HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 4- Part 1

Cuvant inainte... :

I saw how much you really love HB.  

Asa ca v-am pregatit o surpriza, care... in sfarsit a venit. In aceasta Carte, nu voi mai scrie singura. Voi scrie alaturi de prietenul meu, "Diavolul", care a dorit sa ma ajute sa continui aceasta poveste.

Nu ma intrebati de identiatea lui, cine e, cati ani are si ce face, pentru ca asta o sa ramana secret.

Motto :

  اتغدّى بيه قبل ما يتعشّى بيك.   (Eat him for lunch before he eats you for dinner.)

“Diamonds are forever

They won't leave in the night

I've no fear that they might

Desert me…”

(Kanye West – Diamonds from Sierra Leone)

 D.'s part :

                                                                                                               My dangerous

                                                                                                            Addictive      

                                                                                                      seXiest               
  love         

                                                                                                                                                           

          

e ceea ce-mi tatuasem pe spate, aproape de umarul drept, chiar inainte sa plec din Bucuresti. Vroiam sa amintesc mereu ca tu a fost cel pe care l-am iubit (si singurul) si din cauza cui am ajuns sa fac ceea ce vroiam sa fac.

Ti-am luat locul, Max...

Sunt curioasa cum avea sa se simta. Daca o sa ma descurc. Sa fur bijuterii. Eu?! In timp ce mergeam prin avion, cautand sa-mi ocup locul scris din bilet, am constatat cat de mult mi-ai schimbat tu viata. Cat de mult ai putut sa schimbi un om, in doar cativa ani.

Eram imbracata sport, cu niste pantaloni negri cu turul lasat si un tricou alb cu buline roz, un hanorac gri si adidasi, toate marca Nike. Am lasat tot ce era Prada si Armani in valize. Ochelarii de soare ii tineam la ochi, iar parul am avut grija sa-l prind la spate. Nu vroiam sa fiu recunoscuta. Se cam facusera furori de cand cu vanzarea studioului si nu aveam chef de fani aparuti din senin.

Mi-am ocupat locul de langa geam, trecand printre cei doi pusti care se jucau pe tableta si erau prea absorbiti de Angry Birds. Cazul ideal. M-am asezat, mi-am dat telefonul pe Offline si mi-am bagat castile in urechi.

Vroiam sa ascult playlist-ul meu cu Kanye,2Pac,Eve,Aaliyah,Eminem,The Game,Jedi Mind, Mary J, Madonna, Tanya Stephens si naiba stie ce mai era pe acolo pana ajungeam in L.A.

Pentru ca veneam sa-ti calc pe urme...

In timp ce avionul se ridica de la sol, ma gandeam cum ar fi fost daca nu te-as fi omorat. Daca tu ai fi venit cu mine, atunci, pe ponton. Daca ramaneam impreuna....mi-am sters repede gandurile, atunci cand mi-am impus sa le inlocuiesc cu amintirile din Havana si cu ideea ca, si daca ar fi fost altfel, tot intr-un punct mort la un moment dat am fi ajuns, Max. Asa ca mai bine ca esti tu, acum, mort.

[...]

Am dormit pana am ajuns in L.A. A fost un zbor lung, pe parcursul caruia eu am visat ca omor cainii mari si negri. Se pare ca zacea cu adevarat in mine  un instinct criminal.

Am iesit in fata aeroportului si am urcat in Porsche-ul Carrera gri,pe care-l inchiriasem. Dura ceva pana imi aduceau BMWul ...am zis ca pana atunci se cuvenea o aroganta stilata prin L.A.

Mi-am lasat geanta sport pe scaunul din dreapta si am cautat in ea hartiile tale. Doamne, Max, aveai mare dezordine in ele. Numere de telefon pe colturi si tot felul de litere si denumiri ciudate.

Mi-a luat ceva sa-ti gasesc apartamentul. Sau mai degraba cartierul rezidential de apartamente. Nu te-ai dat deloc in laturi de la viata buna. Acum inteleg de ce tinteai asa sus cu bijuteriile. Pe mine ma lasasei frumos, in Bucuresti.

Portarul a sarit sa ma ajute cu bagajele. Cand m-a intrebat unde merg, i-am spus senin la apartamentul domnului Max.

-  “Sunt sotia lui”, i-am spus, fluturandu-mi mana stanga prin fata lui cu unul dintre inele pe care mi le-ai adus.

Portartul a zambit si parea foarte incantat sa ma vada acolo. M-a trecut un fior rece cand am zis ca-s sotia ta. Probabil am realizat ca noi doi nu ne vom casatori niciodata si ca tocmai am zis ca sunt sotia unui om pe care l-am omorat. Interesanta alegere.

Portarul mi-a lasat bagajel inauntru apartamentului, aflat la ultimul etaj. I-am dat un bacsis de 50 de dolari si am scapat de el. Wow. Apartamentul tau era superb. Cu vedere spre centrul orasului, cu balcon ce dadea inspre o terasa unde aveai un bar, aflat langa o piscina si doi palmieri.

Am inceput sa ma plimb prin apartament si sa ma uit la cat de mari erau camerele si cat de frumos arata totul. Imi parea mai degraba decor de filme. Decor real de filme.

Cand am impins usa de la dormitorul tau si am vazut patul mare si alb, neatins, m-am gandit la ceea ce am spus mai devreme. De ce nu am zis ca sunt logodnica ta, iubita ta? Sotia ta. Parea asa un cliseu. Cred ca m-am gandit la faptul ca nu m-ar lasa sa intru.

Am luat o tigare din pachetul de Marlboro Lights aflat pe noptiera si mi-am aprins-o. Lasasem cocaina, dar reintrasem in rutina obisnuita a tigarilor. M-am asezat pe pat si m-am uitat spre geam. Se vede asa de frumos orasul de acolo...aproape ca-mi parea rau ca nu am venit atunci cand m-ai chemat si eram in Paris.

Am auzit un zgomot si m-am intors brusc, punand mana instinctiv pe vaza care era pusa pe noptiera. Era singurul lucru pe care as fi putut sa-l sparg in capul cuiva, daca vroia sa-mi faca ceva. O tipa, bruneta, cu ochii mari si negrii, in jur de 20 de ani, imbracata in halat de asistenta a intrat in camera.

- Buna. Cred ca tu esti fata de care-mi tot vorbea, Max.

Fata de care-i tot vorbea, Max?! Fata de care-i tot vorbea...Max?! Mai fetita, drept cine ma iei?

-  Tu cine naiba esti?

Ma uitam la ea, vazand cat de draguta si inocenta vroia sa para si ma intrebam daca sa arunc vaza spre ea sau sa o iau la bataie.

-   Eu sunt Marisa. Asistenta lui Max. Eu am avut grija de el pana a disparut.

Asistena lui Max?! Ce gluma era asta? Poate asistenta porno a lui Max....

-   Te-a platit el sau a fost din propria ta intitiativa de cum l-ai vazut? am intrebat-o, lasand vaza pe noptiera si ridicandu-ma in picioare. Stateam una in fata celeilalte pe parti diferite ale patului.

-   Max era bolnav. Eu am fost trimisa de doctorul lui sa am grija de el.

Era bolnav?! Chiar era bolnav....

-     Max nu era bolnav. Se simtea bine mersi ultima data cand ne-am intalnit.

-     Da...a zis el ca o sa zici asta. Max era bolnav, dar nu a vrut sa-ti zica decat daca raspundea la tratament. Dadea semne bune, pana cand a disparut intr-o zi...si de atunci nimeni nu a mai stiut nimic.

-    Iar tu ai ramas aici, in tot acest timp, din proprie intiativa?! am intrebat-o si mai nervoasa.

-     Vin saptamanal, miercurea si vinerea, la ora 4, sa vad daca se reintoarce. Nu am mai aflat nimic de el cand a plecat.

M-am uitat la ceasul din perete, vazand ca era 4 si 20. O priveam, nestiind ce sa cred. Ma intrebam daca asta era o gluma buna sau o gluma proasta. Ma intrebam de ce nu mi-ai spus adevarul.

-  Scuza-ma putin, i-am zis, trecand pe langa ea si mergand spre living.

Am luat telefonul si l-am sunat pe Diavol. Nu stiam ce sa fac. Max era bolnav? Adica eu omorasem un om, doar pentru ca am crezut ca ma mintise si de fapt...de ce nu a vrut sa vina cu mine atunci si a preferat sa moara? Am sunat de 5 ori, dar linia era ocupata. Cel mai probabil isi facea de cap.

-   Mi-a spus multe despre tine, s-a auzit deodata vocea Marisei.

M-am intors brusc.

-    Ce ti-a zis despre mine?am intrebat-o,usor socata.

-    Ca o sa vii intr-o zi aici. Ca esti frumoasa. Ca esti singura femeie care l-a iubit, desi a zis ca ti-a facut mult rau. Ca nu-i placea sa te vada plangand. Ca a gresit mult fata de tine.

Si eu il omorasem...

-     Max nu se mai intoarce, i-am zis, revenindu-mi pe un ton autoritar. Am venit eu sa-i strang lucrurile, s-a mutat definitiv de aici. Esti libera sa pleci, nu ai de ce sa mai vii pe aici.

-     E bine, nu? m-a intrebat, confuza.

-     Da. E bine si e cu mine.

Singur, intr-un mormant, la cativa metri sub pamant.

-     Multumesc. Ma bucur ca te-am cunoscut. Sper sa va mearga bine. Vezi sa nu-i uiti agenda, e in birou, in ultimul sertar. Tinea foarte mult la ea. Zicea ca are chestii importante in ea.

-       Multumesc, Marisa, i-am zis si am condus-o spre usa.

Dupa ce am inchis usa, m-am dus in birou, am dat la o parte scaunul si am rascolit prin sertare. Tipa avusese dreptate. Agenda se afla in ultimul sertar. M-am asezat pe scaun si am deschis-o. Erau intalnirile lui programate...in diferite locatii...coduri peste coduri.

Simteam ca o sa o iau razna.

I-am luat foile cu care venisem si pana seara am stat sa descifrez ceea ce vroia sa spuna in ele. Din ce am reusit sa-mi dau seama, urmatoarea bijuterie era intr-adevar un diamant. Si unul scump, care apartinea cuiva important. Numele nu i-l puteam descifra.

Asa ca m-am uitat peste planuri. Erau de la diferite cladiri, din diverse locatii. Dar nu puteam sa-mi dau seama care era legatura intre ele...chiar cand s-a facut 8 jumatate seara, m-am uitat si am vazut ca la 9 avea scris:

Rick – 22 Maria.

Ce mai insemna si asta? Nu puteam sa-mi dau seama... Max, ce naiba am facut?

Mi-am pus un pahar de whisky si am iesit pe terasa. Trebuia sa gasesc partea buna a situatiei, asa cum ma invatasei tu. Pana la urma urmei, eram in L.A,intr-un penthouse, pentru care nu plateam nimic si aveam un Porche Carrera parcat chiar in fata cladirii. Stateam in fata unei piscine, cu un pahar de whisky si ma uitam la cat de frumos e orasul. Am zambit. Poate ca totul nu era chiar atat de rau pana la urma. Poate trebuia doar sa ma bucur de moment si sa o iau de la capat aici, in L.A.

Dar gandurile bune s-au evaporat repede, atunci cand am privit spre piscina si am vazut ca pe fundul ei se afla o poza cu mine imprimata pe toata lungimea piscinei. Era o poza pe care ti-o trimisesem din Amsterdam, atunci cand plecasem in facultate la schimbul de experiente. Era o poza facuta la gluma, de unul din colegii, care m-a strigat in timp ce mergeam si am inceput sa rad. Zambetul... Parul era incalcit, iar eu nu eram data decat cu ruj rosu. Detestam poza aia, dar tie-ti placea cel mai mult.

M-am apropiat de marginea piscinei si m-am lasat in genunchi, ca sa o vad mai bine. Nu-mi venea sa cred ca eram eu, acolo. In piscina ta. Max, de ce? De ce?

Am putut sa procesez cum se vede imaginea mai bine atunci cand cineva m-a bagat cu jumatate de corp in piscina, strangandu-ma de gat si vrand sa ma inece. Simteam cum raman fara aer, uitandu-ma la poza mea si gandindu-ma cat de ironic ar fi sa mor privindu-ma chiar pe mine...

Chiar in momentul cand am simtit ca raman fara aer, am fost trasa afara. Am rasuflat greu si am inceput sa ma misc haotic, incercand sa scap din mainile celui care ma prinsese.

-   Se pare ca Max ne-a lasat un cadou, a zis o voce groasa de barbat.

Am ridicat privirea. De partea cealalta a piscinei am vazut un barbat, imbracat tot in negru. Avea o engleza usor stalcita, cu accent spaniol. Langa el mai erau doi tipi, imbracati tot la negru, destul de bine facuti. Cred ca erau garzile lui de corp.

-   Da-mi un motiv pentru care sa nu te omor acum,mi-a spus barbatul iar, in timp ce cel care ma tinea m-a bagat cu capul iar in apa, incercand sa ma inece.

M-a scos afara dupa cateva secunde, dar cu capul mai aproape de piscina. Am incercat sa scot cat mai repede apa, ca sa pot respira.

-    Pentru ca Max nu va veni aici! Eu l-am omorat, am tipat.

Cel care ma tinea m-a tras dinspre piscina si m-a lasat pe marginea ei. Barbatul in negru a ocolit piscina, venind spre mine. Tuseam si incercam sa scot apa din gura. Barbatul m-a prins de gat si m-a strans.

-    Ma crezi prost? mi-a spus zambind.

Atunci l-am privit si i-am vazut ochii. Era un barbat chipes, latino-american, care cred ca avea cam in jur de 30 de ani.  Avea o privire dura si un zambet atat de sadic, incat ma asteptam ca alea sa fie ultimele mele momente in viata.

-    Nu. Chiiaar l-am omorat, i-am spus, speriata si vorbind repede. Pot sa confirm.N-am facut-o singura. Am facut-o  cu inca cineva, cineva cu care a lucrat Max, in trecut. Daca esti prieten cu el sigur ai auzit ca odata Max a lucrat cu cineva caruia i se spunea Alex.

Barbatul mi-a dat drumul la gat. M-a privit cat timp m-am chinuit sa tusesc si sa iau aer. Dupa cateva minute, m-a ridicat si l-am privit. Ma rugam sa nu aiba intentia sa-l sune pe Diavol. Ce naiba facea cu telefonul ala?! Una dintre garzile lui de corp a venit langa mine.

-      Cand? m-a intrebat barbatul in negru.

-    Acum catevaa luni, i-am zis, tremurand de frig…In Havana. Eu cu Alex. E bine totusi ca Diavolul avea si o identitate si un corp uman. Altfel, nu cred ca mai aveam timp sa explic.

-   Am pus o bomba pe ponton, iar el era acolo. Nu am ratat.

Unul dintre bodyguarzi i-a spus ceva la ureche. Barbatul in negru m-a privit, sobru.

-       Am auzit despre asa ceva, dar nu credeam ca e adevarat. Nu mi-as fi imaginat ca o femeie iar fi pus capat zilelor lui Max.

-       Daca nu te opreai, as fi murit privindu-mi propria poza pe fundul piscinei, i-am spus, nervoasa.

Barbatul a inceput sa rada in hohote.

-       Tu, tu esti femeia din poza? Tu esti D.?

-        Da, i-am raspuns prompt.

Imi stia numele.

Bodyguarzi au inceput si ei sa rada.

-     Vrei sa-mi spui ca “iubirea vietii lui” l-a facut sa dispara?! a zis, continuand sa rada

-      Da, i-am raspuns iar prompt.

L-am omorat.

Brusc, a redevenit serios si s-a apropiat de mine.

-       Asculta, papusa, nu stiu ce joc incerci tu sa faci aici, dar eu si cu Max in seara asta trebuia sa discutam despre ceva important.

-      22 Maria?l-am intrebat, sigura pe mine.

Trebuia sa joc dur.

Barbatul a ridicat o spranceana.

-    De unde stii de 22 Maria?

-   Tu esti Rick?

S-a strambat.

-   Pentru el eram Rick, papusa. Pentru tine, sunt Ricardo, a zis, accentand pe ultima silaba.

Ri-car-do.

-   Ricardo, am zis, accentuand ca si el, Max mi-a spus. Sau mai degraba...am aflat eu. Uite, el...am spus, inghitind in sec, s-a dus. S-a dus. E mort. Muerte.

Ricardo m-a privit fara sa reactioneze. Am inghitit in sec.

-   Acum eu fac toata treaba in locul lui.

Ricardo a inceput sa rada.

-     Tu?!

-      Da, am spus incercand sa par sigura pe mine, incrucisindu-mi bratele la piept de frig.  El m-a antrenat pentru asta.

-      El... te-a antrenat sa furi pentru mine?

Aha...deci tu, Max lucrai pentru Rick.

-      Uite care-i treaba, papusa...

-      Nu-mi mai spune, papusa,l-am intrerupt. Eu o sa fac treaba pentru tine de acum incolo.

Ricardo m-a privit urat.

-        Papusa, mi-a raspuns nervos, daca mai ridici o data tonul la mine, data viitoare cand ne intalnim o sa am grija sa te las zacand cu adevarat pe fundul piscinei. O sa fie un caz de sinucidere veritabil, iar explicatia va fi o doza veritabila de narcisism.

Am tacut. Nu era bine sa-l enervez. Am ramas cateva momente in tacere.

-      22 Maria e un cod legate de diamantul pe care Max trebuia sa-l fure pentru mine saptamana viitoare de la Los Angeles International Art Exibition. Asa ca uite, iti dau o sansa. Daca zici ca e el e mort, tu o sa faci asta pentru mine. Priveste-o ca o favoare. Considera-l un test. Como tu quieres.  Dar nu trebuie sa dai gres. Asa cum afirmi ca ai omorat un om, asa o sa fii in stare sa furi si un diamant.

Ricardo s-a apropiat de mine si mi-a dat o suvita de par dupa ureche.

-      E chiar frumoasa poza aia din piscina, ar fi pacat sa nu o mai vezi.

Ricardo a suras, s-a intors si a plecat. Pana am reusit sa ma adun si sa intru in camera, cred ca disparusera din apartamentul meu. Apartamentul.meu.

Ce facusem? Pana acum 15 minute, totul era bine, iar acum aveam de furat un diamant din cadrul unei festivitatii la care vor participa o gramada de oameni, iar daca nu.... o sa te revad mai curand decat credeam, in lumea ta.

Tremuram toata si nu stiam ce sa fac. Am luat telefonul si l-am sunat pe Diavol. Aveam nevoie de ajutorul lui. Suna. Asta era bine.

-         Da? mi-a raspuns, greu.

-         Am nevoie de ajutorul tau, i-am spus.

Apoi am inchis telefonul, pentru ca nu puteam sa vorbesc cu el. M-a sunat inapoi, dar nu i-am raspuns. Mi-era frig si trebuia sa ma schimb.

Insa, am avut parte de o alta surpriza cand am deschis dressing-ul. Nu era plin de haine, cum m-as fi asteptat, ci de tot felul de instrumente ciudata, costume, lanterne, arme, acte, cu diverse identitati, care probabil faceau parte din recuzata de furat. Iar asta era doar intr-o parte. Cealalta parte (si cea mai mare) era plina de teancuri de dolari, de sus pana jos, in multiple randuri. Am ramas consternata.

Doamne, Max, in ce ma bagasem? In ce ma bagasei? Max, ce viata aveai tu de fapt si eu nu stiam?Ce bine era cand stateam acasa si te asteptam sa-mi aduci toate diamantele si perelele alea frumoase...

Acum trebuie sa o fac eu in locul tau. Damn it. De ce nu esti aici...?

Cam astea au fost ultimele ganduri pe care le-am avut inainte sa lesin.

Devil's part:

Unii oameni pur si simplu nu inteleg ca daca nu raspunzi de primele doua ori la telefon, inseamna ca nu vrei sa vorbesti...Imi place totusi disperarea ei, are un parfum atat de dulce...Aproape ca-mi aduce aminte de ceva...trebuie sa o las sa se simta...abandonata.

Presupun totusi ca a ajuns cu bine in L.A. si ca a dat peste “copiii” de acolo...e fata mare, ar trebui sa se descurce cu ceea ce a invatat pana acum, macar sa simta asa putin gust de pericol, sa stie ca nu este o joaca.

Joaca e joaca... dar sa nu ne distram prea tare. Asa... de la inceput. Doar mai avem multe de facut. Dupa nu mai stiu cate telefoane, in sfarsit, am raspuns.

-   Am nevoie de ajutorul tau, mi-a spus.

Apoi mi-a inchis telefonul. De asteptat. Probabil ca a facut cunostinta cu baietasii de acolo.

Rick poate sa fie o tarfulita tare ciufuta cand vine vorba de hotii...nu-i problema, am un loc perfect pentru el, caldut ca sa nu-i stric aerul ala ...latin.

Cred ca telefoanele nu-si mai au totusi rostul acum...

[...]

Ii vad ochii aia mari,surprinsi cand ma vede direct pe terasa penthouse-ului.

-      Ce faci aici?,a intreaba, sec.

-     Tu m-ai chemat. E pur si simplu nepoliticos sa-mi zici ca ai nevoie de ajutor si sa ma tii...la usa. 

Sta sprijinita in pragul usii de la balcon, de parca ar fi vazut o fantoma si uita...uita cine mereu apare atunci cand ai nevoie sa apara...Se pare ca si-a amintit ca e fata mare si ca nu trebuie sa lase sa se vada slabiciunea. S-o crezi tu copila...

-     Vad ca ai gasit micul cuibusor de nebunii al dragutului tau Max. Ce pot sa zic...baiatul avea gusturi, parchet masiv din lemn de nuc, peretii acoperiti cu hartie de orez apoi pictati, piscina cu superba ta poza, sa nu mai zic de mobila asta fantastica facuta pe comanda. Jucariile din dressing le-ai gasit?

La ce fata ai acum n-as fi surprins sa-mi zici ca ai gasit si ce se afla in spatele hartiilor de orez...Aparent se pare ca nu a gasit mare lucru.  Toate la timpul lor.

-       D. , primul lucru pe care trebuie sa-l intelegi acum este ca daca te-ai hotarat sa mergi pe calea asta nu o sa fie o joaca asa cum credeai. Max era al dracului de bun la ceea ce facea... Oamenii astia sunt periculosi si sunt in stare de absolut orice...si-ar vinde si sufletele pentru bani, putere si nu esti decat un mijloc spre a atinge o tinta pentru ei. Ori esti in stare sa accepti viata asta la fel cum a facut-o el ...ori luam urmatorul avion spre Bucuresti, ne intoarcem la restaurantul nostru, pana ne plictisim unul de fata celuilalt si ne vedem de vietile noastre.

Frumos speech ce i-am tinut, ma uit in ochii ei, vazand ca tine. Probabil chiar acum se gandeste uitandu-se la mine cat de serios si totusi cat de arogant sunt spundandu-si prostii de genul “nu ma crede in stare, ii arat eu lui” ...mandria, pacatul meu preferat.

-    Am gasit o agenda de-a lui in care zice ceva de Maria 22.

Acela este un cod...

-  Daca intelegi perfect atunci o sa-ti explic cum sta treaba. 22 Maria este codul de intrare in expozitie. Am facut impreuna rost de el ca sa fie punctul de intrare. Codul se foloseste o singura data dupa care este schimbat si expozitia nu mai poate fi accesata pe calea asta. Planul nostru initial era ca Max sa foloseasca codul in 4 zile si sa intre noaptea in expozitie dupa ce se inchidea. Codul dezactiveaza senzorii de miscare, dar camerele video raman active, de-aia dupa ce intra primul lucru pe care trebuia sa-l faca era sa foloseasca un dispozitiv care genereaza un puls electromagnetic ca sa prajeasca tot ceea ce se numeste sistem electronic de securitate din galerie. Dupa ce a facut asta atunci ar mai fi avut fix 4 minute pana cand un generator de rezerva al galeriei ar fi pornit si un sistem auxiliar neafectat de puls ar intra in actiune. In astea 4 minute trebuie sa strabati 372 de metrii dus, sa tai un geam securizat de 3 cm grosime, sa furi diamantul, sa il inlocuiesti cu o replica, sa pui geamul taiat astfel incat sa nu se cunoasca ca ai fost acolo si sa te intorci inapoi fara sa fii vazuta de paznicii care probabil vor investiga o aparenta pana de curent. Crezi ca te poti descurca sa faci asta?

La fata pe care ai facut-o.... probabil ca nu. Dar hai sa vedem ce iese, va fi distractiv cel putin pentru unul dintre noi.

-    Tot ceea ce vreau acum de la tine este sa-mi spui daca esti in stare sa faci asta sau nu.

Cred ca te-am prins cu asta. Deja simt cum se enerveaza...

-    Spune-mi exact cum fac.

TO BE CONTINUED