HB-Halucinaţie Bucureşteană-Cartea 4- Part 6

This part was written by me and my friend, "The Devil".

Motto: “We all fall down.” (Domino’s Harvey quote in Domino, 2005)

Devil’s part:

Mereu am gasit ceva fascinant cand o vad ca doarme…sa stiu ca trece prin jumatate din viata fara sa simta , fara sa actioneze , traind doar in mica ei  definita doar de ceea ce a auzit si a vazut cat timp este treaza…cateodata mi-as dori si eu atata simplitate. Dar azi nu e ziua aia…

Se trezeste de dimineata si nu spune nimic…ii simt frica, e normal doar are de facut ceva extraordinar intr-un timp foarte scurt. De altfel s-au intamplat de-a lungul istoriei o gramada de lucruri extraordinare multe din ele... avand un architect asa ca mine. Furtul e ca un fel de scuza…ce urmeaza dupa ma intereseaza. Daca pot sa fac o analogie…furtul este incalzirea de dinainte de meci, adevaratul meci , meciul care are miza cea mai importanta…

Nu-i spun nimic cand o vad ca se pregateste, nu-i spun nimic cand o simt ca mai are putin si explodeaza, nu ii spun absolut nimic sa o incurajez sau sa o motivez…nici nu am nevoie sa-i spun ceva…i-am zis deja mai multe decat afla altii dupa vieti intregi de cautari. Daca era fata desteapta lua ceea ce afla si fugea cat mai putea , isi reface viata dupa bunul ei plac si cu indeajuns de mult exercitiu putea sa-si impuna vointa oriunde si asupra oricui din lumea asta…din fericire, nu e o fata asa de desteapta.

O vad ca da sa plece, dar nu o las inainte sa ma asigur de 2 lucruri…primul ar fi starea de spirit, asa ca o apuc de mana , ma uit in ochii ei si-i spun “ Nu o da in bara. “, simplu,lipsit de orice fel de substanta. Rezultatul ma multumeste fiindca nu reactioneaza…e bine…mintea trebuie sa-i fie la sarcina ce o are de intreprins si nu la parearea mea sau la consecintele actiunilor ei…nu acum, in orice caz.

Al doilea lucru este o necesitate, una puternica chiar…ii intind o seringa “E curara. Tine-o la tine. Nu se stie niciodata.” O ia si sunt iar satisfacut. Nu pune intrebari, nu face nicio remarca…obiectivul e clar in mintea ei si jucarica asta o sa-si serveasca scopul mai incolo. 

O vad cum pleaca si ma indrept spre biroul meu…de cand am invatat-o cum sta treaba cu vointa, stiu ca a inceput sa ma simta in preajma si atunci cand nu ma arat. Mai mult , incepe sa-mi simta si biroul in casa…mai devreme sau mai tarziu tot are sa ajunga acolo, pentru moment sunt multumit ca e vorba de mai tarziu…oricum habar nu are ce simte si de unde i se trage…

Am grija sa inchid tot dupa mine si ma asez in “tronul” meu...nu mai trece mult timp pana cand incepe spectacolul si nu vreau sa pierd absolut nimic, asa ca ma intorc cu fata spre oglinda mea si privesc in ea ca si cand as privi prin ochii ei. Vad ce vede ea, aud ce aude ea si poate cel mai important fapt este ca pot sa-i dau si cateva indicatii…probabil o sa creada ca-si imagineaza lucruri sau ca-si aminteste. Voi fi regizorul in filmul vietii ei in aceasta seara…

O vad cum intra in sala muzeului dupa ce a introdus codul…ii soptesc usor " Cand ai pornit dispozitivul fugi...fugi ca si cum iti depinde viata de asta " , nu trebuie sa stea pe ganduri si nici nu o face…incepe sa alerge asa cum am invatat-o…macar la asta a ajuns sa se priceapa cat de cat, dar cand ajunge in fata vitrinei o simt cum incepe sa se indoiasca…oricat antrenament ar avea tot sunt goluri in educatia ei, asa ca ii soptesc usor “controlul vine fara sa te controlezi , lasa-ti corpul sa faca ceea ce l-ai invatat si nu te gandi de 2 ori sau o sa spargi ceva ". Reuseste sa treaca si peste aspectul asta, dar un suces atrage dupa sine un moment de pauza…o pauza pe care uita ca nu si-o permite... Asa ca de data asta in loc sa-o soptesc ii spun tare si raspicat “timpul e impotriva ta...FUGI”…lucru pe care il si face fara sa mai ezite…Deci, revin.

Un suces pe un plan , o posibila catastrofa pe altul, fiindca ar putea uita detalii cruciale cum ar fi probe sau urme. O treaba meticuloasa trebuie verificata de multe ori , dar in noaptea asta nu ne permitem luxul decat o singura data , asa ca din nou ii soptesc incet “Verifica inca o data  sa nu uiti ceva. Nu da gres fix la final”…nimic nu e mai jalnic decat o treaba aproape terminata si esuata dintr-o lipsa de neatentie pe final…istoria e plina de indivizi care s-au gandit ca graba nu strica nimic. De altfel probabil am fi vorbit nemteste daca ii dadeam sfatul asta unui anumit Adolf…dar asta e o alta poveste pentru o alta zi…

Adaptabilitatea in cazul schimbarilor majore l-a pus pe om in varful lantului trofic (asta in vremuri apuse…), il vad pe gardian, stiu exact la ce se gandeste si cu alta ocazie as fi fost incantat sa vad ceea ce ar fi facut cu el, dar in seara asta trebuie sa-i reamintesc scopul, " un martor mort spune o poveste ; in seara asta esti o fantoma...tu nu existi ". Astfel munca mea la muzeu s-a terminat…

Pun mana pe telefon si-l sun pe Rick…o conversatie scurta si placuta doar pentru unul dintre noi…

- Ricky am auzit ca vrei diamantul...ghici in ce penthouse din LA il poti gasi…daca vii, ti-as sugera sa de grabesti, poate ai parte si de un mic bonus , dar daca vrei sfatul meu vino singur. O sa merite mai mult asa.

 Incerc sa par cat mai jovial…stiu cat il irita sa fie luat peste picior , mai ales de mine.

 - Daca o sa vreau sfaturile tale o sa ti le cer…pana atunci...

Il intrerup.

- Cred ca ai face bine sa realizezi ca sfatul meu e ceva mai mult decat un sfat…sau vrei sa mai purtam o mica discutie, ca data trecuta.

...Cred ca de data asta a inteles mesajul;nici nu stiu de ce-si mai bate capul , stie doar ca e al meu…mereu le place sa se minta cu liberul lor arbitru…de parca ar exista asa ceva...

- Voi fi acolo, zice si inchide.  

Scurt,la obiect si resemnat , exact asa cum imi place…Incalzirea e gata si incepe meciul cel mare...

Nu trece prea mult si il vad intrand in casa; Se uita peste tot, poate poate ar avea ceva de gasit sau de luat, dar vad ca nu face altceva decat sa stea si sa se uite spre intrarea biroului meu…mai mult ca sigur simte ca sunt acolo…e si normal, doar sunt cine sunt…Pana sa se apropie o aude pe D. intrand in casa. Ea isi pune un pahar si Ricky ii cere unul ca sa o sperie…cat fler pentru melodrama…

O vad cum, tremurand subtil, ii toarna un pahar. El ii cere diamantul si ea vad ca il scoate din geanta; il tine in mana si deja simt ceea ce anticipasem ca pune stapanire pe ea…nu poti sa trezesti vointa asa cum a facut-o ea fara sa-i hranesti capriciile. Toata fiinta ei incepe sa urle in interior sa nu-si cedeze premiul…premiu obtinut cu atata sudoare si atata pasiune. Focul care a ghidat-o spre success , pasiunea care a facut-o mai rapida ca orice om in momentul ala isi cere tributul si un biet amarat din fata ei se pune intre pradator si prada lui. O vad cum i-l intinde si fraierul musca momeala…nu am apucat sa mai aud ce spuneau…nici macar nu-mi pasa , singurul lucru la care ma uitam era la varful seringii cu curara ce i-a intrat lui Rick in gat. Cu cat esti mai sus, cu atat pici mai greu…

Ii simt dilema si o vad cum se intreaba ce sa faca…cum sa procedeze. E un element nou pentru ea. Ce sa faca atunci cand se poate misca iar, ce sa faca acum cu el…sa-l omoare, sa-l rapeasca, sa-l raneasca? Nu are nici un raspuns la intrebarile astea , dar, din fericire , eu am…

Ii soptesc incet, la fel ca inainte “leaga-l de ceva“ si fara sa fiu surprins se chinuie putin cu corpul lui masiv si il leaga de un scaun masiv ce se afla in living . El nu se poate misca, dar e perfect constient de tot ceea ce se intampla…se uita la ea si incepe sa realizeze ce are sa urmeze. Recunoastea doar, setea pentru razbunare pe cineva pe care urasti cu ce se soldeaza…l-am avertizat ca asta o sa-i fie soarta, ca nu m-a crezut…problema lui, placerea mea.

Dupa ce il leaga o vad ca iarasi este nedumerita…ce sa faca acum cu el…oare ce…sugestii se gasesc o gramada daca este si vointa sa le puna in practica, dar incep cu ceva usor. “Ia cutitul si taie-l pe piept…arata-i cum e sa simti fiori de frica” . Fara sa treaca mai mult de cateva secunde isi face aparitia cutitul in mana ei…fara prea multa indemanare incepe sa taie prin camasa de matase care deja este rosie…ce rosu frumos, aproape ca un rubin, ce se scurge incet spre podea…el incearca sa tipe, dar singurul lucru pe care il poate misca sunt ochii…asa ironic sa-i tina deschisi si sa se uite in felul ala la ea…de parca ar schimbe ceva din soarta lui…

“Cu mainile alea avea de gand sa te omoare dupa ce ii dadeai diamantul… “ alta sugestie subtila pe care o prinde si vad ca se grabeste sa o puna in aplicare fara sa ezite…a gasit in camera cu unelte un cleste si unul cate unu au inceput sa cada degetele…Rick e ca o papusa de carpa…numai ochii aia se uita disperati la ea. Cand a ajuns la al patrulea deget , inelarul de la stanga deja a incetat sa mai tremure…o vad cum incepe sa-i placa si sa zambeasca…nu spune nimic,doar zambeste si degetele cad unul cate unul pana cand nu mai are ce sa cada…

“ Inainte sa te omoare vroia sa te si violeze…”, dar nu apuc sa termin mica mea sugestie ca o vad ca ii desface pantaloni si ii reteaza organul cel mai de pret cu clestele. Ma uit si incerc sa-mi imaginez ce simte Rick acum…curara impiedica orice miscare a corpului,dar nu face absolut nimic sa estompeze durerea…s-a distrat destul cu el , mai asteapta si altii la rand…

“Fa ce crezi cu el” este ultima mea sugestie si rezultatul nu ma dezamageste, ci doar ma surprinde…ma asteptam la o replica desteapta sau un moment de contemplare la ce ar putea sa faca in continuare, dar intr-o fractiune de secunda cutitul ii era infipt direct in gat si ochii lui Rick au ramas tinta la intrarea biroului meu…stia ce il asteapta si stia si de unde i se trage…treaba mea este aproape gata, insa un sigur lucru mi-a mai ramas de facut…

Fara sa ma simta in spatele ei o sarut incet pe gat si-i soptesc in ureche :“ Frumos final ai ales”. Timpul sa-ti fac si eu un cadou…nu apuca sa zica nimic si-i pun diamantul pe lantul pe care l-am comandat la Hephaistos. I-l pun la gat de la spate si apoi o intorc cu fata spre mine. E plina de sange pe maini si chiar si pe fata…o sarut si ma uit la ea…

Sangele…cu siguranta cel mai frumos machiaj pentru o femeie…

D.’s part:

Mereu am gasit ceva fascinant la el... He’s a Devil in a human body. Ii apreciez intentia, dar stiu ca eu sunt departe de a fi ceva cu adevarat fascinant pentru el...

Aproape ca suferim de entuziasm. O noua productie marca Hollywood: Mr. &Mrs. Entuziasm. Eu se pare ca mi-am uitat inteligenta pe undeva pe acolo si m-am rezumat la a sta in penthouse-ul iubitului meu mort din L.A., a fura diamante si a omori oameni. El, pardon Diavolul, isi face jocurile, ca intotdeauna. 

Debordez de ironie...stiu ca nu o sa-i placa. Uraste sarcasmul. Sarcasmul meu, mai ales. Sunt doar o fiinta care traieste in mica ei lume definita doar de ceea ce a auzit si a vazut cat timp este treaza. Ah, si care are neaparata nevoie sa-si hraneasca din cand in cand capriciile.

 

Dar e deja prea mult fler si prea multa melodrama pentru ceva care... oricum cuvintele mele nu-l ating. 

Am descris deja starea pe care am avut-o cand am vazut ca Rick a fost cel care m-a prins de incheietura mainii. Am luat sticla si i-am pus un pahar. Ma gandeam la ceea ce urma sa fac. 

Stiam ca a venit sa-mi ceara diamantul. Si nu aveam nici cea mai mica indoiala ca Diavolul l-a chemat personal, asa, ca sa mai demonstram un pic cum aveam eu de ales.

-  Am auzit ca ai ceva pentru mine, mi-a spus Rick, ranjind, analizandu-ma de sus pana jos.

M-am uitat urat la el si am scos diamantul din geanta. Nu vroiam sa i-l mai dau. Nu. Max imi aducea mie toate diamantele, nu le preda unor spanioli care ma vedeau ca pe o alta mujer. Am ezitat un pic, dar apoi i-am dat diamantul, uitandu-ma cum priveste exaltat spre el, de parca ar fi fost un copil caruia tocmai ii adusese Mosul ceea ce-si dorise tot anul...

Actionand din instinct, am folosit seringa plina de curara, pe care am ales sa nu o folosesc la muzeu Curara era singura optiune care-mi permitea sa prelungesc timpul, pana cand ma hotaram ceea ce aveam sa fac cu Rick.

Atunci l-am auzit pe Diavol intrand in camera. Ne-am privit, dar nu ne-am zis nimic. Imi placea cum functiona treaba asta cu tacerea in ultima vreme. Ma vedea ca sunt derutata, ca nu stiam ce sa fac. Chiar nu stiam ce sa fac. Adevarul era ca prin cap imi treceau tot felul de ganduri antagonice. Povestea incepea cu dilema mea de unde a pornit totul, din ce punct am pierdut controlul...continua cu cat de bine m-am simtit cand am furat diamantul, cum am reusit in sfarsit sa mai misc o emotie in mine...si se termina cu ceea ce aveam sa fac in continuare cu Rick. Il priveam cum zacea intins pe jos, pe podeaua din bucatarie si singurul lucru la care ma gandeam era ca sacoul lui albastru deschis, care culmea, nu era Armani, ci doar un fake Jean Paul Gautier, nu se asorta deloc cu gresia violet-orange.

-   Leaga-l de ceva, mi-a soptit Diavolul, iar eu m-am conformat ordinelor lui, chinuindu-ma sa-l tarasc pe Rick pana in living ca sa pot sa-l leg de un scaun in stil italian facut din fier, facut pe comanda, adus chiar din Praga, plasat langa iesirea pe terasa. Geamul de sticla si amintirile copilariei. Aveam un deja-vu...

Ma simteam ca atunci, in Havana, cand Diavolul mi-a oferit optiunea sa aleg...iar acum, era acelasi lucru (acelasi film, doar ca part 2), insa de data asta schimbam ideea si-l lasam pe Diavol sa participe la scena. Sa fie el regizor, sa facem schimb de locuri. In filmul vietii mele...

Cu greu, am reusit sa-l leg Rick cu niste sfori pe care le-am gasit in sifonierul din dormitor. Max chiar era pregatit pentru orice. Tipul era paralizat, dar in acelasi timp, perfect constient de ceea ce se intampla. Daca stiam cat de bine functioneaza acest drog, l-as fi folosit fara regrete in momentele cand intram in depresie din cauza lui Max.

Diavolul s-a asezat pe canapea, uitandu-se la noi. Aproapce ca Al Pacino ar fi fost mandru si ar fi cerut o continuare la The Devil’s Advocate. 

Pur si simplu, era intr-unul din acele momente cu adevarat fascinante pentru el.  Sa ma vada cum stateam asa in dubii, nestiind ce sa fac, sa imi observe slabiciunile, hranindu-se cu atitudinea si reactiile mele care-l amuzau teribil. Caci eu, spre deosebire de el, preferam sa simt, chiar daca tratam totul ca pe o afacere. Unul dintre hibele din educatia mea, mi-ar fi spus. Ce pot sa zic, nu sufar ca nu-i ating perfectiunea...

M-am lasat pe genunchi, privindu-l pe Rick. Nu stiam ce sa fac..si ma tot intrebam care sa fie urmatoarea miscare. M-am ridicat si am inceput sa ma plimb in jurul lui, uitandu-ma la el, cum zace acolo, mai mult mort decat viu, mai mult alb decat albastru si am incercat sa-l ignor pe Diavol, sa nu-i dau satisfactia aia pe care si-o ia mereu de pe urma mea.

S-apoi m-am gandit la Max...la tine,love. M-am sprijinit cu spatele de scaunul lui Rick, privind prin geamul din sticla. Si iar mi s-a oprit timpul in loc pentru fractiune de secunda, amintindu-mi de cat sentiment am bagat in el, la tot ceea ce a fost ...si m-am oprit. Se pare ca s-a terminat pauza publicitara si trebuia sa incep alt episod in care ma renegam pe mine.

M-am transpus in starea aia, de completely madness, am iesit din camera, mergand spre bucatarie, sa-mi pun niste whisky cu gheata in pahar. Am luat un cutit mare, sa tai bucata de gheata bruta scoasa din frigider (eu si Sharon Stone) si am lovit-o pana am crapat-o in bucati. Atunci parca am auzit iar vocea aia....care m-am convins ulterior ca nu e a lui Max si nici a lui Alex si care mi-a spus “Ia cutitul si taie-l pe piept....arata-i cum e sa simti fiori de frica.”

M-am sprijinit cu mainile de chiuveta din bucatarie, gandindu-ma la ceea ce mi se inducea. Deja omorasem un om, ce ar mai fi contat inca unul? Poate isi imagina ca asa am pus problema. Nu, deja ii dadusem satisfactie ca-l omorasem pe Max, acum era mai mult o razbunare. Personala. Cu diamantul o scoteam eu cumva la capat. Dar mi l-a furat pe Alex...mi-a furat prietenul cel mai bun, iar acum se falfaia zilnic pe langa mine, in corpul lui, facandu-ma sa am cele mai groaznice stari, sa nu mai stiu ce simt, pentru cine, cand si de ce. 

Iar Rick...nu e ca si cum ar fi meritat sa traiasca. Adica, asta nu putea sa decida decat Dumnezeu. Unii dintre noi se pare ca mai cred si-n asa ceva. Dar Rick era unul dintre acei oameni care exista degeaba...complet degeaba, dar cred ca tocmai aveam sa-i creez un rost. Sensul vietii unor oameni apare tocmai la final.

M-am intors in living, cu cutitul, cu paharul fara whisky, dar cu ceva gheata, lasandu-l pe o masa si l-am privit pe Rick. Filmasem multe scene cu omor, mi-au murit si inviat actori pe banda, dar se pare ca in viata reala era mult mai greu. Aveam un trac ca sa intru in rolul vietii mele. 

Cand am vazut sangele care curgea din Rick in timp ce eu plimbam cutitul ala pe el, mi-am blocat orice gand. Nu puteam sa ma gandesc la ceva anume, nu aveam cum sa fac asta, pentru ca probabil as fi sfarsit la nebunii sau la Alcatraz. Si nu erau tocmai variantele pe care mi le doream. 

De parca eram in transa...de parca nu eram eu si altcineva facea toate acele lucruri in locul meu, de parca cineva ma controla si nu stiam de ce o facea. Si nu ma puteam opri, pentru ca singurul lucru care-mi venea in cap era un citat din Mein Kampf, pe care o citisem cu multi ani in urma si sfaturile lui Hitler, sfaturile acelui om complet nebun, precum ca... viata nu-ti iarta slabiciunile.

 

Am auzit iar vocea aia care-mi spunea ca Rick “cu mainile alea avea de gand sa te omoare dupa ce ii dadeai diamantul” si vazand ca era prea mult sange iesit din el, iar cum nu-mi placea sa insist prea mult pe un lucru, am iesit repede din camera si i-am rascolit sifonierul lui Max, cautand altceva. Am gasit un cleste...probabil folosit sa taie anumite fire, anumite contacte electrice, posibil folosit de mine acum sa torturez un om.

Daca tot incepusem sa-i fac chestii, macar sa o duc pana la capat si sa experimentez pe el...i-am taiat degetele, incercand sa-i dau un model uniform, sa-i las totusi o oarecare forma daca ar vrea sa poarte manusi de piele doar la baza mainii. Armani evident. Poate chiar ii rugam pe cei de la magazin sa-i faca o reducere...

Dupa ce l-am lasat fara degete, m-am distantat putin de el si am pus doua dintr ele intr-o cutie de cadou, care era pusa pe unul din rafturile de pe pereti, ca sa le-o trimit prietenilor lui, in cazul in care mai aveau intentii criminale referitoare la persoana mea. Mi-a luat ceva sa aleg care degete sa le pun, dar m-am uitat la cele care erau taiate cat mai bine.

S-apoi mi-am privit opera...un dezastru, uite pentru ce ma lasasem eu de filme... “Inainte sa te omoare vroia sa te si violeze...” imi spunea iar vocea aia si am zambit. De prostia din capul lui Rick si a altora ca el.

M-am apropiat de el si mi-am sters mainile pline de sange de gatul lui, singurul loc in care sangele era intr-o cantitate mai mica si l-am privit in ochii aia atat de goi...care cerseau indurare. L-am atins usor, i-am tras capul spre mine, deoarece avea tendinta sa-l dea pe spate, evitand sa ma vada si apoi i-am fluturat mainile in fata ochilor.

-    Vezi, tu nu mai ai de-astea....i-am zis, vazandu-l cum incearca sa mormaie ceva, dar nu a reusit sa o faca.

Era destul de infricosat. M-am urcat la el in brate, prinzandu-l de gat, jucandu-ma cu mainile prin parul lui. Simteam cum ma murdarisem de sange pe costumul negru, dar trebuia sa ma mai distrez putin cu el. Sa dau un pic de pata de culoare pe haine. I-am tras capul spre mine, soptindu-i la ureche:

-  Stiu ca m-ai fi vrut... Stiu ca Max va povestea ce faceam impreuna... Stiu ca erati toti disperati sa ma aveti... Sa-ti spun ceva. Sunteti patetici.

M-am uitat la ochii lui mari,bulbucati, simtindu-l cum tremura si nu dadeam doi bani pe reactiile lui. M-am ridicat si m-am lasat pe genunchi, in dreptul picioarelor sale. 

-    Voi, toti credeti ca daca o bagati si o scoateti de undeva...faceti ceva. Hai sa-ti spun un lucru...toti o baga si o scot de undeva. Si dupa, ce? 

Iar a facut ochii mari. Insa asta era un subiect care nu-si avea momentul si nici persoana cu care sa-l discut. Ma plicitisisem deja. Agonia avea si ea limitele ei....

L-am vazut speriat, tremurand, gandindu-se la ceea ce mai puteam sa-i fac. Stiam ca visa la oralul ala si la povestile auzite despre el, asa ca i-am deschis pantalonii, insa in loc de gura, am folosit clestele.  “Oralul” vietii lui...

“Fa ce crezi cu el” s-a auzit inca o data vocea aceea, usor schimbata, de parca pana acum nu fusese lasat totul la latitudinea mea. Asa ca instinctiv, i-am taiat gatul si iar mi-am luat o doza de sentiment intr-o secunda, pentru ca tot ceea ce se prelungea in timp nu ma misca cum puteau sa ma miste momente ca cel de mai devreme. Il priveam cum se lupta cu ultimele lui ganduri si ma intrebam daca exista senzatie mai puternica decat aceea. 

Sa stii ca mori in cateva secunde, doua, trei, poate cinci si sa te intrebi...ce sa te intrebi? Cand mori? Daca o sa traiesti? De ce tocmai tu? De ce asa? Mai apuci oare sa te gandesti la ceea ce a contat pentru tine, ca om? Daca a contat? Daca nu? Mai conteaza ceva in acel moment? Deja prea multe intrebari...

Ma uitam la capul lui Rick si la ochii lui...care ramasesera deschisi. Nu era ca in filme, cand ramaneau la fel ca atunci cand erai viu. S-au uscat aproape imediat si au devenit sticlosi. Daca inainte aveam palmares de filme, acum am palmares de morti...

Dupa cateva minute, Diavol s-a ridicat de pe canapea, venind spre mine. Iar am auzit vocea aia, care parca ma complimenta...(imi dadea un Oscar). “Frumos final ai ales...timpul sa-ti fac si eu un cadou”.  De zici ca se refera la cadoul intarziat pentru ziua mea...Un lant cu diamantul ce devenise numai al meu, care parca-si schimbase culoare si se intunecase, simtindu-l cum imi creea o persiune pe piept... Poate de la faptul ca era diamantul MEU...deci, nu m-am putut gandi decat la un singur lucru. Sau la o singura persoana. Ce mi-ar fi spus ea daca era aici. Va las pe voi sa ghichiti cine era. 

M-a intors spre el, care ma privea de parca-si contempla noua creatie...m-a tras spre el si m-a sarutat. Ca tot vorbeam de capricii…

Tragic, aproape.

M-am distantat de el si i-am plimbat incet degetul aratator plin de sange, pe buza de jos, lasandu-l sa guste putin din opera lui...I-am zambit, iar apoi am luat paharul gol lasat pe masa, in care gheata inca nu se topise, ducandu-ma spre cadavrul lui Rick si umblandu-l cu putin sange care curgea din corpul lui.

Diavolul ma privea si nu spunea nimic. 

-   In cinstea ta, i-am spus, ridicand paharul si lasandu-mi si eu sange pe buze, ca sa nu creada ca fac discriminari...
 

Era aproape 6 dimineata si soarele rasarea. Am lasat paharul pe masa si am iesit pe terasa, inchizand usa de sticla si sprijinindu-ma de ea. Aveam nevoie de aer...

Am trecut pe langa piscina, mergand spre balustrada terasei, prinzandu-ma cu mainile de ea, manjind-o de sange. Orice gand era de prisos atunci. In timp ce-mi tineam lantul prins in palma, imi aminteam de senzatia avuta cand Max se intorcea si-mi aducea bijuteriile...iar atunci am realizat ca nu era vorba de bijuterii in sine, ci de faptul ca se intorcea la mine, ca-l vedeam si ca era acolo.

Priveam panorma orasului, uitandu-ma cum soarele rasarea. Ma gandeam la ceea ce a spus Diavolul, referitor la inaltime... Cu cat esti mai sus, cu atat cazi mai greu. Tindeam sa-l contrazic....eram la o inaltime destul de mare si  cazusem destul de repede. 

Asa ca nu cred ca are legatura cu inaltimea. Cred ca are legatura mai mult cu ceea ce facem in general, noi, ca oameni. Toti cadem la un moment dat in viata. Unii mai mult, altii mai putin. Pentru ca nimeni nu e perfect si totul este  relativ... 

Deci, astazi concluzia, pentru voi dragi cititori, este ca nu trebuie sa ajungeti sa faceti niciodata ceea ce eu si el, pardon Diavolul, am ajuns sa facem. Implica prea multe.

Fiindca va spun sincer...Mereu, dar mereu...o sa va doriti mai mult. Iar asta...nu cred ca este tocmai cel mai bun final . Acum depinde si de voi si de finalul de care vreti sa aveti parte.

TO BE CONTINUED