
speriata dar manata de frica se asteapta sa-I spun ceva…
- Eu ma
ocup de diversiune , tu nu o da in bara. Daca esti prinsa nu sunt responsabil
de ceea ce vei pati , voi nega orice legatura reala cu tine si voi spune
tuturor ca esti doar o tipa pe care am agatat-o aici si nu stiu nimic despre
tine. Probabil o sa infunzi puscaria cativa ani , lucru care va parea o vacanta
de 5 stele in comparatie cu ceea ce te asteapta cand iesi. Asta este o
promisiune… fara presiune nu ies
diamante…asa se separa de sticla de rand…sticla crapa , diamantul rezista.
- Merci de
incurajare…stii cum sa motivezi omul.
- Daca vrei motivare cumpara-ti
dvd-uri motivationale de pe net si repeta-ti incontinuu “Sunt o femeie puternica “ pana cand lesini. Orice te ajuta atat
timp cat nu o dai in bara.
Nu mai spune nimic, ci doar
pleaca spre vitrina. Subtil , cu un pahar de sampanie in mana coboara gratios
scarile , numai ca subtilitatea unei femei atragatoare e similara cu cea a unei
emisiuni tabloide…toti cretinii se uita direct la ea si nu-si dezlipesc ochii
macar o secunda; treaba cu diversiunea nu o sa fie ceva usor…
Cand a ajuns jos aproape de
vitrina si a initiat o conversatie cu un custode cu privire la bijuterii am
stiut ca e portita necesara asa ca , am ajutat putin reteaua electrica a
cladirii sa faca un scurtcircuit si bezna s-a lasat in sala. Sigur, nu mai mult
de 1 minut, cat i-ar lua generatorului auxiliar sa reporneasca, dar indeajuns
pentru ea sa taie geamul vitrinei cu unealta din plicul pe care il purta dupa
ea si sa o inlocuiasca cu un fals pe care l-a luat intr-o zi dintr-o bijuterie
ce executa replici pe comanda…aproape perfect, numai ca fuga nu mai era asa de
necesara.
Cand luminile s-au aprins ea nu
mai era nicaieri in camera , falsul era in vitrina si petrecerea a decurs fara
nici un alt eveniment…se pare ca mi-am facut treaba impecabil…cu pasi mici,
dar siguri.
Pana cand ar trebui sa ne
intalnim mai sunt cateva ore de pierdut pentru mine…atat a insistat pe
faptul ca are sa-mi faca o surpriza incat am cedat…cine stie…poate chiar
reuseste si treaba asta…
D.’s part:
Prefer sa plec cat mai repede de la locul faptei,
sa nu-l incurc, sa-si termine treaba pe care o mai are acolo... Dupa iar imi
zice ca inventam bancuri tragice despre blonde care fac shopping si iar primesc
reprosuri ca unii ar da milioane pentru informatiile pe care le stie, iar eu
dau doi bani...exceptand psihologia inversa, nu e ca si cum e vina mea ca el a
stat sa se ocupe de furturi, omororuri, inselaciuni si manipulari, colorandu-mi
viata cu o gama variate de contraste, ca apoi sa-mi reproseze ca nu i-a iesit
bine tabloul...N-ar fi fost mai simplu sa vina, sa-mi povesteasca tot ce vrea,
eu sa fi ramas cu Max si sa nu ne mai complicam atat?
Urc intr-un taxi, indreptandu-ma spre hotelul de 5
stele unde am pregatit o surpriza pentru “prietenul meu”...Ingerul. Angelito...
El inca nu stie,
dar e bine ca el crede ca este vorba de draga lui logodnica, Mia, care
are chef de...
Mia este noua lui achizitie de dupa ceea ce s-a
intamplat in Havana...a cautat-o ceva...sau s-a oferit ea direct. Blonda,
inalta...ca toate femeile din viata lui pe care le-a cautat avand in cap
imaginea mea...
Face ce
face si tot la mine ajunge...pacat ca eu nu prea ajung la el.
Dupa ce cobor din taxi, merg la masina mea, pe care
am parcat-o pe o strada laterala de langa hotel, schimbandu-ma de rochia si
pantofii pe care i-am purtat toata seara. Imi pun pe mine rochia din seara
furtului, ca sa-mi poarte noroc si pantofii mei bej YSL. E timpul sa ma distrez...
Devil’s
part:
Si surprizele se tin lant
fiindca o fata foarte familiara se apropie de mine cu un pahar de sampanie in
mana…
- Frate…esti
ocupat din cate vad…nu pot spune ca mi-a
lipsit vocea aia in mod special…
- Ce frumos
din partea ta sa observi…aproape ca aveam impresia ca nimanui de sus nu-I mai
pasa de ceea ce fac eu pe aici…mi-ai vazut opera din America de Sud?
- Un final
interesant crucifixul…tot un copil rebel si razgaiat ai ramas…si cine vorbea de copii razgaiati…preferatul
lui tati…
- Fix la
tine m-am gandit cand l-am facut…pacat ca imi lipseau penele de gaina alba ,
altfel iti faceam potretul…ia-te de orice
mai putin de aripile lui…
- Esti un
adevarat infect…stiai asta? Se pare ca
fratiorul mai mare nu stie de gluma…
- Calmeaza-te
Michael ti se increteste aureola de la atata incruntat si e pacat de ea…mie
inca imi e dor de a mea…
- Ai
renuntat de bunavoie la ea pentru prostiile pe care le ai in cap. Acum
raspunde-mi sincer o data in viata ta , ce cauti aici? Care e scopul tau cu
blonda si ce incerci sa-mi demonstrezi?
- Ca sa o
iau in ordine , aici in locul asta in particular te asteptam pe tine , nu caut
nimic anume fiindca am deja aproape tot ce imi doresc , scopul meu cu blonda nu
este deloc unul nobil,dar nici ceva de care ati avea sa va faceti griji si de
demonstrat…ei bine aici este putin mai complicat…
Ti-am lasat mesajul din catacombele alea fiindca am sa va
cer o favoare…
Incepe sa rada…
- Si ce te
face sa crezi ca o sa iti facem tie vreo favoare? Iar joaca aceeasi carte cu neprihanitul…
- Salveaza
comportamentul de propaganda pentru cand avem si spectatori care sa puna
botul…stii prea bine de ce o sa-mi faceti favoarea si stii prea bine ca nu cer
niciodata ceva fara un scop care sa beneficieze ambelor parti. Sau uiti ca
puteai sa fii in locul meu acum? Zambetul
arogant a cazut...acum incepe sa semene cu fratele meu.
- De ce ai
nevoie? Asa mai merge…
- De unda
verde pentru o actiune ce va vorbi de la sine…nu fac lucruri fara permisiune si
cine este acolo sus stie deja despre ce e vorba…am nevoie de la tine sa pui o
pila cum s-ar spune. Este in beneficiul amandurora…
Sta si se uita la mine lung
…intelege despre ce este vorba in cele din urma si zambeste spre mine…
- Mai bine
spuneai asa de la bun inceput…din partea mea ai tot suportul. Fa-mi o favoare
totusi si incearca sa te abtii de la alte maceluri…mereu lasi o mizerie de
nedescris in urma ta si nu ne face niciunuia placere sa ne ocupam de toata
birocratia de sus…
- Nu pot sa
promit nimic…doar sunt marele mincinos nu?
Incep sa rad si el odata cu mine;
- Succes in
ceea ce faci…imi strange mana…
- Zboara
mai repede pana nu-mi cresc si mie iarasi pene…
D.’s part:
Intru in hotel, iar receptionerul il trimite pe
colegul lui sa ma conduca la apartamentul pe care-l rezervasem de la ultimul
etaj. Max, uite pe ce-ti cheltui banii...
In lift, tipul de-abia se abtina sa nu ma
priveasca, dar colierul cu diamant ii atrage atentia atat de tare, incat isi
fixeaza privirea spre gatul meu...sau
spre decoletul meu. Atunci cand usile liftului se deschid, ii iau cardul
din mana, trec nonsalant pe langa el, naucindu-l cu un zambet si fluturandu-i
mana stanga prin fata, aratandu-i inelul pe care-l port...usile se inchid, pana
ca el sa inchida gura. Ce amuzanti pot fi
unii oameni...viseaza toata viata lor la povesti nemuritoare si mor cu speranta
in suflet.
Dupa ce intru in apartament, sun la serviciu de
receptie sa le multumesc ca au amenajat apartamentul asa cum le-am cerut. Am folosit numele lui Max...era in relatii
bune cu patronul hotelului.
Crini imperiali, lumanari parfumate, macarons cu
caviar, sampanie Moet, capsuni de la Arnaud, direct din New Orelans si tot
felul de chestii romantice, scumpe, cat mai scumpe, care nu sunt absolut pe
gustul meu, dar e bine ca mi-au lasat o sticla de whisky (scumpa) si un pachet
de Marlboro Lights in bar. Cred ca se
gandeau ca vine Max...
Inainte insa sa le deschid, scot cutia din punga
Prada lasata in hol. Livrare speciala
pentru D. venita de dimineata. O cutie care aparent are doar un palton
negru din piele, pe care-l imbrac, dar care, daca ridici hartia de celuloza,
are un cutit cu lama dreapta de 14 cm, pe care-l ascund in maneca dreapta. Ma
asez in fotoliu, sa savurez 50 de ml de whisky sec si-mi aprind o tigare cat
timp il astept...doar asa, de gust. Nu e
momentul sa sarbatoresc inca...
Ma uit la ceasul din perete si vad ca e fix. Cred
ca pe la si 10 o sa apara...nu a fost niciodata genul care sa fie punctual. Urasc oamenii care nu inteleg punctualitatea.
Dar astazi cred ca-l scuz, deoarece atunci cand iti dai intalnire cu
moartea...te lasa sa o mai pacalesti cu cateva minute de viata. Doar.cateva...
Sincronizarea este de partea mea in seara asta si
chiar atunci cand sting tigarea el intra pe usa. Sa-i spun ca nu port lenejerie intima?
Raman in fotoliu, calma, privindu-l, de parca m-as
fi uitat prin el, la tabloul din perete. Pacat
ca nu e ceva autentic, un Modigliani sau un Cezanne s-ar fi potrivit perfect...
Il vad cum ma priveste, mirat, incercand sa nu
tradeze nici o emotie. Evita sa se uite in jur, desi a observat inca de la
inceput decorul pe care-l pregatisem. Incerc si eu sa par ca-l privesc la fel,
dar mereu cand il vad ma gandesc la un singur lucru: de ce l-am ales pe Max in locul lui. Ma ridic din fotoliu si merg
spre el. Doar tocurile se aud cum lovesc podeaua si-i multumesc in gand lui
Yves pentru ca face pantofi atat de buni...
Ma opresc in fata lui si ma uit fix in ochii lui
fara sa spun nimic. Ii aud respiratia sacadata, dar prefer sa nu ma apropii mai
mult, vreau sa-l faca sa simta cele mai puternice senzatii, privindu-ma si
asteptand sa fac ceva...iar dupa ce se sfarsesc acele cateva secunde, ma
apropii de el si-l sarut, in timp ce-l injunghi in abdomen, lasand cutitul sa
patrunda cat mai adanc in el, departandu-ma apoi usor de el. Parca si-a cerut moartea...a asteptat-o si
s-a resemnat in fata ei.
Ii vad ochii, cum se maresc si vad cum practic
toata fiinta lui amorteste intr-un singur gand, intr-o singura concluzie... Se
sprijina de perete si aluneca incet pana cade pe podea...ochii par sa ramana la
fel, are gura deschisa, incercand sa spuna ceva, dar nu poate si consider ca a
vorbit pentru el pata de sange pe care a lasat-o pe perete in timpul caderii...
Inca nu e mort...mai are cateva minute de traiat.
Cateva minute in care tot ce are de facut este sa ma asculte...ma las pe
genunchi, apropiindu-ma de el. Pe un ton calm, linistit, exprimandu-mi
amabilitatea falsa, ii spun :
-
Iti place?
Pentru tine am pregatit totul...Am vrut sa nu ma uiti.
Ma ridic si incep sa ma plimb incet, prin camera,
lasandu-l sa auda zgomotul lasat de tocurile mele pe podea.
-
Am vrut
sa-ti vad agonia. Sa vad cum te cuprinde aceasta stare, fara sa stii cum sa
reactionezi...
Ma intorc brusc cu fata spre el si-i spun pe un ton
mirat:
- Dar ai grija....stii ca ma plictisesc repede.
Mult.prea.repede...asa ca depinde de tine cat de repede mori sau nu.
Saracu...il mai si mint in
ultimele lui momente.
-
Stii ca
ti-am mai spus sa nu ma provoci? Dar tu nu m-ai ascultat... Iar a doua
sansa...stii ca nu o dau. Doar Max s-a
bucurat de acest privilegiu...
Ma invart prin camera, alternandu-mi tonul,
oprindu-ma uneori sa-l privesc, iar apoi continuand sa ma plimb de parca nu as
fi spus nimic
-
Vezi tu,
oricat de mult tin la un om, atunci cand vreau sa ma razbun pentru ceva ce mi-a
facut...o fac. O fac pana ma satur,
neconditionat, sa-l vad cum sta toata viata cu frica ca ma vede, cu gandul la
ceea ce pot sa-i mai fac, stiind cat de rece pot sa fiu...Iar tu, tu n-ai vrut
sa intelegi un lucru simplu, atat de simplu: ca atunci cand cineva imi face rau...mereu i se intoarce. Nu ai
vrut sa vezi cam cat de multa putere am eu...si nu mi-a dat Diavolul nimic din ea. Alex stia...mereu cand imi
spunea o vorba care nu trebuia sa mi-o spuna, mereu cand ne certam, mereu cand
se purta urat cu mine, i se intampla ceva. Odata stiu ca a facut accident grav
de masina si a stat in spital vreo trei saptamani...apoi odata s-a luat la
bataie cu unii si a avut doua coste rupte, iar eu a trebuit sa stau sa am grija
de el....Si Max stia...dar Max...ramane
Max. Nu-i mai iesea nici o combinatie de cand eram impreuna...ori dadea de
femei logodite, maritate, bolnave de cancer in faza terminala, ori un alt motiv
pentru care relatia lor nu rezista.
Ma bufneste rasul isteric, atat cat pentru ceea ce
zic, cat si pentru incercarea Ingerului de a se misca si a-si scoate cutitul
din el. Ma las iar pe genunchi, privindu-l, vazand cum i se maresc ochii din
nou, de frica.
- Dar e mai
bine asa pentru tine si altii ca tine, sa stie ca sunt inocenta.
Atat.de.inocenta...nu te-ai intrebat vreodata, ca daca eram asa, il mai omoram
eu pe Rick? Mai furam eu un diamant? Ii mai furam eu inima lui Max si dupa o
negociam la schimb pe a mea cu cea a Diavolului?
Ii indepartez usor mana de abdomen, mangaindui-o.
Privirea lui este atat de expresiva, incat ar trebui cineva sa-i fac o poza....imortalizand moartea. Ma ridic si ma
asez pe fotoliu, in timp ce-mi aprind o tigare si am grija sa suflu fumul spre
el.
- Ti-am mai spus? Urasc oamenii ipocriti. Din orice
punct de vedere...dar mai ales pe cei care afirma ca esti iubirea vietii lor,
ca nu pot fara tine si apoi dupa cateva luni, ani isi refac viata cu altcineva
si afirma ca le e mai bine asa, ca e perfect. Asta e cea mai mare minciuna pe
care si-o spun oamenii in general...tu in special. There’s.no.such.thing. E la fel ca in situatia in care moare cineva
la care tii. Te minti pe tine ca sa poti trece peste durerea pe care o simti,
incercand sa o inlocuiesti cu un sentiment pozitiv... Dar ideea e ca nu exista o parte buna. Mereu o sa iubesti
omul acela si mereu o sa plangi dupa persoana care a murit. Cu cat accepti asta
mai repede, cu atat iti e mai bine.
Il aud cum tuseste, fumul de tigare nu prea i-a
priit, asa ca o sting. Pentru ca s-a
terminat, nu pentru ca tuseste....
Il privesc si ma uit la ceas...sa mai reziste cam in jur de un sfert de ora... Apoi ma uit spre
tabloul de pe perete, incercand sa inteleg ce a vrut artistul sa exprime.
Continui insa sa vorbesc, pe un ton calm:
- Ti-am mai explicat odata in Havana...Diferenta. Dar apoi mi-am dat seama ca
nu sunt decat doua variante: esti prost sau esti prost. Da. L-am parasit pe
Max. Da. L-am iubit, il iubesc si mereu o sa-l iubesc, dar a fost mai puternica
dorinta sa ma razbun. Aviz Cheloo: “ura
ramane cel mai sincer sentiment pana-n prezent”. Sa-i vad mirarea din ochii
lui, sa inteleaga ca nu mai are decat cateva secunde de trait, ca eu ii fac
asta, sa-i vad resemnarea falsa si ipocrita, gandindu-se probabil ca eu,cumva,
in ultima instanta, totusi, o sa-l salvez....Dar stii macar de ce n-ai
intelege? Hai sa-ti dau un exemplu. As
putea sa te injur in acelasi timp in engleza si in gand, in franceza, spaniola
si araba. Iar tu, de-abia ti-ai cauta cuvintele pe care sa le folosesti ca sa
ma injuri in engleza.
Incearca sa-mi spuna ceva, dar nu poate, asa ca
incep sa rad.
- Esti amuzant... Hai sa-ti povestesc altceva, sa
te mai destind putin....Cand eram mica, cred ca aveam vreo 4 ani, mama mi-a
spus sa: “nu crezi in dragoste. Dragostea
e pentru oameni prosti.” Am ras,tata a ras si mama a ras. Se uitau la un
film ieftin romance, cu unii care se ciondaneau incontinuu, fara vreun motiv
important...iar eu nu intelegeam. Nu intelegeam cum poate mama, care mereu s-a
inteles bine cu tata, care are incontinuare o casnice fericita sa-mi spuna
asta? Iar apoi, peste ani, mi-a spus ca “daca
e sa ma incurc vreodata cu un barbat este sa o fac cu unul care nu crede in
dragoste.” Iar eu nu o intelegeam....dar apoi, treptat, am realizat ce-mi
spunea si cat de multe intelesuri aveau vorbele ei. Toate vorbele ei, in general. Intelegi macar cat de ironica sunt in
momentul asta? Intelegi macar cam cat de inutil esti?
Il vad cum incearca sa se lase cu tot corpul pe
podea, incercand sa se tarasca incet, dar nu reuseste. E mult prea slabit...ma
ridic si ma apropii de el, lasandu-ma iar pe genunchi, langa el, auzind cat de
tare ii bate inima. Ii soptesc incet la ureche, de parca i-as spune cel mai
mare secret care l-a auzit vreodata:
- Diavolului
ii place sa stea, sa se gandeasca, sa-si imagineze cele mai sadomasochiste
planuri, sa-si elaboreze totul pas cu pas. El vede din moarte o arta,
pot spune ca e un pic mai sofisticat...Mie-mi place sa creez esenta. Sa
traiesti cele mai puternice senzatii cu mine in cateva secunde,s-apoi... sa mori. Iar tu...esti chiar un caz
fericit, ai noroc. Majoritatea tanjesc dupa aceste senzatii si-si construiesc
viata din asteptarea asta.... Insa mie-mi place eficienta. Stii ca folosesc
fiecare secunda pe care o am. Sa stau cu tine, sa te torturez, sa ma distrez
taind din tine...e doar pierdere de timp. Am
multe alte lucruri de facut....
Il mangai pe obraz cu degetul aratator si il simt
cum tremura. Continui sa-l mangai pe obraz, incet, prelungindu-i
senzatia care-l cuprinde.
-
Ar trebui
sa te bucuri...pentru ca stiu ce inseamna sa te cuprinda frica. Iar orice spun
eu acum, tu oricum nu asculti. De aceea, trebuie sa te linistesti, sa fii
atent… Esti atat de incordat....Nu te mai concentra pe ideea de a scapa si
intelege ceea ce incerc eu sa-ti explic...Trebuie sa fii linistit, uite asa...ca mine. Uite, hai sa-ti dau sa bei
putin whisky, sa simti pentru ultima data gustul lui.
Ma ridic, ii pun putin whisky cu gheata intr-un
pahar si ma apropii de el, umezindu-i buzele cu el.
-
Vezi? Nu
sunt chiar asa de rea...As putea sa stau toata noaptea sa-ti povestesc despre
mine si Max, rasucind cutitul asta in tine, ii spun, apropiindu-mi mana de
cutit si vazandu-i spaima din ochii. Sau chiar as putea sa-ti explic legatura
dintre multimile neglijabile Lebesgue si criteriul lui Lebesgue...facandu-ti o
demonstratie de ...hm, aproximativ 4 pagini A4. Sau uite...chiar as putea sa
citesc o carte, in timp ce te mai linistesti putin, eliberandu-te de gandul ca
vei muri. Pentru ca vei muri. Va fi
mai simplu daca accepti....
Il vad cum tremura, nu cred ca mai are mult, asa ca
trebuie sa ma pregatesc de final...ma ridic si ma plimb iar prin fata lui.
-
Urasc sa
vorbesc mult...ti-am mai spus? Mi-ar placea sa pot sa rezum totul la cateva
cuvinte, sa las omul sa se gandeasca la ceea ce am spus, asa cum faceam
odata... Sa vorbesc iar prin tacere. Stii cat de mult imi placea mie sa
vorbesc prin indiferenta si prin tacere? Ai ideea cam cat de mult imi placea sa
fac asta? Sunt persoane carora nu le-am spus cred ca mai mult de 100 de
cuvinte, dar pe alea le tin minte, cum nu tin minte tot ce le-au spus intr-o
viata intreaga cele mai apropiate persoane ale lor...Dar nu pot....nu pot sa
fac asta cu oricine. Trebuie sa vorbesc mult, sa explic, sa fac oamenii sa
inteleaga... Sa fac tot farmecul sa se piarda...E greu sa gasesti persoane cu
care sa te intelegi din priviri, cu care sa nu fie nevoie sa vorbesti prea
mult. Sa discuti pin tacere si gesturi...cea
mai frumoasa exprimare. Dar cu tine...am nevoie de un dictionar explicativ.
Englez, roman, ma mai gandesc...Interpretezi tot si pe langa ca o faci, nici
macar nu interpretezi cum trebuie. Cred ca esti singurul om cu care am patit
asta...suntem ca doua linii paralele care nu se vor intalni niciodata la
infinit.
Vad cum agonia i se adanceste si ma opresc in fata
lui, privindu-l de sus, asa cum am facut-o toata viata, lasandu-l sa vada
ultima data diferenta dintre noi doi:
-
As fi putut
sa-ti povestesc toata viata despre oameni...am o obsesie ciudata sa-i studiez,
sa stiu totul despre ei, sa le inteleg deciziile si alegerile. Sa-i vad cum
reactioneaza in diferite situatii, sa-i observ cum se manifesta, sa ma gandesc
la toate variantele care-i fac sa actioneze intr-un anumit fel. As putea sa-ti
explic multe aspecte ale psihologiei, dar...Sunt oameni care ma fac sa ma pierd
in imaginatie, care-mi lasa loc de creativitate si sa o manifest asa cum vreau
eu. Insa sunt si oameni care ma lipsesc complet de imaginatie. Asa esti tu.
Cred ca si-a intrat in ultimele momente de agonie
crancena....asa ca umplu un pahar cu gheata cu putin din sangele lui, imi iau
pachetul de tigari de pe masa si punga Prada, trecand peste el, avand grija
sa-l sar, nu sa-l calc, iesind pe usa. Va
muri in cateva minute, singur, intr-un decor autentic si nedemn de el, dar demn
de dorinta lui de a apartine unei “lumi” in care nu a fost niciodata acceptat.
Liftul il blochez la etajul 8, scriind un biletel
pe care-l las in punga, langa paharul cu sange. Sigilez punga cu ajutorul
ambalajului ei special si i-o inmanez receptionerului, spunand sa i-o duca cam
in zece minute domnului care va veni in bar servindu-se cu un coniac scump, dar
din care nu va gusta nici macar o picatura.
Ies din hotel, urc in masina si plec spre aeroport.
E timpul sa ma intorc in Bucuresti...
Nu vreau sa fiu acolo cand Diavolul va primi punga
de la receptioner, acompaniindu-l la un pahar, aratand cat de “buni” prieteni
suntem noi....am preferat sa-l las si pe el, sa plec asa cum am plecat
de fiecare data de langa fiecare dintre ei, fara sa ma uit inapoi. Stie doar unde ma gaseste.
In schimb, mi-ar fi placut sa-i vad reactia in timp
ce descopera un pahar cu sangele Ingerului, stiind ca are de facut curat dupa
mine si biletul meu in care i-am scris:
الجايات أحسن من الرايحات. (ig-gayyaat aHsan
min ir-rayHHaat.)
Stie el ce inseamna...daca nu, o
sa-si aminteasca. O sa-si
aminteasca si de cardul lui, atunci cand va intorce biletul pe spate si va
vedea P.S.-ul meu:
“Vezi ca ti-am luat cardul. Am auzit ca au reduceri la LV in Paris...”
O mica escala inainte de Bucuresti..
# Inainte sa ma intorc la colegii mei de la studio, care
mi-au spus ca au probleme cu un scenarist, caruia i-am trimis un mail recent,
explicandu-i ca trebuie sa-si dea demisia sau il dau eu afara, deoarece nu
reuseste sa inteleaga diferenta dintre viata personala si scenariile sale. Scrie din toate frustrarile lui perverse, toata
mintea pe care nu o are, lasand filmelor un final previzibil...tipic scriitorilor ratati.
# Inainte sa ma intorc la
Dan si Mario, care pregatesc o petrecere mare cu intoarcerea mea, numai cu
clienti de-ai lor fideli, tinuta la locul “nostru”, din care trebuie sa scoatem
bani cat mai multi, pentru a-mi finanta urmatorul proiect...
# Inainte sa termin halucinatia asta bucuresteana
care tot nu se termina...nu se termina...nu se termina....
Devil’s part:
Plec imediat dupa ce dispare si
incerc sa nu ma gandesc la el…oricat de enervant ar fi , sangele apa nu se face
, mai ales un frate…dar cineva trebuie sa faca si treaba murdara asa ca mai
bine cineva care e capabil de asta…
Ma indrept spre locul de
intalnire fara graba, fara ganduri prea profunde incercand sa fac liniste in
mintea mea…nu mai e mult si e gata toata lucrarea , mai este un singur lucru de
facut…
Cand intru in hotel si ma asez
la bar ma astept ca D. sa vina langa mine, in schimb un ospatar imi aduce o
punga sigiliata…scot un teanc nu foarte mic din buzunar si i-l pun pe masa.
Aflu camera in care a stat si incotro a plecat din biletul sec lasat…copila aroganta…
Urc in camera si pentru prima
oara in ceva timp sunt placut surprins…un zambet se contureaza pe fata mea cand
il vad pe dulcele Inger al lui D. rezemat de un perete intr-o balta de sange…trebuia sa-mi dau seama dupa cat de galbui
era paharul…
- Prietene
pe tine cine te-a dezumflat asa? Nu spune nimic…doar isi trage ultimele guri de
aer…
Nu-ti face griji , nu o sa ne
mai intalnim prea curand , spre deosebire de multi tu nu ai un loc rezervat la
mine in pensiune…scapi de data asta…
Apropo,s-a uitat in ochii tai
cand ti-a facut-o? Nu e nevoie sa raspunzi la intrebare daca nu ai chef…
Cu ochii intredeschisi apuca
doar sa rosteasca ceva indescifrabil…probabil o insulta sau ceva de genul…
- Drum bun
amice…poate data viitoare nu te mai legi la cap cu femeile…am facut eu cate am
facut , dar pana si haosul primordial este mai previzibil decat o femeie cu
idei…
Se pare ca nu a mai ramas mare
lucru pe care sa-l fac aici , in afara de plecat…o seara reusita din punctul
meu de vedere. Acum singura treaba ramasa este sa-mi culeg rasplata dupa toata
munca.
Louis Vuitton o sa ramana fara
un client fidel in curand…
P.S.
الجايات أحسن من الرايحات. (ig-gayyaat aHsan min ir-rayHHaat.)
“What is coming is better than what has gone". Arabic
proverb
TO BE CONTINUED
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu